George Pataki WB2AQC

Radioamatorii de pretutindeni stiu ca cea mai mare reuniune organizata pentru ei este in Dayton, in statul Ohio. Acest lucru nu este chiar exact caci aceasta activitate se desfasoara de fapt pe teritoriul unei localitati mici numit Trotwood, care este langa, dar nu in Dayton. Ca unul sa ajunga acolo trebuie folosit aeroportul din Dayton, sau statia de autobuz din Dayton, apoi sa continue cu un taxi sau cu un autobuz local. Multi merg acolo in masinile proprii pe care le tin chiar pe teritoriul talciocului si in timpul zilelor le folosesc ca pe niste pravalii. Hotelurile si motelurile sunt chiar la distante mari de complexul Hara.

Evenimentul care tine cica 3 zile in luna mai, in realitate se desfasoara Vineri, Sambata si parte din Duminica. In realitate deci in loc de 3 zile sunt numai doua zile si jumatate; unii chiar pleaca Duminica dimineata. Activitatile sunt atat de "indor" in halele expozitiei cat si "outdor" care este un talcioc tinut pe un loc de parcare enorm de mare, cu mii de spatii numerotate.

Daca ploaie in ultima zi atunci putini vanzatori mai raman la talcioc, cumparatorii se inghesuie in cele 5 sali foarte mari, plus in unele din coridoarele largi, ticsite cu standuri, in salile de conferinte sau in diferitele sali de mese.

Un amfiteatru foarte mare, numita Hara Arena, are mii de scaune asezate in jur pe peste 10 randuri (nu le-am numarat), caci este des folosita pentru evenimente sportive.

Ca si in anii trecuti, am luat autobuzul charter organizat de Mike, KC2Q (kc2q@arrl.net) care pleaca Joi dimineata din New Jersey si ajunge inapoi Luni pe la orele 1-2:00 AM. Ca unul sa ajunga la punctul de intalnire trebuia sa foloseasca mijloace proprii; pe mine m-a dus cumnatul meu.

Acest autobuz cara de obicei cam 25 de radioamatori adunati de prin New York, New Jersey si Pennsylvania, este foarte convenabil caci in costul relativ modest de sub $400.00, intra transportul, 3 zile/nopti la un motel foarte bun unde se serveste un mic dejun abundent si destul de felurit, cafea si ceai toata ziua si biletul de intrare la expozitie pentru 3 zile.

Ca o mica reamintire ca noi suntem temporari pe aceste meleaguri mentionez ca din grupul venit anul trecut cu acest autobuz charter 2 persoane nu au mai fost cu noi caci intre timp au trecut in lumea celor drepti, stire care ne-a intristat pe toti.

Atat la dus cat si la intors ne-am oprit cam in mijlocul traseului, undeva in statul Pennsylvania, sa mancam la un restaurant numit Cracker Barrel, una din multele acestui lant renumit de ospatarii. Decorul foarte pictoresc si aproape identical in toate restaurantele acestei companii este cea a unei pravalii de acum un secol sau doua, cu o multime de obiecte casnice vechi folosite pe atunci, montate pe pereti. Arata deci ca un muzeu a obiectelor folosite de bunicii si strabunicii noastrii. Lista de mancaruri a fost foarte bogata, mancarea foarte buna la un pret destul de modest.

Autobuzul nostru a stat parcat in aproapiere tot timpul cat am fost la expozitie astfel toate cumparaturile le puteam incarca imediat si apoi sa ne intoarcem pentru altele. Pentru mine a fost un mare avantaj caci imi permitea sa adun si sa aduc acasa 14 cutii grele, fiecare de cca 15-20 kg, pline cu cataloage, reviste, etc pentru a le trimite radioamatorilor din tara.

Mentionez ca asemea transporturi am facut ani de zile si in trecut in ciuda unui "radioamator" (cred ca de prin judetul Hunedoara) care a scris dupa articolul meu "Radioamatorii din Valea Jiului", fara nici o legatura cu subiectul materialul publicat: "Radioamatorismul romanesc are nevoie de bani si echipament, nu de polemici, kilograme de reviste vechi, callbookuri, insigne ori alte maruntisuri. Banii nu trebue consumate pentru expeditii postale ori pe lucruri inutile."

Radioamatorul respectiv, modest din fire, s-a identificat doar ca "Victor" era chiar el care cauta des sa creieze polemici. Consider insa ca pe banii mei, obtinuti prin munca mea, pot sa expediez tot ce cred eu ca ar putea fi de folos iar cei care nu le vor nu au decat sa nu le ia. Oare el si-a urmat propriul lui sfat si oare cat echipament si bani a donat el personal? In ciuda lui "Victor" si a catorva ca el am continuat cu trimiterea pachetelor.

In salile de expozitie se prezentau si vindea lucruri noi, nefolosite. La talcioc erau atat lucruri noi cat si folosite si aici domnea tocmeala. Preturile mai scadeau spre sfarsitul evenimentului sau cand se parea ca vine ploaia. De fapt in ultima zi se putea gasi gramezi de ciurucuri abandonate de catre vanzatori caci nu mai merita sa fie carate inapoi.

Intr-una din sali ARRL avea un spatiu imens cu multe standuri; in mijloc erau prezentate si vandute publicatiile si obiectele asociatiei iar in jur erau standurile diferitelor departamente. Partea unde se verificau QSLurile pentru diploma DXCC era cea mai mare cu 4-8 voluntari lucrand concomitent.

Alte societati nationale ca DARC, JARL, RSGB, etc aveau standurile lor precum si multe "non profit" organizatii ca Y.L.R.L., Q.C.W.A., F.I.S.T.S., A.R.E.S., A.M.S.A.T., 10-10 International, Boy Scouts, etc erau si ei reprezentati.

Fiecare bilet de intrare avea si un numar, cotorul biletelor se depuneau si se trageau la sorti iar cele castigatoare se afiseau pe niste monitoare raspandite prin diferite locuri. Se castiga incepand cu lucruri simple si ieftine ca programe pe CDuri pana la transiveri mari si scumpe. Se pare ca cele mai multe din aparatele mari au fost donate de Icom.

Intr-una din salile auxiliare s-au dat examene pentru cele 3 nivele de radioamator. S-a anuntat imediat rezultatul atat fiecarui candidat cum se face aici la examenele date la radiocluburi, cat si FCCului, iar Duminica, inainte de inceperea tombolei pentru premiile inca necastigate, s-a citit lista celor care au luat examenul si indicativele acordate. Da, eliminand birocratia inutila, se poate face si asa ceva.

Intr-una din sali era si un serviciu de ambalare si expediere a lui United Parcel Service, convenabil pentru cei care nu a vrut sa care cu ei pina acasa cele cumparate.

Am intilnit multa lume, unii erau cunostinte vechi, veterani ai Daytonurilor din anii trecuti, pe altii i-am vazut de prima data. Placerea mea cea mare a fost sa gasesc o grupa de romani, cea mai mare pana acum. Era acolo Ciprian N2YO; Aurel YO7LCB cu sotia sa Teodora; Daniel VE3GNO, ex YO3GJC; si cu mine George WB2AQC, ex YO2BO; eram 5 din Romania.

Erau multe feluri de activitati; conferinte, demonstratii, seminare, etc. despre diferite subiecte, cate 3-4 in acelas timp deci trebuia ales la care vroiai sa participi. Erau tematici ca diferite tehnici digitale, FCC, legi si regulamente, ARRL, ATV, SSTV, QRP, DX, concursuri, antene, ansamblare de kituri, protectie contra descarcarilor atmosferice, VHF-UHF si altele.

Pentru persoanele cu handicap care nu se puteau deplasa usor erau de inchiriat mici scaunele motorizate. Acestea circulau atit prin salile de expozitie cat si prin talcioc.

In anumite sali erau multe standuri cu diferite alimente, mese si scaune pentru consumarea lor sau doar pentru odihna. Eu nu am mancat acolo nimic caci dimineata la motel m-am indopat cat am putut de mult si asta m-a tinut pana seara cand impreuna ne-am dus cu autobuzul nostru la vre-un restaurant. Intr-o seara m-am dus de unul singur la un "Waffle House" chiar langa motelul nostru unde pentru 6 dolari am mancat mult si bine. Sambata seara am fost cu totii invitatii lui Mike KC2Q la un "smorgesborg" unde pentru vreo 10 dolari puteai sa mananci cat ai dorit, alegand din vreo 80 de diferite tave. Eu nu am mancat mult desi in astfel de ocazii uit de bunele maniere, de care niciodata nu am excelat, si mananc pe rupte. Am fost suparat caci bateriile din aparatul de fotografiat s-au descarcat iar cele de rezerva erau la un loc sigur ... la motel.

Afara prin talcioc erau zeci de "golf carts" care putea cara 4-5 persoane cu bagajele lor conduse de radioamatori voluntari. Pe mine, vazandu-ma batran si prapadit, mi-au oferit des sa ma duca unde vroiam. Le-am si folosit de 2 ori sa duc niste cutii grele pana la autobuzul nostru.

Odata o astfel de masinuta condusa de o fetiscana draguta de vreo 20 de ani s-a oprit langa mine si m-a intrebat unde ar putea sa ma duca. M-am uitat bine la ea si i-am spus ca as avea 2 preferinte; una este mai aproape si alta este mai departe si o las pe ea sa decida unde ar vrea sa ma duca. Unde este prima m-a intrebat. Mi-era jena dar i-am spus ca sunt obosit si m-as duce la motelul meu. Fara sa clipeasca m-a intrebat de a 2-a destinatie. I-am zis ca este in New York City. Pare ca nu i-a convenit nici asta caci a plecat lasandu-ma pe drumuri. Nu inteleg dece s-a mai oprit sa ma intrebe (?).

Printre mii de comercianti, majoritatea radioamatori, erau si standuri ale diferitelor organizatii si grupuri interesate in cele mai diferite subiecte. Astfel la talcioc era una care se intitula "Friends of Bill W". Acesta este un grup de suport pentru alcoholici recuperati, un fel de Alcoholics Anonimus al radioamatorilor. Alta arbora un drapel cu 5-6 benzi orizontale de diferite culori, simbolul curcubeului si se numea "Rainbow Amateur Radio Association"; acesta fiind un grup al lesbienilor si a homosexualilor si interesant, sunt afiliati la ARRL.

Eu colectionez lampi de radio, am dus cu mine lista celor pe care le am deja sa nu cumpar dubluri. La talcioc am vazut mormane de tuburi dar in goana dupa materiale pentru Romania nu am avut timp sa ma ased si sa fac o selectie. Poate randul viitor (?).

Intr-una din sali era o firma care demonstra niste fotolii pentru invigorare, ziceau operatorii. M-au invitat si pe mine sa le incerc convingandu-ma ca tratamentul de 5 minute este gratis. Ce puteam sa pierd ma gandeam eu naiv si am luat loc intr-una din cele 3 fotolii. Operatorul mi-a zambit caci stia ce urmeaza si a apasat pe niste butoane programand invigorarea mea. Fotoliul a inceput sa vibreze, sa zgaltaie si sa se zguduie. Am simtit niste ghionturi din ce in ce mai puternice in parti ale corpului de care nici nu stiam ca le am. Picioarele mi-erau stranse ca in niste "cizme spaniole" folosite cu succes de inchizitia din evul mediu desi eu nu aveam nimic de marturisit. Operatorul mereu apasa pe diferite butoane de pe panoul de comanda ceea ce rezulta in si mai multe ghionturi si mereu ma tot intreba daca ma simt invigorat. As fi vrut sa sar din fotoliu si sa fug cat mai departe de ea dar picioarele erau inclestate in cizmele de tortura. Am zis operatorului ca sunt gata invigorat si as vrea sa mai dau locul meu si altora pentru un asemenea tratament gratis dar nu m-a lasat pana nu s-au terminat cele 5 minute. In lunga mea viata am fost batut bine de cateva ori dar asta era de prima data cand am fost snopit de un fotoliu.

Curatenia era mentinuta prin amplasarea unor mare numar de butoaie pentru gunoi care erau golite la intervale scurte. Insirate in afara perimetrului unde era talciocul se gaseau zeci de toalete portabile.

Teritoriul talciocului era ingradit cu un gard si erau cateva intrari, la fiecare era unul sau doi agenti de paza care verificau daca toti aveau bilete. Unii erau mai constinciosi ca altii si deci cereau prezentarea biletelor, alti statea acolo doar de decor si pentru salar. Unii lasau lumea sa treaca chiar inainte de orarul publicat, altii asteptau cu cronometrul in mana. Prin una din porti, in apropierea locului unde era parcat autobuzul nostru, am intrat chiar cu o ora inaintea deschiderii oficiale. Am umblat mult si am si facut deja cumparaturi cand am vazut la o alta poarta sute de oameni asteptand sa fie lasati sa intre. Deci cum se spunea pe vremuri ... erau si lipsuri.

Am facut doar putine cumparaturi caci nu prea aveam timp. Am luat doar niste conectoare, filtre de ferita pe care le pun pe toate cablurile tuturor aparatelor pe care le folosesc. Am luat si niste filtre de retea de tip EMI si niste cutii de plastic in care sa le montez. Ori filtrele sunt prea mari, ori cutiile sunt prea mici dar nu am reusit sa le inghesuiesc impreuna.

Multe firme aveau niste cutii cu insigne care se distribuiau gratis ca reclama lor. Toti care treceau pe acolo si doreau luau cate una sau doua. Ca sa-mi ridic productivitatea eu am luat cate un pumn de insigne, apoi ca si cum am uitat, am mai trecut pe acolo pentru inca un pumn. Da, desi eu nu am pastrat nici una, totusi ma puteti chema lacom.

La standul firmei H.R.O. am luat o droaie de cataloage de cate ori am trecut pe acolo apoi l-am intrebat pe Chuck, un sef de a lor, daca poate sa-mi mai dea cateva. Chuck mi-a dat nu una ci doua cutii pline. Deoarece erau mai putini vizitatori decat se astepta, poate ca nu le-a vrut sa le mai care acasa.

La standul A.E.S. m-am limitat la autoservire dar fara modestie.

R & L Electronics erau mai zgarciti, probabil aveau mai putine si nu le-au pus la libera jecmaneala, a trebuit sa merg separat la mai toti angajatii firmei sa cer cate 2-3 exemplare.

De cate ori am trecut in fata standului lui World Radio am umflat cateva reviste apoi am avut tupeul sa cer editorului Armand o cutie plina cu ele.

Linistea si disciplina erau intarite prin prezenta politistilor si a serifilor circuland mai ales prin talcioc. In general s-a observat o buna organizare. S-au tiparit si distribuit gratis niste brosuri informative de 52 de pagini, cu harti, liste cu firmele, organizatiile prezente si locurile unde se puteau gasi, orarul diferitelor forumuri cu indicarea salilor, etc. De cate ori treceam pe langa o masa cu astfel de brosuri luam 2-3 exemplare dar cu un simt gospodaresc inaintat, doar sunt banatean, la un moment dat am luat o cutie intreaga si m-am grabit cu ea la autobuz.

Numarul participantilor la acest "hamvention" a fost mai mic decat cel din anii precedenti. Asta se vedea caci la talcioc erau foarte multe locuri libere. In sali insa toate spatiile erau ocupate.

Motelul unde am stat si in anii trecuti a fost foarte bun, avea si un jacuzzi si bazin de inot interior cu apa calda. Mi s-a spus ca statul in apa calda si tumultuoasa din jacuzii te invigoreaza si te intinereste. Am stat cate o jumatate de ora in fiecare seara in jacuzii si intr-adevar m-am simtit mult intinerit. Nu stiu daca apa fiebinte si agitata sau poate fetele foarte prietenoase care se sbalaceau langa mine m-au intinerit dar cu siguranta inainte de acest tratament m-am simtit ca un batran de 78 de ani, dar dupa 3 sesiuni eram ca un tinerel de 77 de ani. Oare cate ore de balacire cu fete dragute mi-ar trebui sa revin la 28 de ani?

Pe cei de la motel i-am speriat rau cand i-am spus ca am gasit in camera o Biblie dar nu am gasit nici un Coran. Receptionista si-a notat imediat aceasta scapare nepermisa si a promis ca va raporta superiorilor asigurandu-ma ca vor aduce si exemplare din sfantul Coran. Voi verifica anul viitor!

La standurile lui Yaesu, ca in toti anii, s-au distribuit sepci frumoase cu inscriptia firmei. Au stampilat biletele de intrare ca sa revina numai o sapca de persoana dar aceasta operatia era facuta de niste copii iar multi i-au dus cu vorba si au luat 2-3 sepci. Eu nu a trebuit sa recurg la astfel de siretlicuri, am vorbit cu Mikio, mare sef la compania respectiva care mi-a dat o punga cu 25 de sepci stiind din anii trecuti sa sunt destinate pentru radioamatorii YO.

Prin anii 1972-75 am organizat in casa mea un Centru Pentru Primirea Radioamatorilor Straini care Viziteaza Orasul New York. Cand erau 5-6 in aceasi perioada i-am invitat pe toti la o intalnire prieteneasca. Acum 5-6 ani intalnind pe Mikio la standul Yaesu el mi-a spus ca a fost la mine, la o astfel de intalnire. De atunci in fiecare an nu numai ca mi-a dat o multime de sepci si harti dar mi-a si trimis acasa o cutie plina cu astfel de materiale. Daca vedeti pe la Ciobaniteadele din tara pe unii purtand sepci Yaesu sa stiti ca mai toate se datoresc darniciei lui Mikio.

In prima zi la Dayton l-am intalnit din nou pe Mikio WA6F si am stat de vorba amintindu-ne de anii trecuti. Am vrut sa-l fotografiez pentru saitul Radioamator.ro dar am vazut ca am pierdut aparatul de fotografiat. Era un aparat ieftin, nu ar fi fost mare paguba dar am promis lui Ciprian un foto reportaj. M-am dus de cateva ori la "lost and found" dar nu s-a gasit nici un aparat foto. A doua zi dimineata, trecand iar pe la Yaesu, Mikio m-a primit cu vestea buna ca unul din angajatii lui a gasit aparatul si mi-a fost restituit. Ca "recompensa" l-am fotografiat si pe Mikio.

Am vorbit si cu Martin K5FLU, proprietarul lui MFJ, Ameritron si alte firme producatoare de materiale pentru radioamatori. Martin este o persoana foarte simpatica, de origine chineza dar nascut, crescut si chiar traieste in statul Mississippi. Desi am luat deja de la standul MFJ o droaie de cataloage l-am intrebat daca poate sa-mi dea o cutie cu astfel de materiale sa le trimit radioamatorilor din Romania. Martin a spus unui angajat sa-mi dea cat doresc. Repede m-am grabit sa aduc nu una ci 2 cutii goale, doar cataloagele erau de pomana, care au fost au fost umplute varf cu cele cerute. Da, recunosc, sunt cam hraparet cand este vorba de interesele radioamatorilor YO.

Am vorbit cu Hrane YT1AD, vizitator anual la Dayton, care a organizat si a participat la multe DXpeditii de mare succes.

M-am intalnit si cu Krassy K1 LZ, reprezentaul firmei ACOM din Bulgaria unde se fabrica celebrele amplificatoare de putere, care au contribuit de plin la succesele multor DXpeditii importante; Krassy find operator la multe din ele. Recent am lucrat 6Y1LZ pe 160 metrii SSB, operator Krassy si astept QSLul lui.

L-am reintalnit si pe Roman RZ3AA presedintele radioamatorilor din Rusia, participant la multe DXpeditii importante, care pare ca vine in fiecare an la Dayton, precum si cativa alti amatori rusi pe care i-am cunoscut atat la Dayton cat si la ei acasa.

Au fost multi vizitatori din Japonia, toti foarte politicosi, inclinandu-e politicos si des in timpul conversatilor. Am observat ca sunt mult mai multi japonezi vorbitori de limba engleza decat americani care vorbesc japoneza. Nu denota asta ceva?

Am mai vazut radioamatori din diferite tari europene, recunoscuti dupa ecusoanele cu indicativele lor pe care le purtau. Natural au fost si multi canadieni precum si cativa din Mexico. Am vazut si multi sudamericani.

Am mai vorbit cu 2 radioamatori din India, care au organizat si operat DXpeditiile in VU4 si VU7. Am vazut multi vizitatori purtand tricouri cu indicative exotice ca VP6DX, TX5C,etc, amintiri de prin locurile pe unde au operat.

Serile in unele hoteluri din Dayton, mai ales in Crown Plaza, au fost reuniuni, cine festive si banchete pentru cei cu diferite interese comune ca concursuri, activitate DX, semnale slabe VHF, etc. O serie de "hospitality rooms" functionau datorita diverselor organizatii unde se putea manca, bea (cu moderatie) si conversa pe teme de interes comun.

Descrierea mea a celor vazute la Dayton este cam incurcata, fara un sistem coherent, asa cum mi-am adus aminte de diferite fapte si evenimente. Cel mai bine ar fi ca radioamatorii YO sa faca efortul necesar si sa mearga sa le vada ei insasi.

Pentru cei care se vor aventura sa mearga la Dayton am descris mai totul ce se poate face acolo, atat cele bune si frumoase, cat si cele mai negative. Retineti va rog, in 2009 acest eveniment se va desfasura pe 15, 16 si 17 Mai.

George Pataki WB2AQC

Articol aparut la 28-5-2008

10072