Nicolae Dinca YO3ND

Am discutat si cu ai mei de acasa si dupa consultarea orarului la cateva societati de transport cu autobuzul, am stabilit ca cel mai bine ar fi sa plec pe 12 iulie la ora 23.30 din Montreal, urmand sa ajung a doua zi la pranz in Washington ,unde ma astepta Ciprian. Asa am si procedat, mersul cu autocarul ma atragea, ma gandeam ca o sa si pot dormi noaptea cateva ore. Dar n-a fost sa fie asa, aerul conditionat din autocar era extrem de rece si toata lumea a tremurat desi mai multi i-au atras atentia tipei care a condus aproape 600 km, pana la New York. Acolo s-a schimbat autocarul si parca a fost mai suportabil aerul conditionat. Am uitat sa spun ca aveam la mine un telefon mobil pregatit sa functioneze si in State dar care... nu a functionat. Asa ca m-am trezit in Washington fara putinta de vorbit cu Ciprian, asteptand sa apara in autogara si nu aparea... si erau 3 intrari/iesiri. Am abordat un tanar ce parea cumsecade si l-am rugat sa-mi permita sa folosesc telefonul sau 1 minut, desigur contra cost. Tipul a fost extrem de amabil, n-a vrut sa accepte bani si datorita lui am putut vorbi cu Ciprian, care era blocat in trafic, undeva, in apropiere.

In fine, ne-am intalnit si drumul spre locuinta sa m-a tinut cu mintea divizata intre discutia noastra si retinutul a ceea ce vedeam pe fereastra masinii. Ajunsi acasa la el in Chantilly, am revazut-o pe Anca, XYL-ul lui Ciprian dar si pe Gaby (feciorul nascut acolo, pe care nu-l vazusem niciodata). L-am revazut apoi si pe Ovidiu, baiatul cel mijlociu, la al carui botez fusesem cu ani in urma in Bucuresti... hi. Filip, baiatul cel mare al lui Ciprian se mutase de curand cu logodnica sa si nu am apucat sa-l revad. Pot spune ca atat Ciprian cat si Dody, locuiesc in... padure, padure in care se afla strazi, cu case, cu magazine mari si mici, statii de benzina etc. Nu cunosc niciun oras romanesc cu care sa le pot asemana. La fel, pe tot drumul de aproape 1000 km, autostrada trecea mai tot timpul prin paduri, am tras concluzia ca americanii isi protejeaza padurile, stiu ei de ce, ca sa nu mai zic de canadieni.

Sandy YO3ND si Ciprian N2YO

Dupa ce am trecut in revista "shack-ul" lui Ciprian si i-am vazut si antenele (una si in....magazie...hi hi) dintre copacii foarte inalti, ne-am apucat la taclale, facand si planul de bataie pentru ziua urmatoare, cand urma sa mergem la NR4M, tinta calatoriei mele. M-am simtit foarte onorat afland ca echipa s-a stabilit si ca va lucra datorita prezentei mele acolo, ca altfel n-ar fi lucrat in concursul IARU. Motivul pentru care n-ar fi lucrat il constituie organizarea locului de concurs, care este conceput sa abordeze concursuri doar la categoria multi-multi (sau multi-2), categorie ce in concursul IARU este admisa doar echipelor reprezentative. Asa ca ziua de vineri a trecut repede, de fapt o jumatate de zi de la sosirea mea, a doua zi urmand sa plecam de dimineata spre Locust Grove, locatia lui NR4M.

XYL Anca, N2YO, YO3ND, Ovidiu, Gaby

Am plecat nu prea devreme dimineata si a trebuit sa mergem la un magazin de unde sa cumpar un telefon mobil, care sa-mi permita contactul cu Ciprian si Dody. Drumul a durat cam peste o ora, oricum, atunci cand am ajuns acolo, echipa era deja adunata. De cum am sosit, am fost impresionat de antenele grozave ce acopereau o mare suprafata de teren.

NR4M - Ferma de capre a lui Steve. Pagina web se gaseste aici

In uriasa camera de concurs, mica echipa discuta, opera doar K7SV. Am avut atunci placerea si onoarea sa-i cunosc pe Steve-NR4M, Ken-K4ZW, Frank-K4EC (Big Frank... hi, ca sa nu se confunde cu un alt Frank din trupa de la NR4M) si pe Larry-K7SV (care venise insotit de 2 caini foarte frumosi). Dupa schimbul de amabilitati firesc acelui moment, s-a discutat si despre concurs, eu am ramas un pic cu Ken, vorbind despre cum a lucrat din EY si JT. Avand laptopul la el, s-a uitat si a gasit rapid legaturile mele cu el in 10 MHz si 7 MHz, cand a folosit EY/K4ZW. Mi-a promis (fara sa-i cer eu) ca va trimite QSL-urile direct la mine acasa (cand am revenit la Montreal la 2 zile, YO3GOD ma anunta ca daja au sosit), ce poti sa mai spui despre asemenea oameni? Tot respectul pentru ei!

Larry K7SV operand 21 MHz CW

Frank K4EC, Sandy YO3ND si Ken K4ZW

Steve NR4M

Ken K4ZW

Imediat, eu cu Ciprian si Steve am iesit afara, si Steve a inceput sa ne explice pe scurt despre antenele sale, avea si ce. Pe langa cele 5 turnuri inalte de peste 35 m, cu antene suprapuse (unele pe directii fixe, de obicei spre Europa) care acopereau benzile de 7, 14, 21 si 28 MHz, avea si 2 antene "four square" (una pentru 3,5 MHz) si 4 Beverage in alta zona a proprietatii sale. De remarcat ca langa ferma sa (de antene...hi hi) vecinul sau crestea... capre!

Sandy YO3ND si Steve NR4M

Dupa ce am trecut in revista si atelierul mecanic foarte dotat al lui Steve, precum si colectia sa de automobile de epoca, am revenit in incaperea cu statiile. Deja se schimbase operatorul si banda iar eu cu Ciprian am intrat in banda de 20 m CW, lucrand fiecare de la un alt transceiver dar in acelasi mod de lucru! De retinut ca pentru toate benzile erau numai K3-uri de la Elecraft, desigur, fiecare cu liniarul sau si cu antena sa, dar in 14 MHz erau un K3 si un TenTec, Ciprian a lucrat cu K3-ul, eu cu TenTec-ul. Am ramas uimit cum ma puteam apropia de frecventa lui de emisie pana la 3-4 KHz aproape fara sa-l simt, nu-mi venea sa cred! Cand treceam eu pe emisie ii intrerupeam emisia (statia mea avea prioritate, ii lua liniarul si antena) daca el era pe emisie dar el putea asculta in schimb, chiar la cativa KHz pe alta antena. In acest fel, el sau eu puteam deveni statie de running sau de vanatoare si se respecta perfect regulamentul, care nu permite 2 emisiuni ale aceleiasi statii simultan in aceiasi banda. Dupa cateva QSO-uri am inceput sa ne sincronizam si sa lucram cu eficienta ridicata. De fapt eu cu Ciprian avem foarte multe concursuri in care am lucrat impreuna in YO, asa ca n-a fost prea greu acum, cand conditiile erau ideale. Am fost chemati de cateva statii YO, care veneau cu semnale bune.

Nori amenintatori deasupra antenelor

Eu cu Ciprian vroiam sa auzim YR0HQ si in phone, sa le dam puncte daca-i gasim si l-am rugat pe Ciprian sa-l convinga pe Steve sa trecem si in phone. Asta a creat probleme caci de acolo nu se prea lucreaza in PH, CW-ul e de baza. Dupa indelungi reglaje si probe am reusit sa lucram si in phone in 14 si 21 MHz, unde am gasit repede, cu semnale puternice YR0HQ... i-am surprins vorbindu-le romaneste... hi hi. La un moment dat, eu am ramas singur in 21 MHz PH, unde am stat cam 2 ore, dupa care am facut o pauza. In pauza am facut cunostinta cu... frigiderul urias de la NR4M care gemea de bauturi de toate felurile dar nealcoolice! Erau si "de-ale gurii", gata de pus la microunde, nu puteai sa te plangi de nimic acolo. Am mai vorbit cu Steve si cu Frank (Big Frank), lui Mark i-am spus pe fuga si doua bancuri scurte, cu engleza mea redusa si deseori incorecta.

Sandy YO3ND operand 14 MHz CW

Cum se deschisese propagarea in 3,5 MHz,am trecut eu in acea banda in CW si in mai putin de 2 ore am facut peste 140 de legaturi. Imi aduc aminte ca am lucrat si vreo 5 statii YO, desigur si YR0HQ. Tot timpul m-a chinuit faptul ca ma acomodam greu cu bugul folosit acolo, caci era de tip iambic si pe mine asta "ma tine de mana"... hi. A urmat Steve, care a lucrat in banda de 1,8 MHz, dupa care am incheiat concursul, nu inainte de a mai asculta benzile si a mai face cateva QSO-uri. Au urmat apoi scurte comentarii despre concurs, dupa care baietii au inceput sa plece cate unul, luandu-ne ramas bun de la fiecare. Desigur ca Steve, gazda noastra atat de amabila, simpatica si ospitaliera ne-a poftit sa dormim si astfel am vazut si locul de odihna al echipei. Parea ceva cazon, in sensul ca erau cate 2 paturi suprapuse, mai precis 4X2 deci 8 locuri unde se putea dormi confortabil, aer conditionat, toalete extrem de curate, bun gust peste tot. Am uitat sa spun ca locul de dormit era chiar la parterul casei in care locuia Steve cu famila, cladirea cu "sculele" de concurs era cam la 150 m. Casa era de fapt o vila uriasa in camp, numai buna sa te simti la "aer curat", izolat de zgomotul si poluarea unui oras. Noi am ramas ultimii, am multumit lui Steve pentru amabilitate si suport si ne-am luat ramas bun, cu speranta ca poate ne vom revedea odata dar cu siguranta ca ne vom auzi in concursuri. Chiar i-am zis: cand voi mai lucra NR4M stiu cum este aici si voi profita rugand operatorul sa-ti transmita 73s din partea mea. Am zis asta si datorita faptului ca atunci cand am lucrat in 21 CW, K4?? m-a rugat sa-i transmit 73 lui Steve, ulterior am aflat ca si el operase de la NR4M si era amic cu Steve.

Am plecat dimineata spre locuinta lui Ciprian, urmand ca dupa masa sa ma duca la Washington sa iau autobuzul spre New York. Poate e bine sa mentionez ca biletele de calatorie erau platite anticipat prin internet, eu doar ma urcam in autobuz... hi. Dupa masa mi-am luat ramas bun de la Anca si copii si am plecat cu Ciprian spre Washington cu intentia de a ne opri cateva minute in fata Casei Albe si la alte cateva locuri deosebite. Traficul ne-a consumat timpul prevazut pentru asta si am mers direct la autogara pe care o cunosteam deja. Ne-am luat ramas bun cu parere de rau, daja ne obisnuisem... hi. Drumul pana la New York m-a tinut cu ochii pe fereastra si ma gandeam cu multi ani in urma, cand intalnisem pentru prima data numele oraselor mari prin care treceam acum: Baltimore, Philadelphia. Am facut mereu poze, sa-mi aduc aminte si sa retraiesc acele momente la intoarcerea in Romania. Ajuns la New York, autogara de acolo este imensa, pe 3 sau 4 nivele si eu trebuia sa ma intalnesc cu Dody acolo. Noroc cu telefonul cel nou, l-am sunat si mi-a dat numele a doua strazi care se intersectau si eu sa astept chiar la acel colt. Am iesit la suprafata, parca eram in alta lume, daja colcaiala de oameni si masini te ametea, m-am orientat rapid, era simplu, si in 2-3 minute a aparut si masina lui Dody, pe el nu l-am vazut dar am recunoscut-o pe sotia sa, Diana. Am urcat si am rasuflat usurat ca trecusem cu bine si de acest moment. Era deja ora 21.30 local si am mers direct spre locuinta lor situata in Hillsdale, New Jersey, cam la 40 Km de New York.

Dody N2GM

O data ajunsi acasa la Dody, a urmat sa povestim fiecare despre ce-am mai facut. I-am vazut si shack-ul sau, foarte bine dotat, iar a doua zi dimineata am vazut si antena sa directiva cu 3 elemente (beam), pe care o stiam doar din nenumaratele QSO-uri dintre noi. Asa cum spuneam mai devreme, in jur copaci peste tot, ba chiar si un paraulet in spatele gradinii, jurai ca esti in padure. Dimineata a trecut repede si pe la 10 am plecat spre New York cu intentia de a colinda prin Manhattan (care este de fapt o insula) tot restul zilei. Asa s-a si intamplat, am parcat masina undeva langa o statie mare de metrou si cu metroul am mers pe insula. Este greu de descris senzatia pe care o ai avand in jur numai cladiri cu peste 50 de etaje.

Cu vaporasul in jurul insulei Ellis

Langa Statuia Libertatii

Am inceput cu o plimbare cu vaporasul in jurul insulei Ellis, pe care se afla Statuia Libertatii, simbolul libertatii americanilor. Am facut desigur multe poze, mai ales spre Manhattan, care era si mai impozant vazut de pe apa, dar si spre statuie. Am revenit pe insula si am intrat pe celebrul Broadway, chiar de la nr. 1... hi. Ma gandeam pe unde m-a dus destinul, niciodata nu ma gandisem ca voi ajunge pe acolo! Dody, prietenul de langa mine, lui ii datoram acest moment cu totul special pentru mine. Am mers apoi sa vedem unde fusesera Turnurile Gemene si acum se lucra la noi cladiri, probabil la fel de impozante. Am facut mereu poze si sper ca prividu-le sa retraiesc acele momente. Am mers apoi pe jos spre malul insulei unde am si mancat, se insera deja si Dody a considerat ca a venit momentul sa intram pe Wall Street, celebru centru financiar, celebra si prin reclamele sale dar si prin puhoiul de lume care se deplasa sau facea poze tot timpul. Recunosc fara jena ca a fost cu mult peste ceea ce vazusem in filme sau in poze, depasea cu mult inchipuirea mea.

Pe Wall Street

Panourile uriase cu reclame care te inconjurau din toate partile, vitrinele magazinelor intens luminate, totul te transpunea intr-o lume cu totul noua, alta decat cea obisnuita. Doar sutele de oameni care umpleau strada, cei mai multi facand poze (ceea ce m-a facut sa cred ca erau ca si mine, turisti) iti dadeau o liniste si senzatia ca este realitate ce vezi in jur. Erau si doua panouri uriase cu reclame dar pe care din cand in cand se transmiteau imagini cu cei din fata panourilor, asa ca putei sa te vezi pe acel mare ecran, ba chiar sa te fotografiezi intre zecile de altii ca tine... hi. Desigur ca am incercat si eu mai multe poze... hi. Nici nu am simtit cand a trecut timpul, se facuse deja ora 10 seara, noi facusem socoteala ca vom fi acasa la acea ora. Am luat metroul in sens invers si odata ajunsi la masina am pornit spre casa. Diana ne astepta cu masa, i-am povestit pe unde am fost si ziua s-a incheiat la fel de frumos. Nu am reusit s-o vad pe Marina, fata lor, pe care o stiam de mica, acum absolventa de Harvard, caci se mutase de curand in New York. Am vazut-o in schimb in poze, s-a facut mare si frumoasa!

NYPD in Times Square

Alta imagine din Times Square

Dimineata mi-am luat ramas bun de la Diana, caci pleca la job, am mai taifasuit cu Dody 2-3 ceasuri si apoi am plecat spre New York, la autogara pe care deja o stiam. Ne-am luat ramas bun, avand siguranta ca ne vom vedea curand in Bucuresti, el avand dese veniri in YO. M-a lasat de unde ma luase si nu mi-a fost greu sa ma descurc pentru a ajunge la cursa de Montreal. Am plecat din New York total satisfacut de calatoria mea, nu simteam oboseala si stressul creeat de atatea lucruri noi vazute, eram total fericit, aveam la ce sa ma gandesc pe drumul de intoarcere. Asa ca doresc sa le multumesc din nou celor doi buni prieteni care au facut posibila aceasta aventura, Ciprian si Dody, sa multumesc si XYL-urilor Anca si Diana pentru ospitalitate. Mi-am pus pe drum intrebarea: merit eu atat de mult pe cat mi-au oferit acesti oameni? Sper ca da, pentru ca si eu as fi facut la fel pentru ei! Pentru mine, asta inseamna adevarata prietenie. Intr-o lume atat de mare, exista si o lume mult mai mica, a noastra, a radioamatorilor, oameni care se respecta si se aduna cand este nevoie, care sunt gata sa sara in ajutor, o lume din care fac si eu parte si asta ma face fericit. Doresc radioamatorilor romani cat mai multe iesiri in lume, sa ne facem cunoscuti, sa-i vedem si sa ne vada cei cu care stabilim legaturi radio la mii si mii de km.

Nicolae Dinca YO3ND

Articol aparut la 9-8-2012

8535