hamradioshop.ro
Articole > Radioamatorism - opinii Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti
Regimul vamal

Importarea statiilor de emisie-receptie

Gheorghe Dromereschi YO5CLN

Cu ceva timp in urma, pe acest forum s-au purtat discutii in legatura cu subiectul din titlu, la care am participat si eu cu promisiunea ca voi reveni. De cativa ani, dupa infiintarea AS Dorna Dx Grup si a statiei colective YO8KRR, am achizitionat echipamente de radio din import a caror valoare a variat intre 500 si 3000 USD pe an. Vazand interesul manifestat pentru transcieverul FT 897-D, m-am hotarat sa comand aceasta scula la HRO-SUA si in scurt timp am fost anuntat de catre DHL de primirea pachetului. Imediat am trimis copia de pe certificatul de radioamator si am asteptat sa mi se comunice valoarea taxei care trebuie platita, respectiv TVA in lei. Dar... Problemele aici incep pentru ca intervine"perfectiunea legislatiei romanesti", dupa cum spunea cineva, HI! Mi se comunica de la vama ca am nevoie de Aviz de confirmare eliberat de o autoritate competenta (am aflat ca este IGCTI). Pentru documentare am studiat legislatia si am gasit cateva lucruri din care va prezint niste extrase:

5.5.1 Aparate excluse total (emisii si imunitate) de la prevederile HG nr. 497/2003 (lista nerestrictiva).

5.5.1.1 Echipamentele de radiocomunicatii utilizate de radioamatori daca nu sunt comercializate pe piata (Art. 2.3 al Directivei 89/336/EEC, respectiv Art.1.- (3) al HG nr. 497/2003).

Aceasta excludere este prevazuta datorita naturii specifice a activitatii radioamatorilor, care nu efectueaza nici un fel de tranzactie comerciala. Radioamatorii sunt persoane care desfasoara activitati experimentale în domeniul radiocomunicatiilor, conform definitiei Nr.53 din Regulamentul radiocomunicatiilor al UIT (Uniunea Internationala de Telecomunicatii).

Sau:

ANEXA Nr. 6: PROCEDURA DE EVALUARE A CONFORMITATII
(examinarea CE de tip)

1. Conformitatea aparatului pentru transmisii de radiocomunicatii cu prevederile prezentei hotarari trebuie sa fie certificata conform procedurii prevazute în anexa nr. 4, dupa obtinerea de catre producatorul sau reprezentantul sau autorizat, stabilit în Romania sau într-un stat membru al Uniunii Europene, a unui certificat de examinare CE de tip privind acest tip de aparat, emis de unul dintre organismele notificate prevazute la art. 5 alin. (6) din prezenta hotarare.

2. Aceasta prevedere nu se aplica aparatelor mentionate la pct. 1, care sunt destinate si utilizate exclusiv de radioamatori, în sensul art. 1 alin. (3) din prezenta hotarare.

Sau:

Guvernul Romaniei

HOTARARE nr. 497 din 18 aprilie 2003 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata si de functionare a aparatelor electrice si electronice din punct de vedere al compatibilitatii electromagnetice, modificata si completata de Hotararea guvernului nr. 1554 din 18 decembrie 2003

În temeiul prevederilor art. 107 din Constitutie si al art. 5 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Art. 1. - (1) Prezenta hotarare stabileste conditiile de introducere pe piata si de functionare a aparatelor electrice si electronice din punct de vedere al compatibilitatii electromagnetice, care pot produce perturbatii electromagnetice sau ale caror performante pot fi afectate de astfel de perturbatii.
(2) Prezenta hotarare nu se aplica în cazul aparatelor pentru care exista acte normative care transpun prevederi ale directivelor europene specifice, în masura în care cerintele de protectie pentru aparatele respective sunt armonizate cu cerintele de protectie prevazute de prezenta hotarare.
(3) Sunt exceptate de la prevederile prezentei hotarari echipamentele de radiocomunicatii utilizate de radioamatori, conform prevederilor art. 1, definitia 53 din reglementarile radio, anexa la Conventia internationala de telecomunicatii la care Romania este parte prin Legea nr. 76/1993 pentru ratificarea Constitutiei si a Conventiei Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor, semnate la Geneva la 22 decembrie 1992, cu modificarile ulterioare, daca nu sunt comercializate pe piata.
Etc...

Toate aceste documente au fost trimise la vama in set complet cu instructiuni de aplicare legale. Raspunsul a fost NU! Este nevoie de procedura de evaluare.

Am inceput o noua transe de documentare si am descoperit ca trebuie sa ma adresez la IGCTI. Un episod hilar a fost cand am intrebat ce se intampla daca renunt la aparat, mi s-a raspuns ca dupa un timp oarecare se va vinde(cu sau fara procedura de evaluare?! HI!), sau se returneaza. Vazand ca nu am incotro am apelat la YO3APG, care mi-a dat un nr. de telefon de la IGCTI de unde am fost indrumat sa consult site-ul institutiei pentru a rezolva problema mea. Am gasit un formular de cerere pentru evaluarea conformitatii care desi pare format electronic nu se poate completa, asa ca am fost nevoit sa-l trimit cu mesager HI! Dupa inca 15 zile, la insistentele mele mi se comunica, ca nu au dovada ca sant radioamator, HI!. Am trimis dovada (desi cred ca se putea accesa evidenta institutiei), iar dupa inca 15 zile (legale) am primit Avizul... Era 04.03.2005, adica aproape 4 luni.

Dar problema nu este rezolvata, HI!, pentru ca vamesul incadreaza coletul la codul 8527 din Tariful vamal si imi cere taxa vamala 8% din valoare. Am consultat Tariful vamal de import vol II D2-399 unde la codul 8525 spune:

"Aparatele de emisie pentru radiotelefonie, radiotelegrafie... chiar incorporand un aparat de receptie..." sunt exceptate de la taxe vamale!

Trimit copie dupa aceasta dar raspunsul este negativ... HI! vamesul imi cere 8% taxa vamala!, motivand in continuoare ca aparatul are si receptor. Scarbit de toata mascarada, platesc taxele si imi iau jucaria si o plasez lui YO8BDQ pentru teste... Facad un calcul reiese ca am cheltuit un pic mai mult decat ofertele aparute recent la mica publicitate, dar... merita, HI!, daca luam in calcul timpul si rabdarea puse la incercare.

Am scris toate acestea nu pentru a ma plange sau pentru a sfatui pe cineva, ci mai mult pentru a scoate in evidenta modul defectuos de functionare a unui sistem cu personajele lui, care nici intr-un caz nu ne vor duce spre Europa.

Inca un motiv al interventiei mele este de a da un raspuns indirect celor care pe diferite cai se plang de lipsa dintre radioamatori a celor tineri precum si a lipsei participantilor in marile concursuri internationale. Din pacate multi dintre acesti plangaciosi sint cei cere traiesc si sant platiti de pe urma hoby-ului nostru, dar din comoditate sau poate frica nu intreprind nimic pentru a reglementa si clarifica lucrurile in asa fel incat sa se evite situatii identice.

Si tot legat de tineri, parerea mea este ca pana cand forumurile legate de radioamatorism vor fi pline de intrigi rautacioase, avertizari si amenintari stil securitate, acesti tineri vor fi tinuti departe de acest hobby.

Inchei cu regretul ca am fost nevoit sa scriu aceste randuri si cu speranta ca peste cca 50 de ani vor mai fi tineri doritori sa practice radioamatorismul, pentru ca atunci sper ca lucrurile vor functiona la fel ca in lumea civilizata.

Gheorghe Dromereschi YO5CLN

Articol aparut la 2-6-2005

12977

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (22)  

  • Postat de DAN-LIVIU VOICULESCU - YO3JX la 2005-06-03 18:41:37 (ora Romaniei)
  • Toate acestea relatate de Gigi confirma ca ne e asa de simplu sa ajuti pe cate cineva sa-si procure un echipament de radioamator din import. Eu care mi-am asumat riscul pentru mine dar si pentru cativa care au apelat, m-am confruntat cu acuzatii neadevarate de "tzepe" si comentarii negative. Acum ca dolarul se scumpeste 'la loc', gata, s-a cam 'dus propagarea' catre America. Eu insa am avut mai mult noroc la vama in comparatie cu Gigi. Si sper inca sa mai am, daca va fi cazul.

  • Postat de Adrian - YO5BFJ (yo5bfj) la 2005-06-04 12:55:40 (ora Romaniei)
  • La vama de care " apartin " mi s-a recomandat ca pachetul care vine de afara sa aiba valoarea mai mica de 50 euro pentru a nu plati taxe vamale, sau aparatul sa fie cumva dezmembrat si sa fie trimis in pachete diferite. Hi !Un canadian (ex yo ) a procurat pentru mine un FT 101 cu 187 CAD si pentru a trimite 2 colete in YO costa aproape 200 USD. Daca ii trimit banii, adaug inca aproape 100 USD la Western Union . Calculati ! Cred ca cineva din conducerea FRR si ANS trebuie sa se implice pentru clarificarea acestor PROSTII din legislatia actuala.

  • Postat de Rosca George - YO9BGR la 2005-06-04 12:58:17 (ora Romaniei)
  • Din pacate cei ce sunt retribuiti sa ne reprezinte in fata institutiilor statului nu au curajul necesar sa poarte catre autoritatea de resort aceste randuri si nici sa ne reprezinte interesul. Personal vad asta la "discretia"unui functionar invata de ani sa primeasca ceva in schimbul "favorului de a respecta legea". Eu am insa si cuvinte de multumire pentru IGCTI care daca m-am dus si l-am solicitat intr-o cauza mi-a scris pozitia sa ferma pe hartie si aceasta a fost opozabila in justitia romana. Trebuie asadar sa avem mai multa initiativa -chiar legislativa daca vreti- si sa ne unim in a ne apara interesele de hoby. Eu sunt convins ca printre noi sunt si multi profesionisti ai legii si chiar vamesi. Oare ar fi greu ca sa facem o opinie scrisa si sa o purtam spre legislativ pentru a pune in ordine nu numai radioamatorismul, dar si alte pasiuni ce manaca timpul liber celor care inca il mai au!!!
    Astept reactia acestora si pana atunci...73!
    PS Te intrebi de ce unii aleg calea mafiotica de a trece vama cu aparatele lor si asa destul de scumpe pentru bugetul familiei radioamatorului!

  • Postat de Tony - YO3FXF la 2005-06-04 13:37:12 (ora Romaniei)
  • Personal ma chinui de cativa ani buni sa imi procur un transceiver(desi nu banii sunt problema!)si nu reusesc,sunt ceva mai pretentios,as dori sa pot merge pur si simplu intr-un magazin si sa imi procur echipamentul respectiv,sa fie nou(sigilat) si sa aiba garantie 1 an de zile conform legislatiei in vigoare!...Daca s-ar putea face asa ceva in cadrul radioclubului sau FRR...nu s-ar mai vehicula cuvantul "TEAPA"...73'...

  • Postat de Alex - YO9HP (yo9hp) la 2005-06-05 10:32:36 (ora Romaniei)
  • Din articolul lui YO5CLN rezulta ca legislatia este destul de flexibila cu radioamatorii, dar ca exista functionari (in cazul de fata vorbesc de vamesi), care deliberat sau involuntar, nu respecta legile. Nu stiu de ce considera YO9BGR ca FRR, ar trebui sa rezolve aceste conflicte individuale. Ce sa faca? Sa aranjeze sa fie emisa o circulara prin care vamesii sa fie obligati sa respecte reglementarile proprii?? Eu stiu ca pentru un transceiver de 300-400 Euro nu merita sa cheltuiesti alti bani si timp, pentru a deschide actiuni in instanta, pentru ca totusi asa ar fi normal, dar nici nu pot accepta sa transferam frustrarea asupra FRR.. 73 de Alex - YO9HP

  • Postat de Nic - YO3GNO - la 2005-06-05 11:33:48 (ora Romaniei)
  • Eu cred ca se pot face multe in aceasta directie insa este clar o mare diferenta intre modul in care sunt intelese lucrurile aici si felul in care sunt intelese in alte parti (respectiv Europa spre care facem temenele interminabile mimand tot soiul de functiuni democratice). Legea e facuta ca sa fie respectata si nu ar fi nevoie de procese in instanta ci pur si simplu de "enforcement" pe care FRR ar putea sa il aplice prin diverse metode. Mai mult, taxele pe care le platim (nu ma refer la cele de utilizare ci la cele de membership) ne acorda unora dintre noi macar privilegiul de a fi tratati prin prisma legii, nu a interpretarilor unora sau altora - cel putin in domeniul acestui sport. Sau hobby de elota. Legislativul nostru nu o sa ne rezolve nici o problema caci legile si prevederile sunt deja acolo, ele trebuie doar corect citite si respectate. Cred ca eforturile trebuie indreptate (cu un CC si la Directia Vamilor) catre un for european omolog, cred ca abia atunci incepe sa conteze si sa capete greutate (mai exact probabil Directia Vamilor va impune singura respectarea acestor prevederi). Dar sunt sigur ca vor fi voci care sa spuna "hai sa nu fim asa radicali ca sa nu-i suparam"...
    Cu tot respectul cuvenit catre YO9HP, nu as numi transfer de frustrare ci pur si simplu recunoasterea menirii de for aparator al intereselor radioamatorilor atunci cand spunem FRR. Sa nu uitam ca organizatii ham radio ( si nu le numesc) mai puternice, au cel putin un avocat si un om de lobby...dar ca noi nu reusim, nu ne scuteste de la principii. Un conflict "individual" genereaza un precedent iar echipamentele noi vor intra in continuare in tara cu mici spagutze sau "interventii" individuale.
    Socot ca nu am depasit limitele bunului simt cu parerile mele insa asa mi s-ar parea firesc daca facem parte dintr-o casta. Si la bine...si la rau.

  • Postat de Alex - YO9HP (yo9hp) la 2005-06-05 17:22:56 (ora Romaniei)
  • Nu am de sa ma supar pentru puncte de vedere diferite. De fapt nici nu stiu daca este meritul FRR, dar reglemaentarile vorbesc suprinzator de frumos si clar despre radioamatorism : "Aceasta excludere este prevazuta datorita naturii specifice a activitatii radioamatorilor, care nu efectueaza nici un fel de tranzactie comerciala. Radioamatorii sunt persoane care desfasoara activitati experimentale în domeniul radiocomunicatiilor, conform definitiei Nr.53 din Regulamentul radiocomunicatiilor al UIT (Uniunea Internationala de Telecomunicatii)."
    Deci daca un lucrator vamal nu vrea sa-si faca treaba corect ar trebui ca FRR sa intervina??!! Stim ca FRR are un buget extrem de redus, asa ca nu are un avocat angajat. Credeti ca ar trebui sa angajeze un avocat pentru a vana vamesii care interprereteaza legile dupa ureche? Vorbim de asociatii din strainatate. Eu citesc toate buletinele ARRL (si nu numai) si sunt la curent cu mare parte din actiunile sale. ARRL este foarte activa in materie de legislativ, sau de aparare a actualelor drepturi castigate de radioamatori in USA (vezi BPL), dar nu imi amintesc sa intervina in a solutiona probleme indivuduale. In schimb sunt sute de radioamatori care isi apara drepturile in instanta (pentru amplasare antene, pentru perturbatii locale ale benzilor alocate radioamatorilor, etc.). De asemenea, sunt mii de radioamatori care scriu reprezentantilor alesi (Senatori, gevernatori, etc.) pentru a modifica legislatia in favoarea radioamatorismului. Cred ca asta am putea sa facem si noi. A facut vreunul din cei afectati o sesizare la Directia Generala a Vamilor, la Ministerul de resort, sau la alte institutii care sunt in slujba cetateanului?
    Succes! Alex, YO9HP

  • Postat de Adrian - YO5BFJ (yo5bfj) la 2005-06-05 23:06:11 (ora Romaniei)
  • In situatia lui yo5cln sunt multi. Daca fiecare ar apela la justitie sau la DGV sau la Minister, ce ar rezolva fara suportul unui for reprezentativ legal si legitim ales de noi?. Trebuie sa strangem semnaturi?. Strangem, dar pentru a sprijini pe cel care este legitim sa ne SPRIJINE ?.

  • Postat de Mihai Marcel Gradescu,EX YO3BIA - AB2DP la 2005-06-06 21:09:34 (ora Romaniei)
  • Mie mi s-a spus acum citeva luni de zile cind am venit in Romania cu un Kenwood TS-830S aproape nou ca trebuie sa am o chitanta din care sa rezulte ca aparatul este proprietatea mea !!!
    Protestind ca nu mi s-a cerit asa ceva nici cind am decolat de pe aeroportul John F Kennedy din New York trecind de FBI-ul american, am lasat aparatul in vama. La ministerul informatiilor tehnologice am gasit doi colegi din Institutul de cercetari electronice Dl. Dr. Ing Dan Manasiu si Dl. Ing. Radu Enescu. Ei au vrut sa imi dea o dovada ca aparatul indeplineste conditiile normelor europene ca sa il scot din vama dar a trebuit sa dea la semnat cererea si asta dura citeva zile. In sfirsit, am plecat inapoi cu el blestemind unele din aceste animale bolnave mintal din vama.Ulterior, cind am plecat,unul din vamesi mi-a spus ca trebuia sa ii reclam la ambasadorul Statelor Unite,considerind toata afacerea un abuz.

  • Postat de eu - la 2005-06-06 21:37:36 (ora Romaniei)
  • DHL? ai innebunit???
    Incearca Carpati Transport si/sau Atlas Transport.
    Ei trimit de aici cu $1.60/pound.
    -. ..--- -. -. ..-

  • Postat de Marian - YO7CEG - la 2005-06-07 12:40:11 (ora Romaniei)
  • Dupa cum ziceam,intr-un articol,pe care l-am postat aici=> se calculeaza TVA,care se plateste!Apoi se percepe 8 percent din valoarea declarata+TVA, asta-i tot!SIMPLU!In 4 luni am primit 5 pachete cu statii radio,expediate si primite=ridicate,POSTAL,fara probleme!Piata americana este cea mai ieftina,atat oferta cat si transport(Parcel Post)Am cumparat si din Europa,dar totul este mai ieftin si rapid din USA.Intradevar,sunt cei mai buni!

  • Postat de Vasile - YO6EX (yo6ex) la 2005-06-07 18:45:56 (ora Romaniei)
  • Comentariul lui YO3GNO este absolut corect. Pentru ce exista FRR? printre altele si pentru a apara si sprijini pe radioamatori in cazuri ca acesta! Daca FRR nu se implica in nimic atunci dece sa mai existe? Readuc in discutie sloganul: FRR este o organizatie de utilitate publica. Chiar asa? Dece nu de utilitate radioamatoriceasca? Sau radioamatorii nu fac parte din acel "public" (popor)? Cred ca chiar existenta unei structuri (asociatii) a radioamatorilor se explica si prin necesitatea apararii intereselor membrilor ei in fata unora care nu respecta legile, si reprezentarea radioamatorilor in raport cu organele guvernamentale si legislative.

  • Postat de Romeo - YO4RST la 2005-06-08 09:34:58 (ora Romaniei)
  • Intr-un anumit interval de timp aveati posibilitatea legala sa contestati procesul verbal de vamuire si sa solicitati restituirea sumelor incasate de vama in plus. Transportul cu DHL, Fedex, UPS nu este recomandat ptr. ca vamuirea se face pe aeroport din cate stiu. USPS (United States Parcel Service)-Air parcel Post este serviciul federal american cel mai ieftin si mai indicat(expeditorul poate face asigurarea coletului la un pret minim). Vamuirea se va face in orasul cel mai apropiat care are birou vamal la un oficiu postal.

  • Postat de Traian - YO9FZS la 2005-06-08 10:19:53 (ora Romaniei)
  • Intotdeauna depinde mult si de oamenii implicati, iar acei oameni nu sunt altfel decat noi toti.
    In cazul mai multor "vizite" efectuate la vama pana la sfarsitul anului trecut, am platit de fiecare data numai TVA in vama, asa cum stiam dinainte ca trebuie.
    Intotdeauna am fost tratat corect si cu amabilitate, cu toate ca uneori as fi putut intelege daca lucrurile ar fi stat altfel, tinand cont dificultatile datorate drumului ales de unii concetateni de a intra mai repede in Eu (odata, anterior mie, numai in cazul unei singure persoane au fost de vamuit vreo 16 saci si cutii enorme cu te miri ce obiecte de second hand - de la lenjerie pana la celectronice, un adevarat magazin ambulant, ma intreb daca eu as fi avut atata rabdare ca vamesul respectiv, hi...). Asta spus nu ca sa "periez" pe cineva!
    La penultima vizita, fiind deja "recidivist inrait" mi s-a spus ca este posibil sa se (re)introduca taxa vamala de 8%.
    La ultima "vizita" (mai 2005) a trebuit intradevar sa platesc TVA-ul si taxa vamala de 8%. Incadrarea tarifara a fost chiar 8525, cea mentionata in articol.
    Daca intradevar s-a introdus si taxa vamala de 8%(nu am informatie sigura/"oficiala" in afara de faptele expuse care par a o confirma totusi), incadrarea tarifara la 8525 ori la 8527 ar fi insemnat de fapt, in cazul concret expus in articol, acelasi lucru: 8% taxa vamala si 19% TVA in vama.
    Poate ca vamesul a gresit incadrarea la 8527 in loc de 8525, dar taxa vamala tot 8% ar fi fost...
    Din cate stiu, 8525 se refera la emitatoare care includ si receptor, iar 8527 la emitatoare care includ si dispozitiv de inregistrare. Unde se incadreaza un transceiver care are si dispozitiv DRU/DVS??? Conform celor de mai sus, din punct de vedere a $ ce trebuiesc platiti, nu prea mai conteaza...

    YO9HP are dreptate, FRR nu este comisionar vamal si nici firma de avocatura, iar problemele fiecaruia in fata autoritatilor respective trebuie sa incercam a le rezolva cum putem, pentru fiecare caz particular in parte.
    Altfel s-ar pune problema daca radiomatorii, ca si comunitate, am solicita alocarea benzii de 5 MHz si in YO de exemplu, sau renuntarea la codul Morse pentru RA de clasa a III-a, etc, cazuri in care interventia FRR ar fi oportuna si justificata, iar FRR ar avea intradevar un cuvant de spus si sunt sigur ca ar face-o. Prezenta unui avocat la FRR - si asta numai pentru a da sfaturi celor ce in mod particular ar avea nevoie- ar fi posibila daca am plati cu totii o taxa de membru poate ca in cazul ARRL ca si nivel, pana atunci alte comparatii nu-si au rostul, iar a ne plange, nici atat.
    FRR are rolul de a reprezenta interesele generale ale comunitatii radioamatorilor, si nu de a ne reprezenta in mod particular sau a interveni vreundeva pentru a rezolva cumva mai simplu problemele din vami atunci cand este nevoie, si nici a ne reprezenta in fata ofiterului starii civile pentru a spune "Da" in locul nostru daca atunci suntem ocupati cu un concurs, si nici la tribunal in caz de divort pentru ca la partaj sa obtinem transceiverele si antenele pe care anterior ne-a ajutat sa le scoatem din vama, hi, hi! Dealtfel, daca ar face-o si in orice caz, fata de toti ceilalti membri cotizanti care nu ar cumpara echipamente sau nu si-ar permite a a le cumpara, ar fi incorect ca FRR sa cheltuiasca banii cotizati de ei si efort ca sa-mi rezolve mie sau altcuiva problemele aparute in cazul unuia dintre cele "n"sprezece tranceivere/antene/etc. aduse in vama...
    Aceasta este parerea mea sincera, cu toate ca personal as avea numai de castigat daca cineva/ceva -oricine/orice- ar fi fost obligat sa ma ajute in problemele de vama...
    Viata nu este simpla, oriunde in Eu sau in afara ei! Cunosc cazul unui amic din Eu care nu a putut scoate din vama un antena tuner pentru simplul motiv ca nu avea eticheta "CE" pe el, desi alte ori reusise; si era vorba numai de un AT...

    In schimb, exemplul lui AB2DP este ceva inacceptabil, de nedescris.

    YO3FXF: daca banii nu sunt o problema, atunci rezolvarea este simpla: exista firme in YO ce importa statii de RA. Unele au reclama in revista. TS2000 a fost expus la o intalnire si unul (poate acelasi!) a putut fi butonat si la CERF 2005. Nu ma astept sa gasesc un magazin in YO unde sa pot vedea alaturi mai multe transceivere de la diverse fime si acest lucru este de inteles daca tinem cont de cantitatea care s-ar vinde prin magazin, determinata de pret; doar de aceea avem probleme in vama, ca nu cumparam de aici din magazin, si deci cine si de ce ar investi intr-un asemenea magazin?...

    YO7CEG: are dreptate, dar se aplica numai pentru statiile/pachete cu dimensiuni/greutate pana la cele gen TS850 sau FT990. Mai mari de atat nu sunt acceptate la serviciul "Economy (Surface) Parcel Post" datorita restrictiilor dimensionale impuse pentru expeditiile catre YO (nu se accepta pachete avand perimetrul + lungimea mai mare de 79"), si pentru aceste cazuri (transceivere mari, high-end sau antene si amplificatoare mari) trebuiesc folosite serviciile superioare (Airmail Parcel Post) dar care au costuri doboratoare (500$ estimare transport pentru un TS950, obtinuta prin prezentarea personala a expeditorului respectiv la un birou USPS, estimare reconfirmata ulterior cu o alta ocazie).

    Cat despre serviciile de 1$/kg, ar putea functiona in Eu, dar mai putin in SUA. Nu stiu care radioamator din SUA ar alerga pe cine stie unde cu transceiverul in brate cautand nu stiu ce firma de transport de care nu a auzit niciodata; personal nu am intalnit pana acum pe vreunul dispus sa faca asta in conditiile in care la acelasi pret exista acolo deja clienti locali pentru aparatele respective ce pot ajunge la acei clienti in numai 24 ore si in conditiile in care pachetul ar fi ridicat de si adus acasa de UPS... Chiar prieteni personali nu sunt dispusi sa-mi expedieze cargo datorita timpului ce l-ar pierde astfel, timp care este scump sau imposibil de "procurat" acolo...
    In plus, personal nu as fi dispus a accepta riscul ca un transceiver de peste 1000$, al carui mod de ambalare nu il pot controla anterior expedierii, sa , DHL sau TNT am avut probleme, din fericire foarte grave, atat cu unele expeditii la/de la QRL cat si unele personale.


    Toate cele bune,
    73,
    Traian

  • Postat de Marian - YO7CEG - la 2005-06-09 16:12:25 (ora Romaniei)
  • Salut Prieteni!Oricine ati fi,Oriunde v-ati afla!Subiectul acesta a trezit iarasi dezbateri puternice...Am discutat cu alti amici,trecuti inaintea mea prin acestea,in mod direct si repetat...cu destula experienta castigata,la acest capitol.Firesc totul depinde si de noroc(mult),imprejurari si de oamenii intalniti.Trebuie sa fim totusi OBIECTIVI,chiar daca NU ne convin multe din cele intampinate de noi!Este posibil ca prevederile stipulate in legi,favorabile noua,la subiectul discutat,sa NU mai fie de Actualitate,sunt cunoscute,insa se pare ca si-au pierdut valabilitatea...Trebuie verificat.Oricum va asigur ca Vamesii isi cunosc meseria si sunt la Zi cu toate,NU sunt impotriva noastra,exista si Intelegere...si NU trebuie sa-i culpabilizam colectiv,poate "ca vedem noi ceva",insa de regula,lipsurile sunt la noi...si trebuie acoperite ...cumva...ALTFEL-> FBI-ul american(sunt si altele numite tot asa?!-pe cand FBI-ul romanesc?!)a dovedit multe lipsuri si superficialitate(11 sept.-Sorry-!/evaluare YI,etc.)recunoscute public,nimic nu este perfect si imbatabil...!Vamesul roman a cerut ceva FIRESC,un act de provenienta,cu valoarea obiectului! Eu ASA am primit toate pachetele,DOCUMENTUL era ATASAT(din W sau DL,sau 9Z4,etc..)Daca NU exista asa ceva,se DA o DECLARATIE pe PROPIA RASPUNDERE,cu PROVENIENTA si VALOAREA OBIECTULUI,aceasta fiind declaratia vamala.Am publicat aici,un astfel de articol,primit de la vamesii romani,binevoitori si cu experienta!Artistul nostru BRANCUSI a "exportat" in USA, opere din bronz,ptr. expozitii artistice->vama SUA l-a taxat,a urmat un proces, devenit apoi istorie...asadar si la ei ca si la noi,sau invers...poate ca suntem mai indulgenti noi,cine stie...Va doresc sa va treaca toate supararile si sa treceti cu BINE peste toate! SUCCES! cu prietenie,Marian.

  • Postat de Tritoiu Victor - YO6MP la 2005-06-09 18:38:29 (ora Romaniei)
  • Daca Federatia face un ghid dupa care sa ne putem orienta, si-ar da seama de cate neclaritati sunt in actele normative existenta si ar putea aduce imbunatatiri printr-o initiativa legislativa sau proiect de modificare al legisla'iei in vigoare fie prin HG sau ..... dece nu o lege prin Parlament, fiind singura institu'ie de profil care poate lua aceasta initiativa, eventual la cererea RADIOAMATORILOR ??? Si toate astea pentru ce ? numai si numai pentru ajutorarea dotarii persoanelor fizice (radioamatori ) cu aparate performante !!!!!!! si rezultate in concursuri . HI !!!

  • Postat de Nicolae Dinca - YO3ND (yo3nd) la 2005-06-11 21:34:33 (ora Romaniei)
  • Stimati prieteni,ma declar placut surprins de inaltul nivel al discutiilor dar mai ales de competenta celor ce au scris aici.Cred ca exista mai multe categorii de RA,in mare, 2categorii:cei care aduc "scule" pentru uzul propriu si cei care aduc pentru a le comercializa ulterior.Am primit si eu acum cativa ani 2 antene[5 si 6 el beam] si n-am avut deloc probleme,am platit doar manipularea coletelor la noi.Discutand cu cineva de la TNT[salariat acolo,cu functie mare] mi-a spus ca aia au gresit, ca trebuia sa fiu taxat,noroc ca am primit coletele prin alta firma[romanao-americana-nu stiu daca mai exista si azi].Cred ca au dreptate cei ce au spus ca legile sunt in favoarea noastra [inca] si de vina sunt cei ce le aplica.Sunt sigur si eu ca vamesii isi cunosc meseria dar cred ca depinde si de bunavointa lor cum interpreteaza legea,lucru care n-ar trebui sa se intample.De partea noastra este adevarul ca noi nu urmarim obtinerea de avantaje
    materiale sau de alta natura,este un simplu hobby si atat!Trebuie sa accceptati faptul ca se si profita de aceasta inlesnire si unii fac mici afaceri din asta.Poate si de aici apar unele suspiciuni din partea vamesilor sau a altor oficialitati.In fine,cred ca FRR a deschis multe usi spre binele RA,e loc de mai bine,felicitari celor care inca mai aduc aparate si antene in YO,inseamna ca e inca puternic frumosul nostru hobby!Referitor la tineri,cat le-ar place de mult
    radioamatorismul,fiind la inceput,ei n-au bani si
    trebuie sa mearga la cluburi sau hami cu scule bune.Cred ca multi dintre radioamamtorii YO sunt deja in Europa,asa cum cred ca multi nu vor intra niciodata! 73'

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2005-06-11 22:58:28 (ora Romaniei)
  • Lui Traian, YO9FZS: mi-a placut postarea ta echilibrata , rezonabila si mai ales plina de bun simt. Apropo de eticheta CE, orice produs electric/electronic (dar nu numai) manufacturat in Comunitatea Europeana sau importat in Comunitate, trebuie sa fie in mod obligatoriu etichetat CE. Aceasta include si tarile in curs de aderare (ca Romania) care s-au obligat sa implementeze standardele CE de toate soiurile.

  • Postat de Nic - YO3GNO - la 2005-06-12 10:58:44 (ora Romaniei)
  • Nu incerc sa imi scuz punctul de vedere poate prea radical pentru unii, poate disimulat ironic pentru cei mai putini... ci sa subliniez un aspect, anume acela de "lobby" necesar pe care FRR il poate realiza in multe cazuri, inclusiv cele care se incadreaza in acest topic. Dealtfel un e-mail a plecat in aceeasi zi spre YO5CLN in care i-am sugerat ca 8% este un procent absolut normal intrucat echipamentul provine din afara CE. E aberant insa sa platesti 8% in plus pentru ca echipamentul dispune si de...receptor. Asadar "lobby" este cuvantul. A bon entendeur, salut.
    Simplul fapt ca acest topic a produs atatea "valuri" denota prin urmare sensibilitatea comunitatii de amatori la acest subiect.
    Daca vom privi spre cei mai puternici spunand "noi nu putem fi ca ei", probabil ca nici nu ne vom mai dori sa fim ca ei sau macar sa le semanam...Sigur ca exagerari de genul impartirii transceiverului preferat intr-o casnicie esuata pot starni simpatie in randurile unora sau altora dar asta nu rezolva probleme legate de mentalitate. Mentalitatile au proprietati foarte interesante, printre acestea si aceea ca raman acolo si se rasfrang in obiceiuri.
    Am remarcat si o trimitere a lui YO9FZS spre subiecte mai mundane cum ar fi extinderea spectrului de amator in YO - ce pacat insa ca aceste subiecte strang de obicei cele mai putine comentarii... De ce oare?
    Ca sa inchei, exista un caz in care o doamna radioamator dintr-o tara mare, a fost data in judecata de administratia locala pentru ca antenele ei deranjau peisajul. Stiti ce a facut comunitatea de amatori? A angajat un avocat pentru ca ingradirea dreptului la libera comunicare pe care administratia incerca sa o produca, le ingradea si lor dreptul, mai devreme sau mai tarziu. As numi timid asta ca fiind "interes de grup" cu talcul de rigoare.

  • Postat de Traian - YO9FZS la 2005-06-17 16:26:02 (ora Romaniei)
  • 4X1AD: Multumesc, Morel, am incercat doar sa raspund la problemele CONCRETE puse de autori. Da, ai exprimat corect, este vorba despre ETICHETA CE. Asta pentru ca ETICHETA nu implica neaparat (si mai ales nu obliga) certificare. Aceasta atentionare a fost facuta inclusiv intr-un numar mai vechi din RadCom la o rubrica EMI, si confirmata aici in YO legat de aplicarea acestei reglementari in cazul firmelor comerciante. Asa se justifica, de exemplu, existenta surselor de alimentare pentru calculator, etichetate CE, si care examinate cu atentie la interior ne surprind negativ (cele de calitate sunt cel putin certificate TUV sau au alte certificari similare si acestea se reflecta in constructia lor). Ce doream sa subliniez anterior, este ca problemele respective (vama...) nu sunt caracteristice si exclusive YO, ci si altora, iar amicul din LX a trebuit sa renunte la un produs din cauza lipsei unei etichete. La noi, practic se poate si fara CE (inca) si subiectiv vorbind, aceasta situatie ne este favorabila......
    YO3GNO: Nic, ai inteles gresit. Cei 8% vama nu se datoreaza prezentei receptorului in componenta produsului importat, ci aceeasi taxa 8% se plateste CHIAR daca emitatorul include si Rx, caci 8% este si pentru emitator separat, 8% si pentru Rx separat si deci situatia nu este aberanta, iar din aceasta cauza concluziile respective nu-si mai au sensul. In plus, ar mai fi o problema care din fericire in cazul nostru, al persoanelor fizice, este de cele mai multe ori omisa: posibilitatea ca produsul sa fie de tipul cu dubla utilizare, caz in care, din cate stiu, se plateste taxa cea mai mare sau nu poate fi comercializat. De exemplu, Rx-ul este de radioamator sau poate receptiona si emisiuni de radiodifuziune/TV ?! - stiu sigur ca o problema oarecum de acest fel a existat in Franta pentru Icom R9000 si de aceea versiunea R9000 pentru F nu includea banda de radiodifuziune 87,5 - 108 MHz si nici modulul de receptie TV; in SUA toti producatorii si comerciantii trebuie sa livreze liniarele de putere fara posibilitatea de lucru in banda de 10 m, in mod implicit; deci variatii pe tema exista totusi. Eu personal a trebuit sa dau declaratie pe propria raspundere ca produsul importat nu este cu dubla utilizare. Asa cum afirmi, 8% este rezonabil si chiar putin daca tinem cont de politica fiscala existenta, total nefavorabila (chiar ma mir ca taxa mai este inca de numai 8% si sper sa nu mai fie crescuta...) si mai ales comparand cu taxele impuse altor produse electronice (pentru un TV, produs normal pentru orice familie civilizata, taxa e de 42% !). In privinta lobby-ului, este adevarat, este necesar, dar se si face (ultima ocazie cunoscuta mie a fost la CERF 2005). Numai ca in acest caz concret, cum taxa este mai mult decat rezonabila, cu sau fara Rx inclus, lobby-ul nu prea ar mai avea rost, ba mai mult, tinand cont de actuala politica fiscala defavorabila si de nivelul de trai din YO, ar putea chiar sa aiba cu totul alte rezultate (v. articolele din mass media legate de scutirile "subiective" de taxe sau de incercarile respective -pentru yahturi de exemplu in conditiile in care alte obligatii sau aspecte sociale sunt neglijate; nu este o problema de "corectitudine" sau de "moralitate" din partea administratiei sau a politicienilor, legatura dintre aceste cuvinte si ei este oricum destul de subtire, hi!, este pana la urma o problema de moralitate a noastra, caci cum sa ceri sau sa scutesti de taxe - si acelea oricum reduse - niste aparate electronice de mii de dolari necesare unui hobby, in timp ce multe mii de pensionari si alte categorii sociale sunt nevoiti sa lupte pentru propria supravietuire zi de zi... cum ar parea o asemenea comparatie facuta la TV si ce efect ar avea asupra taxei de 8% ?! . In plus, nivelul la care trebuie facut acest lobby este destul de inalt si raman inca de gasit persoane aflate la acel nivel care sa fie dispuse a se implica cu adevarat si puternic pentru noi, cei 4000 de radioamatori YO sau cati om fi. Trebuie spus clar, daca macar un politician influent ar fi fost radioamator pasionat, poate ca am fi avut sanse, s-ar fi putut face un lobby mai important, si noua, ca si asociatie, ne-ar fi fost mai bine pe ansamblu, asa cum este de exemplu in cazul asociatiei vanatorilor (prietenii stiu de ce...). Lobby-ul ar fi util la momentul oportun, cand politicile fiscale ar fi mai relaxate, iar cum aceasta relaxare este determinata si de nivelul de trai, mie personal mi se pare ca acel moment este cam indepartat totusi. Exemplele anterioare legate de alocarile benzilor - sunt numai exemple si trebuiesc considerate ca atare, altele s-ar mai putea da inca, in ceea ce priveste YO, ramane de vazut. Exemplul cu doamna radioamatoare si interesul de grup este elocvent, insa sa nu uitam ca este de fapt exceptia care confirma regula, iar cei ce traiesc pe acele meleaguri si in acele grupuri ar putea da 100 contraexemple la fiecare asemenea unul, si aceasta este din pacate realitatea pe care nu trebuie sa o neglijam. Si tot din pacate, s-ar putea sa avem parte de asemenea reglementari pe viitor si aici in YO, caci viitorul catre care, ca si societate (vrem sa) ne indreptam este chiar acela, cu + si - lui........ YO3ND: Eu personal nu doresc sa impart calitativ radioamatorii YO pe categorii, cei care aduc pentru uzul propriu si cei care aduc sa vanda, cei care fac DX si cei care nu, cei care participa la concursuri sau nu, cei care folosesc QRO sau QRP, buni tehnicieni/operatori sau nu, etc., si mai ales buni sau rai, desi, recunosc, am o parere extrem de favorabila despre cei ce folosesc (sau mai bine zis - isi permit sa foloseasca inca) aparatura home made, de exemplu. Asta pentru ca, pe de o parte, diferenta in primul caz este data numai de perioada de timp scursa pana la vanzarea echipamentului existent la un moment dat, si orice radioamator - nu numai cei din YO - isi doreste ceva "mai bun" sau chiar si numai "altceva", si atunci cand dorinta se indeplineste, vechiul aparat nu se arunca si nici nu se face cadou, caci cei mai multi YO nu-si permit asta, ba trebuie sa-l si vanda pe cel vechi inainte de a incerca sa-l cumpere pe cel nou; deci cvasitotalitatea vor fi si vanzatori, hi. Diferenta care determina perioada de timp pana la vanzare este data de posibilitatile financiare si/sau de determinarea personala si nu de putine ori in cazul YO, de... curaj (!) deci o asemenea clasificare ar fi oarecum echivalenta cu una bogati/saraci (ce bine ar fi sa atragem mai multi "bogati" in tabara YO, v. problema lobby-ului pusa de Nic). Un alt motiv pentru care "clasificarea" nu ar fi ok este acela ca suntem putini, foarte putini, si deja, uneori in mod inconstient, suntem destul de divizati sau avem tendinta de "izolare in interiorul grupului" din pacate. Altfel, de ce sa consideram ca cei de peste granita de la care cumparam ne sunt de bun ajutor, ca sunt radioamatori "buni" si persoane de treaba iar ca cei de la care am cumpara de aici din YO ar fi cu totul altfel (in afara unei motivatii reale, concrete si bine intemeiate pentru cazurile izolate dar care in nici un caz nu se poate aplica global)? Chiar majoritatea firmelor si magazinelor cu produse pentru radioamatori de dincolo au pornit de la radioamatori ca persoane fizice (altii abia incep - v. K5MDM, K8PCU, WQ5J, si multi altii) si unele firme de profil sunt in proprietatea unor radioamatori sau sunt chiar afaceri de familie. De ce n-ar fi si in YO la fel, ar fi rau? Deocamdata in YO este altfel, practic nu exista magazine pentru RA, si din punctul de vedere atat al echipamentului existent cat si al ofertei, suntem in urma chiar si a tarilor vecine, inclusiv in ceea ce priveste "traficul" cu echipamente si constructiile HM. Eu personal sper sa apucam vremea in care sa vedem anuntate spre vanzare cel putin alte 10 transceivere in decursul aceleiasi saptamani, si asta fara comentarii nelalocul lor cum din pacate vedem in fiecare zi pe un alt website. Si sa pot vizita in YO3 cel putin 3 magazine cu produse de RA, (m-as bucura sa fie magazine proprietate ale unor YO). Sa nu uitam ca dinamica activitatii de radioamator este reflectata si de aceste aspecte, cu atat mai mult cu cat viata de zi cu zi s-a schimbat profund in ultimii 15 ani si nu ne mai permite abordari alternative cum ar fi fost "home made" de exemplu. Si ca de fapt originea acestor postari de aici sunt tocmai problemele uneori dificile ce pot apare la cumpararea din exterior, probleme care scot in evidenta avantajele achizitionarii din YO....... Toate cele bune tuturor, Succes si 73, Traian, YO9FZS.......
    P.S. De ce pot fi aceste discutii folositoare?! Pentru ca din aprobarile - chiar si zgomotoase - ale ideilor nu rezulta niciodata nimic nou sau folositor, ci numai din controversele pertinente si inteligente. Sa speram la mai multe...

  • Postat de Nic - YO3GNO - la 2005-07-09 00:14:17 (ora Romaniei)
  • Traian, nu eu am sustinut ca 8% sunt pentru ce ai inteles tu, ci autorul articolului, te rog sa recitesti post-ul autorului.

  • Postat de robertt - la 2008-03-24 06:45:15 (ora Romaniei)
  • am niste statii de emisie receptie motorola p040, stiu ca exista firme la care pot face un abonament de unda., adica sa imi fie alocata o frecventa pe care doar eu sa am dreptul sa comunic (intre statiile mele) poate cineva sa imi recomande o astfel de firma ? si cam care sunt tarifele?

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Importarea statiilor de emisie-receptie"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact