hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

YOUNGSTERS ON THE AIR (3)

Mihai Anghel YO9HQW

Cerul acoperit şi destul de răcoare, cum de altfel au fost aproape toate dimineţile din acea zonă. Conform programului ziua aceasta părea să fie din punctual meu de vedere foarte interesantă. Am servit în grabă micul dejun, ne-am luat câteva lucruri şi călăuziţi de Lisa-ON4LS (Secretar pentru tineret al Reg.I a I.A.R.U.), în grup compact am plecat per pedes către radioclubul din localitate, aici urma să ni se prezinte câteva teme legate de radioamatorism.

Deplasarea pe jos ne-a dat posibilitatea să cunoaştem mai bine localitatea şi să admirăm arhitectura locuinţelor, care de care mai frumoase... Peluzele, arborii ornamentali şi florile nu lipseau de pe nicio proprietate. Inexistenţa gardurilor ne oferea posibilitatea de a asista la o adevărată competiţie între proprietari. Peisajul era aidoma unei expoziţii florale în care fiecare exponat părea mai frumos decât cel pe care l-ai pierdut din vedere anterior...

În primă instanţă, ghidul nostru a ratat ţinta şi am fost nevoiţi să ne întoarcem o bună bucată de drum . În cele din urmă am reperat radioclubul –ON7ERA – al cărui sediu se afla în incinta unui club sportiv local. Membrii acestui radioclub erau personalităţi importante ale comunităţii, majoritatea dintre ei cadre didactice la diferite unităţi şcolare.

Ca de obicei, activitatea a început cu repartizarea pe grupe a celor prezenţi, mai exact în cele trei ateliere prin care trebuia să trecem fiecare : Kit building, Fox hunting, Finding and solving interference. Pentru debut am ales Fox hunting, urmând ca împreună cu ceilalţi colegi de grupă să trecem şi pe la celelalte ateliere. Expunerea teoretică a durat cam o oră, timp în care ne-au fost prezentate principiile de bază în ARDF, folosirea hărţilor, a busolei şi a softurilor special dedicate acestui sport. De asemenea, ne-au fost prezentate receptoare şi antene pentru benzile de 3,5 şi 144 MHz.

A urmat cel de al doilea atelier în care Edwin-PA3GVQ ne-a expus principalele metode prin care putem elimina nedoritele interferenţe, precum şi modul cum se poate confecţiona şi instala o priză de pământ de foarte bună calitate. Felul în care au fost argumentate temele amintite mai sus şi imaginile demonstrative care au însoţit expunerile ne-au captat atenţia şi au determinat o corectă înţelegere a fenomenelor care se petrec în echipamentele radio.

Ultimul atelier, Kit building, din punctul meu de vedere a fost cel mai atractiv. În încăperea în care urma să ne desfăşurăm activitatea, pe o masă erau înşirate foarte multe kituri despre care ulterior aveam să aflăm că în flamandă se numesc arduino kit. Sunt convins că majoritatea participanţilor nu cunoşteau semnificaţia expresiei. Arduino este una dintre cele mai simplu de utilizat platforme cu microcontroler. Vă puteţi gândi la ea ca la un minicalculator, deoarece are puterea de calcul a unui computer obişnuit de acum 15 ani, fiind capabilă să culeagă informaţiidin mediul exterior şi să reacţioneze la acestea. Organizatorii au pus la dispoziţia fiecărui participant un kit iniţial arduino unu, destinat începătorilor. Acesta conţinea o placă de bază, un microprocesor, precum şi alte componente electronice cu ajutorul cărora se pot realiza diverse montaje simple şi funcţionale. Foarte mulţi dintre noi nu aveam nici cea mai vagă idee despre modul în care se finalizează un astfel de montaj, însă dorinţa de a învăţa ceva nou şi deosebit ne-a mobilizat şi ne-am pus pe treabă. Chiar dacă începutul a fost ceva mai dificil, cu puţin ajutor din partea lectorului am reuşit cu toţii să terminăm kitul-test.

Momentul în care montajul astfel configurat a început să funcţioneze a fost copleşitor. Eram cuprins de sentimentul sincer al împlinirii, pe care l-am mărturisit celorlaţi colegi de echipă şi nu numai lor... Drept recompensă a fost şi precizarea lectorului că ne putem însuşi kiturile respective, cu care ar fi de dorit ca acasă să mai încercăm şi realizarea altor montaje.

A urmat o scurtă pauză în care sala multifuncţională a fost reamenajată pentru servirea mesei, asigurată de data aceasta de o firmă de catering cu feluri de mâncare special preparate pentru a fi servite în regim de camping. După servirea mesei, micul bar amenajat la intrarea în club a fost asaltat de amatorii de răcoritoare şi cafea.

Între participanţi s-au închegat dialoguri şi comentarii pasionante pe marginea temelor prezentate în acea zi, prelungite până la lăsarea serii. Unii s-au retras apoi spre zona în care eram cazaţi, alţii au cerut permisiunea de a vizita oraşul până la cină. Înainte de aceasta am primit vizita lui Klaas H.J. Robers – PA0KLS, care ne-a descris metode simple prin care putem atrage cât mai mulţi tineri alături de noi în practicarea radioamatorismului.

Stilul simplu, degajat şi jovial, însoţit de imagini edificatoare, a reuşit să ne capteze atenţia într-un mod cu totul deosebit. Klaas a început cu descrierea vieţii personale şi profesionale, inserând în expunere episoade atractive, subiecte tehnice, experienţe originale, proiecte realizate în anii tinereţii şi maturităţii sale. Toate acestea au constituit pentru noi un exemplu concret de promovare a radioamatorismului în rândul tinerilor. La finalul întâlnirii fiecare ţară participantă şi-a delegat un reprezentant pentru a susţine un punct de vedere despre tema în discuţie. S-au dat sfaturi, s-au pus întrebări, iar soluţiile concrete nu s-au lăsat aşteptate. Dacă la ei înfiinţarea de radiocluburi în şcoli şi universităţi, susţinerea de programe asemănătoare acestuia prin care să crească interesul pentru radioamatorism este o regulă, la noi este încă un deziderat, în care radioul este promovat cu timiditate numai la nivelul Cluburilor Elevilor din marile oraşe...

După servirea cinei ziua s-a încheiat într-o atmosferă relaxată, pe fond sonor muzical asigurat de organizatori. Nu voi uita curând această zi, mai ales că nu am irosit niciun minut şi că permanent am adăugat ceva nou bagajului meu de cunoştinţe. Chiar şi acum, după multe zile de la revenirea acasă mai configurez kitul arduino cu alte montaje şi sper ca din zi în zi să reuşesc ceva mai deosebit. Constat că am început să îndrăgesc mai mult fizica şi-mi imaginez deseori că asemenea exemple vom avea şi în şcolile din YO. Cert este că dacă nouă, tinerilor ni se oferă lucruri practice în situaţii atractive, ne vom îndrepta cu plăcere paşii spre cluburi. M-am convins sută la sută că pentru a învăţa ceva nou nu este mereu nevoie numai de pix şi hârtie...

Mihai Anghel YO9HQW

Articol aparut la 5-1-2013

6262

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (7)  

  • Postat de Vasile - YO9FEH la 2013-01-06 05:55:20 (ora Romaniei)
  • Interesant articolul !La noi mai greu asa ceva !
    Poate peste 50 de ani !73 Vasile !

  • Postat de Dan - YO6OMD la 2013-01-06 18:09:45 (ora Romaniei)
  • Se pot obtine materialele de prezentare sau filmari de la prezentarea Finding and solving interference si de la intalnirea cu Klaas H.J. Robers – PA0KLS ?

  • Postat de Vasile - YO9FEH la 2013-01-07 03:14:08 (ora Romaniei)
  • Hello Mihai Anghel !Este interesant sa ne spui cati copii ati fost din Romania si cine a sponsorizat deplasarea !Deasemeni cine a scris de fapt articolul !73 Vasile !

  • Postat de Mihai - YO9HQW la 2013-01-08 19:35:17 (ora Romaniei)
  • Buna seara!
    In legatura cu prezantarile va rog sa scrieti un mail la yo9bpx@yahoo.com.
    La proiect au participat 5 membrii ce au reprezntat atat Romania cat si Clubul Sportiv Petrolul Ploiesti : un team lider si 4 tineri (printre care si eu). 70% din costuri au fost suportate de Comisia Europeana ,iar o alta parte din bani a venit din sponsorizarile unor radioamatori din YO care isi doresc sa promoveze radioamatorismul in randul tinerilor.
    In legatura cu articolul va pot spune ca inca de la inceput s-a discutat ca fiecare membru al echipei sa scrie despre o activitate sau o zi desfasurata/petrecuta in Belgia (se poate vedea ca acesta este cel de-al treilea).
    Bineinteles ca s-a acordat o atentie deosebita articolelor pentru ca ne reprezinta pe noi si Clubul Sportiv Petrolul Ploiesti, toti membrii echipei au citit acest articol inainte de a fi postat si au oferit sfaturi , iar pentru ca noi am dorit sa prezentam ceva de calitate articolul a trecut si prin mainile lui YO9AGI pentru a face ceva critica constructiva.
    Va multumesc pentru interesul acordat si va doresc o seara buna! 73!

  • Postat de Vasile - YO9FEH la 2013-01-08 22:10:02 (ora Romaniei)
  • Hello Mihai !Multumesc pt raspuns !Felicitari ca a-ti ajuns acolo si ca a-ti reprezentat nu numai Romania ci si CSP Ploiesti !Sunt mandru de voi.73 Vasile !

  • Postat de Adrian I. Pop - YO5PBG la 2013-01-08 23:40:52 (ora Romaniei)
  • Mihai, felitcitari! Te-ai exprimat foarte frumos/placut/coerent prin acest articol. Ma bucur ca te-ai bucurat de o experienta faina in Belgia. Sa mai scrii pe-aici!

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2013-01-10 15:41:17 (ora Romaniei)
  • Frumos scris articolul. Si interesant. TNX & 73 de Morel, 4X1AD ex.YO4BE .

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "YOUNGSTERS ON THE AIR (3)"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact