Despre Lix am auzit foarte multe povesti la vremea respectiva. Atunci, am ramas surprins de ingeniozitatea acelui grup din care facea parte si Lix, care a reusit sa puna la punct o serie de aparate specifice radioamatorilor: transceiver-ul A412, manipulator electronic, terminale RTTY, dar si calculatorul L/B 881. Si eu am fost unul din cei care am construit si folosit un A412. Nesansa a facut ca pana acum sa nu-l intalnesc niciodata pe acest constructor pasionat.
Nini: Data si locul nasterii?
Lix: Bucuresti, 5 ianuarie 1953.
Nini: Cum ai aflat despre undele radio? Cand si cum ai luat pentru prima data legatura cu radioamatorismul?
Lix: Inca de mic eram pasionat de electricitate; parintii mei m-au sprijinit si-mi cumparau (sau imi dadeau bani sa-mi cumpar) beculete si baterii, sirme si intrerupatoare cu care ma jucam inca de pe la varsta de 10 ani. Unul dintre locurile unde ma duceam cu o placere deosebita era magazinul de articole electrice de la Piata Kogalniceanu. Cam pe la 12 ani mi-am facut primul telefon (interfon) cu care comunicam cu sora mea (fiecare avea camera lui) iar la 14 ani mi-am construit primul receptor cu galena. Imi amintesc ca o data, fiind bolnav de una din bolile tipice copilariei, ca sa ma mai faca sa uit de plictiseala de a fi tintuit la pat, parintii mi-au cumparat cateva carti din colectia Maini indemanatice. Intre altele a fost si cartea lui Gheorghe Stanciulescu YO7DZ, Vreau sa devin radioamator. Cartea aceasta m-a fascinat atat de tare, ca din momentul in care am citit-o m-am hotarat sa devin radioamator.
Nini: Care au fost primii radioamatori pe care i-ai cunoscut?
Lix: Am avut onoarea si placerea sa-l intalnesc pe maestrul George Craiu, intr-un mod poate nu tocmai obsinuit. Cand mergeam pe strada eram cu ochii pe sus, cautand antene de radioamator. Aveam cam 16 ani, cand, la un moment dat mi-a sarit in ochi o antena neobsinuita pe o strada laterala fata de strada Stirbei Voda (eram pe bicicleta). M-am oprit si m-am uitat cu atentie dupa feeder (era un dipol cu linie simetrica de coborare), sa vad pe ce fereastra intra in casa. Apoi am studiat soneriile de la intrarea unde banuiam ca duce feeder-ul, iar pe una din ele scria: George Craiu YO3RF. Mi-am facut curaj si am sunat. Am avut norocul ca maestrul insusi sa-mi deschida usa. I-am spus timid cine sunt si fara sa ezite, dansul m-a invitat in casa. Mi-a aratat rig-ul si apoi m-a invitat sa ma asez pe un scaun linga dansul. Mi-a dat o pereche de casti, dupa care el a facut cateva QSO-uri in fonie. Eram in al noualea cer!
Nu mai stiu cat timp am stat acolo, incremenit ca sa nu-l deranjez, dar am fost foarte impresionat; totul era exact asa cum citisem in cartea lui YO7DZ! Intr-un tarziu, a trebuit sa plec; maestrul m-a invitat la Radioclub (pe vremea aceea, Radioclubul era langa fostul strand Izvor). Si uite-asa, martea urmatoare m-am prezentat la Radioclub. Mai departe a venit totul de la sine.
Nini: Cand ai devenit radioamator? Ai fost mai intai receptor si apoi ai devenit radioamator de emisie?
Lix: In 1969 am obtinut indicativul de receptie YO3-2366, iar in 1974 pe cel de emisie-receptie YO3BEJ. In mod normal trebuia sa iau autorizatie de emisie in 1971 (cerusem, si era prevazut sa primesc YO3AXX), dar datorita nerabdarii m-am apucat de piraterie inainte sa-mi vina autorizatia. Aveam toate examenele date, toate formularele depuse, dar inca nu implinisem 18 ani. Dintr-o intamplare am fost prins de cei de la MPT; un vecin m-a vazut pe geam, intamplarea a facut ca vecinul respectiv era pensionat de la MPT!). Am scapat numai cu o amenda de 3000 de lei, platita de parinti, dar asta numai pentru ca inca nu eram major. Autorizatie evident ca nu am mai primit. Intr-o zi, dupa cativa ani, m-am intalnit cu Dan Antoni YO3ZA la magazinul Dioda de pe str. Academiei si din una in alta, l-am intrebat si de sansele mele de a mai deveni radioamator. El mi-a recomandat sa-mi redepun dosarul si se va rezolva. Si chiar asa a fost.
Nini: Cum ai ajuns de la indicativul YO3BEJ, indicativul YO3NP?
Lix: Initial am primit indicativul YO3BEJ. In 1983 am solicitat si primit indicativul YO3NP, cu recomandarea speciala a Biroului FRR, pentru merite deosebite in activitatea de radioamator.
Nini: Cu ce aparatura ai debutat ca radioamator?
Lix: Totul era home made. E greu sa-mi amintesc exact acum, dar stiu ca receptorul era foarte elaborat pentru vremea aceea. Avea 14 sau 15 tuburi cu o medie frecventa deosebita pe 455 kHz, cu multe transformatoare de medie frecventa. Primul emitator a fost un auto-oscilator cu un tub 807 injghebat in pripa, cu care am lucrat cateva zile in CW. Apoi mi-am construit un excitator cu tranzistoare care avea si posibilitate de emisie DSB cu purtatoarea suprimata, SSB-ul saracului cum il denumeam pe vremea aceea. Am folosit diverse amplificatoare finale, in general bazate pe unul sau mai multe tuburi de televizor tip PL509.
Nini:Ai lucrat numai in fonie?
Lix: Nici vorba, am lucrat in: CW, SSB, RTTY si SSTV.
Nini: Cand ti-ai construit primul receptor si ce ai scris pe el?
Lix: Pe la mijlocul anilor 60, pe atunci aveam 14 ani, mi-am construit primul meu radioreceptor si am scris pe el Lixco Electronics; aceasta se intampla in 1967. Numele venea evident, de la Lix Company. Ceea ce la inceput a parut a fi o fantezie a tineretii, a devenit mai tarziu ceva serios. Spre sfirsitul anilor 70 numele Lixco era deja cunoscut printre radioamatorii din Romania.
Nini: Cand si cum ti-a venit ideea realizarii transceiverului A412?
Lix: Ideea nu mi-a venit peste noapte, probabil ca multe idei de genul asta. Daca amintirile nu ma inseala, totul a pornit prin anul 1976, de la Dan Voiculescu YO3JX, care isi construise un sasiu de aluminiu pentru viitorul sau transceiver. Dan pornea intotdeauna de la mecanica si de-abia cand cutia era gata, atunci se gandea si la electronica. Imi amintesc ca planurile lui despre viitorul transceiverului erau destul de clasice si neconforme cu ale mele, cu toate astea m-a impresionat vointa lui de a-l duce la bun sfirsit.
Nini: Care a fost punctul lui de plecare?
Lix: Initial, el a pornit de la etajul final, construit in jurul a doua tuburi EL500. Imi amintesc ca i-am sugerat sa foloseasca un tranzistor ca prefinal, la care el a fost neincrezator. Ca urmare, i-am desenat o schema cu un 2N3866 cu un circuit acordat in colector si priza pe bobina, care ataca cele doua EL500 in grila. L-am injghebat impreuna, initial pentru banda de 20m. Folosind un generator de semnal, etajul final scotea in jur de 100 de wati.
Nini: Nu v-ati gandit sa faceti si finalul tranzistorizat?
Lix: Evident ca daca prefinalul era tranzistorizat, ramanea acum de facut restul, tot pe baza de semiconductori. Dan nu avea o idee clara cum ar trebui sa fie intrucat el pornise pe ideea cu tuburi. Cum si eu planuiam sa-mi construiesc un transceiver, in cele din urma ne-am hotarit sa lucram impreuna la proiect; urma sa-l folosim pe al lui drept cobai, dupa care, tot impreuna, sa mai construim un exemplar identic si pentru mine. La vremea respectiva nici nu ne trecea prin minte la ce se va ajunge.
Nini: Cine a facut parte din echipa care a proiectat, construit, vandut si asigurat Service-ul lui A412?
Lix: Echipa Lixco era compusa initial din Dan Voiculescu YO3JX, Stefan Bordeanu YO3DP si cu mine. Mult mai tarziu ni s-a alaturat si Romeo Burada YO9CFR din Turnu Magurele. Stefan era consilierul nostru intr-o gramada de probleme de teorie a electronicii; tot el a contribuit cu mana lui talentata care a desenat filmele pentru cablajele imprimate. Ideea generala a transceiver-ului imi apartine si a fost inspirata de un transceiver celebru pe vremea aceea, numit Atlas. Impreuna cu Dan am organizat comercializarea kit-ului format din placile si documentatia transceiver-ului, si tot amandoi am asigurat si Service-ul.
Nini: Ai putea sa-mi descrii in ordine cronologica evolutia lui A412?
Lix: Asta e partea cea mai grea. Dar incerc pe scurt:
-1976: Incepe lucrul la transceiver-ul lui Dan Voiculescu, la vremea respectiva fara planuri de productie pe scara larga. Intrucat Dan reuseste sa procure un filtru XF9, transceiver-ul este bazat initial pe o schema clasica. Inspirandu-ma insa din schemele transceiverului american Atlas, lucrurile iau o turnura diferita si anume, tranceiver-ul va fi in cea mai mare parte tranzistorizat. Unul din punctele forte si diferit de Atlas, este amplificatorul bidirectional.
-1977: Transceiver-ul lui Dan devine operational. In procesul de dezvoltare, incolteste ideea comercializarii noului produs. Intrucat fabricarea pur si simplu nu era posibila in economia socialista si influentati de o firma celebra la vremea respectiva (Heathkit), am recurs la solutia comercializarii de kit-uri de placi cu documentatia aferenta, dar fara componente.
-1978: Dupa multa fanfara, kit-urile A412 devin disponibile la un pret in jur de 500 de lei. Succesul comercial a fost neasteptat si a trebuit in scurt timp sa mai lansam o productie de cablaje.
-1982: Lixco anunta discontinuarea transceiverului A412 si pune in domeniul public toata documentatia.
Nini: A cui a fost ideea calculatorului B881?
Lix: In 1983 mi-am construit un micro-calculator, botezat B880, bazat pe documentatia unui kit Intel (MCS-80), pe care am primit-o de la Stefan Bordeanu YO3DP. El lucra la Institutul de Telecomunicatii si aveau acolo un asemenea kit. B880 era o uzina bazata pe un suport de cablaj cu numerosi conectori de cite 52 pini, in care montam placi tip eurocard 100/160 mm. CPU-ul, sistemul I/O, memoria, fiecare reprezentau un modul separat. Asa am putut sa-l largesc si sa experimentez mai tarziu diverse subsisteme din viitorul B881. Ca urmare a succesului comercial al lui A412, m-am gandit ca am putea repeta aventura si cu un microcalculator, desi nu eram convins la vremea aceea ca vor exista interesati.
Nini: De unde va procurati componentele?
Lix: Era foarte dificil. La inceput, de la prieteni emigrati in vest, desi riscurile erau foarte mari. Mai tarziu, cand o parte din componente se puteau procura si pe relatia est, respectiv RDG, URSS sau chiar din Romania, au inceput sa apara pe canale neoficiale, sau cum se spunea, de la bisnitari.
Nini: Cine a facut parte din colectiv?
Lix: Initial am fost numai eu si cu Stefan, pentru ca Dan Voiculescu nu a sesizat in faza respectiva valoarea practica a proiectului. Mai tarziu l-am cunoscut pe Gelu Chita, un excelent teoretician si bun programator (decedat in 2008 la virsta de 46 de ani in urma unui accident). Gelu m-a impresionat si l-am cooptat imediat in Lixco. El l-a adus ceva mai tirziu pe Liviu Ionescu, un programator de exceptie. Nici Liviu si nici Gelu nu au fost si nu sunt radioamatori. Cam prin 1984 l-am cooptat si pe Ion Rusovici in colectiv, care avea sa devina ceva mai tarziu YO3JF.
Nini: Cum va scriati memoriile?
Lix: Foloseam memorii UV-EPROM, pe care le scriam cu programatoare proiectate de noi, atat hardware cat si software. De sters, le stergeam cu o lampa de UV uriasa, pe care am gasit-o in institutul de cercetari din Baneasa unde lucram. Ion si-a incropit si el o lampa acasa, dintr-un bec fluorescent de iluminat public.
Nini: Parca am inteles ca acest calculator a intrat in productie de serie.
Lix: Intr-adevar, B881 a intrat in productia de serie la CCAB, care cred ca vine de la Centrul de Cercetari pentru Armata din Bucuresti. Povestea este distractiva intr-un fel, intrucat cei de acolo nu ne-au cerut nici o licenta si nici nu ne-au intrebat nimic; l-au copiat pur si simplu! Imagineaza-ti incercarea mea de ai trage la raspundere, intr-un stat unde noi, Lixco oricum n-aveam voie sa existam si unde nu puteam da pe nimeni in judecata pentru furt de proprietate intelectuala! In cele din urma, datorita intelepciunii sefului departamentului respectiv, dl. Ion Afendulis, am gasit un modus videndi in care atat CCAB-ul cat si Lixco au avut de castigat. Povestea insa este prea lunga pentru a incape aici, dar trag speranta ca o voi pune pe hartie intr-un viitor nu prea indepartat.
Nini: Din cate tin eu minte, parca, circuitele imprimate le faceati la FEA?
Lix: Da, asa este. O cunostinta de-a lui Ion Rusovici YO3JF ne-a facut legatura acolo. Evident, totul era neoficial.
Nini: Cum v-ati apucat de RTTY? Cine a avut ideea? Care a fost contributia fiecaruia pentru a se putea lucra in acest mod de lucru care era o noutate pentru aceea perioada?
Lix: Era prin 1976, pe vremea cand Dan YO3JX lucra la Radioclubul Bucuresti. La un moment dat au venit de la armata niste masini de telex cu banda, fabricatie RFT model T51, daca nu ma insel. Cand le-am vazut, pe loc mi-a venit ideea sa punem una la treaba. Erau in perfecta stare de functionarea, tot ce mai lipsa ca sa ne apucam de trafic in banda, era modemul, sau cum se numea pe vremea aceea terminal unit.
M-am pus pe treaba si cum pe vremea aceea lucram la serviciu cu niste chip-uri de medie frecventa cu demodulator FM integrat, m-am gandit ca acestea ar putea fi folosite sa demoduleze si audio, nu numai MF. Circuitele erau produse la IPRS si daca nu ma insel era vorba de NE565. Am incropit un demodulator folosind acest circuit integrat, iar pe partea de emisie am folosit in oscilator relativ clasic, exact nu imi mai amintesc cum era construit, dar parca avea o bobina cu miez de ferita pentru aplicatii audio.
Nini: Cand ai facut prima legatura in RTTY?
LiX: Intr-o seara, cu toate componentele insailate, m-am prezentat la radioclub unde o masina T51 astepta deja pregatita. Dupa ce am reglat cu un generator de audio partea de receptie, am cuplat instalatia la masina telex pe de o parte si la transceiverul YO3KWA pe de alta. Dupa cateva manevre din butonul de acord, masina telex a inviat si pe banda inscriptoare a aparut HB9AVK care tocmai chema CQ. Dan m-a indemnat: Ce mai stai, cheama-l! Eu vroiam sa mai verific si partea de emisie, frecventele oscilatorului de audio, sa masuram shift-ul de 170 Hz, dar nu a fost chip cu Dan, care a si trecut transceiverul pe emisie! Neincrezator l-am chemat pe HB9AVK si spre uimirea noastra, acesta ne-a raspuns! Ce-a urmat? Nu mai spun, un pile-up cum n-am intilnit in viata mea, asta pentru ca la vremea respectiva eram singura statie YO in RTTY!
Nini: Din cate stiu, mai tarziu ati trecut la ceva mult mai elaborat.
Lix: Da, asa cum am povestit deja, am folosit o inventie neconventionala. Nimeni nu cred ca mai facuse vreodata asa ceva. Sistemul a functionat, dar avea mari dezavantaje, pentru ca in conditii de QRM nu era reliabil. Orice semnal in spectrul audio care nu apartinea de emisiunea dorita, il scotea din regim. Lipsa de selectivitate a modemului era in cazul nostru compensata de filtrul de telegrafie al transceiverului. Ulterior, impreuna cu Stefan Bordeanu YO3DP, specialistul nostru in filtre, am proiectat un nou TU bazat pe filtre cu amplificatoare operationale 741, ce se fabricau si la IPRS. Noul modem avea o schema relativ clasica, fata de primul despre care se poate spune ca era neconventional.
Nini: Povesteste-mi despre manipulatorul electronic cu memorie. A cui a fost ideea si cine facea parte din echipa? Ce memorie (memorii) foloseati, cumva MMN 2102?
Lix: Manipulatorul cu memorie are si el povestea lui hazlie. Imi amintesc ca necesitatea unui asemenea manipulator era din ce in ce mai mare. Atat Dan YO3JX cat si eu eram implicati din ce in ce mai mult in diverse concursuri, majoritatea de telegrafie. Un manipulator cu memorie nu mai era un lux, ci o unealta foarte necesara intr-un concurs. Ca urmare, l-am provocat pe Stefan Bordeanu la un alt gen de concurs, sa ne gandim fiecare la cate o solutie si va cistiga proiectul care are mai putine circuite integrate. Schema mea avea 7 circuite, cand i-am spus el a replicat simplu: Ai cistigat! Memoria folosita era intr-adevar 2102 si era impartita logic in patru sectoare de cite 256 de bytes, manipulatorul putand astfel sa stocheze pana la patru mesaje diferite.
Nini: Ce soft ati facut pentru concursul Cupa Dunarii?
Lix: Unul din marii sustinatori ai Cupei Dunarii si in general al concursurilor de telegrafie era Bratu Radu YO4HW. Eram buni prieteni si de multe ori cind venea la Bucuresti, tragea peste noapte la mine. Asa mi-a vazut calculatorul B880 si intre altele si programele de receptionat si transmis Morse. El a sugerat sa facem un program special pentru concursul Cupa Dunarii, care ar simplifica mult organizarea si desfasurarea competitiei. L-am implicat pe Gelu Chita in proiect si impreuna am facut un program specializat pentru competitie. A fost un mare succes, mai ales la proba de receptie.
Nini: Povesteste-mi despre pasiunea ta din tinerete, banda de 7MHz.
Lix: Pentru mine, banda de 7MHz a fost o pasiune permanenta, nu numai in tinerete. Initial am inceput aici pentru ca nu aveam voie in alta parte avand numai clasa a III-a, dar chiar si dupa ce am avansat la a II-a, tot in 40m am ramas. Nu stiu exact de ce, dar mi s-a parut ca totul este mult mai dificil aici decat de exemplu in banda de 20m. Cele mai spectaculoase QSO-uri in 40m au fost cele in SSB cu americanii in split-frequency.
Nini: Ce poti sa-mi spui despre colaborarea ta cu dl. Afendulis?
Lix: Am spus deja ca este un subiect prea larg ca sa-l putem trata aici. Important este ca de la o stare initiala de tensiune legata de ceea ce noi, Lixco, am considerat ca este un furt de proprietate intelectuala, am ajuns la o colaborare extrem de fructuoasa si pentru noi si pentru CCAB. Intre altele, imi amintesc de un contract de cercetare incheiat intre CCAB si ICPP, institutul unde lucram, in valoare de 1 milion de lei. Evident ca nimeni din Lixco nu a beneficiat de vreun ban din acest contract, dar in acest fel am putut oficializa colaborarea noastra. Lixco a beneficiat de pe urma colaborarii cu CCAB-ul intre altele prin aceea ca membrii echipei au primit cu titlu de folosinta imprimante Robotron, unitati de disc flexibil, samd.
Cautand in arhiva personala am gasit un film (placa F) de pe vremea cand mi-am facut circuitele imprimate pentru A412 prin fotografiere la Sectia de Zincografie de la etajul 3 din Combinatul Poligrafic Casa Scanteii, dar si cateva fotografii cu trasceiverul gata realizat.
Interviul a fost realizat pe 4 noiembrie 2010. Mai multe poze ocazionate de acest interviu se gasesc in albumul de la qsl.ro
- Nini Vasilescu YO3CCC
-
