hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Prima intalnire EU HQ - Polonia 2009

Adrian Sinitaru YO3APJ

Pe 22 si 23 august a avut loc in Polonia, langa Wroclaw, prima intalnire a reprezentantilor echipelor HQ europene, care participa in campionatul mondial IARU HF. Initiativa a apartinut radioamatorilor polonezi si organizator a fost Tom, SP6T, coordonatorul echipei SN0HQ. Invitatiile de participare, programul intalnirii si o estimare a costurilor de participare au fost trimise fiecarui coordonator de echipa inca din noiembrie anul trecut, sub forma unei scrisori atasate la un e-mail. Costurile de participare trebuiau sa fie suportante individual de catre participanti. Intalnirea urma sa aiba loc in localitatea Bystrzyca Oławska, o localitate rurala cu 2354 de locuitori, unde domiciliaza Tom, SP6T. Momentul intalnirii a fost foarte bine ales, deoarece in localitatea respectiva urmau sa se desfasoare, in acel sfarsit de saptamna, festivitatile prilejuite cu ocazia strangerii recoltelor. Localitatea se afla in districtul Olawa, in partea de sud a Poloniei (Silezia inferioara), o regiune de ses, cu o suprafata de 233,9km2, din care 69,4% teren arabil si 21,1% paduri. Clima este perfecta, cu temperaturi moderate vara, ierni scurte si blande. Raul Odra si autostrada A4, traverseaza regiunea. Autostrada are portiuni in constructie si va face legatura cu Ucraina, pentru a facilita accesul iubitorilor de fotbal, care vor asista la campionatul european EURO 2012, ce va fi organizat de Polonia si Ucraina.

Pe langa scopul pur tehnic al intalnirii, intentia lui Tom a fost de a face cunoscut, reprezentantilor echipelor HQ, aceasta regiune minunata a Poloniei si cateva din obiceiurile traditionale populare. Reusita a fost totala, ne-am bucurat de ospitalitate deosebita si o organizare perfecta. Din pacate la intalnire au venit numai reprezentantii a 4 echipe din afara Poloniei: Marea Britanie (GB7HQ), Germania (DA0HQ), Cehia (OL0HQ) si noi. Echipa Romaniei (YR0HQ) a fost reprezentata de mine (YO3APJ), in calitate de coordonator al echipei si de Alex (YO9HP), singurul care a raspuns pozitiv invitatiei din randul membrilor echipei noastre. Noi am calatorit cu avionul pe ruta Bucuresti-Varsovia-Wroclaw. La Wroclaw ne-a intampinat Krzysiek (SP6JIU) care, ne-a condus cu un automobil Ford S-Max, pe autostrada A4, catre localitatea Jelcz-Laskowice, la hotelul Duet, unde urmau sa fie cazati toti repezentantii echipelor participante. Dupa inregistrarea la receptia hotelului, am fost invitati intr-o incapere alaturata, unde pe o masa erau asezate toate ecusoanele celor care si-au confirmat din timp participarea. Am achitat taxa de participare (30 Euro) si ne-au fost inmanate ecusoanele plus materialele promotionale (tricou inscriptionat "1st EU HQ Meeting - Olawa 2009", o brosura de prezentare a districtului Olawa si mici atentii din partea sponsorilor). Surpriza a fost sa vedem ecusoanele tuturor membrilor echipei poloneze. Atunci ne-am dat seama ca la intalnire vor participa pe langa reprezentantii echipelor HQ, din Europa, toti membrii echipei SN0HQ.


Antenele lui Tom SP6T

Dupa ce ne-am instalat in camera de hotel, am coborat la restaurantul hotelului, pentru a servi cina, deoarece se lasase seara. In restaurant am intalnit primii participanti care venisera inaintea noastra. Printre acestia John (G3LZQ), Jonathan (G0DVJ) si sotiile acestora. Dupa ce am servit cina, am iesit in holul hotelului, pentru a cunoaste ceilalti participanti si a intampina membrii echipei poloneze, care soseau din toate colturile tarii. In hol ne-am intalnit cu cativa din membrii echipei germane Lothar (DL3TD ex DM2DUK, Y24UK), coordonatorul echipei DA0HQ, Mathias (DJ2HD), Andreas (DK4WA), Michael (DL2OE), Dietmar (DL3DXX), Ulf (DL5AXX) si altii. Discutiile au continuat pana tarziu in noapte.


Adrian YO3APJ si Alex YO9HP

Programul intalnirii a fost urmatorul:

Vineri 21 august

- prezentarea participantilor la hotel DUET, in localitatea Jelcz-Laskowice si discutii libere in hotel

Sambata 22 august

- ora 10.00 - deplasare cu autobuzul la scoala din localitatea Bystrzyca Oławska (distanta de 10km)
- ora 11.00 - reuniune in sala de sport a scolii
- discursuri de deschidere (SP6T organizatorul intalnirii, SP2JMR Presedintele PZK, Administratorul districtului Olawa, Presedintele UKE Office of Electronic Communications)
- prezentarea echipelor HQ ( 5-15 minute fiecare echipa)
- statistici ale concursului IARU privind aspecte HQ (SP6T, SP5UAF)
- discutii - ce am putea schimba in concursul IARU ? Propuneri?
- prezentarea unui cuplor CW conceput de SP8FUX (SP8TJU).
- discutii despre "ham spirit" in concursurile mondiale,
- ora 14.00 - masa de pranz in sala de mese a scolii
- ora 15.00 - program distractiv, pe terenul de sport al scolii, cu ocazia sarbatorii recoltei
- ora 20.00 - dineu oficial
- ora 23.00 - deplasare cu autobuzul la hotelul DUET

Duminica 23 august
- ora 08.00 - dejun in hotel
- ora 08.30 - deplasare cu mijloace proprii la scoala din localitatea Bystrzyca Oławska
- ora 09.00 - fotografie de grup
- ora 10.00 - participare la festivitatile de pe terenul de sport al scolii, prilejuite cu ocazia sarbatorii recoltei
- ora 13.00 - masa de pranz in sala de mese a scolii
- ora 14.00 - plecarea participantilor

Prezentarea echipelor a fost abordata diferit de reprezentantii la intalnire, intrucat informatii detaliate despre echipele lor exista pe internet. Iata cateva adrese WEB ale echipelor reprezentate la intalnire:

SN0HQ http://www.sn0hq.org.pl/
DA0HQ http://vs114.darc.de/~da0hq/DA0HQ_ger/index.html
GB7HQ http://www.gb7hq.com/

Polonezii au prezentat rezultatele obtinute in decursul anilor, raspandirea punctelor de lucru pe teritoriul tarii si fotografii de grup ale echipei, care s-a reunit aproape in fiecare an in diferite locuri din tara, de la inceputul participarii lor. Nu am vazut fotografii ale antenelor sau ale echipamentelor dar, polonezii vorbeau de amplasamente individuale (SP2FAX, SP3GEM, SP7GIQ, SN8R, SN9Z) care dispuneau de hectare de teren, piloni cu inaltimi de 40-50 m, sisteme de antene etajate pe mai multe directii (pentru emisie), sisteme de antene Beverage (pentru receptie) amplificatoare liniare cu puteri de 3,5-4kW output (GU78b), puncte de lucru dotate cu cate 4 transceivere si 4 operatori care pot asculta simultan pe directii diferite, fiecare putand raspunde unui corespondent, printr-o automatizare completa a conexiunii cu liniarul si antena. Printre radioamatorii polonezi sunt specialisti din toate domeniile, care si-au adus aportul la crearea unei industrii proprii care produce piloni, antene de calitate, amplificatoare de putere, elemente de interfatare si multe altele. Multe din echipamentele militare dezafectate, au fost cedate radioamatorilor, care au gasit solutia de a le modifica si a le adapta cerintelor lor.


DL3TD, DL5MLO, DL2OE, DJ2HD, DK4WA, DL3DXX, DL5AXX

Germanii au prezentat un fel de istorie a participarii echipei lor la campionatul IARU si raspandirea punctelor de lucru in teritoriu. Radioamatorii germani dispun cam de aceleasi conditii ca si polonezii, in plus avand amplasamente foarte inalte ale statiilor pe 10M, astfel incat pot auzi toti corespondentii germani, care ii cheama in concurs. Nucleul echipei germane este format din operatorii si echipamentele super statiei de concurs DF0HQ, din localitatea Ilmenau http://www.stud.tu-ilmenau.de/~df0hq/ Istoricul acestei super-statii incepe inca din 1970, cand Ilmenau era in RDG.

Cehii au fost discreti dar, ne-au spus ca se bazeaza pe dotarea catorva puncte de lucru deja prezentate pe internet, cum ar fi OK5W, OK1RD http://www.ok1rd.com/ , OL8A, OL7M si altele toate dotate cu amplificatoare OM Power http://www.om-power.com/, antene supraetajate cu 5-6 elemente pe banda, 4 Square pentru 160M (OK1RD) si alte minuni ale tehnicii.

Eu am prezentat un comentariu, pe baza unui montaj PPS, a fotografiilor pe care le-am primit de la membrii echipei YR0HQ 2009.

Discutiile pe marginea regulamentului concursului au fost sumare, cu totii am fost de acord ca singurele modificari ce s-ar putea face, ar trebui sa se refere numai la punctarea QSO-urilor. A existat o propunere a reprezentantilor echipei Cehiei care avantaja net echipa lor si o propunere facuta de noi care a primit aprobarea tuturor dar, bineinteles ca nu s-a concluzionat nimic si nu va exista o urmare. Cu toti am fost de acord ca nu avem calitatea de a cere organizatorilor concursului (ARRL) modificarea regulamentului.

Nemultumirea nemtilor si a polonezilor pleaca de la faptul ca echipa Spaniei, cu un numar redus de QSO-uri se plaseaza in fruntea clasamentului. Nemultumirea cehilor pleaca de la faptul ca nemtii si polonezii fac foarte multe QSO-uri cu radioamatorii din tara proprie, ceea ce ii plaseaza pe primele locuri. Dintr-o analiza comparativa a logurilor trimise la organizator, cehii au demonstrat ca ei ar trebui sa ocupe un loc inaintea echipelor Germaniei si a Poloniei, pe baza QSO-urilor cu statii din alte tari si in special DX-uri.

Cu titlu de gluma, cehii au propus ca un QSO cu tara proprie sa se coteze cu 1 punct, un QSO cu o alta tara din zona proprie sa se coteze cu 2 puncte, un QSO cu alta zona din continentul propriu 3 puncte (ca si in prezent) si un QSO cu o zona din alt continent 5 puncte (ca si in prezent). Acest sistem de punctare ne-ar avantaja si pe noi dar, ar dezavantaja echipa Germaniei. Noi am propus ca un QSO cu tara proprie sa se coteze cu 1 punct, un QSO cu alta tara din zona proprie tot 1 punct (ca si in prezent), un QSO cu alta zona din continentul propriu 2 puncte, iar un QSO cu o tara dintr-o zona a altui continent 3 puncte. Acest sistem de punctaj, nu ar avantaja echipa Spaniei, care lucreaza din EA8 (Africa) si toate QSO-urile cu statii europene se puncteaza cu 5 puncte, ceea ce ii plaseaza pe primul loc in clasament, cu toate ca nu fac un numar mare de QSO-uri, in total.

Sincer sa spun, intalnirea din Polonia mi-a produs multa tristete, deoarece mi-am dat seama cat de departe suntem fata de echipele din fruntea clasamentului, din punct de vedere al dotarii, fara sanse sa recuperam handicapul.

Ceea ce m-a surprins, a fost documentul semnat la finalul discutiilor, de catre toti participantii la intalnire, prin care se facea apel la autoritatile guvernamentale, pentru ca radioamatorismul sa fie recunoscut ca sport. Gandindu-ma la situatia radioamatorismului romanesc, care este recunoscut ca sport, mi-am retinut un zambet si nu am dezvoltat subiectul.


Fotografie de grup

Dupa incheierea programului intalnirii am facut o fotografie de grup si ne-am luat ramas bun, fiecare facand cale intoarsa pe drumul care a venit. Noi am fost condusi la aeroport de catre Włodek (SP6EQZ), care locuieste in Wroclaw intr-un apartament de bloc dar, amplasamentul sau de concurs se afla la 200Km distanta, in localitatea sa natala, de unde lucreaza cu indicativul SN9Z. Cum aveam timp suficient pana la avion, Włodek ne-a condus la domicliul sau din Wroclaw unde am "testat" un transceiver K3 si cateva prajituri de casa. Amabil prin excelenta, Wlodek ne-a fost ghid prin Wroclaw, dandu-ne sansa sa vizitam cateva obiective turistice printre care cel mai impresionant a fost Panorama Raclawicka .

Am ramas cu o impresie foarte frumoasa despre Polonia si oamenii ei. Serviciile si mancarea au fost excelente. Oameni amabili, ospitalieri, relaxati, campuri agricole frumos lucrate, recolte bogate, masini frumoase, sosele bune, cladiri cochete, lipsa diferentei dintre orase si sate, baze sportive scolare impresionante, grupuri sanitare de o curatenie exemplara, sunt numai cateva cuvinte prin care pot caracteriza Polonia, fara a mai aminti radioamatorii, care exceleaza la toate capitolele.

Lista participantilor la intalnire:

DJ2HD Mathias, DK4WA Andreas, DL2OE Michael, DL3DXX Dietmar Kasper, DL3TD Lothar, DL5AXX Ulf, DL5MLO Mario, G0DVJ Jonathan, G3LZQ John, OK1VWK Milan, OK1WMV Vaclav, SP2AGA Agnieszka, SP2FAX Kazik, SP2JMB Sławek, SP2JMR Piotr, SP2WKB Lechu, SP3GEM Jurek, SP3J Janusz, SP4JWD Zenek, SP4MPG Mirek, SP5AAJ Michał, SP5ELA Zygmunt, SP5HNK Donata, SP5MXZ Wojtek, SP5WA Bogdan, SP6A Zbyszek, SP6AEG Andrzej, SP6CZ Zbyszek, SP6EQZ Włodek, SP6GNJ Krzysztof, SP6IXF Janusz, SP6JIU Krzysiek, SP6LMQ Leszek, SP6M Marian, SP6NIC Marek, SP6RZ Romek, SP6T Tom, SP6TG DJózek, SP7DQR Marek, SP7GIQ Krzysztof, SP7JQQ Jeremi, SP7MTF Krzysztof, SP7QHR Dariusz, SP7QJB Andrzej, SP7SP Paweł, SP8BRQ Andrzej, SP8CUR Łukasz, SP8GQU Jurek, SP8GWI Janusz, SP8LBK Andrzej, SP8ONZ Ryszard, SP8TJU Łukasz, SP9QMP Piotr, SQ2GXO Marek, SQ6MS Maciek, SQ7FPD Dariusz, SQ8JLA Marek, SQ9C Tomek, SQ9UM Olek, YO3APJ Adrian, YO9HP Alex


G3LZQ, SP2FAX, DL3DXX, SQ9UM si YO9HP


G0DVJ, G3LZQ si XYL pe scaune in sala de sport


SP3GUA, SP6CZ si [...] pe ringul de dans


G0DVJ, YO3APJ, SP6T, DL3TD

Invitati speciali:

M0GIM Grażyna (XYL G0DVJ), SP2TO Dorota, SP3GUA Teresa (XYL SP3GEM), SP5WK Wojtek, SP6JUD Julek, SP7SEP Ola, SP9LJD Leszek, SP9QMM Maria (XYL SP9LJD), SQ6ELB Maciek, SQ6VY Piotr, SQ6XL Arek

Adrian Sinitaru YO3APJ

Articol aparut la 3-9-2009

8972

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (10)  

  • Postat de Miki - YO5AJR (yo5ajr) la 2009-09-03 23:55:00 (ora Romaniei)
  • Ma bucur ca Adrian si Alex au reprezentat YO la prima intalnire EU HQ in Polonia. La astfel de intalniri si - au dat seama englezii pe vremuri cat de inaintati sunt cei din DL cu dezvoltarea sistemului radar :))). Am facut aceasta "analogie" la expresia lui Adrian fata de dotarile altora din Eu. Dar totusi numai 4 tari din Eu au fost prezenti din Europa. Eu as mai "indulci" pesimizmul lui Adrian aducandu - va aminte cate sacrificii se fac pe la noi inceput cu organizare - echipe HQ pana si rugaciunile "fierbinti" la Zeul propagarii. Ori - cum ne sucim si invartim la urma urmei tot la nivelul economic ne izbim care influenteaza totul. Enthuziasmul - spiritul de sacrificiu nu ajung. Curios ca din HA nu au fost reprezentanti - ei pe vremuri au fost si locul 1 dar atunci au actionat pe "sarcina de partid" - Au si mostenit bazae foarte bine echipate dar se pare ca activitatea in prezent s-a divizat - individualizat - fenomen de care ar trebui sa invatam.

  • Postat de Adrian - YO9FRJ la 2009-09-04 02:48:43 (ora Romaniei)
  • Adrian iti multumim pentru material si nu in ultimul rand pentru reprezentarea YO-HQ HF la acest eveniment pe cheltuiala proprie, a ta si a lui Alex - 9HP ... Referitor la aparenta lipsa de flexibilitate a ARRL la schimbarea unui regulament de concurs consacrat, pot afirma ca aceasta exista cu siguranta! Am invatat din experienta participarii la ARRL EME Contest din ultimii 7 ani ca ARRL acorda o atentie foarte mare la sugestiile de schimbare venite de la participanti si liderii de opinie ai acestora. Probabil o mai buna reprezentativitate la acest gen de intalniri EU HF-HQ ar putea duce la un document semnat de mai multe organizatii HQ europene, ce ar putea declansa cu siguranta o revizuire a regulamentului in viitorul apropiat, data fiind ponderea statiilor europene in concursurile ARRL. De exemplu, regulamentul ARRL EME Contest este in schimbare anuala incepand cu 2005 si cred ca inca nu s-a ajuns la o forma finala justa pentru toti participantii din pdv mod de lucru, utilare si punctaj per QSO. Fiecare modificare anuala a fost insa transparenta pentru toti, justificata decent ca motivatie si comisia de revizie accepta ca forma actuala a regulamentului ARRL EME Contest este perfectibila mai departe fara nici un fel de "hard feelings". Cred ca ramane o simpla procedura diplomatica de comunicare la nivel de EU HQ si ARRL. 73 de Adrian - FRJ

  • Postat de Adrian Voica - YO2BPZ (yo2bpz) la 2009-09-04 06:58:22 (ora Romaniei)
  • Excelenta initiativa, superba realizarea! Si bucuria ca intre putinele echipe participante la aceasta prima editie a fost reprezentata si YO!

  • Postat de David Moldovan - YO5BTZ la 2009-09-04 07:21:01 (ora Romaniei)
  • Spaniolii nu s-au rusinat de faptul ca fiind mai slabi au castigat?

  • Postat de Pit - YO3JW la 2009-09-04 08:54:17 (ora Romaniei)
  • Sa nu facem confuzii. ARRL este una si IARU este altceva. Este ca si cum am compara clubul Petrolul cu federatia. Ceea ce stabileste Petrolul se refera la ceea ce organizeaza ea si nu la treburile federatiei. Concursul IARU este organizat in numele IARU de catre ARRL. Regulamentul este stabilit de IARU, iar ARRL doar face serviciul de a verifica si celelalte. Deci sa nu facem confuzia cu ARRL EME care este un concurs al ARRL.
    Cat priveste acordarea a diferitelor punctaje in functie de zona din care face parte corespondentul va fi intotdeauna avantajoasa pentru unii, dezavantajoasa pentru altii. La ultima conferinta IARU am propus ca punctajul sa se faca in functie de distanta dintre statii, ceva in genul concursurilor in UUS. La discutia din plenul conferintei cei care au fost contra au fost francezii, englezii, si chiar nemtii, care propun un punct/QSO. Italienii au zis ca trebuie doar un program adecvat.Ceilati nu au comentat, Nu ii intereseaza. Egiptul, Andora, Libanul si alti nu au treaba cu asta, dar au cate un VOT! K1ZZ a sustinut ca ce decide IARU, va aplica, dar in discutie particulara a zis ca s-ar putea ca argentinieni sa castige daca se aplica. ......Din pacate distributia numarului de participanti nu este uniforma pe acest pamant. Exista 3-4 aglomerari masive de statii. NA cu Statele Unite, Europa(zona 28, 27, 18, 37), Japonia si estul Europei. Astazi datorita conditiilor de propagare distantele realizate in benzile de sus sunt mici. Maine e posibil sa fie altele. Si ca numar! Dupa mine criteriul distantei mi se pare universal valabil. Orice alt mod de acordare a punctelor este arbitrar stabilit. Nu este obligatoriu ca sa sutineti aceasta propunere, dar mi se pare mai aproape de adevar. Iar ca orice lucru care schimba ceva profund va fi privit cu un conservatorism atroce.
    Sa aveti pete solare! 73 Pit

  • Postat de Marius - YO2LHD la 2009-09-05 08:30:49 (ora Romaniei)
  • Multumesc Adrian ptr prezentarea intilnirii! Cu ceva ani in urma citeam in Funkamateur un articol legat de echipa DA0HQ,locatii,echipamente etc.Asa cum zicea un comentator,sintem la ani-lumina de ei,din pacate. Si oricum am face, voluntariatul nu rezolva problema,in final se ajunge tot la bani!
    Ai bani,stai in fata,nu ai, mai astepti o tura!
    Trist, dar adevarat!

  • Postat de Marius - YO7FB la 2009-09-05 11:30:18 (ora Romaniei)
  • TNX de info Adrian,eu cred ca intilnirea a fost un real cistig pt noi,comunitatea de concurs din YO:FELICITARI.
    Marius(yo2lhd), nu tehnica reprezinta totul,poate trebuie sa ne uitam si la nr de indicative prezente in concurs(iaru), pe mine personal m-a uimit nr de indicative DL DK DA DG etc care participa , si nu lucreaza numai cu echipa lor!.
    Si nu toti au cine stie ce cond. de antene sau echipament.
    Putem sa ne plingem soarta in continuare dar conteaza ce fac eu personal pt a sustine in speta echipa sau insasi comunitatea radio in care am intrat,sa ma simt bine,totusi radioamatorismul este un hoby,ce sens are daca ne enervam,certam, sau mai stiu eu ce .
    Deci-Conteaza si bani dar nu uitati OAMENII!
    73 de yo7fb

  • Postat de Vasile - YO6EX (yo6ex) la 2009-09-05 13:19:03 (ora Romaniei)
  • 1) Marius: 10 oameni in Trabant tot nu vor intrece pe unul singur in Mercedes. Hi...
    2) O asemenea intalnire daca nu se desfasoara sub egida IARU, nu aduce nici-o modificare de regulament. Singura realizare, cunoasterea unor echipe.


  • Postat de Adrian - YO9FRJ la 2009-09-06 00:50:48 (ora Romaniei)
  • Tnx corectie Pit, ai dreptate ca nu m-am exprimat fericit, ideea centrala era insa importanta formarii unei majoritati de opinie din care sa faca parte si YO si actiunea diplomatica eficienta pentru corectarea regulamentului, deoarece atat la ARRL cat si la IARU este posibil. Multi au sesizat probabil ca atat IARU cat si ARRL actioneaza si se comporta ca niste corporatii, probabil ca s-ar putea lista la bursa si cei care cotizeaza anual ar putea fii actionarii ... oricum lobby-ul bazat pe lideri de opinie unanim recunoscuti si diplomatia sunt elemente importante in arsenalul de a obtine regulamente si punctaje avantajoase pentru tara proprie, zona, etc. De aceea participarea la intalnirile zonale IARU, ITU, sau HQ la care face referire punctual coordonatorul echipei nationale HF in acest material sunt foarte importante sa nu uite lumea ca exista YO. Prin socializare la astfel de evenimente, oamenii se cunosc personal dupa ce au avut zeci de QSO-uri impreuna, se evalueaza discret, vor capata incredere si respect unii fata de ceilalti prin opiniile si modul cum le argumenteaza fiecare, se vor lega aliante strategice zonale, etc., iar cand acestea vor avea reprezentarea necesara vor determina o schimbare in sensul dorit. Asa se poate defini si progresul ... in timp ce altii asteapta sa se intample si nu conteaza decat ca masa de manevra. YO3APJ si YO9HP au inteles de mult importanta unei conceptii proactive pentru echipa YO si iata au fost acolo pe cheltuiala proprie (este cel putin jenant ca FRR ca nu s-a ingrijit din timp sa aiba fondurile necesare pentru aceasta deplasare, de unde se va putea deduce si interesul lor real pentru Campionatul Mondial HF...). prin participare, cei doi au facut primul pas in a lega si/sau a continua aliante care vor produce in viitor. Suplimentar au venit cu un material informativ util pentru a intelege cat mai multi strategiile de concurs, sau cum se pregatesc si cu ce lucreaza altii prin Europa. Asta inseamna un adevarat „team spirit” in acceptiunea corporatista, echivalent cu acel hamspirit care a devenit atat de rar in zilele noastre. Pit, te rog sa-mi permiti o intrebare: daca ai fost la Conferinta IARU ca reprezentant YO, ca orice platitor de cotizatie la IARU din YO, ma astept ferm ca reprezentantul meu sa plece cu un mandat si o strategie puse de comun acord cel putin cu coordonarea echipei YO-HQ HF, in primul rand. Ai facut acest lucru? Cum au fost desemnati oficialii YO si cine le-a platit deplasarea? In opinia mea, ideea avansata de tine la IARU cu punctajul in HF in functie de distanta o consider o copilarie, cel putin pentru moment si la prima vedere. Sper macar ca nu a fost o cerere oficiala, sau o neantelegere a mea. Strategia cu regulamentul 1 QSO = 1 punct cred ca era mult mai avantajoasa pentru YO. Merita chiar o dezbatere oficiala inainte de plecarea oficialilor romani la IARU. Nu in ultimul rand erai in aceeasi liga cu nemtii, englezii si francezii, alianta ce va face diferenta intotdeauna in Europa Centrala si de Vest, chiar daca italienii si spaniolii vor conta intotdeauna. La acest nivel, o idee noua, poate chiar foarte valoroasa nu trebuie pusa in plen nediscutata si fara un lobby anterior de sustinere puternic si din partea altora care conteaza ca leadership in zona IARU proprie. Tin minte ca in trecut am mai citit ceva legat de participarea ta pentru YO la Conferinta IARU. Te rog sa-mi trimiti link-ul public unde sa pot citi rapoartele de participare ale oficialilor YO la IARU, nu de alta dar nu vreau sa raman indiferent la ideile si strategiile pentru YO promovate la astfel de intalniri. Fiind inca legitimat ca sportiv la CS Petrolul sunt extrem de interesat sa fiu informat obiectiv si la timp de actiunile oficiale FRR, macar atat cat aceasta federatie doreste sa se implice. Ca hobby insa, am devenit membru al ARRL si sunt multumit de cum ma reprezinta si de calitatea buletinelor informative primite legate de acest hobby al meu si nu numai .... 73 de Adrian – YO9FRJ

  • Postat de Peri - HB9IQB la 2009-12-05 18:28:03 (ora Romaniei)
  • Great article, Arian! I didn''''t know about this meeting before I read your report from Poland. In HB9, each year the USKA lacks some operators for the contest (HB9HQ). I will forward the idea of participating in the next EU HQ meeting. Vy 73 de Peri, HB9IQB

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Prima intalnire EU HQ - Polonia 2009"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact