hamradioshop.ro
Articole > Concursuri si diplome Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Preluca Veche amplasament de concurs pentru YO5KUW

ing. Hadnagy Laszlo YO5AEX

Ma aflam la Cluj-Napoca. Incercam sa fac cateva QSO-uri cu radioamatorii din zona pe frecventa repetorului YO5E-R montat pe deal, in comuna Feleacu din apropierea Clujului.

Preluca Veche amplasament de concurs pentru YO5KUW Dintr-odata il aud pe YO5OED Laci aflat in portabil in zona Maramures cu pregatiri pentru concurs. Intradevar urma Concursul international de unde ultrascurte "IARU-VHF" programat pentru zilele de 2 si 3 octombrie 2004. Ma interes despre amplasament. Mi se spune Preluca Veche in Maramures. Am aflat ca s-a deplasat in acest amplasament o echipa numeroasa formata din YO5OCZ, YO5PVC, YO5ORR si YO5OED pentru a participa la concursul de unde ultrascurte pe 70 cm si pentru a petrece un sfarsit de saptamana placut in natura alaturi de prieteni si cei dragi. Le urez timp frumos, multe radiolegaturi si DX-uri.

Intre timp isi fac aparitia pe canalul R7x Feleacu (RV-63 145,787 MHz) participantii la Matinalul clujean. In fiecere dimineata, in jurul orei 8, schimba mesaje de salut si vesti radioamatorii: YO5CCF, YO5LH, YO5NT, YO5NY, YO5TD, YO5QBN, YO5BLD si altii care la aceea ora sunt in apropierea statiei.

Se stabilesc legaturi intre cei din Cluj-Napoca si Preluca Veche.

Deodata aflu ca cei din Maramures asteapta oaspeti. Se apropie un IMS-eu. Iar apoi dupa o scurta pauza aud in difuzorul statiei mele chemarea lui Vasile Ciobanita, YO3APG, secretarul general al Federatiei Romane de Radioamatorism din Bucuresti. Am fost placut surprins de reauzire. Pe fundal se aud ovatii si multa bucurie. M-am intalnit ultima oara cu Vasile, YO3APG, la "Burabu-2003" pe insula Csepel din Budapesta gazda a intalnirilor internationale a radioamatorilor din HA5. Dupa un schimb amical de mesaje, las frecventa libera pentru a conversa cu Vasile, YO3APG, restul participantilor la Matinalul clujean.

Am dorit sa aflu mai multe despre cei de la Preluca Veche. Asteptarile mele au fost incununate de succes. Am reusit sa-i contactez, prin Echolink, pe YO5OED Feri din Oradea si YO5ORR Laci din Baia Sprie pentru a-mi satisface curiozitatea.

Preluca Veche amplasament de concurs pentru YO5KUW Am aflat ca prin efortul a cativa pasionati radioamatori s-a infiintat radioclubul privat YO5KUW - Asociatia sportiva Nord West Club Baia Sprie. Pe un teren apartinand lui Viorel Candea, YO5PVC, au amenajat, cu efort propriu, un amplasament de concurs situat la Preluca Veche, 982 metrii altitudine, KN17UL, Maramures, locul de unde am stabilit cu ei QSO-ul prin repetorul clujean. Baietii au amenajat o incapere pentru statie, un mic atelier si loc de odihna, au montat un parc de antene si au rezolvat alimentarea cu energie pentru acest amplasament. Din cate am inteles echipamentul radio TS-700 si TS-820, proprietate personala a unuia dintre ei, a fost complect cu o serie de montaje dupa priceperea si posibilitatile materiale ale membrilor colectivului. Urmeaza sa puna in functiune de la acest amplasament un repetor pe canalul R0x. Activitatea pe care o desfasoara si deplasarile se fac cu contributia materiala a fiecarui participant. Vara activitatea lor este ingreunata de descarcarile electrice iar iarna este zapada care face accesul dificil dar toate aceste greutati nu constituie impediment in fata pasiunilor.

Eu doresc colectivului de la YO5KUW, Nord West Club Baia Sprie, multa sanatate, perseverenta si mult succes in activitatea pe care o desfasoara.

Pe marginea discutiilor purtate, pentru Radioamator.ro a consemnat,

ing. Hadnagy Laszlo YO5AEX

Articol aparut la 11-10-2004

8079

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Preluca Veche amplasament de concurs pentru YO5KUW"
Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
Comentariu *
 
Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact