Minai Enea YO8CYN

Partea I

Au urmat prezentările şi...în sfârşit...suntem liberi să instalăm corturile. Locul, foarte frumos, la malul oceanului, sub nuci de cocos şi palmieri cu vedere directă spre vulcan si golful din Port Resolution. Aici, in 1774 a coborât James Cook pentru a cartografia insulele, numele golfului venind de la vasul cu care venise James, Resolution.

Am fost primul care a reusit să monteze cortul, pentru că mai aveam ceva de instalat. Aţi ghicit. Antenele. Mulţumesc firmei LcCom care a sponsorizat deplasarea nostră cu o antenă verticală pentru benzile superioare şi o sursă în comutaţie, mulţumesc lui Nea Titi, YO8MI care a pregătit un inverted V pentru benzile inferioare şi nu în ultimul rând lui Gabi, YO8WW (şi altor prieteni) pentru multele sfaturi date. Imediat un tânăr băştinaş a fost sus într-un cocotier pentru ca la peste 20 metri să urc vârful inverted-vee-ului. Am întins braţele şi gata...dar verticalul? Pe ce să îl montez? După o muncă de cercetaş am reuşit să găsesc o bucată de lemn potrivită pentru ce îmi trebuia. Doar 3 metri înălţime, dar...altceva nu aveam...şi de unde cuie sau sârmă să prind verticalul de lemn? Ideea salvatoare vine de la Ovidiu din Australia care, folosind din colacul de 200 m funie de 5 mm grosime, inspirat să îl iau cu mine a legat montura antenei de lemn si aşa, în mai puţin de jumătate de oră ridic şi verticalul sus, întind cele 3 perechi de radiale şi, după ce întind şi prelungitorul de 100 metri până la generatorul electric, lansez primul apel.

Nu vă puteţi imagina curiozitatea membrilor grupului, care nu mai avuseseră de a face cu radioamatorismul până atunci pe de o parte, dar, mai ales ochii cât cepele ale băştinaşilor care nu avuseseră de a face până atunci nici cu curentul electric, darămite cu radio... A fost seara în care m-am bucurat de cea mai lungă perioadă de trafic, peste 4 ore, bombardat fiind de staţiile japoneze şi australiene (media fiind de peste 150 qso-uri pe oră). Când pile-up-ul s-a mai linistit am incercat şi în CW dar...altă surpriză...Bug-ul, şi el împrumutat din australia de la VK4WT, nu vrea să meargă la 180 V cât ajungea de la generator şi se blochează pe puncte, nemai reuşind să il pun pe roate...fac totuşi vreo 10 legături cu un manipulator improvizat din 2 bucăţi de sârmă de 5 mm pe care le tai din ancorele verticalului dar...aşa nu se poate face trafic şi renunţ definitiv la acest mod de lucru ( în care, recunosc nu sunt specialist dar...mi-ar fi adus multe legături în log...). Undeva, în jurul orei 24 nu mai fac faţă oboselii acumulate pe drum şi opresc statia ( din păcate cu probleme la receptie, nu avea sensibilitate, foarte multi japonezi îmi spuneau că sunt chemat de europeni dar...cer iertare celor ce m-au chemat în zadar, nu a fost nimic intenţionat...iar la emisie nu aveam decât 50 w...aşa că sunt fericit pentru ce am realizat acolo). Colegii de echipă deja erau de mult în cort unii sforăind, spunînd la plecare că îs nebun...că nu fac altceva mai bun şi frumnos, (în viziunea lor...) de fapt, aşa am fost privit mai mereu, un " nebun deosebit " pentru că în loc să stau la... poveşti aveam alte...preocupări...

Începând cu următoarea zi însă, perioada de trafic se scurtează drastic din cauza lipsei de benzină şi începe desfăşurarea activităţilor proiectate pentru această deplasare. Scopul misiunii a fost triplu. Mai întâi, acţiuni de sănătate prin vizitarea familiilor la colibele lor, evaluarea stării de sănătate, şi oferirea de prim ajutor. S-a mers din colibă în colibă vizitând bolnavii acasă...la ei şi oferind primul ajutor. Am fost confruntaţi cu multe probleme de sănătate, răni deosebite, afecţiuni deosebite dar, echipa nostră, în ciuda lipsei de medicamente şi a condiţiilor precare de asistenţă sanitară a făcut tot ce a putut oferind alinare celor ce aveau nevoie de ea. Am descoperit, de exemplu practicarea unui obicei biblic vechi testamental, acela al circumciziunii. Numai că, în comparaţie cu metoda biblică de circumcizie, aici, ritualul diferea din mai multe pucte de vedere. În primul rând, faţă de vremurile biblice când copii erau circumcişi de mici, aici ritualul se aduce la îndeplinire pentru copii în vârstă de aproximativ 10 ani. Mamele rămân la colibele lor, taţii merg în centrul junglei împreună cu băieţii, fiecare cu copilul lui, aleg din junglă o creangă de bambus pe care o rupe ,o zdrobeşte, alegând o aşchie potrivită ce se foloseşte în loc de cuţit. Nimic steril. Apoi, fiecare tată îşi circumcide fiul. Vă este probabil greu să vă imaginaţi durerea, lacrimile şi ţipetele copiilor care, după ce au parte de acest ritual, sunt izolaţi în marginea junglei, unde cel mai în vârstă şi experimentat bărbat îngrijeşte de toţi. Zilnic, până la vindecare, taţii îşi vizitează copii şi le duce de mâncare, în special fructe. Am văzut răni infectate în urma acestui ritual, sacru pentru ei, de te speriai...De regulă vindecarea dura undeva la 1-2 luni. Asta dacă nu interveneau complicaţii. După sosirea echipei de asistenţi români, care au lucrat acolo peste un an de zile ca voluntari, perioada a scăzut oferind bucurie şi copiilor şi familiilor. Nu ştiu dacă durerea nu mai era o realitate dar, din discuţiile avute, am înţeles că bucuria lor era deosebită în special pentru că era cineva căruia îi păsa de situaţia lor şi că se implica să le ofere alinare. Rata mortalităţii la naştere era destul d emare până la sosirea voluntarilor noştri, acum, a scăzut aproape la zero.

Tribul trăieşte răsfirat prin lunglă, colibele lor fiind făcute din frunze de cocos, banan, etc...dar destul de bine executate. În jurul orei 18 se face noapte şi toate activităţile se desfăşoară în colibă. Foc, mult fum, pentru a ţine ţânţarii la distanţă. Se doarme pe rogojini împletite de mame sau fetele din familie. Se trezesc dimineaţa la cinci proaspeţi, râzând şi cântând odată cu păsările în concert, au un ritm în tandem cu natura, se culcă nu mult după apusul soarelui şi se trezesc cu răsăritul. Nu pierd serile în activităţi, pentru că neavând curent focul e prea puţin ca să lumineze vreo activitate, doar bărbaţii beau kava şi discută la lumina ţigărilor înfăşurate de ei în foiţe de bambus.

Băştinaşii au o viaţă socială bogată, tot timpul se adună cu alţii pentru activităţi, coliba le e deschisă larg pentru oaspeţi. Sunt foarte darnici, dimineata ne întâlneam cu bărbaţi care se întorceau din junglă la colibele lor cu fructe pentru micul dejun. Interesant că, dacă de exemplu, avea 3 copii plus soţia, aducea la colibă 4 banane. Nu mai mult. Doar cât trebuia. Dacă nu ajungea, mergea şi maia ducea. Dar, nu fac risipă nici de ceea ce creşte de la sine acolo...Când ne întâlneam cu ei dimineaţa, ne salutau respectuos şi din puţinul lor ne ofereau şi nouă. Dacă nu luam, motivând că trebuie să ducă familiei lor, se uitau ţintă în ochii noştri, le dădeau lacrimile şi ne întrebau...de ce ne-am supărat pe ei, cu ce ne-au supărat , de ce nu vrem să le facem plăcere să luăm darul lor...În mintea lor acum nu mai există nici măcar la nivel de idee posibilitatea de a face rău cuiva. Rata divorţului este 0 la ei. Nu se bat între ei, nu se înjură, nu se ceartă...Toată ziua râd, bărbaţii şi băieţii joacă fotbal, dar de o caluitate extraordinară, nu se faultează, nu se ţipă pe teren, dacă cineva greşeşte, nu este certat...iar fetele joacă volei, la fel de bine. În rest, în timpul zilei când temperatura urcă undeva la 45-48 grade, se adună pe sub copaci la umbră şi cântă. Extraordinar de frumos. Iar femeile şi fetele împletesc rogojini, sacoşe, pălării, diverse obiecte de artizanat pe care le oferă cadou celor ce le vizitează tribul. Legăturile de rudenie şi cele sociale sunt foarte puternice, nimic nu le destramă, atmosfera din trib se construieşte pe relaţii, nu pe profesie, avere sau informaţie.

Este o regiune destul de sigură pentru că, nu există nici un fel de pericol în afara ţânţarilor şi a muştelor. În rest, nimic, nici un animal sălbatic, şerpi, etc...în comparaţie cu Vnezuela unde dormeam cu frica-n sân datorită şerpilor care mişunau peste tot...

Apoi, impărţirea de plase contra ţânţarilor, tratate special pentru 5 ani de zile sub care se pot adăposti şi dormi în medie 10-15 copii mici, şi care, le oferă protecţie contra malariei care se propagă prin înţepăturile ţânţarilor. Am văzut multe lacrimi de bucurie la primirea plaselor de ţânţari, mulţi spunându-ne că...de acum copiii lor sunt în siguranţă şi nu vor mai muri...( rata mortalităţii la copiii este foarte mare din cauza malariei, în insulele Pacificului la fiecare 30 de secunde moare un copil de malarie) şi mă gândeam la copiii noştri care în pauzele dintre ore merg la chioşcurile din curtea şcolii şi cumpără fel de fel de ...bunătăţi şi care dacă ar renunţa la ele cel puţin o lună cu banii economisiţi ar putea cumpăra câteva plase şi la câţi copiii avem...am putea să oferim o şansă de viaţă multor copiii care nu se pot bucura ca ai noştri.

A doua pistă de lucru a fost activităţile cu copiii. În Port Resolution există o şcoală, cu o singură clasă, în care merg aproape toti copiii, împreună cu mamele lor pentru a învăţa. Toţi cunosc şi vorbesc foarte bine limbile fanceza si engleză pe lângă limba lor Bislama. Am participat la căteva ore, şi data viitoare daca voi ajunge, profesorul de acolo vrea să avem o clasa noua - de radioamatorism la care vor să se înscrie peste 40 de tineri din localitate pe lângă copiii. (In Port Vila la liceul la care am fost cazaţi, de asemeni vor să avem un curs de radioamatorism). În fiecare zi, peste 100 de copiii participau la activuităţile specifice vârstei lor. Sigur, activităţi simple, unele primitive chiar, dar care le aduceau mare bucurie. Vă mai aduceţi aminte de balonaşele făcute din săpun...? Ei bine, când am făcut balonaşe prima dată s-au speriat apoi, văzând cum se sparg lovindu-se de apa oceanului, se plasau sub balonaş şi suflau spre el uneori intrând în apă până la gât pentru a le proteja...iar când în final se spărgeau...plângeau....Le-am oferit acuarele şi pensoane pentru a picta...Nu aveam vase pentru apă. Nici pentru noi nu aveam pahare să bem apă...dar pentru ei... Un copilaş văzându-ne cum ne frământam pentru o solutie ne-a întrebat despre ce este vorba. Când a înţeles, a început să râdă spunându-ne că problema e simpla...A adus imediat o macetă şi din nuci de cocos pe care le tăia în două şi apoi scotea miezul din ele, a făcut cupe în care puneam apă din ocean şi ...am rămas suprinşi cu toţii de imaginaţia acestor copiii care nu au pus mâna niciodată pe creion, pix sau altceva de genul ăsta. În 3 zile deja au învăţat să cânte în limba Româna, ( bine înţeles că, nu i-am învăţat manele...)....
Va urma

Minai Enea YO8CYN

Articol aparut la 24-2-2010

9128