Nini Vasilescu YO3CCC

Nini: Dl. profesor Mustafa va rog sa va prezentati.

Dl. Mustafa: Sunt nasut in Cadrilater, fosta Romanie, Judetul Caliacra, actualmente in Bulgaria. Dupa scoala elementara am studiat Seminarul Musulman din Medgidia care avea 8 clase, apoi am practicat 4-5 ani de invatamant in limba turca prin Dobrogea, dupa care am urmat cursurile Facultatii de Filozofie din Bucuresti. Inca din anii studentiei am inceput sa colaborez cu Institutul de Istorie din cadrul Academiei Romane pentru valorificarea izvoarelor turco-orientale privind istoria poporului roman, iar dupa absolvirea facultatii am fost angajat la aceelasi Institut ca cercetator stiintific (turcolog-orientalist).

Nini: Cu ce va ocupati, la Academie?

Dl. Mustafa: Am contribuit si eu, in limitele posibilitatilor mele de cunostinte, despre scrisul vechi turcesc (arab), la elucidarea unor aspecte din istoria poporului roman, din relatiile romano-turce in diverse domenii (limba, cultura, etc.). Pentru activitatea mea am fost premiat de Academia Romana; de asemenea, am primit si alte distinctii nationale si internationale. In 1965 m-am transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene, tot din cadrul Academiei Romane, desfasurand in continuare aceeleasi genuri de activitati ca si pana atunci, de unde am si fost pensionat in 1994 la varsta de 70 de ani.

Nini: Cati ani aveti acum?

Dl. Mustafa: Am 86 de ani impliniti.

Nini: Multi inainte, dl. pofesor. In continuare v-as ruga sa-mi povestiti despre prezenta elementului turcesc pe teritoriul de astazi al Romaniei din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre.

Dl. Mustafa: Acest aspect se intinde pe o perioada de peste 1.500 de ani daca socotim de la prima jumatate a veacului al V-lea, incepand cu hunii lui Atilla care au ajuns si pe teritoriul de astazi al Romaniei, venind din adancurile Asiei prin nordul Marii Negre. Chiar daca se numeau huni si reprezentau lumea turanica, in general, sunt socotiti chiar si stramosii turcilor de mai tarziu. Traditia lasa de inteles ca mormantul lui Atilla s-ar afla pe teritoriul Romaniei undeva in apropiere de hotarul cu Serbia. Putem afirma ca, de atunci si pana in zilele noastre elementului turcesc n-a lipsit niciodata de pe teritoriul de astazi al Romaniei.

Nini: Cine a venit dupa huni?

Dl. Mustafa: Timp de secole de-a randul, pana in pragul veacului al XIV-lea, au venit alte popoare turcice, sub diverse denumiri: avarii, bulgarii (de origine turca), ungurii (denumirea de ungur provine din Onogur=Onoguz, in sensul de 10 triburi de Oguzi=Turci), dar mai cu seama: pecenegii, uzii (aguzii), cumanii si alte semintii turco-mongole, unele dintre acestea lasand urme vizibile si pe teritoriul actual al Romaniei.

Nini: Puteti da cateva exemple?

Dl. Mustafa: De exemplu: Teleorman inseamna Padure nebuna (in sensul de padure deasa), Baragan provine din Bora (sau Borogan) ceea ce inseamna Viscol (Furtuna); chiar si Varful Caraiman isi gaseste explicatia prin Kar-yaman in sensul de zapada abundenta. Specialistii au stabilit si o serie de nume de ape curgatoare, ca sa nu mai vorbim de nume de persoane, dintre care unele dainuie si astazi. Ultimii care au venit din Asia Centrala, prin nordul Marii Negre, au fost urmasii lui Ginghiz-Han, care pusese bazele unui imperiu mongol, iar fii si nepotii lui isi extinsesera stapanirea lor si in buna partea a Europei orientale, prin Hoarda de Aur. In drumul lor spre Europa, urmasii lui Ginghiz-Han au adus in Balcani si o buna parte din populatiile turanice din adancurile Asiei, peste cei care se aflau deja pe aceste meleaguri. Desigur, prezenta Hoardei de Aur in Europa Orientala, inclusiv in Balcani, constituie un capitol de sine statator care nu a scapat atentiei mai multor specialisti. Dar cand tocmai incetase migratiunea popoarelor turco-mongole, din adancurile Asiei spre Europa prin nordul Marii Negre, asistam de astadata, la trecerea prin Balcani a altor grupuri de populatii turce de religie musulmana, venind din sudul Marii Negre, respectiv din Anatolia, unde ajunsesera plecand tot din Asia Centrala, prin Orientul Mijlociu. Este vorba de asezarea prin anii 1262-1264 a unui important grup de turci-selciukizi, de factura islamica pe teritoriul Dobrogei in zona Babadagului si in vecinatati sub conducerea printului seciukid Izzeddin Keykavuz si a uni Dervis cunoscut sub numele de SARI-SALTUK-BABA de la care a ramas si denumirea localitatii BABADAG, in sensul de Padurea lui BABA. Acest grup care reprezenta patura cea mai avansata din Anatolia acelor vremuri fugise de teama stapanirii mogole (Tatare) in Anatolia, iar Imparatul Bizantin Mihail al VIII-lea inlesnise asezarea pe aceste meleaguri a unui numar de peste 10-12 mii de obale, in sensul de familii sau triburi mai mici, Izzeddin Keykavuz avand relatii de rudenie cu acest imparat. Grupul de turci-selciukizi avea sa desfasoare o larga activitate de misionarism in favoarea Islamului mai ales sub indrumarea lui SARI-SALTUK-BABA, care avea in subordinea sa un important numar de discipoli. Chiar si unul dintre printii Hoardei de Aur, cu numele de NOGAY, care isi extinsese stapamirea lui si in zonele Dobrogei, avea sa adopte religia musulmana in anul 1265, incepand sa militeze pentru ISLAM. Este adevarat ca, mai ales dupa disparitia lui NOGAY (1299) si dupa moartea lui SARI-SALTUK o parte din turcii selciukizi au trecut iarasi in Anatolia iar multi dintre cei ramasi la locurile lor au fost nevoiti sa treaca la crestinismul ortodox sub presiunea misionarilor clerului bizantin. In zilele noastre urmasii lor sunt reprezentati de Gagauzi, populatie de rit ortodox dar vorbitaore de limba turca. Chiar si numele de gagauz se presupune ca ar proveni de la numele lui Keykavuz (se pronunta Kaykavuz). Nu mult dupa aceea, incepand de pe la jumatatea veacului al XIV-lea incep sa avanseze catre Balcani Turcii-otomani pentru care Dobrogea reprezenta o zona geo-strategica importanta inca de pe vremea domniei sultanului Baiazid Fulgerul (YILDIRIM) intre anii 1389-1402.

Nini: Adica pe vremea lui Mircea cel Batran.

Dl. Mustafa: Exact. Intr-adevar, in perioada inaintarii turcilor-otomani prin taratele bulgare, Domnitorul Tarii Romanesti era Mircea cel Batran care se intitula si Stapanitorul Dristorului (Silistra de azi), din sudul Dobrogei, precum si al Partilor tataresti, spre nord. Dar, dupa cat se pare, mai ales dupa incorporarea teritoriilor bulgaresti in Statul otoman (1393,), sultanul Baiazid Fulgerul a inaintat si spre interiorul Dobrogei, asa cum aflam din unele izvoare turcesti. Este adevarat si faptul ca, mai ales dupa caderea sultanului Baiazid in captivitatea lui Timurlenk in anul 1402 in batalia de la Ankara, influenta otomana asupra Dobrogei avea sa slabeasca, ceea ce ii ofera lui Mircea cel Batran o noua afirmare si in sudul Dunarii, inclusiv in Dobrogea. Dupa restaurarea unitatii politice a Statului otoman in anul 1413 de catre Mehmed Celebi (1413-1421), acesta avea sa cucereasca din nou spatiul dintre Dunare si Marea Neagra, creand un cap de pod chiar si la Giurgiu pentru supravegherea Tarii Romanesti.

Nini: Cum a evoluat situatia Dobrogei?

Dl. Mustafa: Dupa cum se stie, spre deosebire de Tarile Romane care aveau un statut juridic specific fata de Imperiul otoman, Dobrogea ca si intregul spatiul balcanic erau administrate potrivit legislatiei turco-islamice propriu-zise. Aceasta situatie va dura pana la Razboiul de Independenta din 1877-1878. In acest interval de timp, Dobrogea a fost colonizata in mod substantial cu elemente turco-musulmane infiintand numeroase localitati care purtau denumiri turcesti, unele dintre ele mentinandu-se pana in zilele noastre. Dobrogea era impartita in mai multe unitati administrativ-juridice numite Kaza-le, cum au fost: Tulcea, Babdag, Isaccea, Macin, Karasu (Medgidia de azi), Mangalia, Tekirghiol si altele, care se aflau dub conducerea unor Kadii (judecatori musulmani), toate fiind incorporate intr-o unitate administrativ-militara mai mare, numita Sangeac, condusa de un Sangeakbei, care la randul lui avea drept superior un Bailerbei. De fapt, perioada otomana reprezinta o problema de sine statatoare asteptand specialistii care sa studieze stapanirea otomana asupra Dobrogei pe baza de izvoare documentare si alte surse veridice, inclusiv prezenta populatiei roamno-crestine de pe acest teritoriu alaturi de lumea turca-musulmana. Cu aceasta ocazie eu vreau sa subliniez doar rolul jucat de Dobrogea ca un coridor de trecere pentru armatele otomane in drumul lor spre Polonia sau Rusia timp de mai multe secole, atat prin desitatea populatiei turco-musulmane cat si prin institutiile de tot felul creeate in aceasta zona, Dobrogea incadrandu-se in ansamblul societatii otomane ca si intregul spatiu balcanic.

Nini: Cand a inceput sa se perturbe linistea Dobrogei?

Dl. Mustafa: Dupa cum se stie, dezastrul otoman din fata Vienei (1683) a declansat retragerea turcilor otomani din adancurile Europei, iar continuarea razboaielor ruso-otomane de-a lungul veacurilor al XVIII-lea si al XIX-lea aveau sa transforme si Dobrogea intr-un coridor de trecere, de astadata pentru armatele tariste in drumul lor spre Constantinopolul mult visat, asa cum aflam din Testamentul tarului Petru cel Mare. In timpul conflictelor militare multi dintre locuitorii musulmani plecau in pribegie din fata armatelor tariste, iar dupa reinstalarea pacii, unii se mai intorceau sau mureau pe drumuri din diferite cauze; se intorceau mai putini, care trebuiau sa-si refaca gospodariile distruse. De fapt, in felul acesta incepuse procesul de emigrare al elementului turco-musulman din Dobrogea, proces care avea sa continue si dupa trecerea acestui teritoriu la Romania, pana in zilele noastre, uneori mai intens iar alteori mai rar.

Nini: In ce conditii a revenit Dobrogea la Romania?

Dl. Mustafa: Dupa razboiul turco-ruso-roman din anii 1877-1878, la Congresul de la Berlin (1878), Dobrogea de Nord (judetul Constanta si Tulcea) a fost redata Romaniei care isi obtinuse si Independenta fata de Imperiul otoman, dupa mai bine de patru secole si jumatate. Trebuie mentionat si faptul ca pe masura ce Imperiul tarist a inceput sa intervina in Crimeia unii dintre locuitorii de acolo au gasit de cuvinta sa-si paraseasca locuintele lor pentru a se refugia pe teritoriile otomane de atunci, iar tinutul cel mai apropiat era tocmai Dobrogea unde veneau si se asezau. De altfel, prezenta elementului tatarasc in Dobrogea avea un trecut mult mai indepartat, dar mai ales dupa incorporarea Crimeii la Rusia in anul 1783 de catre tarina Ecaterina a II-a. Procesul emigrarii tatarilor din Crimeia avea sa devina un fenomen de masa, ultimul mare val avand loc in timpul Razboiului Crimeii dintre anii 1853-1856. De atunci si pana in zilele noastre, aceste doua comunitati turco-tatare aveau sa supravietuiasca prin cultivarea limbii si culturii turce propriu-zise.

Nini: Sa trecem, va rog, la perioada Primului razboi mondial.

Dl. Mustafa: Dupa obtinerea Independentei, relatiile dintre Romania si Turcia s-au desfasurat in conditii pasnice pana la Primul razboi mondial (1914-1918), cand cele doua state s-au aflat in tabere opuse. Chiar si in timpul Razboaielor balcanice (1912-1913) cand, Romania intrand in cel de-Al doilea razboi balcanic impotriva Bulgariei, contribuise la recuperarea unor teritorii pierdute de Turcia, in Tracia, iar Romania isi extinsese stapanirea si in Cadrilater (Dobrogea de Sud), Judetele Silistra si Caliacra, unde populatia majoritara o forma elementul turco-musulman, ceea ce a facut ca populatia turca din Romania sa creasca in mod substantial pana in anul 1940 cand acest teritoriu va fi cedat Bulgariei. In perioada Primului razboi mondial, bulgarii in cloaborare cu Imperiul otoman ocupasera pentru o vreme Dobrogea, dar pierzand razboiul au trebuit sa se retraga iar Romania a revenit pe teritoriul anterior. Din timpul Primului razboi mondial, in Dobrogea au ramas urme greu de uitat. Dupa cate putem constata, populatia turco-musulmana din Dobrogea, in urma restaurarii pacii generale avea sa se bucure de o atentie deosebita din partea statului roman pentru modernizarea vietii sale socio-economice, culturale si religioase in conditii depline de libertate, iar relatiile romano-turce aveau sa evolueze tot mai favorabil si dupa crearea Republicii Turcia in anul 1923, prin plecarea Imperiului otoman de pe scena istoriei.

Nini: Puteti sa ne dataliati unele aspecte dupa infiintarea Republicii Turcia?

Dl. Mustafa: Din cate cunoastem, dupa fondarea Republicii Turcia in 1923, in urma unei lupte pe viata si pe moarte dusa de poporul turc sub conducerea marelui conducator militar si om de stat Mustafa Kemal Ataturk, relatiile dintre Romania si Turcia Republicana s-au intensificat tot mai mult, aceste relatii favorizand si procesul de modernizare a populatiei turco-musulmane din Romania. Chiar si manualele scolare erau aduse din Turcia, ceea ce avea sa usureze si introducerea alfabetului latin in scolile turcesti din Dobrogea dupa reforma alfabetului din anul 1928. Tot in aceasta perioada apareau si o serie de ziare turcesti, unele la Silistra, iar altele la Bazargic sau la Constanta, fiecare militand in felul sau pentru modernizarea populatiei turco-musulmane din Dobrogea acelor vremuri. Anul 1940 a fost o adevarata catastrofa pentru Romania, in sensul pierderii unor teritorii, atat in Transilvania cat si in Rasarit (Basarabia), iar Dobrogea de Sud (Cadrilaterul) a trebuit cedat Bulgariei. Aceasta a insemnat o grea lovitura si pentru populatia turco-musulmana din Romania, reducandu-se la mai mult de jumatate. Dupa al Doilea razboi mondial s-a asezat regimul comunist peste noi, iar populatia turca a suferit mult mai mult fata de alte minoritati mai ales in perioada cunoscutului Razboi rece, intrerupandu-se aproape in intregime legaturile traditionale cu Turcia.

Nini: Din cate cunosc eu, mai mult au avut de suferit cei din Bulgaria fiind obligati sa-si schimbe numele turcesti cu nume slave.

Dl. Mustafa: Este adevarat, dar aceasta s-a intamplat in ultima parte a regimului comunist. In Romania nu am asistat la astfel de procedee, dar nici nu prea se mai vorbea de prezenta unei minoritati turce; in discursurile oficiale, dupa maghiari si germani urmand formula: si altii, iar o serie de demnitari turci care vizitau periodic Romania nu prea erau pusi in contact cu reprezentantii acestei comunitati, noi afland de astfel de vizite oficiale mai mult din presa vremii.

Nini: Ce s-a intamplat dupa Revolutia din 1989?

Dl. Mustafa: Noroc ca a venit anul 1989 si am scapat cu totii de regimul comunist. Ca si celelalte minoritati nationale din Romania si comunitatea turco-musulmana a inceput sa se organizeze. La inceput, turcii si tatarii au infiintat o organizatie comuna dar nu a trecut mult si comunitatea tatara si-a creeat propria ei organizatie, despartindu-se astfel de cea initiala, comuna, ceea ce nu putea sa aibe decat consecinte negative asupra intregii comunitati turco-musulmane din Romania.

Nini: Cu cat sunt mai putini cu atat e mai rau.

Dl. Mustafa: Desigur. Daca asa au ales, nu avem ce comenta. Dar este trist ca s-au rupt de restul comunitatii turco-musulmane, destul de redus ca numar si asa. In realitate, dainuirea nostra pe aceste meleaguri a fost posibila timp de veacuri prin cultivarea limbii si culturii turce dar si prin mentinerea traditiilor noastre specifice. Orice indepartare, mai ales in conditiile de astazi de limba si de cultura turca, in general si de Republica Turcia in special, pericliteaza viitorul nostru comun. Ar trebui sa luam lectii de la popoarele vechi turce care au disparut in spatiul balcanic, lasand doar niste urme mai mult sau mai putin vizibile. Ar trebui sa ne desteptam pana nu va fi prea tarziu.

Nini: Care era situatia comunitatii turco-musulmane din Dobrogea din punct de vedere cultural?

Dl. Mustafa: Dupa cum era de asteptat, in perioada otomana invatamantul avea un caracter mai mult religios. Existau multe scoli elementare prin sate si orase iar in centrele mai importante functionau seminarii numite medrese-le. Dintre acestea, Seminarul din Babadag venea tocmai din prima jumatate a veacului al XVII-lea, purtand denumirea de Seminarul lui Gazi-Ali Pasa Medresesi. Fiind redeschis dupa cativa ani de la obtinerea Independentei Romaniei, Seminarul de la Babadag va fi mutat la Medgidia in anul 1901, acest oras aflandu-se in centrul Dobrogei. Studiile de 4 clase vor fi urcate la 8 clase, dupa cele elementare, ceea ce insemna si ridicarea nivelului de pregatire al generatiilor care urmau aceste cursuri. In astfel de conditii, acest focar de cultura devenit cunoscut sub denumirea de Seminarul Musulman din Medgidia avea sa creeze de-a lungul functionarii sale o serie de pleiade de intelectuali dintre care unii activau in domeniul cultului musulman, iar altii in invatamantul in limba materna sau alte domenii. Unii dintre absolventi urmau scolile romanesti in timp ce altii isi continuau studiile la Istanbul sau in alte centre de cultura islamica pentru a fi de mai mare folos comunitatii turco-musulmane din Dobrogea. Este demn de remarcat si faptul ca Seminarul din Babadag dispunea de uriase surse de venituri, formate din Vakuf-uri (Fundatii religioase) reprezentand 8 sau 10 mii de ha de paduri si alte surse de venituri. La un moment dat, Statul roman a etatizat aceste surse de venituri, dar totodata si-a luat obligatia de a intretine Seminarul pe cont propriu prin Bugetul de Stat, inclusiv gratuitatea studiilor elevilor indiferent daca proveneau din familii bogate sau sarace, fapt care avea sa duca la cresterea numarului elevilor, an de an, cu mult peste 100 de elevi, in total, iar acest sistem a continuat si dupa cel de-Al doilea razboi mondial pana la inchiderea definitiva in anul 1965 din considerente mai mult sau mai putin plauzibile. Si eu am studiat la Seminarul Musulman din Medgidia intre anii 1937-1945 dupa care am urmat Facultatea de Filozofie din cadrul Universitatii Bucuresti, lucrand apoi la Institutul de Istorie si Institutul de Studii Sud-Est Europene, ale Academiei Romane ca cercetator (Turcolog-orientalist) pana la pensionare (1994) la varsta de 70 de ani, asa cum am si mentionat. Unii dintre absolventii Seminarului ajungeau chiar si sefii cultului musulman din Romania, respectiv Muftii, iar altii deveneau kadii pe langa tribunalele romanesti pentru rezolvarea litigiilor specifice dintre cetatenii turco-musulmani. Altii deveneau avocati sau medici si chiar ziaristi, editand ziare turcesti in folosul comunitatii in care traiau. Intre cele doua razboaie mondiale a existat o bogata presa in limba turca de care am inceput sa ma ocup in mod special in ultima vreme in cadrul unei lucrari mai ample sub titlul: Presa Turca din Romania.

Nini: As dori sa ne povestiti si despre Insula Ada Kaleh despre care am auzit o multime de lucruri.

Dl. Mustafa: Ada-Kaleh are o istorie aparte si in evolutia comunitatii turce din Romania si ca insula, aflata in mijlocul Dunarii la granita de Sud-Vest a Romaniei de astazi. Populatia de aici avea sa fie reprezentata aproape totdeauna de o comunitate turco-musulmana, alte elemente din alte neamuri neavand curajul sa se izoleze intr-o insula precum Ada-Kaleh.

Nini: Insula era mare ca suprafata?

Dl. Mustafa: Nu era prea mare. Avea vreo 2.500 m lungime si vreo 400 sau 500 m latime in functie de debitul apelor care treceau pe acolo in anumite anotimpuri. Aflandu-se intr-un punct strategic, aceasta insula a fost ravnita mereu de statele vecine ca si de imperiile care se apropiau de zona respectiva. Timp de mai multe secole Insula Ada-Kaleh (care inseamna Insula-Cetate) a ramas sub stapanirea turcilor, reprezentand un loc de trecere, pe apa, dintre Orient si Occident. Desi insula Ada-Kaleh a fost ocupata, uneori si de armatele habsburgice, totusi ea a fost evacuata tot de atatea ori, mai devreme sau mai tarziu. Dupa razboiul din 1877-1878 la Conferinta de pace de la Berlin (1878), in timpul discutiilor de atunci fiecare participant preocupat de realizarea propriilor sale interese, a fost omisa stabilirea statutului juridic al Insulei Ada-Kaleh, iar de aceasta lacuna juridica avea sa se lege Statul Otoman, Sultanii pretinzand suveranitatea lor asupra insulei in continuare cea ce nu putea fi contestata de celelalte puteri participante la Congres. Aceelasi lucru avea sa se intample si cu prilejul Tratatului de pace de la Bucuresti (1913) dupa Razboaiele balcanice (1912-1913), fapt care avea sa se repete din considerente greu de explicat si pe vremea tratatelor de pace de la Paris dupa Primul razboi mondial. In tot acest interval de timp, uneori, pe cetatile Insulei Ada-Kaleh fluturau alaturi de steagul otoman si drapelul austr-ungar, chiar si cel romanesc, mai ales la sfarsitul razboiului, fiecare pretinzand un anumit drept asupra Insulei.

Nini: Nu mai aveai loc pe insula de atatea steaguri!

Dl. Mustafa: Desi armata romana intrase pe Insula Ada-Kaleh aceasta continua sa depinda de Provincia Istanbul, iar in Parlamentul otoman participa si un reprezentant din Ada-Kaleh, ca si la alte manifestari mai importante. Exista documente chiar si sub semnatura lui Mustafa Kemal din perioada luptei de eliberare a poporului turc, cum este de pilda invitatia de participare la Congresul economic de la Izmir din anul 1923. Ciudat pare si faptul ca nici in timpul tratativelor de pace de la Lausanne (1922-1923) dintre Turcia (kemalista) si tarile invingatoare ale Primului razboi mondial, inclusiv Romania, statutul juridic al Insulei Ada-Kaleh nu a putut fi reglementat, intr-un fel sau altul, motiv pentru care in Tratatul de la Lausanne, semnat la 24 iulie 1923, de asemenea nu se afla vreo mentiune clara despre soarta acestei insule. Pana la urma, treptat, lucrurile s-au asezat in favoarea Romaniei, populatia din Ada-Kaleh optand pentru administratia romaneasca fata de alte pretentii (sarbi, unguri, etc.).

Nini: Cam cata poulatie era pe insula?

Dl. Mustafa: Cam 6-700 de suflete. Asa apare in diferite statistici.

Nini: Ce s-a intamplat dupa construirea hidrocentralei de pe Dunare?

Dl. Mustafa: Insula a ramas sub apele Dunarii cu tot ce avea mai pretios iar populatia s-a imprastiat peste tot. Unii, potrivit unei intelegeri dintre Romania si Turcia s-au stabilit la Istanbul, altii s-au dus la Constanta ori s-au asezat in Bucuresti, in timp ce un numar destul de redus a preferat sa ramana in vecinatatile Insulei. Moscheia din Ada-Kaleh avea cel mai mare covor, daruit de Sultanul Abdul-Hamid al IIl-lea inainte de a fi detronat (1909). Acest covor se afla astazi la Moscheia Carol din Constanta, fiind pe jumatate infasurat intrucat nu incape in acel spatiu. La un moment dat se pusese problema ca resturile cetatilor sa fie stramutate pe Insula Semian de langa Turnu-Severin pentru a se reface imaginea fostei Ada-Kaleh.

Nini: Ar fi fost bine, dar cred ca ar fi fost foarte laborios.

Dl. Mustafa: La un moment dat lucrarile incepusera, dar ulterior din considerente nestiute nici pana astazi, totul a fost abandonat iar ceea ce a fost stramutat se degradeaza pe zi ce trece. Nu stiu daca ati fost la Semian.

Nini: Am auzit de aceasta insula dar nu am vazut-o niciodata.

Dl. Mustafa: Eu am avut ocazia sa vizitez aceasta insula dar am ramas complet dezamagit de ceea ce am vazut acolo.

Nini: Care este situatia comunitatii turce din Dobrogea in clipa de fata?

Dl. Mustafa: Astazi, comunitatea turco-musulmana din Dobrogea s-a redus mult ca numar, pe de o parte datorita fenomenului emigrarii in Turcia (uneori mai intens, alteori mai rar dar existent ca fenomen), iar pe de alta parte prin imprastierea unora de acolo in alte zone ale tarii. Potrivit ultimelor statistici in Romania s-ar mai afla vreo 35.000 de turci propriu-zisi, daca nu-i socotim pe tatari care de asemenea ar fi vreo 30.000. La acestia se mai adauga si un numar oarecare de tigani muslmani cunoscuti si sub numele de Millet, in sensul de Natiune, termen ramas de pe vremea Imperiului otoman. Prin 1940 mai multe familii de turci au venit din Cadrilater cu gandul de a emigra in Turcia ca sa scape de stapanirea bulgara dar nu au reusit sa plece si au ramas in Romania, unele in Bucuresti iar altele prin Dobrogea.

Nini: Ce puteti sa-mi povestiti despre invatamantul in limba turca din clipa de fata?

Dl. Mustafa: Invatamantul in limba turca se desfasoara potrivit mostenirii ramase de pe vremea comunismului, respectiv 2-3 ore la sfarsit de saptamana, Sambata sau Duminica. Nu avem cladiri proprii care sa serveasca drept localuri pentru invatamantul in limba materna ca in trecut, nici in Bucuresti, nici in Dobrogea ceea ce este regretabil. De asemenea, se invata dintr-un singur manual pentru fiecare clasa (I-VIII), aici fiind incluse toate stiintele, de la limba, gramatica sau folclor, la biologie, geografie, istorie, religie si altele, pentru ca elevii sa-si insuseasca macar unele notiuni fundamentale in limba materna din diverse domenii. Suntem raspunzatori cu totii, atat ca persoane cat si ca organizatii fata de generatiile prezente si viitoare, stiindu-se ca limba reprezinta garantia dainuirii noastre pe aceste meleaguri si de acum incolo. Dificultatile par a fi tot mai mari cu cat unii lideri ai comunitatii tatare incearca sa promoveze limba tatara in Dobrogea in detrimentul limbii si culturii turce traditionale, de secole, ceea ce va duce in mod sigur la indepartarea comunitatii turco-musulmane din Romania de restul lumii turce din Balcani dar si de patria noastra mama, Republica Turcia. In ultima vreme, Ambasada Republicii Turcia a initiat organizarea unor cursuri de limba turca pentru tinerii care vor sa-si dezvolte cunostintele de limba materna iar recent au fost obtinute doua locatii speciale, una la Bucuresti si una la Constanta in vederea infiintarii a doua Centre de Cultura Turca ceeea ce reprezinta un pas promitator pentru viitor.

Nini: Aveti reprezentanti in Parlamentul Romaniei?

Dl. Mustafa: Bineinteles. Atat comunitatea turca cat si cea tatara sunt reprezentate de cate un deputat in Parlamentul Romaniei, dar nu stim in mod concret, ce activitati desfasoara ei in Camera din care fac parte.
Imediat dupa Revolutia din 1989 am participat si noi la elaborarea Legii Electorale in care am introdus un aliniat la Art. 4 in favoarea minoritatilor cu numar redus de locuitori in sensul de a trimite cate un reprezentant in Parlament chiar daca nu vor putea alege un parlamentar potrivit legii. Prevederea respectiva, cu mici modificari a ramas valabila si in ziua de astazi. Nu stiu ce va fi in viitor.

Nini: Cum stati cu reprezentarea din punct de vedere religios?

Dl. Mustafa: Sub aspectul cultului, comunitatea musulmana din Romania se afla, dupa opinia mea, la nivelul cel mai de jos fata de celelalte culte recunoscute oficial de statul roman. Avem o singura institutie religioasa care poarta denumirea de Muftiatul Cultului Musulman din Romania cu sediul la Constanta, iar in fruntea acestei institutii se afla un Muftiu, in sensul de Seful cultului musulman, potrivit traditiei ramase de pe vremea Imperiului otoman. Nu avem ca si in alte tari cu populatii musulmane mai multe Muftiate, organizate pe judete sau zone, peste care sa existe si un Bas-Muftiat care sa le administeze pe celelalte si sa reprezinte cultul musulman de la un nivel superior atat pe plan intern cat si pe plan international. Toate demersurile facute pana acum pentru realizarea unui astfel de deziderat au rama fara rezultat din considerente mai mult sau mai putin oculte. Chiar si sitemul de organizare si functionare a Muftiatului imita modelul Bisericii Ortodoxe Romane; pana si alegerea Muftiului facandu-se de un grup de imami (deserventi ai cultului musulman) in locul reprezentantilor tuturor comunitatilor din sate si orase, cum era in trecut.

Nini: As dori sa trecem la un alt subiect. Anul acesta, pe data de 18 martie (2011) am fost si eu pentru prima data la Cimitirul Eroilor Turci din Bucuresti si am asistat la ceremonia de depuneri de coroane de flori. Am ramas placut impresionat de felul cum arata Cimitirul. As dori sa aflu mai multe amanunte despre acest Cimitir.

Dl. Mustafa: Cimitirul Eroilor Turci din Bucuresti (Ghencea) are o istorie aparte. Se stie ca in Primul razboi mondial, Imperiul otoman s-a aflat in alianta cu Germania, Austro-Ungaria, precum si cu alte state, inclusiv Bulgaria, fapt pentru care armatele turcesti s-au luptat atat in Orient cat si pe frontul european, din Galitia si pana in Romania. Ostasii cazuti in lupte se aflau imprastiati peste tot. Dupa razboi s-a pus problema ca osemintele celor cazuti in lupte sa fie adunate la un loc sau in cateva centre printre care si pe teritoriul Romaniei. In acest sens s-a incheiat si o conventie intre cele doua State. In anul 1931 a venit la Bucuresti un ambasador al Republicii Turcia cu numele de Hamdullah Suphi Tanriover care a stat aici pana in 1944, respectiv pana la venirea armatelor rusesti, deci mai bine de 13 ani. Cimitirul Eroilor Turci din Bucuresti a fost inaugurat in anul 1935, aici fiind adunate cele mai multe din osemintele celor disparuti pe diverse fronturi din aceste zone. Un alt cimitir exista si la Braila iar un altul de dimensiuni mai mici se afla si la Slobozia. De atunci si pana astazi, in fiecare an se organizeaza astfel de ceremonii. Din ziarele turcesti de dinainte de cel de-Al doilea razboi mondial aflam ca astfel de festivitati se organizau de Ziua Eroilor Romani, prin Mai sau Iunie, dar dupa razboi, pe vremea comunismului, astfel de festivitati aproape ca au disparut sau se organizau doar in cadrul Ambasadei. Abia dupa Revolutia din 1989 s-a reluat vechea traditie in mod deschis si cu participarea reprezentantilor comunitatii turce din Bucuresti si din tara. Noi am inceput sa luam parte la astfel de ceremonii in fiecare an la 18 Martie care reprezinta ziua victoriei de la Dardanele (Canakkale) din anul 1915 impotriva flotelor anglo-franceze cu prilejul fortarii Stramtorilor pentru acordarea de ajutoare Rusie, prin Marea Neagra. Nu au resit sa treaca Dardanelele aparate de tanarul ofiter Mustafa Kemal (Ataturk). Din an in an aceste festivitati capata amploare tot mai mare si sunt organizate mai cu fast chiar si cu participarea reprezentantilor celor care au pierdut bataliile de atunci. Pana acum cativa ani pietrele funerare ale eroilor erau in stil musulman, numai ca in ultima vreme acestea au fost schimbate cu altele asa dupa cum arata astazi. Jumatate din acest Cimitir a fost repartizat de Ambasada pentru populatia musulmana din Bucuresti, dar umplandu-se, Primaria Capitalei ne-a indicat un alt spatiu in afara Bucurestiului care se afla in curs de amenajare. Pentru ca Hamdullah Suphi Tanriover in calitatea lui de ambasador avusese relatii apropiate cu Casa Regala din vremea respectiva si pentru adancirea relatiilor de prietenie dintre Romania si Republica Turcia, in ultima vreme s-a convenit ca pentru imortalizarea figurii acestui mare diplomat si scriitor, dar si un mare orator, sa fie asezat bustul sau intr-un parc din apropierea Ambasadei Republicii Turcia la Bucuresti. Opinia publica romaneasca a avut dese prilejuri de a-l admira pe Hamdullah Suphi Tanriover cu prilejul unor conferinte pe care le-a tinut la Atheneul Roman sau in alte centre din tara, intr-o franceza impecabila, in perioada sederii sale in Romania.

Nini: Va multumesc din suflet dle. prof. Mustafa Mehmet pentru amabilitatea de a fi raspuns cu multa rabdare si acuratete intrebarilor pe care vi le-am avansat. Sunt convins ca cititorii nostrii vor avea posibilitatea de a afla mai multe informatii fata de trecut, despre prezenta comunitatii turco-musulmane de pe teritoriul Romaniei de mai bine de un mileniu si jumatate.

Interviul a fost realizat pe 19 august 2011.

In continuare vreau sa va prezint un interviu cu dl. Osman Aziz, Imamul Geamiei musulmane din Bucuresti.

Nini: Dl. Osman, va rog sa va prezentati.

Dl. Osman: Sunt Osman Aziz, absolvent al Seminarului musulman din Medgidia, pe care l-am absolvit in anul 1960. Eram 8 elevi care am absolvit Seminarul musulman din Medgidia si la 1 Decembrie 1960 am fost angajat Imam in insula Ada-Kaleh. Am plecat cu trenul si dupa doua zile am ajuns chiar de Sf, Nicolae la gara din Orsova. Si cum cei doi taximetristi erau ocupati cu Sf. Nicolae am fost nevoit sa astept o jumatate de ora. Si era un ger afara! Pe urma a venit un taximetrist si m-a dus pe malul Dunarii la debarcader.

Nini: Pai nu era gara Varciorova mai aproape?

Dl. Osman: Pai era si halta Ada-Kaleh, dar nu oprea acceleratul acolo. Atunci, de la Bucuresti la Orsova, trenul facea cam sase ore si jumatate, sapte. A venit barcagiul m-a luat cu barca si ne-am dus la insula. Acolo, erau militari si mi-au cerut buletinul si numirea pe care am avut-o din partea Muftiatului din Constanta. In numai 48 de ore mi-au facut si mutatia. Si asa am ramas in insula Ada-Kaleh pana in aprilie 1962, dupa care m-am retras in Dobrogea. Am stat in insula Ada-Kaleh un an si jumatate. In 1961 aveam un salariu de numai 275 lei, din care 250 lei plateam chiria si celelalte cheltuieli. Marea majoritate a populatiei insulei erau muncitori, ca erau doua fabrici: una de tigari si una de confectii; se faceau camasi si izmene pentru militari. Acolo era o sectie a fabricii Portile de Fier.

Nini: Cam cate familii erau acolo?

Dl. Osman: Cam 120 de familii. In jur de 30-40% dintre ei plecau vara la Timisoara, Constanta, in orasele astea mari si vindeau dulciuri, inghetata si numai stiu ce. Munceau vara si veneau cu bani, cu 20-30.000 de lei si pe urma stateau toata ziua la cafenea, la biliard.

Nini: Si cheltuiau banii.

Dl. Osman: Da, stateau si cheltuiau banii. Pentru ca nu puteam sa traiesc din cei 250 lei, am luat si un servici; am lucrat chiar si ca vanzator de paine. Vindeam painea, mai aduceam si din Turnu Severin zarzavaturi.

Nini: Va descurcati.

Dl. Osman: Trebuia sa ma descurc; aduceam zarzavaturi pentru oameni si in plus trebuia sa ma ocup si de serviciile religioase care se mai faceau. Insula era mai tot timpul vizitata, mai ales pe timp de vara.

Nini: Pe insula Ada-Kaleh de unde aveati curent electric?

Dl. Osman: Era un generator de curent, mare, care facea: bum, bum, bum, de surzea toata insula. Curentul era necesar pentru fabrica de confectii si fabrica de tigarete. Seara, p-orma se intrerupea curentul pentru ca generatorul functiona pe motorina. Era si un pichet de militari, erau graniceri, era zona de granita. In aprilie 1962 am venit la Constanta, i-am spus Muftiului: Domne eu nu ma mai duc acolo, n-are niciun rost si e greu pentru situatia mea. Si atunci am gasit un serviciu in partea astalalta la Pelinu. In 1964 au fost restructurari de posturi la sate si au rams numai posturile in comune. Pe mine m-a prins in sat, in satul Biruinta. In Tekirghiol, Imamul cel batran era si el cam bolnav si eu deserveam cam toate serviciile religioase. Tot atunci am lucrat si in cadrul cazangeriei. Lucram la cazangerie, la Energia (asa se numea atunci), dar cand era serviciu de inmormantare, ii spuneam maistrul nostru care era si el turc: Domne, eu am servicu religios. Si imi dadea voie. In 1969 cel batran imi zice: Gata, eu am implinit 40 de ani de cand sunt Imam in orasul Tekirghiol, vin-o si ia-ti postul. Sa stii ca nu m-am albit ca sa ma ridic in ceruri, nu m-am innegrit ca sa intru in pamant. Oala mea a fiert tot timpul. Daca primesti asta, sa intri in postul de Imam nu trebuie sa fii avar. Am primit postul si in 1969 am intrat ca Imam in orasul Tekirghiol. Geamia era construita dar nu avea minaret cu toate ca exista autorizatie de constructie pentru asa ceva. Pentru orice lucru faci trebuie sa anunti Primaria, pe atunci Sfatul Popular. M-am dus la cei de la Sfatul Popular si mi-au spus: Ba, eu nu ma bag, du-te la Casa Alba. Si cum Valcu plecase, era unul Ionescu, s-acuma sa intri acolo la Casa Alba era greu. Unde am lucrat la Energie era un Secretar de partid, Pop si m-am dus la el. Zic: Nea Pop, uite asa, asa, asa. El imi zice: Ba, eu atat iti spun: La etajul 1, camera 10. Cu doua minute inainte, marti la ora 10, sa intri acolo. Da ce ai de spus, spui tu. Sa nu te uiti la mine, sa nu ma dai de gol. M-am prezentat la ora si data stabilita. La intrare am spus ca ma duc la Arhitectul sef Poenaru si nicidecum ca ma duc la Prim secretar. Am intrat acolo si am ramas asa, cand am vazut o sala intinsa, cu fotolii rosii, covoare persane peste tot si ma intreaba unul: Ce faci aici, ce cauti? Iesi afara! Da zic: N-am venit pentru mine personal, am venit pentru comunitate. Vrem sa facem un minaret, avem autorizatie, avem toate actele in regula si vrem si noi material cu pret de stat. Nu stiu cum mi-a venit atunci sa spun asa; pretul de stat era 18 bani pentru un kilogram de ciment, iar la piata libera era 1 leu kilogramul. Dosarul cu memoriul era pregatit. Imi zice: Lasa dosarul aici. Am lasat dosarul si dupa masa, pe la ora 4, vine cineva cu o coala de hartie pe care scria: Poti sa incepi lucrarea dar cu pret de piata. Erau pe coala semnaturile si stampilele de la Municipiu si de la Sfatul Popular. In 1969 am facut minaretul din Tekirghiol. In 1971 ii fac un memoriu lui Ceausescu si am primit 3.000 lei cu care am cumparat 5 metri cubi de cherestea cu care am refacut acoperisul la Geamia din Tekirghiol. Acesta era cubic si l-am facut in 4 ape, ca afara cand ploua stateam mereu cu ligheanele in Geamie ca sa luam apa. Apoi am facut si gardul si tencuiala. Am avut si reclamatii ca am furat ciment de la Canal si am facut gardul la cimitir. Nu s-a gasit nimic in urma verificarilor. In 1986 a murit Imamul de aici din Bucuresti, Sali Regeb. Il cunosteam pentru ca venea la Hogea al nostru la Tekirghiol care a fost Muftiu la Slistra si el la adus pe Sali Rgeb la Seminarul musulman din Medgidia. Sali Regeb trecea in fiecare vara pe la cel batran si il ivitam si eu la o cafea. El a iesit din puscarie in 1965. Dupa ce a murit Gheorghe Gheorgiu-Dej, a venit Ceausescu. Noi, d-asta il iubeam pe Ceausescu, pentru ca dupa ce a venit la putere noi am scapat de Lupta de clasa. Pana in 1965, nenorocire, nu puteai sa mergi nicaieri, nu puteai sa faci nimic, ca aveai neamuri in Turcia, ca nu stiu ce avea taica-tu, bunicul era bogat, ca a fost asa, stii, numai greutati si chestii dintr-astea am suportat. Si dupa ce a venit Ceausescu am scapat si noi ne-am eliberat de parca ne-a luat cineva tone de greutate de deasupra noastra. In 1986 am fost vizitat de ambasadorul turc (era un general) si un consul din Constanta, au venit si mi-au vazut Geamia. Eu pastram Geamia curata, imi placea mie sa fie curat, aranjat, totul la locul lui. In 1978 m-a chemat la Departamentul cultelor, era unul Carstoiu George acolo, si-mi zice: Nu sunteti capabili sa detineti postul asta de Imam. I-am zis: Cum nu suntem capabili, uite ca iti dovedesc ca eu vin. Peste 3 luni m-au adus. La o luna dupa, mi-a spus Popescu, Inspectorul teritorial din Bucuresti: Daca pleci din Bucuresti iti luam recunoasterea de Imam. I-am spus: Si daca imi luati Colectiv nu este? Ma duc la Colectiv. La o discutie cu ei le-am spus: Da-ti-mi locuinta. Prima data am semnat ca nu am nevoie de locuinta si mutatie, dar cum poti sa stai in Bucuresti far locuinta si fara mutatie? Am zis: Este casa pentru 3 luni, dupa 3 luni plec. Dar, n-am mai plecat. Cand am venit la Geamie, va spun sincer ca nu puteai sa pui fruntea jos, atat de murdar era. Am adus si sotia, am facut curatenie aici, 15 zile numai eu stiu cum am muncit. Parchetul dinauntru l-am aruncat cu lopata afara. Cand era ploaie, temelia cladirii statea in apa si se infiltra in parchet. Acoperisul si aici era nenorocire. Era placa de beton, dar tot se infiltra apa. Am facut si acoperisul de aici ca lumea, am reparat si am facut Geamia asa cum o vedeti la ora actuala. Am facut rost de autorizatie pentru extindere. Si uite asa din 1987 si pana acum, au trecut 24 de ani, de cand sunt Imam in Bucuresti. Dar nimeni n-a stat aici atat de mult. Aici, din lumea asta islamica, 65% sunt casatorii mixte si va da-ti seama cu casatoriile astea mixte, cat ai zice, totusi, patrunde unele dogme si de acolo si de aici. Ori practici religia pura, ori de loc.

Nini: Tineretul participa activ la viata religioasa?

Dl. Osman: De exemplu, uite acum, la sarbatoare asta pe care am avut-o, a postului, majoritatea a fost tineret. Cred ca 70% era tineret. A inceput fiecare sa-si dea seama ce inseamna religie. Un om fara religie este ca si un corp fara cap. Omul trebuie sa stie, pentru ce a venit pe lume, cine la creeat, de ce la creeat. Asta este situatia omului la ora actuala. Religia este porunca dumnezeiasca. Ea a aparut pe suprafata pamantului cu primul om. Credinta Islamului asta este: Sa intri in pace, sa traiesti in pace cu semenii tai. Profetul Mohamed ce a spus: Adam este chiar din pamant, iar noi suntem copii lui, aceeasi mama, aceelasi tata, asta suntem. Vedeti, au aparut casatoriile astea mixte. Noi suntem din Dobrogea si traditiile si toate obiceiurile care au fost ale noastre, se pierd. Noi suntem hanefii. Sunt 4 doctrine: hanefii, safii, malihi si hambeli. Invatatura juridica hanefi este cea mai puternica pe plan mondial.

Nini: Care a fost prima porunca a lui Alah catre Mohamed?

Dl. Osman: Prima porunca a fost: Citeste! Un om care citeste, cunoaste. Cine cunoaste, traieste in curatenie, este un om sanatos. Un om sanatos este de folos societatii. Daca vrei sa fii intr-adevar pe drumul lui Alah, trebuie sa muncesti pentru binele semenilor tai. De exemplu, un doctor, se consulta numai pe el? Sau, un inginer construieste numai o casa? Sau brutarul face numai o paine pentru el? Face mii de paini. Deci, toata lumea munceste pentru binele semenilor lor. Pentru asta trebuie sa fie constient ca orisice activitate desfasoara, trebuie sa o faca, ca pentru el. Daca mie imi place, trebuie sa placa si la lume.

Nini: Doresc sa-i multumesc inca o data d-lui Imam Osman Aziz pentru timpul acordat.

De asemenea, doresc sa-i multumesc si d-lui Dermengi Bean YO3JD pentru ajutorul si spijinul primit pentru realizarea ultimelor doua albumele cu fotografii.

Si nu in ultimul rand, multumirile mele d-lui prof. Mihai Vornicu care mi-a permis sa scanez atat cat am avut nevoie, din capitolul La Ada-Kaleh din cartea sa Poteci insufletite.

Trei albume cu fotografii legate de acest subiect pot fi vizionate aici: