hamradioshop.ro
Articole > Concursuri si diplome Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

O strategie de somn pentru concursuri DX

Randy Thompson K5ZD

Traducere de Alexandra Sinitaru, YO3ISA

De ce sunt aici? Asculta toate aceste semnale. Ce sunt? Oare ce fac? Ce frumos suna CW. Ce sa fac cu asta? Sa apas butonul acesta? Pot sa rasucesc butonul mare dar ce inseamna asta? De ce sunt aici? Trebuie sa fie un motiv dar nu stiu care, nu-mi aduc aminte...

Este CQ WW CW Contest din 1981 si prima mea incercare de a opera DX, la categoria "single" de la statia lui N5AU. Rasaritul de duminica dimineata este doar la cateva minute distanta. Imi aduc aminte ca m-am sculat, m-am asezat in fata statiei de radio si am avut o stare dezorientata de confuzie si mirare. Mai tarziu, am aflat de la mama lui N5AU, ca am stat acolo 15 minute, fara sa ma misc. In sfarsit, cu greu, mi-am dat seama ce faceam si de ce. Betia somnului a trecut si am revenit la ritmul concursului.

Exista multe articole care descriu strategia de concurs si design-ul statiei, dar sunt putine despre aspectele mentale si psihologice ale acestui sport. Totusi cu totii stim despre situatii, sau ni s-a intamplat chiar noua, cand efortul din concurs a fost compromis datorita faptului ca un operator nu s-a putut scula duminica dimineata. Acest articol va prezenta o strategie pe care eu o folosesc sa rezist in concursurile DX cu putin somn si punctaj maxim.

Nu am nici un fel de pregatire medicala. Ideile prezente aici sunt bazate pe tehnici invatate din conversatii cu multi concurenti de succes cum ar fi N6TJ, N6AA, K5MM si altii. Am fost de asemenea foarte influentat de un articol aparut in noiembrie 1988 scris de Scott Johnson, KC1JI. Johnson a fost un fizician si un cercetator in domeniul somnului la Harvard Medical School. Din fericire am avut oportunitatea sa vorbesc cu el si sa obtin mai multe cunostinte despre somn si efectele sale.

Nu exista nici o tehnica magica sau perfecta pentru a controla efectele lipsei de somn din timpul unui concurs. Probabil cel mai important ajutor este simpla cunoastere a modului cum se manifesta lipsa somnului. Cu cat intelegi mai mult efectele si cum influenteaza ele atitudinea ta mentala si fizica, cu atat esti mai bine pregatit pentru a le compensa.

Aspecte principale ale somnului

Sunt cateva apecte principale ale somnului care sunt utile. Cercetatorii au aflat ca somnul este structurat in cicluri de aproximativ 90 de minute. Un somn de noapte obisnuit are in general de la 4 la 6 cicluri. Fiecare ciclu incepe cu un somn usor, progreseaza apoi in somn profund (sau delta), si se termina cu visatul sau somnul miscarii rapide a ochilor (rapid eye movement - REM). Primul ciclu de somn are o predominanta de somn de tip delta cu o perioada scurta de somn REM la sfarsit. Cu fiecare ciclu, somnul delta se diminueaza si somnul REM ocupa mai mult din ciclul de 90 de minute. Cu al cincilea ciclu, somnul este aproape total REM.

De cand somnul REM este asociat cu starea de aproape trezire, pare logic ca va fi cel mai usor sa te scoli in timpul lui. Imediat ce primul ciclu de somn se termina cu o mica perioada de REM, va trebui sa incerci sa-ti sincronizezi atipirile din concurs, sa se potriveasca ciclului de 90 de minute.

Temperatura corpului scade in timpul somnului si de obicei ajunge la punctul minim cu aproximativ 1,5 ore inainte de ora normala de sculat dimineata. Aceasta temperatura minima a corpului coincide cu momentul de minima alerta, daca se intampla sa fii treaz. Temperatura joasa este motivul din cauza caruia sculatul inainte de rasarit, in timpul unui concurs, de cele mai multe ori include o perioada de frig si de tremurat necontrolat. Pe masura ce devii din ce in ce mai treaz, corpul tau se incalzeste, senzatia de frig dispare.

Recent, am citit un manual de antrenament militar care prezenta informatii despre somn si efectele sale:

  • Nu te poti antrena pentru lipsa de somn. Cu alte cuvinte, nu se poate exersa privarea de somn ca pe o metoda de a-ti antrena corpul sa traiasca fara somn.
  • In timpul in care esti privat de la somn, abilitatile cele mai mult exersate se vor deteriora mult mai incet decat cele care cer gandire inovatoare sau creativa. Asta explica de ce continuam sa facem CW, sa scriem indicativele statiilor si sa trimitem controale la sfarsitului unui concurs, dar nu putem raspunde la o simpla intrebare din partea partenerului de viata.

    Inainte de concurs

    Participatul la concurs reprezinta o munca grea care cauzeaza stres atat fizic cat si mental auspra corpului. Poti exersa abilitatea mentala operand in multe concursuri. Din punct de vedere fizic, eu imi impart exersatul in doua parti: fitness si somn.

    Rid cumva rudele sau colegii de serviciu cand le spui ca a opera intr-un concurs este o activitate care cere mult exercitiu fizic? Consuma foarte multa energie sa stai drept, sa vorbesti sau sa transmiti CW, sa te concentrezi la ascultat, sa tastezi, si sa ajungi la toate butoanele statiei. Dick Norton, N6AA, foloseste un bun exemplu care va face totul mai usor de inteles. Un concurs de 48 de ore este echivalentul a 6 zile lucratoare a cate 8 ore. Imagineaza-ti sa stai la biroul tau de la serviciu pentru doar o singura zi lucratoare cu putine pauze sau niciuna si apoi inmulteste cu 6!

    La un moment dat din cariera mea, aveam o slujba de comis-voiajor care implica cam 4000 mile in fiecare luna. Am remarcat ca cu cat faceam slujba asta de mai mult timp, pe atat imi era mai usor sa stau drept intr-un concurs. Corpul meu si-a dezvoltat muschii care ajuta la statul pentru multe ore de condus.

    Acum cativa ani mi-am cumparat o bicicleta si am inceput sa merg cu ea doar pana la capatul strazii si inapoi. In fiecare zi trebuia sa merg putin mai departe pana cand intr-un final am ajuns la 5, apoi 10, apoi 15 mile pe zi. Era distractiv. Cand a venit toamna si nu mai era lumina necesara sa fac plimbari dupa serviciu, am incercat sa alerg. Antrenamentul cu bicicleta m-a ajutat sa mi se para alergarea usoara. Inca o data, am inceput sa merg pana la capatul strazii si inapoi, apoi marind distanta in fiecare saptamana.

    Cand veneau concursurile, am remarcat beneficiul incredibil al antrenamentelor. Era de parca cererile fizice ale concursului disparusera. Scapat de problemele fizice, am reusit sa-mi concentrez toata energia pentru a scapa si de oboseala mentala. Un rezultat a fost un efort de 48 de ore (fara somn) al lui K3TUP pentru un castig si un nou record al SUA pentru CQ WW CW. In retrospectiva, oricare 3 ore de dormit m-ar fi costat recordul si poate chiar si concursul. Un alt beneficiu al exercitiilor a fost pierderea a 14 kilograme!

    Cand programul calatoriilor mi-a facut imposibila continuarea antrenamentelor, greuatatea s-a restabilit si am observat cat de greu imi era sa trec prin concursuri. Petreci ore sa-ti dezvolti statia si calitatile operatoare. Poti ignora antrenamentele fizice ca pe o componenta a efortului castigarii concursului? Pentru cele mai bune rezultate, ar trebui sa incepi cu pregatirile fizice cu cel putin 12 saptamani inainte de concurs.

    Pregatirea dormitului pentru concurs incepe cu 5-7 zile inainte de concurs. Scopul este sa fii cat se poate de odihnit cand intri in concurs. Eu incerc sa dorm cat mai mult posibil, in fiecare noapte din saptamana. Cum somnul nu poate fi inmagazinat, rezultatele inceperii concursului, bine odihnit sunt evidente.

    In noaptea dinainte de concurs incerc sa ma duc la culcare cat mai devreme posibil. Mi-am dat seama ca nerabdarea, anticiparea, nervozitatea o sa ma trezeasca la rasaritul soarelui. Unii oameni chiar iau un somnifer joia seara pentru a se asigura de somn profund in noaptea aceea. Nestiind daca exista si efecte secundare la somnifere, am evitat luarea acestora.

    O tehnica pusa sub semnul intrebarii folosita de multi oameni consta in statul pana noaptea tarziu joia cu speranta de a dormi mult pana vineri dimineata. Pare o idee buna dar sunt si cateva lucruri negative. Ritmurile naturale ale corpului moduleaza functiile fiziologice cum ar fi somnul, foamea, etc. Daca in mod normal te scoli la 7 AM, este foarte probabil sa te scoli la 7 AM in dimineata concursului. Daca stai pana tarziu, reduci timpul somnului pe care in mod normal il ai. Nervii si anticiparea vor creste sansele sa te trezesti dimineata devreme si sa nu te culci la loc.

    Eu de obicei merg la serviciu vineri dimineata. Asta imi tine mintea ocupata (si nu ma gandesc la concurs). Incerc sa ajung la statie dupa-amiaza devreme. Pornesc totul, ma asigur ca totul functioneaza, si apoi ma duc in pat sa atipesc putin. Un atipit de 1,5-3 ore inainte de concurs este crucial pentru a rezista in primele 24 de ore fara dormit. Poate ti se pare dificil sa dormi cand te gandesti ca doar peste cateva ore se apropie concursul, dar trebuie incercat. De obicei exersez tehnici de relaxare care sa ma ajute sa adorm la loc. Daca ma trezesc devreme, repet procesul. Vreau sa ma trezesc cu aproximativ o ora inainte de a incepe concursul.

    Ultima parte a pregatirii inainte de concurs este mancatul. Incerc sa fie ceva usor si sa nu beau prea multe lichide. Scopul este sa am destula ,,benzina" sa rezist pana la rasaritul european (0900z) fara a ma ridica din scaun.

    Primele 24 de ore

    Pentru mine, primele 2 sau 3 ore din concurs sunt cumva cele mai grele. Nervii sunt intinsi la maximum, adrenalina e in aer, si corpul trebuie sa se adapteze solicitarilor operarii. Este chiar mai greu cand nimeni nu iti raspunde CQ-ului tau si toata energia trebuie concentrata pentru a cauta si gasi corespondenti.

    Am doua simple scopuri in primele 24 de ore: sa operez cat mai mult posibil si sa am un scor mare. Pentru cele mai multe concursuri, ma scol de pe scaun nu mai mult de 3 ori pentru un total de mai putin 15 minute in primele 24 de ore. Nici nu ma gandesc sa adorm. Dandu-mi silinta in prima noapte si acoperind toate benzile, de obicei am un bun multiplicator si inteleg propagarile valabile. Aceasta va fi important pentru planificarea strategiei de somn pentru a doua noapte.

    Daca chiar ai nevoie de somn in prima noapte, cel mai bun timp (din estul SUA) par sa fie orele dintre rasaritul european si cel local. Orele 09 - 11Z sunt deobicei foarte libere. Poti sa dormi 90 de minute cu riscul sa pierzi 30 de contacte si 10 multiplicatoare.

    Daca iti poti aranja camera astfel incat sa vezi rasaritul printr-o fereastra, poate fi un mare avantaj. Exista ceva atunci cand vezi soarele rasarind care energizeaza corpul si imbunatateste atentia. Totodata iti aminteste cand trebuie sa mai verifici ultima banda joasa inainte de a merge la benzile mai inalte.

    Si eu folosesc efortul primelor 24 de ore ca pe o forma de motivatie. Am inceput sa observam la eforturile multi-single ale lui K5RC ca putem prezice scorul final pe baza scorului din cele 24 de ore. Formula mea este sa dublez scorul din primele 24 de ore si sa adaug 10%. De exemplu, daca am 1.8 milioane de puncte dupa 24 de ore, estimez scorul final la 3.6 plus 10%, ceea ce este sub 4 milioane.

    O mare parte a concursului consta dintr-o serie de jocuri mentale. Fiecare joc este destinat sa ofere scopuri, pe termene scurte, care sa mentina concentrarea si marirea scorului. Incercand sa obtin un scor cat mai mare in cele 24 de ore imi confera un mare avans in dupa-amiaza de duminica cand primele semne de oboseala incep sa apara.

    Restul de 24 de ore

    Sunt convins ca aproape oricine poate sa reziste 24 de ore de concurs doar de dragul jocului. Dar a doua zi necesita implicare, dorinta si pregatire. Deoarece concuratul este o cursa solitara ii ajutata si ii incita pe participanti. Ajuta deoarece scorurile celorlalti participanti nu sunt cunoscute, ceea ce face foarte usor motivarea continuarii. Inamicul este oboseala care va cauza dubii si intrebari daca macar merita sa se continue! Sau, cum a spus candva Vince Lombardi: ,,Oboseala face lasi din noi toti".

    Competitorii de top s-au implicat in concurs. Ei stiu ca trebuie sa continue orice ar fi. Nu este usor, dar acest mic fapt ii va ajuta sa treaca prin tot mai putin cele mai mari probleme. Toata lumea simte aceeasi durere si aceleasi efecte din cauza privarii de somn. De fapt totul se rezuma la cat de mult vrei sa castigi.

    Am remarcat ca dorinta pentru a lucra intr-un concurs incepe, de cele mai multe ori, cu multe saptamani inainte de concurs. Pe masura ce concursul se apropie, devin din ce in ce mai concentrat si mai hotarat sa depun un efort total. Mobilizarea si motivatia obtinuta de pe urma acestor saptamani face aproape imposibila cedarea sau predarea.

    Poate ca este o chestiune legata de minte, dar intotdeauna mi se pare ca propagarea si activitatea scad imediat dupa 0000z. Asta deoarece multi europeni s-au dus la culcare si sud-americanii fusesera lucrati inainte. La 01 sau 02z, devine o lupta pentru a ramane treaz.

    Stu Santleman, KC1F, recomanda acesta ca timp excelent pentru a atipi. ,,Dormiti cand europenii dorm," isi da cu parerea. Eu nu sunt de acord din moment ce aceasta e ultima ocazie sa prinzi multi europeni pe 160 si 80 de metri. Totusi, cred ca este o sansa buna de a-ti reincarca bateriile. Deobicei imi iau 30 sau 45 de minute in timpul orelor 01 sau 02Z pentru un dus sau cina. Dusul ma trezeste destul pentru a putea trece de orele cruciale a rasaritului european. Mananc stand la radio cautand pentru multiplicatori. Dupa rasaritul european, cam 0900z, concursul chiar incetineste. Atentia este impartita intre CQ la intamplare si cautarea de noi multiplicatori. Aici implicare va fi testata!

    Imi bazez strategia de somn pe activitatea si propagarea care a fost valabila in timpul primei nopti. Stiu ce multiplicatori pierd in benzile joase si pot decide daca somnul este mai important decat sa incep sa ma uit dupa ei.

    Indata ce alegerea pentru somn este facuta, este important sa intri direct in pat. Nu pierde timpul incercand sa te gandesti la concurs. Cand te intinzi, limpezeste-ti mintea si adormi cat mai repede posibil. Potriveste alarma pentru 90 sau 180 minute mai tarziu, pentru a profita de ciclul normal de somn. Daca incerci sa te trezesti din somn adanc, poate rezulta o forma de dezorientare pe care eu o numesc betia somnului. Mai rau decat halucinatiile si dezorientarea este reala posibilitate de a te culca la loc fara de a te mai scula vreodata complet. Mie mi s-a intamplat de doua ori. O data chiar am avut o conversatie cu un multi-operator local pe 2 metri (asa au spus, eu nu imi aduc aminte deloc) si m-am trezit patru ore mai tarziu in alta incapere. Aceasta frica de a nu te mai scula este deobicei motivul adevarat pentru care incerc sa stau treaz si sa continui!

    Cand te scoli, probabil ca iti va fi frig. Pregateste-te pentru asta prin a-ti pune la indemana ceva cald de baut si un pulover cu care sa te imbraci. Ia-ti cateva minute sa te trezesti complet si maninca ceva. Indata ce te-ai asezat la masa de lucru, trebuie sa te pregatesti sa stai acolo pana la sfarsitul concursului (doar cu cateva pauze scurte). Odata ce soarele rasare sau depasesti ora de ta obisnuita de trezire, este usor sa stai treaz. Batalia sta in minutele sau orele inainte de apus.

    Ultimele 12 pana la 13 ore de concurs coincid cu ritmul meu normal de stat treaz. Singura dificultate este sa ma lupt cu efectele privarii de somn. De obicei nu sunt evidente in acest interval. Totusi, exista un mod foarte usor sa vezi cat se pierde din rapiditatea mintii. In timpul urmatorului concurs DX, inregistreaza pe caseta audio o intrecere din timpul primei dimineti. Apoi inregistreaza la aceeasi ora urmatoarea dimineata. Dupa concurs, asculta cele doua casete. Nu o sa-ti vina sa crezi cat de mult se degradeaza abilitatea de recunoastere a indicativelor si de a lua apeluri din prima incercare! Din pacate, nu se poate face nimic mai mult decat sa recunosti problema si sa treci prin ea.

    Alte sfaturi

    Exista un numar de alte tehnici pe care ai vrea sa le folosesti pentru strategia de somn. Una sugerata de W2SC este sa incerci sa atipesti 10 minute cand te simti obosit. Acest lucru iti ofera ceva odihna dar, totusi nu iti permite sa adormi mai mult si nu poti sa te trezesti cu usurinta.

    Remarcati ca nu am mentionat folosirea cofeinei in strategia mea. Eu nu sunt bautor de cafea deci nu ii pot specula efectele. Pe masura ce imbatranesc gasesc mult mai greu vointa de a ma impotrivi nevoii de somn. Astfel, ocazional am luat o pilula cu cofeina (cum ar fi No-Doze) pentru a ma ajuta sa stau treaz. Beau 100mg de cofeina la cel mai scazut punct din fiecare noapte. Cofeina poate supara stomacul, asa ca o idee buna ar fi sa si mananci ceva in acelasi timp.

    Am avut ceva succes combinand cofeina cu tehnica atipitului scurt. Iau cofeina si apoi dorm 10 minute. Efectul cofeinei si atipitul se pare ca se completeaza reciproc ca o modalitate de a te relaxa si totusi sa te scoli cu o minte limpede. Presupun ca ies din discutie drogurile si alcoolul. Ele nu trebuie folosite in timpul unui concurs. Alcoolul este un depresiv si te va face sa adormi (nu mai spun ca bruiaza energia mentala de care ai nevoie pentru a castiga).

    O parte a fiziologiei concursului pe care n-am studiat-o o reprezinta efectele unui regim. Eu mananc si beau foarte putin in timpul concursului. Lucrand statii este ca mancatul de chips-uri pentru mine - nu ma pot opri! De cateva ori in timpul concursului voi realiza subit ca mor de foame, si totusi doresc in continuare sa lucrez doar una inainte de pauza. Si inca una. Si alta!

    Band foarte putine lichide, are ca rezultat benefic, reducerea numarului de drumuri la baie. Totusi, trebuie sa existe un echilibru impotriva dezhidratarii. Am pierdut si 7 kg in timpul concursului! Daca ati descoperit un regim potrivit pentru concurs, va rog sa mi-l impartasiti si mie!

    Dupa concurs

    Un lucru de care intotdeauna am fost uimit este adrenalina generata de bucuria sfarsirii concursului. Presiunea ultimelor doua ore incearca sa impinga scorul de pe ecranul computerului pe urmatoarea piatra de kilometru. Sa dau CQ sau sa caut? Sau o combinatie a celor doua. Cand se termina, sunt obosit si aproape incoerent (ascultati la operatorii single pe 3830 ca dovada). Dupa aceea, nu pot sa adorm pentru cateva ore. Daca am putea inlatura acel sentiment!

    Pregatiti-va ca efortul unui concurs de peste 44 de ore sa necesite zile, pentru o revenire completa. De obicei dorm pentru 12 sau chiar 15 ore dupa concurs. Si tot ma simt somnoros si luni!

    Sper ca ideile prezente aici sa va fie de ajutor in urmatorul efort serios pentru un concurs DX. Atat timp cat concursurile DX tin 48 de ore, operatori seriosi single trebuie sa faca fata efectelor privarii de somn. O pregatire buna, o implicare serioasa, si o strategie de somn bine pus la punct pot fi doar o parte din ceea ce ai nevoie pentru a-ti invinge concurenta.

    [1] "Sleep - A Contest Prescription," T. Scott Johnson, KC1JI, National Contest Journal, November/December 1988.

    Randy Thompson K5ZD

    Articol aparut la 13-7-2005

    9661

    Inapoi la inceputul articolului
  • Nu exista comentarii postate.
    Comentarii (0)  

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "O strategie de somn pentru concursuri DX"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact