Mihai Malanca YO9BPX

Aşadar, sub patronajul Secţiunii Pentru Tineret a Regiunii I I.A.R.U., având ca ţări organizatoare Belgia şi Olanda, proiectul Y.O.T.A. a fost accesat la cea de a doua ediţie de un număr sporit de participanţi. Au fost cooptaţi în finalizarea multor activităţi reprezentanţi din 9 ţări europene la care s-au adugat tinerii din Belgia şi Olanda. Conform regulior prestabilite o echipă este compusă din 4 membri şi un lider, dar ceea ce dă o notă specifică acestui proiect este formarea de echipe mixte prin tragere la sorţi şi implementarea lor în toate activităţile. Caracterul multinaţional al grupurilor astfel alcătuite a generat nu numai o caracteristică inedită, ci şi o atmosferă plăcută în care relaţiile de prietenie s-au consolidat în spirit european şi nu numai.

Diversitatea întâlnirilor, caracterul competitiv şi intercultural, vizitele la diferite baze de concurs, derulate pe teritoriul celor două ţări, au făcut o bună propagandă radioamatorismului românesc în US, UUS, RGA şi HST. Adăugăm la aceasta şi obiectivul nostru de a atrage atenţia asupra participării la YO DX HF 2012 - cea mai importantă competiţie de unde scurte a anului programată în calendarul F.R.R. în această perioadă. "Scurtiştii" care s-au confruntat în internaţionalul nostru au putut contacta, pe lângă multe alte staţii din Ţările de Jos, şi staţia cu indicativ special - ON4YOTA - activă în toate benzile. Printre operatorii acesteia ne-am aflat şi noi...

După acest preambul, menit să prefaţeze proiectul Y.O.T.A., doresc să fiu cât mai sugestiv şi să descriu cea de a doua ediţie în toată frumuseţea şi utilitatea ei. Din start vreau să vă mărturisesc că a fost cea mai plăcută, instructivă şi emoţionantă participare din întreaga mea viaţă de radioamator de până acum... pe care aş dori să o retrăiesc la aceleaşi standarde şi în viitor. Cei 4 performeri de la Clubul Sportiv PETROLUL pe care i-am însoţit (Monica-YO9JOC, Adriana-YO9QSL, Răzvan-YO9HPJ, Mihai-YO9HQW), au trăit cu pasiune şi deosebit interes fiecare oră a întâlnirilor susţinute de organizatori, fie în amfiteatre universitare, fie in bazele de concurs, sau in ateliere specifice sau în benzile de radioamatori. Acum, la aproape două săptămâni de la întoarcerea în ţară, încă sunt copleşit de momentele acestei deplasări din ultima decadă a lunii lui Gustar (19-26). Încerc, totuşi, să rememorez fidel şi cronologic evenimentele aşa cum s-au petrecut.

Pregătirile pentru plecare au fost în atenţia întregii echipe cu câteva zile înainte. Staţii, antene, materiale de prezentare, multe alte lucruri necesare unei asemenea deplasări au trecut prin mâinile noastre. Telefoane şi e-mail-uri, discuţii cu conducerea clubului, cu reprezentanţii administraţiei locale şi nu în ultimul rând "tratativele" cu generoşii noştri sponsori. Cu o zi înainte de startul călătoriei spre Belgia totul era pregătit cu minuţiozitate.

Maşina care ne asigura transportul (Mercedes Vito),cosmetizată şi alimentată, aştepta să preia materialele şi pasagerii. Iniţial fixasem plecarea la ora 7.00, dar în urma unor calcule mai exacte, pentru a evita o sosire prea devreme, am amânat-o la ora 13.00. Înainte de startul ploieştean spre Eeklo - distanţa care ne separă este de circa 2500 km - ne-am mai verificat o dată documentele personale şi ne-am luat rămas bun de la rude şi prieteni. Echipajul astfel pregătit a purces la drum şi atmosfera optimistă întreţinută de "youngsters" devenea din ce în ce mai familiară, susţinând un tonus general la cote ridicate de optimism tineresc.

Fiind singurul din echipaj care mai făcuse asemenea deplasări de-a lungul anilor, am încercat, şi cred că am reuşit, să atrag atenţia tinerilor mei coechipieri asupra multor aspecte specifice din zonele geografice străbătute. Deşi staţia mobilă de UUS scana permanent frecvenţele, până la ieşirea din ţară n-am contactat decât pe Dan-YO5GHA din Sebeş. Dialogul a fost plăcut şi necesar, deoarece în localitatea respectivă se sărbătoreau "Zilele oraşului" şi circulaţia de fiecare zi era deviată. Cu ajutorul lui am reuşit să evităm aglomeraţia şi să ne continuăm călătoria.

În zona de frontieră Nădlac am ajuns la o oră târzie din noapte şi trecerea prin vamă a durat puţin. Sigla clubului şi faptul că reprezentam România au stârnit nu numai curiozitatea, dar şi admiraţia vameşilor şi poliţiştilor de serviciu, care ne-au urat drum bun şi succes.

Prima surpriză plăcută pentru mine, a fost că la circa 2-3 km pe teritoriul Ungariei, am intrat pe autostrada care, din câte stiam eu de la ultima deplasare in zonă, trebuia să apară abia după oraşul Szeged. Am evitat astfel 70 Km de mers prin localităţi cu restricţiile de viteză specifice. Aveam acum imaginea clară că în domeniul infrastructurii rutiere maghiarii s-au mişcat mult mai repede decât noi. Conform înţelegerii am schimbat volanul cu Răzvan care urma să conducă pe durata întunericului. Circulaţia s-a desfăşurat normal şi relativ uşor în Ungaria. De reţinut a fost un singur episod în apropierea Budapestei, când un echipaj de poliţie ne-a dirijat într-o parcare. Aici, un număr mai mare de poliţişti, ultra echipaţi pentru preîntâmpinarea oricărui eveniment, păreau a fi membrii unor forţe speciale. Am explicat cine suntem şi în timp ce pregăteam documentele pentru control, ne-au scanat cu lanternele habitaclul maşinii. După confirmarea celor declarate mi s-au returnat hârtiile fără alte verificări şi ni s-a permis plecarea însoţită de tradiţionalul "drum bun!".

Am aţipit şi spre dimineaţă m-am trezit cu puţin timp înainte de a intra în Austria. Atât în Ungaria cât şi în Austria, de-a lungul autostrăzii, pe ambele părţi, ne atrăgeau atenţia pădurile de eoliene. Le admiram şi comentam avantajele oferite de acest sistem de energie alternativă, economic şi de viitor pentru orice comunitate dornică de adaptare la progresul ştiinţific. Nu mai e cazul să elogiez peisajele austriece, implementate într-un decor agricol demn de invidiat şi de autorii manualelor cu imagini color...

Conform planului trebuia să depăşim Viena pe centura ocolitoare, dar din fericire, ignorând involuntar indicaţiile GPS-ului, ne-am trezit pe străzile cu semnificaţii istorice şi muzicale ale capitalei mondiale a valsului. Bucuria "copiilor", pentru care mi-am asumat răspunderea parentală, se manifesta fără oprelişti vizavi de clădirile seculare, catedralele, podurile şi parcurile ivite în cale... Curând intrăm pe autostradă şi ne îndreptăm spre Germania.

Urmează câteva opriri pentru relaxare şi schimbarea "driver-lor", în fapt singurele momente de pauză pe care ne-am permis să le facem.

Tricolorul de pe parbrizul maşinii rămâne martor fidel al trecerii noastre peste paralelele care ne despart de Belgia. Călătoria continuă şi intrarea în Germania trece aproape neobservată deoarece peisajul urban/rural este imperceptibil pe aceste meleaguri. Deosebirile nu sunt majore, singurul aspect care nu poate fi trecut cu vederea fiind frecvenţa panourilor solare prezente pe suprafeţe de hectare şi pe clădiri de toate mărimile... Ar fi multe de spus despre localităţile germane din punct de vedere istoric, geografic, economic, etc. Le-am străbătut cu respiraţia întreruptă de sentimente admirative pe care acestea le merită din plin. Spre seară ne-am apropiat de fosta vamă cu Ţările de Jos, care a rămas un simplu pasaj arhitectural străbătut de cetăţenii europeni în mod obişnuit. Întunericul ne-a împiedicat să ne îndreptăm privirile şi spre aceste situri, câteva opriri nocturne pentru alimentare şi relaxare fiind singurele momente de întrerupere a itinerariului. La Eeklo am ajuns în jurul orei 3.00 dimineaţa. Nu aveam niciun fel de informaţii despre acest oraş şi trăiam cu impresia că este o mică localitate preponderent agrară. Motivaţia personală era întărită şi de "aromele" specifice fermelor zootehnice. GPS-ul îşi face însă datoria şi ne îndreaptă spre centrul aşezării, într-o mare parcare înconjurată de clădiri cu multe terase pline de flori. Jardiniere, ghivece şi variate multicolore aranjamente florale ne atrag privirile la ora în care mijesc zorile, iar în lumina lor crepusculară turnul unei imense catedrale se proiectează maiestuos spre cer. Momentul final al voiajului noastru ne oferă prilejul unei mult aşteptate dezmorţiri în aerul proaspăt al dimineţii.

Nu pot trece cu vederea un mic episod al prezenţei noastre matinale la Eeklo. În timp ce introduceam pe GPS adresa exactă a destinaţiei oficiale, lângă maşina noastră opreste un automobil din care coboară doi bărbaţi. S-au apropiat de noi şi s-au legitimat ca fiind poliţişti. Le-am explicat cine suntem şi care este scopul sosirii noastre acolo. Nu mi-au cerut documentele de identificare, dar şi-au focalizat profesionist privirile în interiorul maşinii noastre. Apoi ne-au explicat cauza demersului lor: în acea noapte, cu câtva timp în urmă, dintr-o proprietate privată "dispăruse" o frumoasă căprioară (!)... Am fost salutaţi şi ni s-a urat odihnă plăcută... Ei, aşa da promptitudine în rezolvarea unei probleme cetăţeneşti... Am părăsit parcarea şi după câteva minute ne aflam la adresa indicată de organizatori. Aici toate intrările erau încuiate, fapt explicabil pentru ora 4.00 a dimineţii. După alte câteva minute de aşteptare apare un echipaj cu insemnele poliţiei locale. Am coborât din Mercedes şi am dat explicaţiile necesare. Nu ni s-au cerut documentele, dar în mod amiabil mi s-a explicat că nu este normal să dormim în maşina staţionată acolo, ci la intrarea în oraş unde este amenajat un loc special pentru campare sau la un hotel apropiat. Ne-am repliat conform recomandărilor şi iată-ne în parcarea indicată de poliţişti. Prima etapă a călătoriei noastre continentale se apropia de sfârşit. Ne-am destins fiecare cum am putut şi după câteva ore de somn soarele strălucitor ne-a invadat cu razele lui. Nu ştiam cât este ceasul, dar după agitaţia din jur am realizat că începuse o nouă zi de muncă. Am coborât primul din maşină şi am fost întâmpinat de un aer proaspăt cu o uşoară tentă olfactivă de fermă în exerciţiul funcţiunii. Peisajul se dezvăluia privirii altfel decât eram eu obişnuit. Străzile, casele şi chiar verdele frunzelor părea mai îmbibat de clorofilă decât de obicei. Simţeam nevoia comunicării impresiilor şi am dat "deşteptarea" echipei din care băieţii s-au dovedit mai vocali... Idei, păreri, comparaţii, etc. Am repus în funcţie GPS-ul şi în scurt timp am ajuns la campusul în care era programată sosirea invitaţilor. Am fost primiţi cu urale şi aplauze...

Gazdele noastre împreună cu membrii delegaţiei irlandeze erau în plină activitate de instalare a antenelor pe care urma să le utilizăm în trafic. Au întrerupt munca pentru a ne saluta şi a ne face cunoştinţă cu membrii echipelor participante din celelalte ţări sosite anterior. Am recunoscut echipajele Sloveniei şi Estoniei pe care le ştiam de la Câmpina, am schimbat impresii şi le-am relatat despre călătoria noastră de 2500 km străbătuţi până aici. Am recepţionat felicitările de rigoare, urmate şi de primele "sarcini"...amenajarea dormitorului, a salii de lucru, a rulotelor unde urmau să fie instalate staţiile radio. Nici nu am simţit când a venit seara. Eram prezenţi cu toţii şi încercam să ne cunoaştem cât mai bine. Glume, povestiri de acasa sau de pe drum, amintiri din concursuri etc. Celelalte echipe au rămas mai mult, dar echipa noastră a plecat la culcare. Oboseala drumului începea să-şi spună cuvântul. Nu ştiu când am adormit, dar zorii zilei ne-au găsit proaspeţi şi gata de lucru.

Ce a urmat in zilele următoare, vă vor povestii in numarul viitor chiar cei cărora le-a fost dedicat acest eveniment: TINERII

17 septembrie 2012

Mihai Malanca YO9BPX

Articol aparut la 26-9-2012

6599