Ilie Mihaescu YO3CO

Cu ani în urmă am cunoscut pe inginerul Emil Schmoll, cel care a participat nemijlocit la construcţia postului de radio denumit Radio România, în calitate de reprezentant al Societăţii de Radiodifuziune. Intentia prezentării contemporanilor de informaţii mai cuprinzătoare despre Radio România o aveam de când am ascultat relatări despre cum s-a conceput politic şi tehnic apariţia acestui emiţător.Cu vocea sa caldă, melodioasă în inflexiuni, posedând o prodigioasă memorie a faptelor trăite, narator ce castiga şi întreţinea audienţa prin cultura enciclopedică, Emil Schmoll mă fascina imi crea acea stare de romantism stimulator de mare înfăptuire, mai ales că ascultam relatările - prelegeri despre Radio România - Bod, după ce lucrasem si eu scurt timp în această citadelă tehnică. Dorinţa milenară a românilor de a convieţui sub acelaşi steag şi în graniţele unui singur stat s-au îndeplinit prin prevederile Tratatului de pace de la Versailles, încheiat la 28 iunie 1919 în Sala Oglinzilor, ce punea capăt primului razboi mondial şi preciza în mod expres noile graniţe ale beligeranţilor, inclusiv Regatului României.Pentru autorităţile române, ca o consecinţă, au apărut noi şi stringente probleme pe lângă cele administrative şI militare, cum ar fi utilizarea unui singur calendar sau acoperirea teritoriului cu un program informativ radiodifuzat, conceput în capitala ţării. Din 1929 în România funcţiona postul Bucureşti cu putere de 12kW pe frecvenţa de 761kHz, respectiv pe lungimea de undă de 394m, situat în imediata apropiere a capitalei pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti.La începutul anului 1933 Germania utiliza 25 de emiţătoare, Franţa 18, Polonia 9, dar România rămăsese tot cu un singur emiţător. Emiţătoarele cu putere foarte mică erau instalate în Malmö (Suedia) 120W şi frecvenţa 1301kHz şi respectiv Freiburg (Germania) 250W şi frecvenţa 527kHz, iar cele mai puternice erau la Leipzig (Germania) cu putere de 120kW şi frecvenţa de 770kHz, apoi la Praga (Cehoslovacia) tot de 120kW pe frecvenţa de 614kHz. Per total, în luna mai 1933, Europa deţinea 135 emiţătoare pentru radiodifuziune, marea majoritate cu putere de până la 20kW lucrând pe frecvenţe cuprinse în ecartul 155kHz şi 1428kHz. În revista Radio-Fonia din 12 martie 1933, ing. Mircea Georgescu – director tehnic al Societăţii de Radiodifuziune afirma: "Postul Bucureşti s-a dovedit neputincios să acopere în mod mulţumitor cu emisiuni care să se audă şi ziua şI noaptea regulat în întreaga ţară. În special Ardealul, Banatul, Basarabia şi Bucovina erau absolut insuficient deservite." După studii teoretice au început experimentările pe teren pentru determinarea locului unde trebuie amplasat un nou emiţător care să acopere întreg teritoriul ţării. Se ajunsese la concluzia, datorită reliefului, că cel mai convenabil ar fi utilizarea undelor lungi, iar puterea emiţătorului să fie cel puţin 120kW. Problema tehnică, adică procurarea unui emiţător se putea realiza oarecum mai simplu, dar alocarea unei frecvenţe era mai dificilă fiindcă România nu deţinea o frecvenţă în gama undelor lungi. Pentru determinarea locului unde va fi instalat viitorul post naţional s-a recurs la soluţia experimentală a măsurării câmpului în zonele geografice cele mai defavorizate, câmp provenit de la un emiţător itinerant.

În perioada primului război mondial armata română a capturat trenul cu staţia de radiotelegrafie a armatei germane comandată de generalul Makensen. Pe două vagoane erau montaţi piloni telescopici ce puteau atinge înălţimea de 40 de metri, într-un vagon era instalată uzina electrică, iar un vagon conţinea staţia de emisie şi dormitoarele pentru personal. Puterea electrică a acestui emiţător era de 750W şi frecvenţa de 156kHz. Această staţie a emis de la Blaj şi din diverse staţii CFR situate în Ţara Bârsei, cum ar fi Bod şi Feldioara situate oarecum în centrul geografic al ţării. Staţii de recepţie fixate în cele mai exterioare localităţi notau în permanenţă ziua şi noaptea condiţiile de recepţie ale postului experimental. Acest experiment a durat mai mult de2 ani, iar la finele anului 1931 s-a "ajuns la soluţionarea care părea convenabilă din toate punctele de vedere" preciza ing. Georgescu, coordonatorul acestui proiect. Zarurile fuseseră aruncate; noul post de radio urma a fi instalat la Bod -judeţul Braşov. Lungimea de undă cuprinsă între1200m şi 2000m pe care urma să lucreze emiţătorul constituia o problemă dificilă fiindcă România nu deţinea licenţă. În 1932 avea loc la Madrid Conferinţa internaţională a comunicaţiilor telegrafice unde avea să se decidă şi noi asignaţii de frecvenţe pentru radiodifuziune şi radiotelegrafie.

Conferinţa de la Madrid a început în septembrie 1932, dar în august o staţie de 20kW funcţiona deja la Bod. Această situaţie avea două avantaje: in primul rând delegaţii trebuiau să lărgească ecartul de frecvenţe rezervat radiodifuziunii şi apoi, dacă se făcea această lărgire, prezenţa noastră constituia un drept şi o prioritate. Calculul făcut de specialiştii români s-a dovedit raţional, Conferinţa de la Madrid a stipulat lărgirea benzilor de la 1375 la 1200m şi de la 1975 la 2000m. Conferinţa de radiodifuziune din 1933 de la Bruxelles alocă României lungimea de undă de 1276m cu posibilitatea schimbării în 1860 printr-o înţelegere cu Olanda. Aceste aranjamente au fost salutare pentru continuitatea cercetărilor şi întocmirii hărţilor de radiaţii a postului experimental.Merită să amintim că un susţinător pe toate planurile al proiectului Radio România a fost inginerul Nicolae Caranfil administratorul delegat al Societăţii de Radiodifuziune.

Inginerul Caranfil, prin implicarea directă dezvoltării tehnice a radiodifuziunii, a lăsat multiple documente-dovezi despre starea si preocupările în acest domeniu la începutul deceniului al patrulea din secolul trecut. Localitatea Bod a prezentat multe avantaje, de exemplu: terenul se află lângă gară şi în plus este inundabil cu nivelul apei freatice foarte ridicat, ceea ce constituie o excelentă priză de pământ. La începutul anului 1934, pe data de 15 ianuarie, la orele 21, Gheorghe Mugur subdirectorul general al Societăţii de Radiodifuziune afirma într-o cuvântare radiodifuzată: "Prin necesitatea pătrunderii pretutindeni a cuvântului românesc pentru o unitate de gândire, de simţire şi de înfăptuire s-a întemeiat postul naţional de la Bod-Braşov Radio România". Până la construcţia marelui post s-a construit un emiţător de 20kW care va lucra pe lungimea de undă a viitorului post. În numele societăţii pe care o reprezenta domnul Mugur aducea mulţumiri publice inginerilor Mircea Georgescu, Alexandru Georgescu, Emil Schmoll, Strubei şi Baiulescu "pentru munca extraordinară desfăşurată la montarea acestui post." Staţia de 20kW montată la Bod emitea pe 1875m şi pe o antenă susţinută de doi piloni a 40m construiţi din lemn de brad. Soluţ ia tehnică şi coordonarea ridicării acestor piloni au aparţinut inginerului Schmoll. Operaţia a fost destul de dificilă datorită solului mlăştinos.

Într-o conferinţă radiodifuzată în data de16 octombrie 1934, arhitectul G. M. Cantacuzino prezenta publicului ascultător "{antierul de la Bod al postului naţional de radio". Se dezvăluia astfel amploarea lucrării şi evident costurile înfăptuirii proiectului. Echipamentul pentru staţia de 150kW era furnizat de prestigioasa firmă britanică Marconi, dar proiectarea şi construcţia pilonilor de susţinere a antenei revenea specialiştilor autohtoni. Cei doi piloni cu înălţimile de 225m constituiau o premieră europeană fiindcă depăşeau pilonii staţiei Chelmsfor din Anglia care aveau numai 480 Feet (146,304m). {i de această dată inginerul Schmoll şia dovedit capacitatea de excelent proiectant şi constructor. Fiecare pilon era ancorat cu 21 cabluri de oţel. Staţia de Radio România dispunea de centrală electrică proprie formată din trei grupuri electrogene cu motoare de 700 de cai putere fiecare. În luna octombrie 1934 directorul tehnic al Societăţii de Radiodifuziune declara revistei Radio: "sperăm să putem face emisiunile de încercare la sfârşitul lunii ianuarie anul viitor, dacă vom avea o toamnă lungă şi frumoasă." {i în adevăr, la începutul lunii ianuarie 1935 toate construcţiile, inclusiv cele electrice, electronice şi mecanice erau gata, iar echipa mixtă de specialişti români şi englezi au început probele şi reglajele noului emiţător. Fiindcă aceste operaţiuni tehnice debutaseră la începutul anului 1935 inginerul Emil Schmoll a propus ca probele tehnice ale emiţătorului să se facă pe lungimea de undă de 1935m, respectiv pe frecvenţa de 155kHz, fapt care s-a şi produs. Pe aceeaşi frecvenţă a rămas emiţă- torul şi în probele de anduranţă. Când a intrat în regim normal de lucru, cu toate că România nu avea licenţă pentru lungimea de undă de 1935m, ing.Schmoll, devenit director de şantier, a menţinut staţia pe această frecvenţă chiar dacă au apărut vehemente proteste naţionale şi internaţionale.Postul Radio România îşi îndeplinea dezideratul pentru care fusese construit, cuvântul românesc ajungând în cele maiîndepărtate zone geografice ale ţării şi nu numai. {i cu toate protestele de care aminteam, Radio România a continuat să emită pe 1935m.

Prin anul 1975 eram in localitatea Bratsk din Siberia si nu mica mi-a fost mirarea cand la receptia hotelului unde locuiam, cu mult interes personalul asculta in conditii excelente un program muzical transmis tocmai de la Bod de RADIO ROMANIA.

Radio Romania, mereu in serviciul public, la 75 ani de la infiintare, este prezent in casele noastre pe aceeasi lungime de unda de 1935 m ce semnifica si anul nasterii sale.

Ilie Mihaescu YO3CO

Articol aparut la 19-11-2010

8809