Cap. 3.1 Rafting pentru varsta a treia

La plecarea din Prudhoe Bay relieful este plat si facem cunostinta cu zona de tundra a Alaskai. Permafrost - ul, [zona din subteran care nu se dezgheata niciodata] permite dezvoltarea unei vegetatii cu radacini putin adinci. Aici in nord vegetatia este pitica si florile sint viu colorate, in special in rosu si mov.

Fig. 143 Soseaua pe care o vom parcurge de la nord la sud

Fig. 144 Tundra cit vezi cu ochii. Nu se zareste nici un brad

Fig. 145 In miezul verii vintul este totusi aspru. Sint citeva grade peste zero.

Fig. 146, 147, 148 Platoul erodat de vint, zapada si gheata.

La vremea asta, sintem in primele zile din august, traficul pe sosea este destul de intens. Se circula numai cu masini puternice, de mare capacitate.

Fig. 149 Trafic greu pe soseaua Dalton.

Si in Alaska sint ursi destui, si mari si infometati. Totusi in parcari ei nu cauta dupa resturi alimentare. Nu au fost invatati cu asa ceva.

Fig. 150 Tomberoane pentru resturi menajere

Fig. 151 Instructiuni pentru oameni

Fig. 152 Toata lumea respecta instructiunile

Facem ultimile poze in tundra si ne pregatim de urcus. Urmeaza urcusul peste munte.

Urcusul este greu, drumul urca in panta destul de mare si are multe curbe in virf de ac. Totusi traversarea decurge fara incidente. Cind ajungem sus in sa iese si soarele. Trebuie sa recunoastem ca pe tot parcursul excursiei, cu exceptia unei singure zile, am fost rasfatati macar pentru un sfert de ora, de soare.

Fig. 154 Intram in munte

Fig. 155 Incepe urcusul

Fig. 156 Virfuri acoperite de zapada

Fig. 157 Morene aduse de gheata

Fig. 158 Zapada este din ce in ce mai multa

Fig. 159 Un fir de apa

Fig. 160 Zapada este din belsug

Fig. 161 Am ajuns in punctul cel mai de sus. De aici incepe coborisul spre Koyukuk River.

Coborisul, la inceput este tot asa de abrupt ca si la urcare, si privind in urma vedem virfurile inzapezite care, incet incet, ramin in urma. In fata valea se largeste treptat, se coloreaza in verde si apar brazii. Intram in taiga.

Urmatoarea oprire este ceva mai jos in vale, pe malul lui Koyukuk River. Ni s-a spus ca in grohotisul coborit de pe versanti pe malul riului cei norocosi gasesc pietre semipretioase.

Dupa cum ati citit in linkurile conexe, soseaua Dalton, de fapt a fost drum de santier, cind la inceputul anilor '70 s-a construit "Transalaska pipeline", magistrala prin care se transporta titeiul extras pe malul oceanului inghetat de nord pina pe malul pacificului, la Valdez, port care nu ingheata niciodata. Conducta magistrala are 2000 km lungime si un pic peste 1m diametru. De la nord la sud sint 7 statii de pompare intermediare. Traseul conductei este suprateran, cu exceptia unor scurte portiuni amplasate in munti. In 30 de ani s-a inregistrat un singur incident de exploatare, cind, un vinator beat a tras cu pusca in conducta. Aceasta nu a fost perforata dar vinatorul s-a ales cu interdictia pe viata de a patrunde pe teritoriul alaskan. Traseul conductei este inspectat de doua ori pe zi de echipele de supraveghere care se deplaseaza cu elicopterul in zbor la mica altitudine. Constructia conductei a ridicat citeva probleme majore privind protectia mediului.

1. Praful care ar fi fost ridicat in aer de camioane si de celelalte activitati din santier.
2. Libera circulatie a animalelor salbatice.
3. Impactul asupra solului, atit la suprafata cit si in profunzime.
4. Stergerea tuturor urmelor lasate de om.

Acum, dupa 30 de ani de exploatare, felul in care au fost rezolvate aceste probleme de impact asupra mediului par firesti, aproape de la sine intelese, dar, mi-aduc aminte, ca la vremea lor au stirnit foarte vii dispute. In afara de punctul 4 de mai sus, restul problemelor au fost rezolvate simplu.

a) pentru ca masinile sa nu ridice praf care sa acopere pe distante mari vegetatia verde sau inflorata, de 30 de ani, soseaua Dalton este stropita periodic cu solutie de clorura de calciu. Clorura de calciu este higroscopica si cu umiditatea din aer face ca soseaua sa fie in permanenta uda . Faptul ca in toate pozele drumul pare acoperit cu mizga dovedeste faptul nu ca a plouat, ci ca protectia la praf functioneaza. [ revezi fig 149, 153 - 155 de mai sus]

b) pentru ca animalele sa poata circula nestingherite [ in special turmele de reni in timpul migratiei] conducta este amplasata suprateran la cca 2m deasupra cotei terenului natural.

c) Daca s-ar fi ingropat conducta in pamint, noua luni din an, la suprafata ar fi existat o mlastina permanenta care ar fi schimbat complet Alaska. Ar fi aparut o zona de separatie de la nord la sud prin mijlocul teritoriului care nu ar mai fi putut fi traversata de turmele de reni in drumul lor stabilit de mii de ani pentru migratia in cautarea hranei. De asemenea zona de dezghet s-ar fi propagat si in interior. Dezghetarea permafrostului prin actiunea oamenilor ar fi avut consecinte inimaginabile asupra Alaskai. Aceste implicatii au intarit argumentele pentru adoptarea solutiei de amplasare supraterana a conductei. Mai raminea de rezolvat o singura problema si anume aceea de a nu transmite caldura provenita din radiatia solara diurna, datorita conductiei termice a stilpilor de sustinere, din aer in subsol, unde sa provoace zone locale de dezghet. Cei de generatia mea, isi mai aduc aminte de frigiderul Fram despre al carui principiu de functionare noi am invatat la orele de fizica [ termodinamica - ciclul Carnot inversat] Aceste frigidere functionau cu solutie de amoniac. Sursa calda era o rezistenta de 100W iar sursa rece era blocul refrigerator din interiorul frigiderului. Cineva a avut ideea sa amplaseze un astfel de frigider in fiecare picior de estacada. Sursa calda este soarele care incalzeste stilpul iar sursa rece este baza stilpului, care este mentinuta in permanenta inghetata. Asadar, fara piese in miscare si complet ecologic, fundatiile estacadei pe care sta conducta sint permanent "inghetate".

d) Din pacate nici pina astazi nu au fost evacuate din Alaska tot parcul de masini, camioane, tractoare etc. moarte fizic sau moral. Acestea se afla adunate in citeva parcuri, in special la Prudhoe Bay, si constituie inca "problema nerezolvata" a guvernului statului Alaska.

Dupa ce ne-am incercat norocul de cautatori de comori pe malul lui Koyukuk River, plecam mai departe, spre sud. Cu 100 km inainte de a atinge cercul polar de nord ne oprim la Coldfoot unde vom ramine peste noapte.

[Trei linkuri cu informatii despre Coldfoot: http://en.wikipedia.org/wiki/Coldfoot,_Alaska ; http://wikitravel.org/en/Coldfoot http://www.travelalaska.com/Regions/CommunityDetail.aspx?LocationID=110 ; ]

Ne cazam la Slate Kreek Inn. Hotelul este amenajat in fosta organizare de santier de la constructia conductei de titei. Asa cum ati citit in linkurile anexe despre Coldfoot, in principal aici este punct de innoptare pentru camioanele de mare tonaj. Soferii de camion se bucura de un tratament preferential, au masa separata in jumatate din restaurant, iar cealalta jumatate este pentru restul lumii. Mincarea este aceiasi pentru toti.

Escapada zilei este o partida de "rafting". Conditiile locale ofera numai rafting pentru virsta a treia. Din parcarea de linga restaurant am plecat cu un microbuz vre-o zece mile in amonte, pe Koyukuk River. Echipati fiind cu veste de salvare si cizme de cauciuc, ne-am imbarcat pe o barca pneumatica. Skiperul nostru si-a uitat manusile acasa si s-a cam vaitat ca-i ingheata miinile. Ne-a povestit ca la sfirsitul sezonului de rafting din Alaska, adica pe la mijlocul lui septembrie pleaca spre Acapulco unde prinsese un job mult mai caldut decit aici in Alaska. Pe malul apei am vazut urmele intiparite in nisip ale lighioanelor venite sa se adape - un urs brun si o familie de reni. Am mai vazut ceva ce semanau cu cocosii de munte de la noi. Pe apa am trecut cu barca pe linga vizuinile de castor. Sint foarte precauti si ii auzeam sarind in apa cind ne apropiam dar de vazut nu i-am vazut.

Dupa trei ore si ceva am ajuns in Coldfoot de unde plecaseram. Era aproape miezul noptii dar inca era lumina. Inca eram la 100 km nord de cercul polar Am avut parte de un apus de soare splendid

Ne-am culcat tirziu dupa miezul noptii. Peste noapte a plouat si dimineata era o lumina ireala.

Astazi vom traversa de trei ori cercul polar de nord, astfel: