Nini Vasilescu YO3CCC

A lucrat la centrul de emisie RTV Bucegi (Costila) in perioada 15.11.1991 pana la 01.03.1993; 15 zile ca Sef tura si restul timpului Sef centru. Este radioamator autorizat si are indicativul YO3FAK.

Nini: Va rog sa ne povestiti cum se numea exact statia Costila si ce faceati d-voastra acolo?

Dl. Manea: La Costila era Centrul de emisie RTV Bucegi situat la 2456m altitudine, ceva mai jos decat Vf. Omul cu circa 5m. Acest centru de emisie era dotat cu statii de televiziune, statii radio pe unde ultra scurte si statii de radioreleu care preluau liniile de modulatie pentru modularea statiilor de unde ultra scurte si a statiilor de televiziune. Activitatea nostra acolo era foarte laborioasa si pot spune ca nu era usor, atat din punct de vedere profesional cat si din punct de vedere gospodaresc pentru ca efectiv trebuia sa ne auto-gospodarim.

Nini: V-as ruga sa-mi faceti o descriere a locului de munca.

Dl. Manea: As incepe cu etajul doi al turnului unde se aflau instalate antenele de radioreleu. Erau ca niste "palarii" si erau acoperite cu radoniu de protectie. Pot sa apreciez ca acest centru era o adevarata uzina unde lucram numai oameni pasionati care faceau din meseria lor un hobby, care erau foarte rezistenti si foarte tari de caracter.

Nini: Cum va descurcati acolo, vara era frumos, se vedeau imprejurimile, dar nu cred ca intotdeauna era frumos mai ales pe timpul iernii?

Dl. Manea: In general, era o viata foarte aspra. Viata de munte implica multa rezistenta fizica si in special, in conditiile de iarna, vremea este foarte aspra. Zapada poate ajunge pana la 2m, totul este imbracat intr-o mantie alba de chiciura si turturi. Noi caram alimentele cu spatele cand nu puteam avea mijloc de transport, la o temperatura de -15 grade Celsius cu un vant care batea cu 80 Km/h, imbracati ca niste Mosi Gerila. Noi preparam apa din zapada pentru ca instalatia de apa nu era inca gata. Sambata si duminica ne mai si auto-gospodaream, cand doamna bucatareasa era libera. Ne mai faceam si de mancare cu colegele noastre pe care le aveam acolo si alte actiuni cum ar fi crescutul porcilor care erau hrana noastra pe timpul iernii. Aveam magazia de alimente pe care trebuia sa o intretinem, sa curatam cartofi si in general tot ce se face intr-o casa unde exista un tata si mai multi copii.

Nini: Daca erati asa de putini cum va faceati turele? Cat timp lucrati si cat timp aveati pentru odihna?

Dl. Manea: Activitatea noastra era non stop. Lucram in schimburi de cate 8 ore. In fiecare tura erau: un inginer, un radioelectronist si un electromecanic. Aceasta era baza programului dar nu exista situatie in care noi sa nu intervenim. De obicei, depanarile le faceam pe timp de noapte si nu se punea problema sa nu participam la intretinerea echipamentului. In legatura cu somnul. Unii dintre noi nu puteau sa doarma la altutudine cum eram eu si alti colegi ai mei, dar nu ne dadeam la o parte si asiguram calitatea transmisiei astfel incat toti telespectatorii sa aiba imagini, muzica si emisiuni de calitate pe unde ultra scurte.

Nini: Deci, in concluzie, cam ce faceati pe acolo?

Dl. Manea: Din punct de vedere profesional noi supravegheam buna functionare a aparaturii din dotare, respectiv a emitatorului BTV20/6 care emitea canalul 6. De asemenea, asiguram buna desfasurare a celor 2 emitatoare pe unde ultra scurte si bineinteles echipamentul de radio relee plus instalatiile aferente. In timpul liber ne gospodaream: faceam apa din zapada, caram alimente, caram ambalaje si alte activitati gospodaresti care efectiv ne umpleau tot timpul. Daca am fi fost in efectiv complet am fi putut sa vedem si noi imprejurimile; eram constransi de un efectiv foarte redus. Pacat ca nu ne-ati putut vedea in momentele cand avem probleme cu aparatura, sa vedeti cum ne miscam ca niste titrezi, cu toate ca efortul la altitudine este foarte mare; datorita rarefierii aerului respiratia era foarte grea, dar noi ne obisnuisem. Atunci ar fi fost frumos sa vedeti ce inseamna calitatea unei transmisiuni cand aveam probleme si ne miscam toti de nu ne mai vedeam unul cu altul, dar toti stiam precis unde ne avem locurile si ce trebuia sa facem ca sa avem cat mai putine minute de intrerupere.

Nini: Care era echipamentul si oamenii care deserveau acest centru de emisie?

Dl. Manea: O sa incep cu echipamentul de care dispuneam. Sala de emisie TV a emitatorului de televiziune, care era un emitator de televiziune de fabricatie franceza, in banda III, pe canalul 6, care a fost montat in1968, iar in 1969 a fost pus in functiune. De atunci functiona in permanenta iar dupa anii '90 ne creea foarte mari probleme.

Nini: Ce zona acoperea acest emitator?

Dl. Manea: Zona de deservire a acestui emitator (harta de acoperire) era partea de sud a tarii incepand din zona Pitesti pana spre zona Galatiului si partea de curbura a Carpatilor cu toate translatoarele care erau aferente acestui emitator, foarte multe, probabil 30-40 de astfel de micro-emitatoare pentru zona de munte si o mica parte din zona Ardealului.

Nini: Sa revenim la echipament.

Dl. Manea: Sa trecem la sala de emisie pentru radiodifuziune. Statia era echipata cu doua emitatoare de UUS dintr-o generatie ceva mai veche; unul era din generatia anilor '60, iar celalalt din generatia anilor '70. In aceasta sala tot timpul era un zgomot foarte mare produs de echipamentul de ventilatie. Apoi, aveam sala pentru transmisia si retransmisia semnalelor video si audio pentru postul national de TV si pentru emitatoarele de UUS, precum si retransmiterea semnalelor catre celelalte statii.

Nini: Ce legatura aveati cu Aeroportul International Otopeni?

Dl. Manea: O incapere era a sectiei PNA din Aeroportul International Otopeni. Desi ne aflam in creierul muntilor, pe Varful Costila, aici era alocata o camera de unde se tinea legatura intre sol si aeronavele care survolau teritoriul Romaniei.

Nini: Ce se transmitea de aici catre aeronave?

Dl. Manea: Se transmiteau date informative cu privire la starea meteo pentru ca avioanele care survolau teritoriul sa ia cunostinta de starea vremii, sa stie pe ce culoare vor trebui sa zboare, altitudinea, etc.; ele erau erau dirijate de cei de jos, de la aeroport.

Nini: Practic ce asigurati?

Dl. Manea: Cu ajutorul echipamentului, noi facilitam ca cei de jos sa dirijeze aeronavele.

Nini: Cate persoane lucrau acolo si in cate schimburi?

Dl. Manea: Practic, erau 4 persoane, dar au fost si momente cand 2 persoane au fost in concediu si au ramas numai 2: familia Vranceanu, sot si sotie si fiul care era in vacanta. Hi!

Nini: Care erau salariatii pe care ii aveati colo si functiile lor?

Dl. Manea: Din pacate au trecut atatea ani de atunci si nu-mi mai aduc aminte toate numele.
- Sef centru ing. Manea
Sefi de tura:
- ing. Branescu Ion
- ing. Maiereanu Stefan
- ing. Mindruta Gabriela
Radioelectronisti (4)
- radio electronist Leonte Nicolae
Electromecanici (3)
- Farkas Constantin - electromecanic
- Catalin Chirvasiu - electromecanic la intretinere la grupul electrogen, la centrala termica, ventilatie la emitatoare si tractorist; tractorul era numit in gluma de unii "TAXI-ul Costila", eu il numeam "Costel".
- Farkas Paula – bucatareasa.

Nini: Cum va descurcati cu aprovizionarea?

Dl. Manea: Tot ce ne trebuia ne erau aduse cu camioanele de catre dl. Dan Raducanu de la Biroul Aprovizionare din cadrul Directiei de Radioteleviziune. Uneori se intampla ca drumul sa fie infundat la Babele cu cate un bloc de ghiata de cate 10 m inaltime si atunci nu se putea ajunge la noi. De obicei primele drumuri se faceau in luna mai catre statiile de altitudine, inclusiv Costila.

Nini: Ce va aduceau?

Dl. Manea: Primeam lampi de emisie care erau in perioada de garantie si trebuiau formatate, fructele care erau foarte necesare pentru cei care stau in conditii izolate si nu beneficiau de atat de multe vitamine ca cei de la oras, cartofi, pepeni.

Nini: De cate ori va aprovizionau pe an?

Dl. Manea: In perioada de vara, incepand din mai, se faceau transporturi lunare; in perioada august, septembrie, octombrie se faceau cam 10 transporturi pe luna pentru ca trebuiau carate: 12.000 litri de apa minerala, atat aveam nevoie pentru perioada de iarna, plus tone de cartofi, porci vii (in spatele statiei aveam o crescatorie de porci unde ii mentineam si aveam hrana proaspata pana in perioada mai-iunie) si conservele necesare unui numar de 30 persoane care eram acolo.

Nini: Cine se ocupa de hrana zilnica?

Dl. Manea: Doamna Paula Farkas se ocupa de tot ce insemna mancarea aici la Costila. Dansa a lucrat aici in doua transe insumand peste 20 ani.

Nini: Cum se pregatea menu-ul?

Dl. Manea: Acesta se pregatea in functie de oameni si de calorii.

Nini: Aveati un barem?

Dl. Manea: Sigur. Aceasta era de 5.000 de calorii.

Nini: Mergeati des la etajul 2 al turnului?

Dl. Manea: Veneam foarte rar si prindeam de foarte putine ori zile frumoase. Veneam rar, pentru ca vantul sufla foarte puternic, numai cand erau probleme deosebite, asta din punct de vedere tehnic si un alt aspect, radiatiile sunt destul de mari (puterea in antene era de 20kW) iar noi evitam asemenea lucruri. Privit dinspre Babele, centrul de emisie din Bucegi pare interesant, el seamana cu o racheta si marea majoritate a turistilor erau tentati sa vina sa vada ce este acolo. La noi nu era o cabana turistica, ci era un centru de emisie; ca in orice institutie unde muncesc oameni, unde se defasoara o activitate, unde evident accesul nu era permis celor care nu sunt avizati si care nu aveau interese de serviciu acolo. Oricum, turistii puteau vedea acest centru de emisie care era extraordinar de frumos privit de la distanta, cu multa activitate in interior si era recomandat ca cei care veneau in zona sa-si aleaga alte trasee, cum era Cabana Omu, Crucea si bineinteles ca de la distanta putea sa ne priveasca si pe noi.

Nini: De unde se aprindea lumina de pe Crucea de pe Varful Caraiman?

Dl. Manea: Crucea de pe Caraiman era aprinsa de la noi; noi eram cei care conectam becurile de pe Cruce. Am avut o perioada cand cablul a fost traznit intre noi si Cruce.

Mai multe imagini ocazionate de acest interviu se gasesc la qsl.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 20-6-2012

15469