Radioamatorii din India sunt deseori defavorizaţi din cauza deficienţelor echipamentului ieftin cu care ies pe frecvenţă. Pentru a depăşi acest handicap s-a propus un montaj monobandă, într-o formulă bidirecţională, folosind tranzistoare obişnuite NPN. Făcând modificări la bobinele şi valorile condensatoarelor etajului RF, cât şi la frecvenţa VFO, conceptul poate fi adaptat la orice altă bandă de radioamator.

BITX a evoluat într-un singur an de la receptorul excelent S7C descris în anuarul ARRL "Experimental Methods in RF Design" la un transceiver bidirecţional. La elaborarea lui au contribuit mai mulţi amatori din toată lumea. Pe perioada înaintării proiectului a existat şi un schimb intens de e-mail-uri cu OM Wes Hayward (W7ZOI), ale cărui contribuţii s-au dovedit a fi indispensabile. El m-a îndemnat să dau performanţe cât mai bune acestei construcţii simple. Aparatul rezultat are un receptor sensibil, capabil să proceseze semnalele puternice, un emiţător stabil şi echilibrat care are putere suficientă să poată stabili legături intercontinentale.

Toate piesele folosite la BITX sunt piese obişnuite recuperate. În locul torurilor scumpe şi greu de procurat am folosit inele de plastic. Transformatoarele de bandă largă sunt confecţionate pe ferită binoculară. Transceiverul complet poate fi realizat în India la un preţ mai mic de 300 Rs (cca. 7 euro). Am elaborat un cablaj cu trasee largi, simplu placat, care poate fi corodat foarte simplu atât acasă, cât şi la oricare atelier de cablaje imprimate. Dealtfel, el poate fi comandat şi de la OM Paddy (WU2PEP, pepindia@yahoo.com).

Pentru cei care nu prea citesc articolele lungi: există câteva lucruri ce trebuie ştiute înainte de începerea asamblării circuitului: peste tot s-a folosit acelaşi etaj de amplificare, doar rezistenţele la emitoarele tranzistoarelor diferă în anumite locuri. Verificaţi de două ori valorile respective. Dacă greşiţi datele, circuitul nu se va opri din oscilaţie, va funcţiona mizerabil şi va fi foarte greu să-l acordaţi în cel din urmă. Verificaţi valorile la emitoare şi rezistenţele între bază şi colector. Amplificatorul IF de recepţie plasat între filtru şi product detector este cuplat la product detector folosind un capacitor de 100 pF (nu 0.1 uF).

Cristalele care au funcţionat la mine sunt cele cumpărate la un magazin local numit KDS. Acestea erau cele mai ieftine şi au funcţionat cu valorile capacitoarelor date la filtru. Cristalele dumneavoastră s-ar putea să funcţioneze cu alte valori de condensatoare. Încercaţi valorile date mai jos, iar dacă găsiţi că banda este prea îngustă, măriţi valorile capacităţilor. Microfonul folosit de mine este direct legat la amplificator deoarece microfonul meu cu cască necesită o pretensiune de 5 V. Dacă microfonul Dvs. funcţionează fără pretensiune, legaţi un condensator de 1 uF în serie cu microfonul. Imaginile prezintă prototipul meu pe două plăci. Nu faceţi aşa, ci montaţi VFO pe o placă separată. Etajul de preamplificator este aşezat pe placa principală, amplificatorul liniar şi etajul final sunt montate pe o placă separată. Folosiţi acelaşi aranjament pentru a păstra stabilitatea finalului. Este şi un condensator de 50uF montat pe traseul de tensiune, în apropierea BFO-ului, nu uitaţi de el, deoarece acesta filtrează zgomotele audio care ar putea pătrunde în receptor. Pe cablaj sunt marcate în paralel cu filtrul de scară legături între punctele T şi R, acestea sunt puncte de legătură pentru a alimenta BFO şi VFO.

1. Sfaturi de construcţie

Transceiverele bidirecţionale au ajuns să fie destul de cunoscute în literatura de radioamatori. Un montaj bazat pe acest principiu a fost descris în manualul SSB ARRL folosind tranzistoare bipolare.

Proiectul de amplificator bidirecţional al lui W7UDM, fiind baza unui transceiver bidirecţional, este citat de Hayward şi DeMaw în volumul lor Solid State Design. Circuitul bidirecţional este destul de complicat şi nu este abordabil experimentatorilor cu cunoştinţe modeste de specialitate.

2. Amplificatorul bidirecţional de bandă largă

În fiecare tranzistor bipolar curentul ce curge pe relaţia colector-emitor este multiplul volumului celui care străbate relaţia bază-emitor. Însă dacă are loc o mică schimbare la curentul care merge spre bază, acesta provoacă o creştere a curentului ce trece spre colector. În cele ce urmează se va explica modul de funcţionare a amplificatorului de mai jos.

Imaginaţi-vă că aplicăm un semnal RF prin Rin la baza lui Q1, iar acest curent RF tinde să crească. Tranzistorul îl va amplifica în mod corespunzător, iar curentul de colector va creşte şi el, cauzând un volum mai mare de curent ce urmează să treacă prin R1 (220 Ohm), sarcina de colector. În consecinţă acesta va reduce tensiunea de colector. Tensiunea de intrare la colector va rezulta o limitare la bază (tensiunea bază este o fracţiune a tesiunii de colector, de vreme ce baza este pretensionată). Acest circuit va fi balansat numai dacă creşterea curentului de bază dinspre Rin este echilibrat prin reducerea curentului de bază împreună cu vârful de tensiune asupra R1. În consecinţă, curentul RF care vine dinspre Rin iese prin rezistenţa de reacţie (Rf). Impedanţa de la bază este foarte mică şi de aceea semnalul sursă va detecta o impedanţă aproximativ egală cu Rin.

Astfel,

aceasta este o ecuaţie importantă. Implică mai multe aspecte, în special dacă consideraţi această parte:

Să analizăm anumite probleme de interes:

Creşterea de tensiune, impedanţa de intrare şi de ieşire se formează în funcţie de valorile rezistoarelor şi nu depind de caracteristicile individuale ale tranzistoarelor. Trebuie să ne asigurăm doar că valoarea câştigului tranzistorului este suficient de mare la frecvenţa care ne interesează. Valoarea precisă a câştigului tranzistorului va limita doar nivelul maxim util al frecvenţei unui astfel de amplificator. Acest aspect este foarte important pentru că putem substitui uşor un tranzistor cu altul.

Câştigul de tensiune nu este în funcţie de proprietăţile unui anumit tranzistor. Putem folosi aici un câştig mult mai mic decât s-ar putea scoate dacă tranzistorul are tendinţa de a fi suprasolicitat. Aici însă câştigul este controlat pe toate frecvenţele posibile ale acestui amplificator, ceea ce înseamnă că amplificatorul este necondiţionat de stabil, nu prezintă variaţii de câştig la frecvenţe diferite.

Puteţi consulta din nou ecuaţia a 3-a unde Rf × Re = Rl × Rin, din care rezultă faptul că la o valoare fixă a Rf şi Re impedanţa de ieşire şi impedanţele de intrare sunt interdependente. Creşterea unuia îl va descreşte pe celălalt şi invers. În consecinţă, din figura 1 putem observa Rf = 1000, Re = 10, dacă avem Rin de 50 ohms, impedanţa de ieşire va fi de (1000 × 10)/50 = 200 ohmi.

În vederea realizării unor amplificatoare bidirecţionale, trebuie să legăm două amplificatoare de acest fel, cap în cap.

Dacă aplicăm tensiune la un amplificator anume putem defini direcţia de amplificare. Aceasta este topologia folosită în lanţul de semnale ale acestui transceiver. Diodele de la colectoare previn ca rezistenţele de colector ale tranzistoarelor inactive să alimenteze intrările celuilalt tranzistor. Dacă ne uităm mai atent putem vedea că rezistenţa de reacţie AC constă din două rezistenţe de 2K2 legate paralel, ce rezultă o rezistenţă reactivă de 1K1. Astfel, analiza de mai sus este valabilă pentru toate cele trei etaje ale amplificatorului bidirecţional.

3. Mixerul de diode

În general dacă mixerul este compus din FET sau o construcţie cu semiconductori bipolari, acesta va încălzi bobinele de ieşire. În cazul mixerului de diode cu inele, acestea pot prelua semnale de ieşire şi de intrare de la oricare poartă, semnalele putând fi de un spectru HF foarte larg, în timp ce ieşirea mixerului la frecvenţele diferite de IF vor staţiona în mixer şi vor fi mixate încă o dată, creând un bruiaj, semnale parazitare şi distorsionând semnalul original plasându-l peste tot.

Un filtru simplu trece bandă care urmează imediat după mixerul de diode elimină această problemă numai dacă este acordat exact pe frecvenţa în cauză. La alte frecvenţe va crea impedanţe reactive care vor duce la problemele descrise puţin mai înainte. Este obligatoriu ca mixerul de diode să întâmpine la toate frecvenţele impedanţa de 50 ohmi, pe scurt el necesită un etaj următor de bandă largă. Folosind un amplificator de bandă largă, este o modalitate ieftină şi eficientă în asigurarea acestui imperativ. Un diplexer şi un montaj hibrid ar fi o variantă mai bună, dar acestea ar complica foarte mult priectul de faţă.

4. Descrierea circuitului

4.1 Receptorul

Filtrul trece bandă este urmat de un amplificator RF (Q1) care este pretensionat la un curent foarte mic. Un curent mai mare ar necesita un tranzistor mult mai scump. La amplificatorul RF şi amplificatoarele post-mixer se poate măsura un curent de 8 mA, pentru ca să se menţină capacitatea de prelucrare a semnalului peste valoarea critică. Amplificatorul post-mixer (Q2) are sarcina de a ţine în siguranţă atât filtrul cu cristale, cât şi mixerul de diode. Lipsa de zgomote a receptorului depinde în cea mai mare măsură de acest etaj. Un amplificator de post-mixaj impropriu poate strica foarte uşor perfomanţele filtrului de cristale şi introduce zgomote, semnale reziduale şi fâşâit din mixerul de diode. Menţionăm că mixerul este simplu balansat pentru a elimina componenta VFO, dar nu şi intrarea RF, iar în absenţa unui preselector corespunzător semnalele de ordinul 10 Mhz pot pătrunde uşor în spectrul IF.

VFO este alimentat de mixerul cu o singură conversie printr-un amplificator de bandă largă. am utilizat montajul cu două elemente active de reglaj, cel mai simplu posibil. Acesta funcţionează foarte bine şi pentru cei care vor un reglaj rapid, oferă posibilităţi de acord lent prin dioda varicap şi acord rapid prin condensatorul variabil care nu este prevăzut cu nici un fel de mecanism reductor. Realizarea unui reductor acceptabil este destul de dificil, iar această metodă este o alternativă electrică la acest mecanism.

Cât despre VFO-uri: în funcţie de piesele existente, pricepere şi preferinţe fiecare dintre noi are un circuit VFO experimentat. Libertatea de alegere este de partea dumneavoastră. Aveţi grijă ca ieşirea de la colectorul lui Q7 să nu depăşească 1.5 V (va apărea tăiat pe ecranul osciloscopului, aşa trebuie să fie). Pentru lucrul în 20 de metri veţi avea nevoie de un VFO care acoperă ecartul de 4 - 4,4 Mhz. VFO-ul prezentat este silenţios, dar se târăşte un pic, în general nu erau probleme cu QSO-urile obişnuite. După 10 minute de încălzire, târârea nu mai este semnificativă, nici chiar în PSK31.

Un oscilator Hartley cu FET cum ar fi BFW 10 sau U310 (MPF 102, BF 245C, 2N3810 n.tr.) ar da rezulate mai bune. Puteţi înlocui acest montaj cu orice alt VFO compatibil. Dacă folosiţi cablajul imprimat, lăsaţi VFO-ul neplantat şi legaţi montajul preferat separat şi bine ecranat într-o cutie. Amplificatorul simplu de IF are un câştig prestabilit. Mai demult s-a raportat că IF producea zgomote în AF. După aceea s-a presupus că zgomotele ar veni din sursa de alimentare, dar un condensator de 50 uF plasat pe linia de alimentare a rezolvat această problemă. Amplificatorul IF are la ieşire un condensator de cuplaj de 100 pF ca să filtreze frecvenţele audio.

BFO este un circuit RC cuplat cu un oscilator de cristale cu dublor pe emitor. Acesta a fost pretensionat la 6 V pentru a preveni suprasolicitarea.

Detectorul dublează precum modulatorul în tipul emisiei, de aceea acesta este completat cu un atenuator.

Atenuatorul nu are nici un efect asupra zgomotului în ansamblu pentru că detectorul are o rezervă de câştig. Preamplificatorul audio este un AAF cu un singur etaj. condensatorul de 220 pF între bază şi colector asigură un răspuns corect de joasă frecvenţă.

Receptorul nu are CAF, acesta nefiind un compromis major. Controlul manual dă posibilitatea controlului zgomotului receptorului, personal am observat că este foarte util când reperăm semnale slabe sau când îl reducem în timp ce urmărim traficul local.

4.2 Emiţătorul

Cele două modulatoare echilibrate cu diode folosesc echilibrare reactivă, cât şi rezistivă. Un condensator fix de 10 pF pe de o parte este echilibrat cu precizie cu unul variabil de 20 de pF pe cealaltă pare a modulatorului. Un trimer de 100 Ω permite echilibrarea purtătoarei. Atenuatorul de la ieşirea etajului a fost necesară pentru a închide corespunzător modulatorul cu diode şi de a menţine nivelul purtătoarei în jurul amplificatorului de FI la minim. Deşi pare o exagerare, dar artificiul poate produce cu ajustare atentă pe osciloscop un semnal DSB clar cu purtătoarea de cca. -50 dB. Restul circuitului de transmisie este identic cu receptorul. Mai există un etaj suplimentar de amplificare (Q14) pentru a ridica nivelul foarte slab a semnalului de 14 Mhz SSB de la ieşirea amplificatorului de microfon la intrarea etajului de putere. Amplificatorul de putere ridică semnalul SSB la 300 de mW, suficient pentru a excita etajul final de putere.

4.3 Etajul de putere

S-a folosit acest etaj de amplificate deoarece a funcţionat şi a debitat 6 W pe 14 Mhz. Nu a rezultat o putere mai mare pentru că autorul nu a dorit mai mult, dar nici nu deţine o sursă de alimentare ce ar debita tensiune mai mare. Dacă se doreşte mărirea puterii de emisie există câteva lucruri de făcut, se poate mări tensiunea de lucru al circuitului la 30 V şi IRF 510 va debita cca 15 W. La 30 V ieşirea drenei va arăta o impedanţă de 30 Ω, iar filtru Pi va trebui recalculat pentru ca drena să se acorde la impedanţa antenei de 50 Ω. Alternativ, pot fi folosite două tanzistoare IRF 510 legate în contrafază. Acestea sunt variante cu care se poate experimenta. Vă atrag atenţia asupra faptului că, la acest nivel, energia RF poate cauza răni serioase prin ardere ce pot fi mult mai dureroase decât focul ori aburii fierbinţi. QRP înseamnă plăcere, dar şi protecţie.

5. Construcţia

Pentru cei care sunt înspăimântaţi de metoda aceasta murdară, s-a realizat un cablaj imprimat. Imaginea cablajului cu piesele este ataşat acestui articol. Este un cablaj cu un singur strat cu trasee destul de largi ca să se poată produce în laboratorul de acasă. Subsemnatul produce o serie de cablaje, dar expedierea lor în afara Indiei ar ridica probleme. Dacă doriţi să faceţi Dvs. plăci, trimiteţi-mi un mail să vă postez adresa de contact pe pagină. Nu există drepturi de autor pentru cablaj, circuit ori chiar acest articol, copiaţi şi distribuiţi-le liber.

Placa se întinde în lungime, măsoară 8? ţoli pe 2? ţoli (21,59 X 6,35 cm). Placa este destul de mare în comparaţie cu circuitul de pe ea. S-a făcut acest lucru pentru că circuitul nu este critic şi funcţionează foarte bine. Toate circuitele bidirecţionale sunt făcute asemănător. Odată făcute plăcile, verificaţi-le atent, preferabil la raza soarelui. Căutaţi întreruperi ale traseelor, ori legături nedorite cu masa. Cablajul a fost proiectat pentru a exclude asemenea probleme, dar ele pot apărea, totuşi. Vedeţi mai ales traseele ce stau perpendicular pe baza fiecărui tranzistor din circuitul bidirecţional, acestea se află foarte aproape şi se pot scurtcircuita uşor.

Aproape toate recomandările de asamblare atrag atenţia ca tranzistorii să fie montaţi la urmă, aici însă este deosebit de util să plantaţi corespunzător prima dată tranzistorii şi diodele, iar restul pieselor vor fi montate în jurul acestora. Atenţie la orientarea tranzistorilor. Tranzistorul din amplificatorul de microfon (Q 10) este plasat diferit de restul tranzistorilor, iar celelalte perechi de tranzistori sunt poziţionate faţă în faţă. Diodele au un semn inelar ce indică direcţia "săgeţii". După ce aţi plantat tranzistorii, faceţi BFO.

Dacă doriţi să lucraţi pe 14 Mhz şi mai sus (USB), BFO va fi făcut cu o bobină legată în serie cu quartzul, iar dacă vreţi LSB, puneţi un CV în locul bobinei (vezi schema). Aplicaţi tensiune pe BFO şi va trebui să auziţi semnalul acestuia în receptorul de US aproximativ pe banda de 31 m. Va fi ca o staţie radio aflată în pauză de emisie. Semnalul trebuie să fie foarte puternic. Prin întreruperea repetată a tensiunii BFO veţi putea identifica mai uşor semnalul aparatului Dvs. Dacă aveţi un sniffer RF ori un osciloscop, va trebui să vedeţi oscilaţiile. Veţi putea măsura cel puţin 2 V.

După aceea, asamblaţi VFO. Înfăşurarea celor 150 de spire este una dintre muncile cele mai migăloase în acest proiect. Va trebui să-l faceţi, deci nu ezitaţi. CV-ul de 365 pF nu trebuie legat deocamdată. Verificaţi oscilaţiile cu ajutorul unui receptor US ori frecvenţmetru. S-ar putea să mai scoateţi câteva spire. Fără CV principal, trimerul de 22 pF trebuie să potrivească VFO în jurul 4.30 Mhz. Dacă VFO oscilează pe o frecvenţă mai mică, scoateţi câteva spire, iar dacă frecvenţa este mai mare, puneţi un condensator de 22 pF în paralel cu trimerul de 22 pF (dacă folosiţi cablajul imprimat, lipiţi-l de partea de jos). Va trebui să racordaţi un cablu pentru a alimenta VFO şi BFO, etaje ce vor funcţiona atât în emisie, cât şi în recepţie.

Montaţi preamplificatorul audio şi amplificatorul audio de putere, legaţi acordul de volum. Odată aplicată tensiune la etajele audio, atingerea bazei lui Q4 va produce un semnal în difuzor ce ar putea în mişca poate şi rockerul cel mai înrăit.

Apoi montaţi celelalte etaje bidirecţionale, ceea ce înseamnă foarte multă lipire, dar toate cele 6 etaje sunt identice. Faceţi câte un singur etaj. Condensatoarele sunt proiectate simetric şi au aceeaşi valoare cu excepţia celui de la ieşirea lui Q3, care are 100 pF. Amintiţi-vă că rezistenţele de la emitoare au 100, 220 ori 470 Ω. Dacă greşiţi valorile, montajul va funcţiona, dar cu performanţe reduse în prezenţa unor semnale puternice şi transmisia va fi imposibilă.

În paralel cu filtrul de cristale există nişte punţi pentru T şi R, plantaţi-le şi aplicaţi tensiune pe R şi T alternativ. Emitoarele din etajele bidirecţionale vor debita cca 2 V, iar colectoarele cca 8 V, tranzistorii decuplaţi nu au tensiune pe nici una dintre terminaţii. Odată venit ceasul dreptăţii, montaţi cele trei bobine, trimerele şi capacităţile filtrului RF, ataşaţi o antenă şi porniţi aparatul. Verificaţi dacă etajele funcţionează pornind de la audio. Dacă atingeţi capătul potenţiometrului de volum, va trebui să auziţi brum de CA şi statice.

Dacă atingeţi baza lui Q4, zgomotul static trebuie să fie foarte puternic. Legaţi un fir de la voltmetru de Q3, trebuie să auziţi statice deosebit de putenice, probabil amestecate cu semnalele unor posturi locale AM. Atingând baza la Q2 va trebui să auziţi statice mult mai slabe deoarece filtrul trece bandă permite un semnal de doar 3 Khz din 10 MHz.

În cele din urmă legaţi corect o antenă potrivită la filtrul RF trece bandă şi rotiţi trimerele până la nivelul maxim al zgomotelor atmosferice. Legaţi CV-ul de 365 pF şi începeţi să rotiţi prin toată banda, acordaţi etajul de recepţie RF căutând un semnal putenic, apoi acordaţi pentru o recepţie cât mai clară (nu puternică).

De reţinut: Asiguraţi-vă că v-aţi conectat la o antenă potrivită pentru 50 Ω. Filtrul RF lucrează corect numai la o impedanţă de 50 Ω. Dacă aţi făcut acordurile iniţiale cu o antenă din cablu oarecare va trebui să reacordaţi etajul RF când legaţi o antenă potrivită. Luaţi o pauză, urmăriţi cu atenţie funcţionarea montajului. Dacă semnalele de telegrafie dispar şi reapar pe cealaltă parte a benzii, BFO trebui reacordat. Pentru USB, măriţi valoarea inductivităţii, pentru LSB rotiţi trimerul. Trebuie să atingeţi o recepţie de BLU perfectă. Dacă aţi reuşit să acordaţi la pulsaţiile minime semnalele CW vor putea fi suprimate în totalitate.

Montarea amplificatorului de microfon (Q 10) şi a preamplificatorului de ieşire (Q 14) completează etajul prefinal al transceiverului. Ca să puneţi transceiverul în emisie legaţi linia R la pământ şi aplicaţi 12 V pe linia T. Legaţi de ieşirea lui Q14 un osciloscop, dar nu montaţi microfonul propriu zis. Suprimaţi purtătoarea la 0 cu trimerul de 100 Ω şi de 22 pF. Acestea sunt în interacţiune şi va trebui să repetaţi acordarea de mai multe ori. Apoi legaţi microfonul şi vorbiţi. Va trebui să vedeţi semnale clare de SSB între 200 şi 300 mV, captate de la ieşirea lui Q 14. În locul unui osciloscop puteţi folosi un alt receptor pe 14 Mhz pentru a verifica calitatea transmisiunii. Deconectaţi CAF al celuilalt receptor pe durata acordării purtătoarei. O mică şoaptă în microfon trebuie să rezulte o purtătoare completă la ieşire.

După aceasta, montaţi etajul final de putere. De la acest stadiu de proiect veţi avea nevoie de o carcasă metalică în care să aşezaţi montajul. Orice cutie metalică este bună. Dacă nu aveţi aşa ceva puteţi lipi plăci imprimate cu folie de cupru care să formeze o carcasă în formă de U. dacă lăsaţi VFO neacoperit, acesta va suferi de efectul de târâre. Ecranarea oscilatorului este absolut necesară. O cutie de tinichea pentru ciocolată este o ideală. Cu o maşină de găurit practicaţi orificii pentru a fixa cablajul. Tinicheaua se poate cositori foarte bine. Folosiţi butoane cât mai mari pentru acord. Condensatoarele de plastic au de obicei un capăt foarte scurt în care nu se pot prinde butoane mari, doar un disc subţire care se prinde cu un şurub de axul condensatorului. Fixaţi bine acel disc, şi lipiţi pe acesta cu adeziv puternic un buton mai mare. Acesta va fi mecanismul prinicipal de acord.

Pentru comanda emisie-recepţie, s-a folosit un comutator cu două poziţii şi trei circuite (DPTT). Dacă preferaţi comanda prin PTT, comutatorul se va înlocui cu un releu. Nu uitaţi să montaţi o diodă în sens invers în paralel cu bobina releului pentru a preveni pătrunderea de tensiune inversă dinspre sursa de alimentare în receptor. Folosiţi cablu ecranat pentru legăturile dintre etajul final de putere şi placa de bază.

5.1 Acordul şi utilizarea

Poate veţi observa că puteţi recepţiona semnale CW în timp ce staţiile SSB nu pot fi recepţionate. Acest fenomen indică faptul că BFO nu este acrodat corect. Iată cum se rezolvă problema: Pe benzile de amatori peste 10 Mhz, transmisiunile SSB sunt emise pe BLS, sub 10 Mhz se transmite pe BLI. Ca să acordaţi BLS, BFO trebuie să acopere plaja inferioară a filtrului trece-bandă. Va trebui să acordaţi ori condensatorul (BLS), ori bobina (BLU) aşezate în serie cu cristalul. Dacă BFO este acordat corect, atunci semnalul va putea fi recepţionat, şi pe parcursul scanării acesta se va auzi clar şi va dispărea. Dacă semnalul ce apare este moale atunci cristalul este acordat la mijlocul benzii, va trebui să măriţi valoarea bobinei (BLU), sau rotiţi trimerul (BLI). Dacă semnalul este prea ascuţit, şi nu puteţi să reduceţi bătăile, atunci BFO este prea departe de frecvenţa filtrului trece bandă: reduceţi valoarea bobinei (BLU), ajustaţi trimerul (BLI).

Acordarea emiţătorului implică şi suprimarea purtătoarei. Cel mai bine e să acordaţi etajul aplicân sarcina artificială. S-au folosit 8 rezistenţe de câte 220 Ω şi 2 W legate în paralel. Sarcina artificială potrivită merită banii daţi pe ea. Conectaţi deci sarcina şi un sniffer RF ori un osciloscop. Dacă vorbiţi în şoaptă, ori chiar dacă rostiţi "Saluuut" în microfon, trebuie să măsuraţi un vârf de cca 20 V. Cu un receptor adecvat monitorizaţi în cameră propriile semnale. Va trebui să auziţi chiar şi purtătoarea. Suprimaţi-o ajustând atât trimerul de 100 Ω, cât şi condensatorul variabil de echilibrare cu o valoare de 22 pF. Acestea fiind în interacţiune, probabil va trebui să reluaţi de mai multe ori acest acord.

De reţinut că mixerul de diode este bogat în armonici. Armonica a 3-a la 4 Mhz este de 12 Mhz. Dacă ajustaţi la vedere bobinele de RF , există riscul de a recepţiona frecvenţa de 12 Mhz ( ceea ce s-a întâmplat la mine). Filtrul RF trece-bandă se ajustează cel mai bine în recepţie folosind un semnal slab de 14.150 Mhz şi să-l fixaţi acolo.

6. Concluzii

BTX20

VFO

Toate materialele necesare constructiei acestui transceiver sunt arhivate in acest fisier.

Vakarcs Szilárd 

Articol aparut la 26-1-2006

38089