hamradioshop.ro
Articole > Umor pe teme ham radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti
Pacaleala de 1 aprilie

SWR-ul și BEUTURA!

Andrei Buta YO6XK

Citeam mai demult în revista noastra că niște radioamatori au încercat să facă o antenă în care firul radiant să fie realizat dintr-o coloană de lichid cu ceva proprietăți conductive.

Zilele astea (sfârșitul lunii martie 2012) prin Sibiu a bătut mult vântul și condițiile meteo îmi încarcau static antena foarte tare. Mă plângeam ca nu pot lucra și zăpăcitul de fiul meu îmi zice că de ce nu bag antena în butoiul de varză că poate acolo nu se încarcă static, îmi vine să dau cu un papuc după el da zic eu că poate nerodul are dreptate!

Asa că zis și făcut. Iau un borcan, o bucată de cablu coaxial la care am legat două sârme și să încerc să verific teoria.

În primă instanță am pus stația în FM pe 3.700MHz și am conectat cablul la SWR-metru apoi am redus puterea la 35W și la prima măsuratoare am obtinut un SWR pe la 10. Am început să adaug sare de bucatărie (să nu întrebați dacă era iodată) și pe măsură ce tot adăugam SWR-ul scădea până am ajuns la 1.1. Aici am considerat că totul era în regulă și am trecut la măsurători în alte benzi astfel la 14MHz SWR-ul era 1.4, pe la 28,5 SWR-ul era 1,3 iar la 50,148 era 2.

Din cauză ca mufele nu se potriveau în 144MHz a trebuit să apelez la Wouxun-ul meu. A trebuit să mai adaug sare și după câteva încercări am obținut SWR-ul de 1,2. Am reâncercat în scurte dar SWR-ul era peste 5.

Am și măsurat cu aparatul de masură și acesta indica apariția unei mici tensiuni. Aceasta explică de ce pe scala lui FT100 apărea un semnal de la aproximativ S2 până la S8 când am încercat sa măsor SWR-ul, lucrul acesta mă duce cu gândul de ce uneori când plouă unele antene sfârâie și mârâie!

Pentru curiosi am măsurat si rezistența în cc care era în jurul a 60Kohmi.

Când activitatea era mai în toi intră un vecin, cam pilangiu de felul lui și se pune pe miștocărit cu ala micu și imi zice:

- Bă scamatorule cu țuică nu încerci?

Ca să respectăm principiile cercetării începem cu băuturi mai soft ca să nu zic mai slabe. Mai intâi cu Coca Cola și SWR-ul fuge pe la 2,5, trecem la un vin local Tămâioasă Românescă și SWR-ul urcă la 5.

Apoi încercăm un vin de Malaga la care SWR-ul e mai mic cam 2 și mai departe cu o țuică de Turnu Roșu adăpostită de o sticla Herbes de Mallorca (spre ducerea în eroare a dușmanului) SWR-ul era de peste 10! Îmi pare rău că nu vă pot spune și SWR-ul unei beri da vecinu a dat-o pe gât si nu a acceptat să îi bag cablul până în stomac!

Acum la sfârșit veți crede că e o păcălelă de 1 Aprilie, dar pot să vă spun cu mâna pe inimă că nu este, tot ce am măsurat e real și puteți face și voi cu condiția ca putera de lucru să fie destul de mică și bineânțeles o faceți pe riscul vostru.

Așa că să zâmbim și să mergem înainte, vorba unui clasic în viață!

Andrei Buta  YO6XK

Articol aparut la 31-3-2012

9481

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (6)  

  • Postat de Christian - YO8RES la 2012-04-01 07:48:15 (ora Romaniei)
  • Dar cu probele radio...activate ce s-a intimplat?

  • Postat de Cristi - YO8DHD la 2012-04-01 11:47:05 (ora Romaniei)
  • Dar cu o tuica HM nu ati incercat?

  • Postat de Ilie Matra - YO3BBW la 2012-04-01 13:11:45 (ora Romaniei)
  • Andrei, de mult timp nu m-a mai binedispus asa un articol. Mi-au placut experimentele tale si mai ales stilul deosebit de prezentare. Ar fi fost interesant de vazut si zgomotul receptionat.
    73, si Dx-uri, cu borcanul!
    Ilie,
    YO3BBW

  • Postat de Buta Andrei - YO6XK la 2012-04-01 16:31:43 (ora Romaniei)
  • Salut Ilie
    Sa o luam pe rind . Mai intii au fost zgomote de la ala mic si de la Nevastamea ceva ce nu semana cu QRM-cunoscut gen "dute tu cu statia ta cu tot".
    Apoi au fost zgomotele generate de solutia salina si nu vorbesc aiurea iti voi povesti cind ne vedem de Sf Ilie. Sa sti ca trebuie sa incerci ideea ca practic am reusit sa "acordez" antena din 3,5 in 432 si am deschis si repetorul din Paltinis .
    Apoi au mai fost zgomotele vecinului de care nu am scapat pina nu a baut Tuica HM (de Turnu Rosu), si pe care o trebuit sa ma duc la nevastasa sa ii spun sa il sune ca are treaba si eu il incurc.
    73 Andrei

  • Postat de Costel - YO8BND la 2012-04-03 10:38:23 (ora Romaniei)
  • ...mesrias...altii au mai incercat si cu raza laser....

  • Postat de Florentin - YO9CHO (yo9cho) la 2012-04-04 09:58:56 (ora Romaniei)
  • Cu LASER-ul nu merge in unde scurte bine. In UUS creeaza tropoduct prin ionizarea straturilor de aer strabatute.Foarte util in concursuri!
    Oricum, nimeni nu se mai poate plange de acum in colo ca nu s-a gasit in fine o solutie convenabila pentru SWR.Sa vezi acum cercetatori si castigatori in concursuri.Fiecare cu marca lui.

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "SWR-ul și BEUTURA!"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact