Minai Enea YO8CYN

Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a

Materialele şi mâncarea pentru echipă au fost trimise din Melbourn cu 2 luni de zile înainte şi ar fi trebuit să ajungă dar...nici acum nu au ajuns. Pentru că şi aici am retrăit experienţa din Venezuela cand, băştinaşii dacă văd că ai altă culoare şi vorbeşti altă limbă, cred că mergi la ei pentru distracţie şi dublează, chiar triplează preţurile. Aşa se face că, văzându-ne mai puţin bronzaţi decât ei şi vorbind o altă limbă au ridicat preţul la transportul containerului din capitală până pe insulă cu vaporul de aproape 5 ori. Aşa se face că...am depozitat containerul undeva la loc sigur şi am plecat la drum cu credinţa că Dumnezeu ne va purta de grijă. Şi aşa a fost.

Dar, daca nu ai materiale, cu ce faci construcţiile? A trebuit să cumpărăm totuşi bolţari, ciment şi fier beton din Port Vila care au fost adusi până în golf cu un vaporaş privat cu costuri mari, de acolo cu o barcă cu motor au fost aduşi până aproape de ţărm şi mai departe, prin apă, uneori până la gât, din mână în mână am descărcat peste 3000 bolţari. Am fost ajutati în fiecare fază a construcţiei de băştinaşi care, priveau cu atenţie fiecare mişcare a noastră. Unii deja au învăţat sa zidească şi să tencuiască, alţii să lucreze în lemn, etc...Toate bune şi frumoase dar...cu ce faci fundaţia? Aveam ciment, dar...balastru de unde?

Tot băştinaşii au venit cu ideea. Nu ştiu câţi dintre noi ar fi făcut ca ei, dar înţelegând disponibilitatea noastra de a-i ajuta au fost dispuşi să facă totul pentru a beneficia de biserica lor. Aşa că, înarmaţi cu ciocane şi dălţi improvizate din lemn, se scufundau în ocean, tăiau, rupeau corali calcifiaţi, pietrificaţi din apă pe care îi puneau în câte o pungă de plastic şi.,..îi scotea pe mal...pumn cu pumn, aproximativ o remorcă de coral pe care l-am folosit alături de nisip la temelia şi centura construcţiilor. Cu ajutorul şi inspiraţia lui Dumnezeu am făcut aproape totul, mai puţin acoperişul şi văruitul clădirilor pentru că abia în Martie vor ajunge materialele necesare.

În paralel cu construcţia, în fiecare seară, începând cu orele 19 şi terminând de multe ori după miezul nopţii, desfăşuram diverse seminarii, de familie, de sănătate şi spirituale cu ei. Participa tot tribul, cu mic cu mare...A fost pentru prima dată pentru aceşti oameni când au putut vedea imagini proiectate cu ajutorul unui videoproiector, desene animate pentru copiii, etc...Nu pot uita cum, într-o seară am pus desene animate inspirate din Biblie. Asta am avut...Şi s-a nimerit să fie Parabola Samariteanuui milos. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi văzut aceste desene sau aţi citit parabola din Biblie. E foarte instructivă. Mă rog, este un episod în care nişte oameni răi pândesc pe un călător pentru a-l prăda. Undeva într-o zonă de munte, când apare călătorul cei răi sar pe el, îl bat bine, numai răni şi vânătăi, îi fură totul şi îl abandonează la marginea unei prăpăstii. Când a început această parte cu bătaie, în limba lor au început să vocifereze, dădeau dezaprobator din cap, apoi au venit la noi şi ne întrebau, ce au avut ăia cu băiatul ăla de l-au bătut aşa de tare...de ce l-au lăsat plin de sânge...de ce nu au făcut nimic pentru el...ruşine lor...În mintea lor, nu mai încape ideea de a face rău cuiva. Nici măcar verbal.

Sau, într-o seară voind să vadă cum e la noi în România, am pus câteva imagini de la săniuş cu un grup de copii. Când am proiectat prima imagine, cel mai...răsărit dintre băieţi a venit la noi şi ne-a spus că s-a stricat aparatul...adică videoproiectorul...Noi şi aşa eram cu frica-n...sân mereu că tensiunea generatorului fluctua mereu între 170 şi 250 volţi şi imediat unul dintre noi a mirosit ...să vadă dacă iese fum...era noaprea, întuneric, dar...nu miroase a fum...Ne lămureşte băiatul repede cum e...

- Păi nu vedeţi că toată imaginea este albă? La noi e verde mereu...deci e stricat aparatul....

- Nu, aşa e la noi iarna.

- Ce e aia iarnă? De ce e alb peste tot...de ce la ai noştri copii nu se vede decât faţa...de ce îs aşa de încotoşmaţi....ne-a trebuit ceva timp să le explicăm dar...mi-e teamă că nu au înţeles cum e cu zăpada, îngheţul, etc...

Şi, una dintre " minunile" actuale ale omenirii o putem vedea cu ochii noştri. Vulcanul Yasur. Ajutaţi de un localnic, am reuşit să ajungem pe...coama lui. Este singurul vulcan activ din lume, se zice, pe coama căruia poţi merge şi poţi privi lava cum...clocoteşte în oala lui şi cum apoi este transformată în cele mai nemaivăzute focuri de artificii naturale. La intervale regulate de maxim 5 minute, erupe aruncând pe norii cerului lumini şi lavă timp în care tremuri odată cu pământul de sub tine. Campusul nostru era la nici 2 kilometri de vulcan, deci vă puteţi închipui cum era noaptea cînd...ne culcam după miezul nopţii mai mereu frânţi de oboseală după munca la peste 45 grade de construcţii şi...pământul tremura odată cu noi la erupţiile lui Yasur.

Dragii mei, am rămas surprins să descoper că, pe multe insule nu există alcool sau tutun. Oamenii sunt aşa de liniştiţi, calmi şi fericiţi. Rata divorţurilor aşa cum spuneam este 0, penitenciarele sunt goale... (în Romania eu îmi desfăşor activitatea în Penitenciarele din Moldova şi am mers la Penitenciarul din Port Vila, am discutat cu Directorul după ce am primit o aprobare specială, spunându-i ca vreau să văd şi eu cum arată un Penitenciar ... Am ajuns la poarta instutuţiei şi am văzut sub un cocotier doi...tipi jucând ...ceva semănător cu jocul de table. Am crezut că sunt gardienii dar, era directorul şi gardianul. Foarte amabili directorul şi gardianul, singurii angajaţi ai penitenciarului, m-au condus prin vreo 8 camere care...erau goale. L-am întrebat unde sunt deţinuţii...? Sunt cumva pe insule la cules nuci de cocos, tăiat trestie de zahăr...? Nu domnule, în toată ţara nu avem decât 20 de deţinuţi şi aceştia, sunt din America şi Europa...De-ai noştri nu avem nici unul. Creştinismul este o realitate acolo, printre foştii canibali.

Misiunea fiind încheiată, plecăm spre casă luând cu noi amintiri frumoase. Pentru că, în ultima zi a şederii noastre, în ciuda faptului că toată perioada nu a plouat de loc, acum, a venit ploaia tropicală. Nu se opreşte de regulă zile în şir. ( De altfel, toţi băştinaşii spuneau că e o minune că în această perioadă nu a plouat de loc, poate tocmai să terminăm construcţiile...). Pregăteam bagajele pe ploaie...dar ne gândeam că dacă va continua...riscăm să rămânem pe insulă. Ca să ajungem la aeroport trebuia să trecem printr-un râu care de regulă nu avea apa mai mare de 10 centimetri. Dar, seara, un băştinaş ne spune că apa are deja jumătate de metru...Toată noaptea a plouat...cu căldarea....Dimineaţă la 8 am plecat cu prima maşină...pe ploaie. Bagajele, puţine care ne-au mai rămas pentru că toate hainele, tenişii, adidaşii, pantofii, am lăsat cadou celor cu care am petrecut aceste zile frumoase. (un băştinaş a primit printre altele o cămaşă. A diua zi, vecinul lui pleca la spital, pe o altă însulă. Şi era îmbrăcat cu cămaşa oferită vecinului. Cel ce o primise, a realizat că ne-am dat seama şi ne-a spus...el merge mai departe, nu are cu ce se îmbrăca şi ca să ne facă cinste, i-am dat cămaşa primită de la voi lui... mie şi aşa aici nu îmi trebuie...). Am învelit bagajele cu folie de polietilenă şi...când am ajuns la râu...avea peste 4 metri adâncime apa. Ca la inundaţii la noi. Cu rădăcini, pietroaie, etc...Ce ne facem? Dacă nu ajungeam la timp la aeroport...pierdeam avionul dar şi biletele şi aveam toate şansele să trebuiască să ne cumpărăm alte bilete. Acolo nu e ca la noi să mai ai varianta de a...schimba biletul. Ai pierdut...treaba ta...dar, nu mai aveam bani pentru bilete aşa că, trebuia să ajungem la aeroport şi la timp. Cum? Trecând prin apă... Dar...poate bărbaţii reuşesc cumva, eu nu ştiu să înot, dar femeile?

Am scos o funie groasă de 40 mm ce o aveam în dotare şi am aruncat-o peste râu, peste 10 metri lăţime. Am legat-o de 2 maşini şi am întins funia deasupra apei urmând să trecem ţinându-ne de funie. Primul care trece este şeful tribului. Când mai avea 4 metri să treacă de partea cealaltă, şuvoiul apei i-a smuls pur şi simplu pantalonii de pe el...Un lucru era clar. Eu aici rămân...dar, românul e inventiv şi...căutând în aval am găsit o diferenţă de nivel de mai bine de 3 metri între maluri. Am repetat istoria cu funia, acum având plan înclinat - trecând bagajele pe funie...urmând ca şi noi să procedăm la fel. Uşor de spus dar....Şi când ultimul rucsac a ajuns pe malul celălalt, o maşină de la un alt trib la care nu am reuşit să mergem, nu le-am oferit absolut nimic, auzind prin metodele de ei ştiute (un fel de tamtam) de necazul nostru, a venit cu o scară din aluminiu cum au electricienii nostri de 8 metri lungime din 2 bucăţi. Însă de pe un mal pe celălalt erau 10 metri...Imediat câţiva dintre băştinaşi au intrat în apă şi stând uneori până aproape de gât în apă au ţinut scara pe umerii lor până am reuşit să trecem pe malul celălalt ajutaţi şi de funia de care ne ţineam...Nu fără peripeţii însă, unul din băieţii noştri s-a dezechilibrat, a căzut de pe scară în apă, dar nu a dat drumul la frânghie şi numai Dumnezeu a făcut să nu se întâmple o...tragedie...Dacă scăpa frânghia, malurile erau aşa de abrupte că nu te puteai agăţa de nimic iar la aproximativ 5 km râul se vărsa în ocean...Ne-am urcat în maşini din nou, eram uzi din cap până în picioare şi negri de cenuşa vulcanică care s-a lipit de noi...ne-am oprit lâmgă o clădire cu acoperiş din tablă unde era un uluc de scurgere şi acolo am intrat sub...duş şi am lăsat cenuşa să curgă de pe noi, plecând mai departe la aeroport. Am ajuns exact la timp, am urcat aşa uzi cum eram şi...spre casă...

Plecăm din aeroportul din Lenakel la Port Vila, aici stăm pentru a vizita capitala două zile apoi via Espiritu Santo zburăm la Brizbane unde prietenii noştri ne aşteptau pe aeroport. Nu mai avem probleme la boiroul de emigrări, de data asta suntem întâmpinaţi de o doamnă drăguţă care ne-a chestionat cu privire la ce am făcut în Vanuatu. Când a aflat că toată acţiunea noastră a fost umanitară, pe banii noştri, a rămas foarte surprinsă. Prietenii din Brizbane ne-au pregătit poate una dintre cele mai frumoase surprize, ne-au urcat în avion după 3 zile să vizităm Sidney-ul şi Melbourn-ul. Ocazii unice poate pentru mine...cu care nu ştiu dacă mă voi mai întâlni vreodată. Şi în aceste oraşe a fost plăcerea noastră şi bucuria românilor de acolo să ne întâlnim cu ei pentru a depăna amintiri şi impresii. După 4 zile de neuitat, din nou la Brizbane şi apoi via Singapore, Londra ajungem în Bucureşti având plăcerea de a călători în acelaşi avion cu maestrul Tudor Gheorghe.

Ce urmează? Pregătiri...ban cu ban pus deoparte pentru a putea oferi un ajutor acestor...fraţi ai noştri. Poate în Septembrie Africa, Namibia, Nigeria, Congo sau...triburile izolate de la Polul Nord...deşi mi-e cam frică de frig... Sigur că, mi-ar place ca pentru aceste deplasări...să am şi o staţie bună, de exemplu un Icom 7000 cu tuner, o antenă bună gen Siderbeam...benzină pentru generator, mai mult timp de trafic şi mai ales să pot oferi bucurie colegilor de hoby ocazia de a schimba un control cu cât mai mulţi dar...cine ştie dacă aceste vise vor deveni realitate.

O impresie finală? Cred că, indiferent de zonă, de locul în care ai crescut, în care ai copilărit, trăieşti, dincolo de naţionalitate, etnie, cultură, religie sau vârstă, având în vedere ce am găsit în aceste locuri izolate ale omenirii cred că:

A fi om, nu-i de mirare...

A fi OM e lucru mare!

Minai Enea YO8CYN

Articol aparut la 20-4-2010

7469