Sanda Miu

Azi la 1 ianuarie 2013 se implineste un an de cand drumetia pe pamant a lui VASILE s-a incheiat brusc, nesteptat, iar vestea plecarii lui neanuntate a cazut asupra noastra ca un traznet.

Coincidenta, intamplare sau minune, este faptul ca Domnul Dumnezeu, l-a gasit acasa si l-a chemat la El, chiar in prima zi a unui nou inceput de an, chiar de ziua lui onomastica. Aceasta arata ca era mare nevoie de el in vesnicie, ca sa se intalneasca si sa insoteasca printre stele, multele flori de colt plecate mai inainte.

Probabil in nesfarsita Lui iubire de oameni, Domnul Dumnezeu, a considerat ca drumetia a fost grea si ca indeplinindu-si bine misiunea, a venit vremea sa vada daca suntem in stare sa ne descurcam singuri, motiv pentru care ne-a adunat de prin muntii tarii ne-a mobilizat si ne-a unit, ca asa sa ramanem in veci.

Cu mare greutate ne-am revenit din acest soc, dar cum viata merge inainte, ne-am propus sa continuam activitatea Clubului alpin Floarea de Colt asa cum el si-ar fi dorit.

Gandul ca ducem mai departe un ideal pentru care conducatorii anteriori ai clubului au daruit mult suflet, parca ne-a facut mai responsabili, mai uniti, mai putin orgoliosi, mai seriosi, mai hotarati sa punem idee langa idee, fapta langa fapta, numai sa mergem inainte.

Rezultatul este ca a trecut un an si suntem impreuna, desfasuram activitatile cu sala plina pana la sfarsitul expunerii, dar mergem si pe munte sau in excursii purtandu-l pe Vasile in suflet pretutindeni cu noi, bucurandu-ne, sfatuindu-ne, cerandu-i ajutorul la trasee, la vreme etc.

Ne amintim de multele dovezi din care rezulta cat de mult contam noi pentru el si incercam sa facem la fel. De exemplu de cate ori plecam in excursii iar el nu era cu noi ci in activitati cu radioamatorii, nu uita niciodata sa ne sune sa ne intrebe cum decurge si sa ne ureze drum bun. Acum ne sunam intre noi incercand sa pastram vie amintirea gandurilor bune pe care le transmitea si cu care ne insotea mereu.

Este cu noi in toate excursiile si drumetiile montane si nu este gluma ca ne ajuta. Asta vara in Ceahlau grupul cobora de la cabana Dochia spre Durau, era ceata iar o doamna a plecat mai tarziu si a coborat pe poteca din fata cabanei care ducea la Izvorul Muntelui. Eram disperata deoarece nu iesise numaratoarea si stiam ca doamna nu era destul de experimentata, dar m-am gandit ce ar face Vasile intr-o astfel de situatie. Raspunsul a venit mai repede decat m-am asteptat: ceata s-a ridicat, iar pe poteca din vale venea doamna ratacita, indrumata de un nepot al lui Vasile, care a intors-o pe drumul bun pe motiv ca nu a intalnit pe drum un grup mai mare.

La intrarea intr-un traseu mai greu, Vasile ne numara, ne analiza sa vada cum suntem echipati corespunzator, dar facea acest lucru in stilul caracteristic, adica cu bucurie, cu dragoste si bineinteles o gluma daruindu-ne fiecarei doamne o floare culeasa special pentru fiecare dintre noi. Pe traseu era cand in fata, cand in spate, cand la mijloc dar sigur era prezent acolo unde era nevoie, de ajutor, de o imbarbatare, sau de o gluma si de ce nu de o floare speciala.

Pentru cine nu l-a cunoscut pe Vasile Ciobanita, cuvintele sunt putine si lipsite de continut, daca incercam sa povestim despre un Mare OM, Mare caracter, o enciclopedie in toate domeniile cunoasterii, o memorie fara egal, Un suflet de aur, iertator ca nimeni altul, Un prieten neconditionat al tuturor, Neobosit, Cald, Optimist, Diplomat desavarsit, Glumet, Discret, Loial, Firesc si Desavarsit, un Liant al sufletelor pasionate si lucratoare, un crestin si un patriot, nu in vorba ci in fapte.

Invataturile si virtutile crestine, cele 10 porunci sau vietile sfintilor, nu erau simple vorbe sau teorii pentru el, ci le manifesta in viata de toate zilele, smerit de buna voie si nu sarac cu duhul, bland, puternic, rabdator, optimist, ferm, intelept, altruist, purtand grija altora.

A iubit oamenii si toata creatia lui Dumnezeu, a mangaiat, a imbarbatat, a indrumat, a botezat, a cununat, a inmormantat si-a facut prieteni la tot pasul, prin competenta si vorba buna. Ne-a iubit neconditionat pana la neglijarea trupului care a imbracat acest minunat suflet.

Simplu, modest si neobosit a trecut impreuna cu noi anii tineretii si ai maturitatii, conducand cu multa daruire si diplomatie Clubul alpin Floarea de Colt din anul 1982 pana la 01.01.2012.

Asteptam cu nerabdare sa iasa la pensie, pentru a fi mai des cu noi in excursii, sa haladuim fara limita de timp si sa ne petrecem impreuna anii batranetii, atat cat ne era dat fiecaruia.

Pentru Vasile, fiecare om era o valoare, recunoscand unicitatea si particica de Dumnezeire din fiecare, stiind sa scoata in evidenta inteligenta, calitatea si frumusetea sufleteasca a fiecaruia. Multi dintre noi pastram vie in amintire prezentarea noastre ca persoana in fata colegilor de drumetie, cand fiecare dintre noi deveneam brusc o personalitate de valoare inestimabila fara de care universul ar fi fost mai sarac.

A avut foarte aproape, oameni care l-au sprijinit sa isi indeplineasca rolul si ma refer in primul rand la sotie, cumnat, fini, nepoti, apropiati, invitati, care de buna voie se subordonau unui om atat de deosebit.

In fiecare excursie avea oameni pe care se baza ca sa dea ajutor celor mai putin experimentati la catarare, brane, drumetii pe vai alpine.

Speram ca i-a intalnit acolo in vesnicie pe colegii nostii plecati mai inainte, care au facut parte din viata pamanteana a lui si a noastra si impreuna fac haz de stangaciile si nepriceperile noastre.

Suntem bucurosi ca am avut privilegiul sa faca parte din viata noastra, sa mergem o parte de drum impreuna cu trenul vietii in care nu sunt “blatisti” si din care fiecare vom cobara mai devreme sau mai tarziu.

Este si acum presedintele de onoare al Clubului, deoarece nimeni nu vrea sa-i ia locul ci toti prefera sa fie interimari.

Sanda Miu 

Articol aparut la 21-1-2013

7220