hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti
Corespondenta din Budapesta

Opinii despre Intâlnirea Internaţională a radioamatorilor "Burabu 2007" din R. Ungaria

László Hadnagy YO5AEX

In cel de al doilea weekend din luna iunie a acestui an, la Tabara Tineretului de pe insula Csepel din sectorul XXI al capitalei ungare, s-au reintalnit din nou iubitorii radioului, cu ocazia Intalnirii internationale a radioamatorilor "Burabu-2007" la care au participat, pe durata celor trei zile, peste 2.300 de persoane. Ca si celelalte editii, intalnirea a fost organizata de Filiala din Budapesta a Federatiei Ungare de Radioamatorism (MRASZ), Primaria si Radioclubul "Csurgay Arpad" HA5KRX din cadrul sectorului XXI, cu aportul financiar al mai multor sponsori.

In cadrul Taberei de Tineret se organizeaza permanet in cursul anului activitati cultural-artistice si sportive. Anual organizatorii Burabului inchiriaza, contra cost, spatiile necesare derularii programului. In acest an, Consiliului Local al sectorului XXI i-au ramas putine locuri de cazare disponibile pentru 2 nopti, majoritatea locurilor de cazare fiind inchiriate pentru Taberele de creatie pe durata verii.

Cu toate aceste greutati Dl. Matuska András HA5BSC, organizatorul cu logistica, in colaborare cu administratorul taberei, s-a descurcat onorabil pentru ca cei sositi din tara si strainatate sa poata fi cazati. Pentru participantii din Romania s-au retinut locuri de cazare in casutele de langa baza sportiva.


Casutele pentru cazare

Vineri inainte de masa sosesc primii musafiri din Cluj, Timisoara si Sighetul Marmatiei. Apoi apar autoturismele celor care vor sa-si instaleze printre primii standurile personale cu marfa. In ce ma priveste, ma grabesc sa ajung in tabara pentru a astepta oaspetii care si-au anuntat participarea.

In premiera, Federatia Romana de Radioamatorism este reprezentata la Burabu de conducatorii a 2 comisii centrale de specialitate. Presedintele Colegiului Central al Arbitrilor si Competitii, Dl. Burducea Ovidiu YO9XC care este si Presedintele Clubului Sportiv Univers B-90 Buzau, impreuna cu o echipa formata din Burducea Concetta YO9HXC, Cretu Mihai YO9RAO, Bucur Nina YO9DCM si Vera YO9-101/BZ. Echipajul de la Buzau a sosit impreuna cu echipa lui Nemeth Nicolae YO5AJR cu autoturismul. Presedintele Comisiei de apel, Dl. Fenyo Stefan YO3JW sosit in Ungaria cu trenul, dupa ce au vizitat orasul cu D-na Maria, au sosit in Tabara, tocmai cand ne pregateam sa adunam pe cei sositi la Intalnire pe o terasa, de pe malul Dunarii, la discutii libere despre problemele radioamatorilor.


YO5AEX si echipa de la Buzau

Vineri seara, m-am folosit de acest prilej pentru a solicita primele opinii de la

* Dr. Csurgay Edit, medic de familie, care mi-a spus:

- Sunt nepoata fondatorului Radioclubului HA5KRX, care poarta azi numele lui Csurgay Arpad si locuiesc in Csepel. Eu vin aici din 1998. Aceste intalniri ne dau puteri. Aici se intalnesc oameni, care comunica intre ei pe un alt plan spiritual decat cei care se gasesc afara, in lume.

Eu inmagazinez aceste simtaminte de la acesti oameni deosebiti, aceasta putere, pentru un an si astept cu nerabdare intalnirea din anul urmator.

* Matuska Andras HA5BSC, organizatorul principal cu logistica, a tinut sa-mi spuna urmatoarele:

- Iata ca tinem deja a XIV-a intalnire. Daca cineva nu stie ce inseamna Burabu, acest cuvant mozaic l-am creat din denimirea BUdapesti RAdioamator BUgi. Deci, "Bugi" este petrecerea radio- amatorilor din Budapesta, pe care l-am organizat pentru prima data in anul 1991, impreuna cu colegul Huszti Tibor HA5CYA si de atunci il tinem anual.

Despre intalnirea din anul acesta, ceeace pot sa spun, ca tara cu numarul cel mai mare de participanti este Romania, mai mult de 25 de participanti. In afara de romani, m-am intalnit cu sloveni, belgieni, ucrainieni, au venit din Elvetia si spre bucuria mea a venit si prietenul Istvan din Canada (VA3CTS, indicativul maghiar HA5CTS) care ne-a onorat cu prezenta. Am reusit sa ridicam stafeta Burabu de la o intrunire nationala la una internationala. Aceasta se datoreaza efortului depus pentru reusita si faptului ca de fiecare data am solicitat participantii sa duca in lume bunul ei renume. Se pare ca am reusit acest lucru, deoarece an de an vin tot mai multi participanti. Despre cifre inca nu prea pot sa vorbesc, pot numai aprecia dupa numarul biletelor vandute. Ziua de sambata este cea mai puternica, de vineri seara au sosit deja un numar impresionant de participanti. Dupa aprecieri, vineri seara, sunt 300 - 400 de musafiri. Sambata la pranz vor fi cam 1500 - 1800 de persoane in teritoriu.

Eu sper ca Primaria din Csepel ne va pune si in continuare la dispozitie teritoriul. Am dori sa ne stabilim aici. Dorim sa prezentam oaspetilor monumentele istorice de telecomunicatii aflate in sector. Sa vizitam statia de radiocomunicatii de la Lakihegy. Este interesant de retinut, ca la intrarea pe insula Csepel se afla si acum telegraful cu scanteie. Din pacate s-a indepartat placa comemorativa, care amintea ca aici s-au schimbat telegrame intre Kun Bela si Lenin. Dar istoria, tot istorie ramane.

- Pot sa intreb de ce in acest an nu se poate vizita Parlamentul?

- Vizitarea Parlamentului necesita o preocupare mai serioasa din partea noastra. Parlamentul a devenit atat de popular in randul turistilor, ca sunt retinute toate biletele pe un an de zile. Vom face tot posibilul, ca la anul sa introducem in program si aceasta vizita.


Festivitatea de deschidere

Sambata, dupa festivitatea de deschidere, in salonul de protocol din cladirea comandamentului taberei, reprezentantii FRR au purtat un amplu schimb de opinii cu organizatorii, conducerea MRASZ si reprezentantii mass media. Dl. Burducea Ovidiu YO9XC a prezentat preocuparile din cadrul FRR pentru programele utilizate in concursurile romanesti si a logurilor in formatul Cabrillo.

Apoi se trece la programul comunicat, discutii si expuneri pe teme de radiocomunicatii, dar cei mai multi participanti se indreapta catre standurile cu produse unde spatiul devine insuficient si spre cortul care adaposteste bufetul.


La bufet

Eu m-am preocupat in continuare sa aflu opiniile organizatorilor si participantilor, astfel:

* Dl. Bekei Ferenc HA5KU, presedintele filialei din Budapesta a MRASZ

- Ma bucur pentru timpul frumos din acest sfarsit de saptamana. Apreciez participantii celor 2 zile la 2.000 de persoane, dar spre seara vom sti mai precis. Sper, ca toate programele dupa amiezii sa ajunga la sustinere. Pentru copii am organizat mini vanatoare de vulpi, concursuri de telegrafie si fonie. Vor fi prezentate experiente in domeniul fizicii (Härtlein Karoly, Institutul de Fizica) si de seara va fi prezentat un rezumat filmat al calatoriei spatiale a cosmoturistului de origine maghiara Charles Simonyi. Maine (duminica) se sparge tabara. Cine ramane, si il intereseaza, mergem la Muzeul RTV din localitatea Diosd.


Dl. Bekei Ferenc HA5KU

- Sunt oaspeti de peste hotare care se intereseaza de revista Radiotechnika, Hobby Elektronika si componentele electronice comercializate prin HAM-bazar. Ce ne spuneti despre acest subiect?

- In prezent, in statele membre ale Uniunii Europene putem trimite relativ usor colete, fara proceduri vamale. Adevarul este, ca si noi mai trebuie sa invatam cate putin, intrucat HAM-bazarul a fost conceput pentru circuit intern. Platile se pot efectua, daca e vorba de o tara membra a Uniunii Europene, in mod civilizat prin transfer bancar. Comanda se poate trimite prin e-mail ori scrisoare. Apoi putem preciza suma de plata, contul bancar, modul de plata si de transport.

* Fenyo Stefan YO3JW, reprezentantul Federatiei Romane de Radioamatorism

- Anul acesta, in 2007 particip pentru prima data la Intalnirea Burabu de la Budapesta. Actiunea se desfasoara intr-un loc mirific pe malul Dunarii, unde cu greu poti sa mai gasesti un loc liber. Spiritul lui Burabu este intalnirea intre radioamatori, posibilitatea de a valorifica produse proprii sau ceeace iti mai raman prin casa si de a putea vedea alti prieteni. Primirea a fost fructuoasa, plecarea este dificila Sa speram ca in 2008 vom fi din nou impreuna.


Fenyo Stefan YO3JW

* Bologa Maria YO5CEU, Cluj-Napoca:

- Este o activitate intensa pe aici. Chiar si YL-uri am vazut multe. Este o atmosfera placuta si ma bucur ca am venit sa vad si eu aceasta intalnire. 73 la toata lumea.

* Lendvai Klara HA5BA, o veche cunostinta a noastra, pe care o intreb:

- Te rog sa-mi spui cateva cuvinte despre Burabu,

- Tabara gazduieste a XIV-a oara, indraznesc sa spun, la nivelul cel mai inalt, intalnirea radio-amatorilor si talciocul. Cred ca programul este foarte bogat. De ani de zile suntem in criza de timp in legatura cu programarea evenimentelor si selectarea probelor dupa importanta lor. De exemplu, azi dupa amiaza, am pus inaintea prezentarii experientelor din domeniul fizicii ale D-lui Härtlein Karoly, probele de telegrafie, fonie, concursul de cunostinte tehnice organizat de HA5KHC si altele, din motive practice. Am avut foarte multe idei si in viitor cred ca vor fi si mai multe, dar timpul este limitat, deoarece practic toata intalnirea se deruleaza sambata. Duminica este rezervata pentru alte activitati, adica in momentul de fata a vizitarii Muzeului RTV din localitatea Diosd.


Lendvai Klara HA5BA

- In ceea ce priveste radiotelegrafia viteza, la ce ne putem astepta si la ce te pregatesti in 2007?

- Este o intrebare grea. Anul trecut la Europene am obtinut 4 medalii de bzonz. Acum 3 saptamani a fost Campionatul national pe care l-am castigat cu rezultate pentru mine slabute. Asta nu va fi suficient in septembrie la mondialele de la Belgrad. Sunt foarte sceptica. Incerc sa ma pregatesc. Inca n-am reusit sa clarific in memorie intervalul de timp aflat la dispozitie. Incerc totusi sa fac fata.. Campionatul Mondial este un simtamant de exceptie in viata unui sportiv. Presupun ca pentru mine va fi ultimul. Vin dupa mine cativa tineri talentati si ambitiosi, cu 10 - 12 ani mai tineri decat mine, care dispun de mai mult timp liber.

* Obis Alexandru YO5ORR, Baia Mare:

- Numele meu este Sanyi. Aceasta este prima intalnire Burabu la care particip. A fost foarte frumos, foarte placut, dar foarte scurt. Din pacate trebuie sa ne intoarcem acasa. Daca pot, am sa vin si la anul!

* Vago Laszlo YO5OCZ, Baia Sprie:

- Sunt pentru a doua oara aici la Burabu. Am fost in anul 2005 si acum in 2007 la aceasta intalnire, unde mi-a facut o mare placere sa ma reintalnesc cu colegii si prietenii cu care am avut o buna colaborare in decursul anilor, cu colegii din HA. Sunt multumit din punct de vedere al organizarii. A fost foarte bine. Din pacate la aceasta ora, fiind sambata seara, am ramas foarte putini aici pe baricade, dar ceeace nu ne impiedica sa schimbam idei si impresii.


(de la stanga) YO5ORR, YO5CEU, YO3JW, YO5OCZ


La talcioc


(de la stanga) YO5ORR, YO5OCZ, YO5AJR


(de la stanga) HA5FQ, YO2AAG, HA5AAH

La despartire gazdele au multumit radioamatorilor romani pentru participare, le-au dorit celor prezenti multa sanatate si mult succes in activitatile pe care le desfasoara si drum bun. Deasemenea s-a transmis invitatia radioamatorilor din Romania sa participe in numar mult mai mare la editia anului urmator.


Echipa HA5KDR

Ne revedem la Burabu in 2008, speram, tot la Tabara de tineret de pe insula Csepel.

Copyright 2007© Hadnagy László Hungary

László Hadnagy YO5AEX

Articol aparut la 11-7-2007

9608

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (2)  

  • Postat de Keresztes D Stefan - YO5OYR la 2007-08-11 22:58:44 (ora Romaniei)
  • Povesti. Nu veti primi nici un raspuns la comanda dvs de piese prin email. Am incercat si eu, dupa aceea am discutat la burabu cu ei si nu sint interesati sa trimita in afara tarii ,prea multe complicatii pt nimic.

  • Postat de ION - YO8RXK la 2007-08-31 21:45:26 (ora Romaniei)
  • D-l Laszlo a prajit carnaciorii la 137khz si nu ar fi rau sa-ncerce vinul moldovenesc[de la Campulung],oricum propunerea d-sale e bine venita!!Nu cerem materiale,...multe 73!!

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Opinii despre Intâlnirea Internaţională a radioamatorilor "Burabu 2007" din R. Ungaria"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact