Nini Vasilescu YO3CCC

Nini: Cand si cum ai luat pentru prima data legatura cu radioamatorismul?

Lily: In 1983 am terminat liceul la sectiunea electronica/electrotehnica centrale statii si fiindca aveam o situatie buna la invatatura aveam contract cu o firma de la Ploiesti. La terminarea liceului firma a avut ceva probleme si toti care au avut contract cu ei am fost platiti dar a trebuit sa na gasim singuri serviciu. Asa am ajuns la uzina de piese turnate de la Campina, la sectia mecano, ca electrician. Dupa cateva luni de serviciu vroiam sa fac altceva decat sa stau pe scaun si sa plimb niste hartii de la un birou la altul, asa ca mi-am luat inima în dinti si l-am rugat pe unchiul meu Nita YO9WL sa ma ajute sa-mi gasesc un serviciu in alta parte. "Ei lasa ca nu este chiar asa de rau si nu toti au norocul tau" a fost raspunsul, "iar daca te plictisesti vino la mine la club si poate ma ajuti sa indrumi copii spre electronica si radioamatorism"

Zis si facut. Cum in aceea saptamana era zi de club, am fost, am vazut, mi-a placut si asa am ajuns in contact cu acest microb care odata intrat in sange nu mai este cale de vindecare. Nu dupa mult timp am fost rugata sa dau interviuri la radio despre radioamatorism si cu ce se mananca. HI! La fabrica ascultam postul de radio transmis de la centrala si intr-o buna zi aud la difuzor un comentariu facut de cel care raspundea de radio, ca o colega de la fabrica este foarte celebra si toti erau invitati sa asculte programul. M-am facut rosie ca racul si m-am concentrat cat am putut eu de tare sa termin lucrarea pe care o aveam de facut dar nu s-a putut din cauza emotiilor, eu care de regula nu ma pierd cu firea.

Nini: Povesteste-mi te rog cate ceva despre activitatea ta la YO9KPB.

Lily: Examen nu puteam sa dau ca nu eram membru dar si asa fara indicativ am invatat multe care mi-au fost de folos ceva mai tarziu. Activitatea la club a fost destul de bogata, elevi erau destui, asa ca a trebuit sa fac doua grupe ca sa pot sa-i ajut pe toti efectiv si nici unul sa nu ramana pe dinafara. In total, erau 50 de elevi iar cel mai mic avea 9 ani si ii era greu sa tina pistolul de lipit in mana. Asa ca, l-am rugat pe Nita sa-mi imprumute un aparat de lipit de 12V pentru copii mai mici. Atunci faceam placa pentru receptoare pe 144 MHz pentru radiogoniometrie. In acele vremuri era greu sa gasesti ce-ti trebuia pentru constructii, dar Nita ne ajuta cu de toate. I-mi aduc aminte ca le spuneam copiilor ca, daca le trebuie vreo piesa si este lumina la mine in apartament pot veni si le dau. Si sa nu crezi, intr-o seara asteptand sa fac un DX fiind pe lista de asteptare, suna la usa un copil (vecin de strada) si spune: "Am vazut lumina si am indraznit sa vin, mi s-a ars tranzistorul si nu mai pot sa ascult traficul de la Baneasa. Imi dati si mie unul?” Bineinteles ca am ras cu pofta si i-am dat doi tranzistori. Cu copii de la radioclub am facut un film de scurt metraj ca introducere la alt film, un film documentar la directivele lui Nicu Ceausescu, cu care am avut si o disputa verbala pentru ca nu stiam atunci cine este baiatul acela arogant care a venit sa-mi spuna mie cum sa vorbesc cu elevii inainte de filmare. Foarte repede s-a infiintat un securist si m-a luat la rost cum imi permit eu sa vorbesc asa cu Nicu Ceausescu?! Raspunsul meu a fost ca fiecare sa-si vada locul si treaba pe care o au de facut, ca eu deja am primit instructiuni de la regizor. Conflictul s-a aplanat repede, Nicu intreband cine este "fatuca aia cu gura mare" si de ce nu vine tovarasa profesoara sa se inceapa odata filmarea ca el se grabeste. Cand am realizat ca am vorbit cu o persoana asa sus pusa m-am dus sa-mi cer scuze si am mai schimbat si alte fraze care pe mine m-au facut sa-mi schimb impresia despre el.

Nini: Ti-ai schimbat impresie despre el in bine sau in rau?

Lily: In bine.

Nini: Cand ai devenit radioamatoare autorizata cu indicativul YO9FVU?

Nini: In 1990, dupa revolutie, am dat examen la Bucuresti si am primit indicativul YO9FVU, dar nu am scapat de emotii. Tin minte ca vorbeam cu Andy YO3AC si cînd mi-a dat iar microfonul nu am mai putut sa scot nici un sunet la care Nita i-a microfonul si ii spune: "Andy, Lily a ramas fara cuvinte si nu i se intampla des! HI HI HI", dar mi-am revenit si timid am inceput sa conversez cu Andy fara probleme. Motivul timiditatii mele a fost ca de prima data am luat contact cu oameni mari, foarte respectati si cred ca imi era teama sa nu o dau în bara. Dar nici dupa doua luni de la inceperea activitatii de radioamator primesc un telefon de la Vasile YO3APG ca trebuie sa-mi suspende autorizatia pe motiv ca am facut "glume nepermise de regulament" in banda si aceasta atitudine a mea a deranjat amatori care aveau doua litere si trebuia sa dea un exemplu. Stiu atunci ca Nita a fost foarte surprins si suparat pentru ca de regula nu eram la statie singura si eu nu mi-am permis niciodata un vocabular neadecvat. Urma sa primesc o crisoare (care nu a ajuns la mine nici în ziua de azi) cu suspendarea pe trei luni si odata cu mine urma sa fie suspendat si Tiby YO6 si nu mai stiu cum. Dupa cateva luni aveam deja peste o mie de QSO-uri si m-am inscris pentru examenul de clasa a II-a pe care l-am luat dar nici acum nu am scapat de probleme. Seful de la ANC de atunci mi-a spus printre altele ca o sa-mi dea autorizatia cand o sa vrea el dar si raspunsul meu a fost la fel de prompt ca eu pot sa lucrez de la club si nu ma poate opri nici cu buldozerul.

Nini: Cand ai ajuns in Suedia?

Lily: Fiind foarte activa in 14, 21 si 28 MHz am primit multe invitatii sa plec in vizita in diferite tari si asa am ajuns în Suedia (in vara lui 1993), unde am fost foarte bine primita si am ramas, m-am casatorit cu Ernie SM7AIO si am continuat sa fiu activa de acasa sau de la club.

Nini: Cum a fost primul tau contact cu radioamatorii din SM?

Lily: Contactul cu foarte multi radioamatori a fost un eveniment deosebit, mi s-a facut o primire foarte fastuoasa si foarte calda.

Nini: Cum te descurci cu limba suedeza pentru ca am inteles ca nu este tocmai usoara?

Lily: Nu toti puteau conversa în limba engleza si Ernie era nevoit sa traduca, lucru nu prea usor de facut. Am început sa invat limba suedeza si am avut un ajutor nepretuit de la toti radioamatorii de la club care au fost mai mult decat bucurosi sa ma ajute sa invat mai repede, fara prea multe greseli, iar acolo unde greseam ma corectau si asa am învatat destul de repede.

Nini: Cum a fost cu primul tau interviu la televiziune?

Lily: La un fiel-day am dat primul interviu la televiziunea locala in limba suedeza. Eram foarte mandra pentru ca in aceea zi am primit confirmarea QSO-lui cu JY1- Rgele Hussein I al Jordaniei, un QSL deosebit imbracat in matase rosie cu cercuri de aur.

Nini: Cat timp ai lucrat cu indicativul SM/YO9FVU?

Lily: Am lucrat mult timp cu indicativul SM/YO9FVU si am castigat multe diplome si medalii. Apoi, am primit indicativul SM4VPZ si mi-a fost foarte greu sa ma despart de indicativul din YO.

Nini: Cam cate tari ai lucrate si confirmate pana in clipa de fata?

Lily: Nu sunt o somitate dar sunt mandra de realizarile mele. In YO am început DXCC-ul si am facut multe dar daca am plecat în SM am luat-o de la capat si acum am ajuns la 316 tari lucrate si confirmate; astept sa fie propagare si DX-expeditions pentru tarile pe care le am lipsa. Anul trecut am pierdut cateva din motive personale; fratele meu cel mic a decedat subit si a lasat un baiat pe care l-am luat la mine ca baiatul nostru. Este foarte entuziasmat de radioamatorism si este un baiat destept si la scoala. Acum la sfarsit de saptamana vrea sa participe la concursul lunar în 3,5 MHz in limba suedeza, cu care nu are probleme.

Nini: Ce poti sa-mi spui despre ajutorul pe care ti l-a dat Mihai YO9OC impreuna cu sotia sa?

Lily: Da, de unde stii?

Nini: Am citit in niste reviste ale FRR din 1995, parca, pe care le-am rasfoit in urma cu cateva zile si ti le trimit si tie scanate pentru aducere aminte.

Lily: Se vede ca ti-ai facut temele, sincera sa fiu am si uitat de Mihai. Eu sunt membru de onoare la MAR (Medical Assistance Radio) din DL si membru activ al Crucii Rosii Internationale. Cei din Suedia nu m-au ajutat dar cei din Germania da si cu ajutorul lui Mihai au ajuns în tara iar sotia lui Alexandra le-a trimis mai departe la ai mei.

Nini: Dar depre medicamentele pe care le-ai procurat pentru oameni aflati in suferinta ce poti sa-mi spui?

Lily: De fapt, articolul trimis de tine m-a facut sa-mi aduc aminte cum am facut eu rost de arginina perfuzii pentru un bun prieten de la Ploiesti si pe care le-am adus din trei tari în 24 de ore. Sotia lui m-a sunat si m-a rugat daca am ceva cunostinte pe la vreun spital ca are mare nevoie deoarece sotul ei (radioamator de prestigiu) este internat de urgenta si spitalul nu mai are decat pentru o zi acele perfuzii. Am deschis statia in 14 MHz, am început sa chem MAYDAY si am si primit raspuns numai dupa cateva apeluri. Primul, imi raspunde un EA dar saracul nu prea stia multa engleza, apoi ma cheama din DL un radioamator de la MAR si-mi spune ca-mi trimite cu avionul care pleaca de la Frankfurt doi litri de arginina si o pot ridica de la Otopeni. Nu termin bine si ma cheama un alt EA si-mi spune ca este medicul personal al Majestatii Sale Regele Juan Carlos si de la Barcelona vin alte perfuzii. Dupa cateva minute in timp ce vorbeam la telefon cu Ploiestiul ma cheama alt radioamator din nordul Angliei ca vin alti litri de arginina. Toate bune si frumoase, dar ma suna de la Otopeni ca nu poate da la altcineva pachetele decat mie personal pentru ca erau adresate YO9FVU-Lily CAMPINA; atunci am vorbit cu un domn general de la Vama si i-am explicat situatia, iar dupa ceva timp mi-a spus ca este OK dar alta data sa fie specificat numele celui care vine sa ridice pachetul. L-am rugat sa astepte doua minute la telefon pentru ca eram chemata la statie. In timp ce eu primeam si alte comfirmari ca mai vin perfuzii la aeroport domnul general astepta la telefon, am revenit si i-am spus ca o sa mai vina pachete pe indicativul meu toata noaptea. Din pacate tot efortul nostru a fost în zadar pentru ca dupa zece zile bunul meu prieten YO9VI de la Ploiesti a plecat dintre noi, dar am fost multumita ca am putut sa ajut si sa descurc atatea ite.

Nini: Am aflat ca aceasta poveste dar si altele similare au aparut intr-o carte. Poti sa-mi spui titlul cartii si mai multe despre ea?

Lily: Titlul cartii este THANKS TO AMATEUR RADIO, este scrisa de Sten Gulich SM7WT si a fost publicata în 1994.

Nini: La ce alte actiuni umanitare ai mai participat?

Lily: In afara de episodul cu YO9VI am ajutat via radio Crucea Rosie din Olanda cu informatiile necesare pregatirii unor transporturi pentru doua spitale de la Campina (cel de psihiatrie de la Voila + spitalul de copii si cel orasenesc) cat si Medicii fara frontiere din Belgia pentru caminele de orfani din vestul Romaniei.

Nini: De ce te-ai mutat din Malmo?

Lily: Am stat doi ani în Malmo, dar aerul nu mi-a priit si la sfatul medicului ne-am mutat la munte (adica 700 Km mai la Nord) unde ne-am cumparat o vila mare si mult spatiu pentru antene.

Nini: Cum de ai reusit sa trimiti acele ajutoare pentru oamenii nevoiasi de la Ceptura?

Lily: Venind destul de des acasa in YO mi s-a pus intrebarea daca stiu vreo organizatie care sa poata ajuta satele din zona defavorizata unde somajul era foarte mare si foarte multe greutati. Te rog sa ma crezi, ca acest lucru m-a pus pe ganduri si, cu ce mai vedeam la TV dar si prin sat am hotarat ca trebuie sa fac ceva. M-am intors in Suedia, am discutat cu sotul meu despre situatia grea din YO si ne-am pus pe treaba. Toate bune si frumoase dar ne trebuiau bani. Asa am ajuns la redactia unui ziar din oras si am rugat sa ma ajute cu un articol. Nici o problema, am ajuns pe prima pagina si la scurt timp dupa aparitia ziarului a inceput telefonul sa sune. Asa am strins foarte multe lucruri, imbracaminte, incaltaminte, material sanitar pentru dispensare, carucioare pentru invalizi, calculatoare, etc., am incarcat un camion foarte mare cu remorca (aprox. 20 m) si l-am trimis in Romania la Ceptura, iar eu am plecat cu avionul si am asteptat camionul la Vama din Ploiesti. Dar traseul camionului nu a fost fara peripetii, fiind mare si greu pentru drumurile din YO a fost nevoie de escorta politiei de am crezut ca s-a intamplat ceva. Politistii respectivi nu vorbeau engleza iar soferii nici o boaba romaneste si am ras cu pofta de patania lor. O parte din banii de transport au fost de la cativa sponsori dar restul au fost platiti din buzunarul nostru si nu au fost putini. Nu acest lucru este important ci satisfactia unui lucru dus la bun sfarsit. Au mai urmat si alte transporturi dupa aceea dar a trebuit sa ma opresc, la un moment dat.

Nini: Ce greutati ai intampinat cand te-ai stabilit in SM cu obtinerea autorizatiei de emisie?

Lily: Ma intrebi de greutati, pai nu stiu daca sa-ti spun sau nu. Cand am plecat in Suedia nu aveam CEPT-ul la mine asa ca l-am rugat pe Vasile YO3APG sa mi-l trimita prin posta dar si asa nu mi-au recunoscut autorizatia si lucram ca operator secund al lui SM7AIO. Intr-o zi, vorbesc cu Dan YO3ZA la statia de emisie si ma intreaba de ce nu lucrez cu indicativul meu, iar eu ii explic situatia. Dupa vreo cateva zile primesc un telefon de la Stockholm precum ca pot lucra ca operator principal si nu mai este nevoie sa mai fiu operator secund, in urma interventiei de la Bucuresti, datorita unei scrisori oficiale trimisa de Dan. Nu-ti spun ce bucurie a fost pentru mine. Acesta a fost inceputul. Tot timpul trebuia sa dovedesc ca pot sa fac ceea ce spun, ca am pregatirea necesara si asa mai departe.

Nini: Cum te-ai descurcat cu mentalitatea oamenilor?

Lily: Cea mai mare problema era mentalitatea oamenilor, cand auzeau ca vin din Romania, erau mai rezervati de parca atunci coborasem din copac.

Nini: Dar cu obtinerea cetateniei?

Lily: O mare greutate am avut atunci cand am facut cerere pentru cetatenia suedeza. Mi s-a spus ca trebuie sa renunt la cetatenia romana si am intrebat de ce, pentru ca aveam prieteni din Orient care aveau cetatenie dubla; oare pentru mine nu era aceeasi lege? Si atunci, le-am spus celor de la biroul de emigrari sa-mi dea in scris acest lucru iar eu fac un memoriu la Guvern si schimb legea daca este nevoie. Cu foarte mare scepticism s-au uitat la mine, mi-au dat ce am cerut si am plecat foarte dezamagita acasa. Mai condusesem si 200 Km pana la birou (un dus) ca sa nu rezolv nimic. Acasa ii povestesc sotului meu ca sunt hotarata sa scriu memoriul si el sa-l corecteze eventual daca am scris gresit, dar in acelasi timp el încerca sa-mi spuna ca la astfel de scrisori nu prea vin raspunsuri. Eram pregatita sufleteste dar dupa doua luni de asteptare m-am impacat cu gîndul ca nu o sa vina nimic. Ma pregateam sa vin in YO cand Ernie imi aduce corespondenta si-mi spune ca am o recomandata pe care trebuie sa o ridic personal de la posta. A doua zi m-am invoit o jumatate de ora de la serviciu si ce crezi, minune mare, era raspunsul de la guvern. Am deschis scrisoarea pe strada si am sarit în sus de bucurie (noroc ca nu m-a vazut nimeni), printre altele se stipula ca legea va intra în vigoare din iulie anul curent si ca nu este nevoie sa renunt la prima cetatenie. Hi!

Pentru mine a fost o mare realizare, asa ca am sunat acasa si am povestit vestea cea mare. La cat eram de entuziasmata nu am mai putut sa ma concentrez la cazul la care lucram si seful mi-a dat liber cu conditia ca a doua zi sa revin cu picioarele pe pamant. Nu stiu cat de mult s-a schimbat mentalitatea in procente dar stiu sigur ca nu ma mai priveau cu scepticism si erau mai relaxati atunci cand se vorbea de Romania.

Nini: Cu ce te ocupi acum, adica ce serviciu ai?

Lily: Ma intrebi cu ce ma ocup, este cam greu de explicat. Am terminat facultatea de drept international la Bucuresti dar a trebuit sa ma zbat sa mi se recunoasca licenta din România si ca sa am un atuu m-am inscris la facultate aici, doar pentru limba suedeza si engleza si asa mi-am gasit de lucru aproape de casa la un birou de avocatura care avea nevoie de un asistent. Am fost chemata la interviu si dupa o saptamana primesc prin posta cheile de birou si cu indrumarile necesare. Acum lucrez doar cu jumatate de norma in urma unui accident de masina. In curand ma voi pensiona si asa o sa am mai mult timp la dispozitie.

Nini: Si acum, o ultima intrebare. Dupa ce iesi la pensie te intorci in YO?

Lily: De intors in YO dupa ce ies la pensie, nu cred, dupa cum stii fratele meu cel mic a decedat anul trecut iar baiatul lui de 12 ani este la mine, merge aici la scoala si poate in curand primeste si cetatenia suedeza. In YO venim în vizita, acum, o data pe an din cauza programului pe care il are. Si mie imi este mai greu acum ca eram obisnuita sa vin de 3-4 ori pe an. Vorbesc cu ai mei pe skype in fiecare zi si de multe ori si de doua ori pe zi si sunt la curent cu toate si mai decid si ce sa mai faca pe acasa daca mai apar ceva probleme oficiale. Hi!

Interviul a fost realizat pe 13 octombrie 2010. Mai multe poze ocazionate de acest interviu se gasesc in albumul lui YO3CCC de la Radioamator.ro.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 18-12-2010

11304