Proiectul Optimist 80
Vakarcs Szilárd
Acum un an m-am apucat de construcţia acestui emiceptor miniatură, fiind încurajat de descrierea tehnică detaliată şi de cablajul imprimat deosebit de frumos, dar şi de experienţa profesională a radioamatorului Johan Bodin din Suedia. Pe parcurs mi-am dat seama că proiectul nu este destinat începătorilor, se presupune că aveţi un ciocan de lipit foarte fin, cu reglajul temperaturii (tip Weller, Electromureş), fludor de 1 mm grosime, un multimetru cu afişaj digital, o sursă de alimentare cu reglajul tensiunii şi a curentului, un frecvenţmetru ori scală digitală, un osciloscop sau vobuloscop. În lipsa aparatelor de măsură se poate regla montajul şi după ureche, dar este recomandat să urmăm vorba: Dacă merită să faci ceva, atunci merită să-l faci bine.
Cel mai mult am experimentat cu transformatorul de mixaj care are 3 bobine diferite şi 6 terminaţii. A fost destul de greu de plantat, ţinând cont de numărul terminaţiilor. După un timp am tăiat o bucată de placaj în formă pătrată de mărimea inelului, am făcut cele 6 găuri şi am trecut toate capetele bobinelor prin câte un orificiu, apoi am tăiat capetele la lungimea potrivită. Astfel am reuşit să rezolv rigiditatea bobinei, distanţa acestuia de masă, dar şi aranjarea pe placă. Modul de bobinare trebuie preluat din acest articol şi nu merită să experimentaţi cu alte variante.
Trimerul de 500 k cu care se suprimă purtătoarea este destul de greu de montat şi trebuie lipit din ambele părţi deoarece astfel se realizează circuitul necesar pentru mixarea semnalului din ARF. Dacă lipiţi numai pe partea cu trasee, montajul nu va funcţiona. Amplificatorul de putere lucrează în clasa A, ceea ce înseamnă că are un randament slab şi mare parte din putere se transformă în căldură. Ar trebui eventual modificat să lucreze în clasa AB. În montaj s-a recomandat BD 131 (50 Mhz) ca şi final, dar acest tip de tranzistor nu se mai fabrică. Trebuie folosit ceva asemănător, de exemplu MJE 243 care are aleaşi proprietăţi, adică frecvenţa de tranziţie, dar şi curentul de repaos şi dispunerea terminalelor sunt potrivite pentru a se folosi ca înlocuitor. BD 441, care este echivalentul lui BD 131 nu este bun în RF deoarece lucrează numai până la 3 Mhz, iar noi avem nevoie de 3800. Eventual se poate experimenta cu 2N3553, 2N3866, BD 329. Alte tranzistoare de tip C2078, 2166, 1970, 1971 au un curent de repaos mai mare şi excitate vor genera suprasolicitarea etajului care în mod normal ar trebui să consume 3 - 400 mA. Astfel, prefinalul va fi distrus sistematic, şi surplusul de consum ne va da multe bătăi de cap.
Dioda varicap, BB809 (piesă rară) recomandată în schemă se poate înlocui cu succes cu BB 329, 521 ce se găseşte de obicei în blocul RF de la televizoare. În general se vor căuta diode de cca 35 pF. Se recomandă folosirea unui potenţiometru multitură de 20 K (cea mai scumpă piesă din montaj, cca 15 RON bucata - bugetul întregului proiect BITX20 descris anterior este mult mai mic) sau în lipsa acestuia se vor folosi două potenţiometre liniare legate în serie, unul de 20 K, iar celălalt de 500 ?. Cel mare va acorda brut, iar cel mic va servi la acordul fin. Condensatorul variabil de 35 pF al oscilatorului local poate fi unul de plastic de la radiourile de buzunar, cu menţiunea că datorită capacităţii mai mari, acesta va trebui rotit cu paşi mici, atingându-şi capacitatea necesară chiar şi la o mică manipulare. Mai menţionez faptul că toate piesele le-am cumpărat de la Hambazarul din Budapesta unde am găsit totul la un loc, mai puţin placa, helipotul, releul şi toroizii. Preţul calculat rezistoarele 2,5 lei, semiconductoarele 3,5 lei, condensatoarele electrolitice, MKT şi NPO cca 8 lei, microinductivităţile 2 lei, minireleul 5 lei, difuzorul ultraplat 3 lei, 1 m de cablu coaxial ? 5 mm RG 174 1 leu, toroizii 4 lei, capsula microfonului 2 lei. Carcasa şi şuruburile, respectiv fişa de alimentare, cablul microfonului şi întrerupătorul nu le-am calculat aici. Cam 50 de lei şi câteva ore bune de lucru dau ca rezultat acest proiect admirabil pe care vi-l prezint în traducere din limba engleză.
Acest articol conţine
1. Introducere
2. Descriere
2.1. Receptorul
2.2. Emiţătorul
2.3. Construcţia
3. Testarea montajului
4. Dezavantajele modului DSB
5. Avantajele DSB
5.1. Structura de bază
6. Observaţii
7. Comentarii, realizări
Optimist 80
Un emiceptor DSB QRPp 1 W pentru banda de 80 m
(Autor Johan Bodin SM6LKM, Suedia)
Dacă sunteţi animat de conceptul QRP
Dacă aţi auzit de unealta ciocan de lipit
Dacă vă irită ideea de telegrafiere
Dacă aveţi impresia că modulele comerciale QRP sunt prea scumpe
Dacă vă încântă miniaturizarea...
Acest montaj poate fi acela pe care l-aţi căutat!
1. Introducere
Optimist 80 este un emiceptor DSB minuscul pentru banda de 80 metri proiectat pe o singură placă. Mai toate componente pot fi achiziţionate de la furnizorul suedez ELFA AB. În montaj nu s-au folosit componente greu de găsit. Singura piesă mai dificil de procurat poate fi condensatorul variabil miniatură CV1, dar acesta poate fi recuperat din radiouri ieftine.
2. Scurtă descriere
Optimist 80 este un emiceptor QRPp pentru banda de 80 m DSB
Are un receptor cu conversie directă
Conţine un atenuator RF variabil
Un preselector cu reglaj fin
Difuzor încorporat
VFO acordat cu diodă varicap, 3600 - 3800 /poate fi extins la 3500 - 3800, dar nu este recomandat
Radiaţiile oscilatorului local sunt mici, ceea ce înseamnă că nu apare brum dacă montajul este alimentat de la reţea
Amplificator liniar de putere de clasa A
Putere de 1 W PEP, clasa QRPp
Indicator de supraexcitaţie cu LED (CAG simplu)
Uşor de utilizat
2.1. Descrierea funcţională a blocului receptor
Preselecţia este comandată prin circuitul rezonant format din CV1, C1, C2, C3 şi L1. Semnalul captat de antenă este atenuat adecvat prin RV1 care este cuplat capacitiv la capătul rece al circuitului rezonant. JFET-ul Q1 produce o impedanţă de intrare foarte mare. Împreună cu cuplajul de antenă destul de lejer se produce un coeficient Q înalt. Circuitul este atât de sensibil, încât o mică ajustare a VFO va necesita reacordarea preselectorului. Pe lângă faptul că este un convertor de impedanţă, Q1 are rol de invertor de fază, asigurând mixerului IC1 un semnal de intrare simetric. Q1 nu are nici un fel de câştig de tensiune în acest circuit, în afară de o pierdere de câţiva dB, Q-ul ridicat al circuitului preselector rezultă oricum un câştig considerabil.
Circuitul de mixaj constând din IC1, conţine atât und mixer dublu echilibrat, cât şi un oscilator local. Oscilatorul tanc este compus din C 11 - 16 şi L2. Acordul este realizar cu diodele varicap D2 şi D3. Potenţiometrul multitură RV2 asigură controlul acordului. RT2 şi RT3 au rolul de a delimita banda. Semnalul audio simetric din IC1, pinii 4 şi 5, trece direct prin T1, străbate filtrul audio R21, 22 şi C21 - 26, iar în final va fi amplificat prin IC2 şi ajunge în difuzor.
2.2. Descrierea blocului emiţător
Pe durata transmisiei, releul K1 direcţionează tensiunea de lucru spre linia +12 TX.
O cantitate mică de curent trece şi prin dioda D1 care atacă tancul preselector, ceea ce va modifica frecvenţa de rezonanţă a acestuia şi îi micşorează factorul Q. Acest fenomen este foarte important deoarece cuplarea cea mai mică între LO şi tancul preselector ar excita acest etaj într-un mod exagerat şi nedorit. Dacă nivelul semnalului LO ce intră în mixer este prea mare, ar debalansa mixerul ceea ce va cauza o suprimare slabă a purtătoarei.
Linia 12 TX alimentează cu tensiune IC3, amplificatorul de microfon. Semnalul audio amplificat de la pinul 6 al IC3 este direcţionat spre Q1 prin L1. Pentru audiofrecvenţă, L1 acţionează ca un scurtcircuit. Q1 funcţionează pe durata transmisiei ca un defazor. Echilibrul mixerului este acordat cu RT1 care trebuie rotit să suprime purtătoarea la minim.
Semnalul audio este mixat cu LO în IC1, din care rezultă un semnal DSB. Acest semnal ce vine din pinii 4 şi 5 se îndreaptă spre transformatorul de bandă largă T1. În condiţii de radiofrecvenţă, capetele de mijloc ale bobinelor acestea sunt scurtcircuitate prin C21 şi C22 în filtrul audio. T1 şi C18 - 20 formează un circuit de bandă largă ce scoate produsele de mixaj care aparţin de banda de 80 m. Înfăşurarea secundară a T1 are o impedanţă foarte aproape de 50 ohmi. Nivelul curentului poate atinge aici cca -10 dB (0.1 mW) P.E.P., fără distorsiuni excesive.
Semnalul DSB este direcţionat din T1 spre amplificatorul liniar constând din Q2 - Q4 şi componentele din jur. Toate cele trei etaje funcţionează în clasa A. Câştigul posibil al acestui amplificator este de cca 55 dB. Din această cauză s-a introdus un atenuator de -10 dB, constând din R33 - 35, care suprimă purtătoarea şi zgomotele reziduale ale generatorului DSB, încă înainte de a ajunge în amplificator. Etajele de amplificare sunt concepute în aşa fel, încât ultimul etaj să aibă marja de curent cea mai mică, ceea ce înseamnă că la o suprasolicitare acesta va suferi prima. Din varii motive ...
Puterea amplificatorului este dirijat prin releul T/R K1, semnalul este purificat prin filtrul trece jos compus din 5 părţi după care ajunge în antenă. ?ocul RF4 elimină orice rest de brum existent pe traseul antenei şi previne producerea de statice prin legătura cu masa.
Filtrul trece jos pare să fie calculat pedant, chiar este aşa. Puteţi omite C58 şi 59 şi înlocui L3 cu un ştrap. Transceiverul acesta nu a fost testat cu un analizor de spectru, dar chiar şi dacă armonicele sunt cu 20 dB sub frecvenţa fundamentală, este o valoare acceptabilă, ţinând cont de puterea de 1 W.
De vreme ce amplificatorul final lucrează în clasa A, acesta consumă în condiţii normale un curent de colector constant. Dacă acesta este supraexcitat, curentul RF de vârf necesar devine mai mare decât curentul continuu existent. În consecinţă, apare fenomenul de netezire a vârfului. Pe durata supraexcitării, curentul continuu din tranzistor va fi modulat de semnalele audio. Indicatorul de supraexcitaţie utilizează acest fenomen în avantajul acestui montaj.
Curentul pe rezistoarele emitorului, R 50, 51 este transmis către filtrul trece jos format din R32 şi C54. Acest filtru este necesar pentru a scăpa de RF prezentă pe emitor. Semnalul astfel filtrat este amplificat de un amplificator operaţional, IC4, la un nivel la care să acţioneze asupra diodei D5. Nivelul modulaţiei se află, deci, în limitele ideale dacă D5 începe să pâlpâie slab în prezenţa vârfurilor de modulaţie. Tensiunea inversă a D4 şi D5 este neglijabilă.
2.3. Construcţia
Circuitul este făcut pe un suport dublu placat. Folia din partea cu piesele componente este folosită ca masă şi nu trebuie corodată deloc.
Listaţi circuitul potrivit metodei favorite. Daţi găurile cu burghiu de 0.8 mm, apoi găuriţi cu burghiu de 1 mm locurile de prindere ale Q3 şi Q4, după aceea faceţi găurile de prindere a pieselor perifericei cu burghiu de 1.2 mm, şi în sfârşit cele patru găuri de la colţuri şi gaura de prindere a Q4 cu burghiu de 3,2 mm.
Să ne concentrăm asupra planului de masă. Aici, toate găurile marcate cu negru trebuie finisate cu un burghiu mai mare, de 2,5 mm, fără să se străpungă placa. Găurile de pe planul de masă marcate cu un cerculeţ indică faptul că piesele trebuie cositorite pe ambele părţi şi nu trebuie lărgite. Componentele cu legătură la masă au suporturi octogonale. Placa astfel preparată trebuie lustruită şi dată cu lac protector.
Începeţi plantarea pieselor cu acele componente care au cel puţin o conexiune legată la masă. Cositoriţi-le pe ambele părţi. Dealtfel, unele piese cu legătură la masă nu trebuie cositorite şi dinspre planul de masă. Acestea se legă de masă de la un traseu apropiat de masă, deci sunt uşor de fixat. Planificaţi cu atenţie etapele de plantare a pieselor. Dacă vreo piesă necesită a fi lipită şi din partea cu planul de masă, şi în jurul ei sunt deja montate alte piese, cositorirea cu ciocanul de lipit poate eşua subit.
Încercaţi să montaţi piesele orizontale, precum rezistoarele, circa 1 mm de planul de masă. Verificaţi să nu fie scurtcircuite la conexiunile care nu sunt legate la masă şi planul de masă.
C3, C4, C5, C21, C22, C25, C26, C28, C29, C32, C33, C34, C35, C36, C37, C38, C40, C45, C60, C61, C64, C65, RFC4, RT1 sunt exemple de piese care nu trebuie direct legate de planul de masă, dar nu strică să le legaţi acolo. Polul pozitiv al condensatoarelor electrolitice este marcat cu urechi dreptunghiulare. Aceste condensatoare nu trebuie lipite de planul de masă.
Toroizii trebuie înfăşuraţi cu grijă, fără spaţii între spire. T1 se începe cu 23 de spire, se lasă câţiva cm de sârmă pentru capăt, apoi se continuă cu încă 23 de spire bobinate în aceeaşi direcţie. Se taie capătul din mijlocul bobinei în două, obţinându-se astfel 46 de spire cu câte un capăt la mijloc. Numărul de spire este egal cu numărul de treceri a sârmei prin centrul inelului. În cazul T2 este foarte uşor să se confunde cele două bobine. Priviţi marcajele pentru capătul cald de pe schemă. Aceste semne indică acelaşi capăt de bobină legată în paralel.
Toroizii T 50-2 trebuie montaţi orizontal, la câţiva mm deasupra planului plăcii. Ca distanţiere, folosiţi bucăţi mici de plăci din plastic, fără strat de cupru, de dimensiuni şi grosime adecvate. Eventual se vor aplica găuri pentru capetele bobinelor, mai ales pentru capetele din interiorul toroidului. Inelul T2 este poziţionat vertical, stând pe propriile sale capete de bobine. Transceiverul odată verificat, se aplică nişte lac transpartent pe bobine, pentru a se asigura stabilitate de frecvenţă şi a evita efectele de microfonie.
Tranzistorul final Q4 trebuie izolat de radiator utilizând o folie de mică, sau echivalent, şi nişte pastă siliconică. Dacă R24, R50, R51 şi D6 au fost plantate, Q4 poate fi prins cu un şurub de planul de masă.
După testarea VFO, şi dacă acesta acoperă ecartul dorit, se va monta un mic ecran în jurul tancului rezonant (C10 - C17, L2, D2, D3). Aici se poate folosi placă subţire pentru cablaje sau tablă zincată. Înălţimea ecranului trebuie să fie de 20 mm. Nu fixaţi ecranul înainte ca VFO să fie testat. Vedeţi mai jos de ce.
Nu uitaţi ştrapul între C39 şi pinul 7 al IC4.Se vor lipi terminalele pieselor active, X1 - X19. Nu uitaţi să cositoriţi minusul terminalelor la planul de masă.
3. Testarea rigului
Se va verifica atent cablajul imprimat, să nu fie piese montate invers ori scurtcircuitate. Folosiţi cu curaj un multimetru.
Conectaţi potenţiometrul de acord RV2 la X1, X2 şi X3, potrivit schemei. Capătul de la sfârşitul turei se leagă la X2, iar cel de la începutul turei la X3.
Conectaţi condensatorul variabil CV1 la X4 şi X6 cu fire cât mai scurte. Carcasa CV1 se va lega la X4, care este legătura la masă.
Conectaţi potenţiometrul de atenuare RV1 la X4 şi X5, potrivit schemei electrice, folosind fire cât mai scurte.
Lipiţi un LED, temporar, la X11 şi X12, X11 este polul pozitiv.
Conectaţi un buton întrerupător între X13 şi masă, acesta fiind butonul PTT.
Legaţi un difuzor la X14 şi X15.
Conectaţi un cablu ecranat scurt de la RV1 la X16 şi X17, potrivit schemei. X17 se leagă de tresa/masa cablului.
Se va instala cablul de alimentare la X18 (plus) şi X19 (minus).
Nu cumva să conectaţi alimentatorul cu polaritate inversă deoarece dioda de protecţie D8 şi siguranţa F1 încă nu sunt prezente în montaj.
Verificaţi dacă butonul PTT este în poziţie închisă. RT1 să fie în poziţie de mijloc. Alimentaţi montajul cu 12 - 14 V, preferabil cu curent limitat la maxim cca 200 mA. Se va auzi un fâşâit plăcut. Consumul montajului este de cca 9 - 12 mA. Celelalte valori măsurabile, faţă de masă, sunt: la pinul 5 al IC2 se va măsura 3 V. Tensiunea în paralel cu R4 trebuie să fie între 0,5 şi 1 V.
Porniţi transceiverul QRO şi ascultaţi în el VFO-ul, iar dacă aparatul are două VFO-uri, ori memorie, setaţi frecvenţele 3600 şi 3800 khz pentru a vă uşura acordul capetelor de bandă. Pe R16 se va putea măsura tensiuni de acord între 1,49 - 4,85 Vcc.
Rotiţi RV2 la valoarea maximă, acordaţi RT2 la "zero bătăi" în 3800 khz. După aceasta, rotiţi RV2 la valoarea minimă, acordaţi RT3 la "zero bătăi" în 3600 khz. RT2 şi RT3 sunt în interacţiune şi va trebui să repetaţi de mai multe ori acordul exact al capetelor de bandă.
Dacă VFO nu acoperă capetele de bandă, va trebui experimentat cu valorile C11 - C16. În cazuri rare, se poate modifica numărul de spire din L2. O spiră în plus sau minus înseamnă aici cca 100 khz la valoarea VFO. Adăugând în serie cu D2 şi D3 al treilea varicap, acesta va creşte factorul ?C şi se va putea extinde plaja de frecvenţă. Pentru a obţine un VFO foarte stabil, va trebui să încercaţi condensatoare având coeficient termic diferit.
Coeficientul termic al T 50-2 este de 95 ppm/C, iar la T 50-6 este de 35 ppm/C. Compensaţia pierderilor se poate face şi prin selectarea atentă a condensatorilor din circuitul rezonant, alegând piese cu coeficient termic atât pozitiv, cât şi negativ, dar şi schimbând inelul.
Dacă VFO funcţionează aşa cum se doreşte, eventual cu uşoare ajustări ale RT2 şi RT3, se va aplica lac peste toroidul L2 şi se va monta ecranarea, după care se vor reacorda capetele benzii, aşa cum a fost descris mai sus.
Verificaţi dacă preselectorul acoperă banda, rotind în ambele extremităţi CV1 şi potenţiometrul de acord RV2. Atunci când cele două sunt acordate în frecvenţă, în difuzor se va auzi un impuls specific.
Conectaţi o antenă reală la X9 (masă) şi X10. Ajustaţi RV1 pentru a avea un nivel de sunet plăcut. Ascultaţi prin toată banda, dar nu uitaţi să acordaţi în continuare şi CV1. Nefiind instalat un circuit de control automat al câştigului, va trebui să aveţi grijă de urechi când folosiţi căşti. Cu astea, blocul receptor este gata. Puteţi deconecta alimentarea.
Înlocuiţi antena de la X9 şi X10 cu o sarcină artificială de 50 ?, făcută din două rezistenţe paralele de 100 ? neinductive (!) care vor forma o sarcină ideală pentru acest montaj. Scurtcircuitaţi intrarea microfonului legând X7 şi X8. Conectaţi un osciloscop la sarcina artificială, clipsul sondei se leagă la X9. Măriţi curentul la 1 A şi alimentaţi montajul din nou. Acesta este momentul adevărului, apăsaţi pe butonul PTT, legând X13 la masă. BANG!?
Dacă totul a fost făcut aşa cum s-a descris mai sus, montajul va consuma cca 400 mA. Dacă consumul este mai mare de 500 mA, atunci probabil că aţi omis ceva. Tranzistorul final disipă aproximativ 3 W, cu sau fără modulaţie, şi se va încălzi destul de tare, ceea ce este un fenomen normal. Dealtfel, acesta este neajunsul amplificatoarelor de clasa A.
Dezechilibraţi mixerul rotind RT1 până veţi obţine un semnal sinusoidal perfect pe osciloscop. Rotiţi RV2 între capetele benzii şi verificaţi dacă vârful de rezonanţă a benzii se află la 3700 khz. Dacă vârful este altundeva, valorile C18 - C20 vor trebui modificate să rezoneze cu T1 exact la mijlocul benzii. Dacă puterea este afectată de rotirea lui CV1, atunci verificaţi R1, D1 sau C5.
Ajustaţi RT1 până suprimaţi la maxim purtătoarea, şi aceasta la o putere cât mai mică posibil, de aceea va trebui să măriţi sensibilitatea osciloscopului pentru acordul final. Îndepărtaţi ştrapul de la intrarea microfonului, X7 şi X8. Conectaţi un generator de ton acordat la cca 1000 Hz. Nivelui semnalului trebuie să poată fi variat de la 0 la câţiva millivolţi.
Conectaţi, dacă se poate, intrarea de trigger al osciloscopului la generatorul de ton, pentru a avea un semnal cât mai stabil. Setaţi sensibilitatea osciloscopului la 5 V/divizor. Cu osciloscopul pe sarcina artificială, se porneste emiţătorul prin apăsarea pe butonul PTT. Măriţi nivelul tonului de modulaţie şi ajustaţi osciloscopul pentru a avea o imagine cu bulele de BLD. Măriţi nivelul tonului până aşa zisele bule încep să "se spargă". Cu 12 CC, amplitudinea la vârfuri de modulaţie este de 20 V. Această valoare corespunde unei puteri RF de 1 W, măsurat cu 50 ? sarcină artificială. Indicatorul de supraexcitaţie cu LED, D5, începe să semnalizeze când amplificatorul va tăia aceste "bule". Sensibilitatea acestui indicator se reglează cu valoarea R30 (82 - 100 k).
Pâlpâirea diodei trebuie să fie simetrică. În caz că nu e simetrică, aţi ales un tranzistor final nepotrivit. Aceasta se întâmplă dacă
folosiţi un BD137 în locul celui recomandat, de BD131. De vreme ce câştigul curentului din BD137 scade rapid odată cu creşterea curentului din colector, acesta nu este potrivit pentru amplificatoare de clasa A, comandate cu o fracţiune de Amperi.
Dacă nu reuşiţi să obţineţi modulaţie, aveţi probleme la amplificatorul de microfon. Verificaţi dacă pe durata transmisiei aveţi 6 V (jumătate de tensiune de alimentare) la borna 6 a IC3. Aceeaşi valoare de 6 V se va măsura şi la indicatorul de supraexcitaţie, adică borna 6 a IC4.
Pe durata transmisiei, difuzorul nu emite nici un fel de sunete, în caz contrar verificaţi dacă R24 şi D6 nu sunt defecte. Aceste componente servesc la suprimarea amplificatorului audio IC2, în momentul în care releul T/R comută tensiunea de 12 VCC de la recepţie în emisie.
4. Dezavantajele BLD
Din păcate, emiţătoarele BLD nu sunt compatibile cu receptoarele cu conversie directă. Semnalul unui emiţător BLD este receptat într-un receptor obişnuit ca un zgomot urât deoarece la cea mai mică diferenţă de frecvenţă între emiţător şi receptor, acesta va separa cele două benzi laterale care, la rândul lor, se vor interfera şi/sau scădea unul din celălalt. Cu Optimist 80 se vor putea lucra numai staţii cu SSB, majoritatea lor sunt însă capabile de acesta.
BLD ocupă de două ori spaţiul destinat pentru SSB. Lucrând cu doar 1 Watt, acesta nu are prea mare importanţă, în plus datorită receptorului cu conversie directă veţi putea monitoriza activitatea pe ambele benzi laterale ale purtătoarei de frecvenţă. Atunci când o staţie îndepărtată vă ascultă transmisia pe o singură bandă, jumătate din preţiosul 1 Watt se pierde, dar îi puteţi răspunde că operaţi cu doar 500 mW, cealaltă parte fiind "dincolo".
5. Avantajele BLD
Într-un singur cuvânt: simplitatea.
5.1. Structura de bază
Receptorul este structurat pe linia BF245A - NE612 - LM386, una dintre cele mai favorite combinaţii pentru receptoare simple. Am încercat-o cu succes pe mai multe benzi. Acest aranjament l-am preluat dintr-un proiect de receptor de foxhounting elaborat de SM5CJW. Amplificatorul cu trei etaje a fost proiectat de către Jeff Damm, WA7MLH, fiind descris într-un volum Solid State Design, publicat de ARRL. Am înlocuit tranzistorii de fabricaţie americană cu similare din Europa. Circuitul cu dublu sens format în jurul NE612 (E/R), amplificatorul de radiofrecvenţă, VFO cu varicap, indicatorul de surexcitaţie şi cablajul imprimat sunt proiecte personale. Puteţi folosi acest proiect în orice formă dorită de Dvs, atât timp cât aveţi scopuri non-comerciale.
6. Rezumat
Proiectul nu garantează performanţă. Tot ce pot spune este că proiectul este reproductibil şi toate cele trei montaje făcute funcţionează în banda laterală dublă, şi au dat satisfacţii QRPp celor care le-au construit. Dacă valorile din schemă diferă de cele din listă, ghidaţi-vă după listă.
Mulţumiri lui Hannes/SM6PGP pentru construcţia prototipului pe acest cablaj imprimat.
Sper să aveţi satisfacţii similare cu ale mele folosind Optimist 80. Ne revedem pe 80 m.
Comentarii şi sugestii sunt binevenite.
73 de SM6LKM
Adresa: Johan Bodin
Hjortryd, Ljungkullen
S - 51690 Dalsjoefors
Suedia
7. Realizări, comentarii
Mai jos puteţi vedea cele două modele făcute de subsemnatul traducător. Recepţia este deosebit de bună, aparatul este selectiv, dar prezintă probleme la etajul de putere, tocmai din cauza că nu am reuşit să găsesc un tranzistor final adecvat pentru acest montaj.
- Vakarcs Szilárd
-
Articol aparut la
19-3-2006
21628
Inapoi la inceputul articolului
|
