hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Secventiator trei canale – 60ms

Moisa Marius Sorin – YO8SGV, Ciobotariu Liviu – YO8RZK

Intentionand sa incep constructia unui aplificator de RF tranzistoriat de 600W pentru HF si banda de 6m m-am consultat cu YO8RZK – Liviu Ciobotariu, radioamator din acelasi QTH cu mine, care incepuse constructia unui QRO in banda de 2 m de 400W bazat pe tranzistoare LDMOS, tip MRF300.

Astfel a aparut necesitatea constructiei unui secventiator. Am cautat pe site-ul www.radioamator.ro in speranta ca vom gasi o constructie de acest gen, negasind, YO8RZK a continuat cercetarile pe internet si astfel au rezultat cateva scheme simple si usor de realizat, pe care le puteti gasi in link-urile de mai jos:
https://www.dh8bqa.de/sequencer/
https://eb104.ru/internet-magazin/ustroystva-dlya-zaschity-usiliteley-moschnosti/sequnser-for-all-bands
https://www.n4ga.com/transmit-receive-sequencing-you-amplifier/

Primele doua variante folosesc microcontrolere care necesita programare, in primul caz fisierul de tip . bin fiind disponibil in cel de al doilea, nu.

Nu am considerat ca e o problema majora programarea sau chiar si softul, dar noi am dorit totusi o schema mai simpla si rapid de realizat care sa nu implice si o componenta soft.

Astfel am ajuns la concluzia ca schema propusa de N4GA este cea optima in cazul nostru.

Am luat in cosiderare ca idee principala schema propusa de N4GA la care am adaugat un circuit de iesire si doua surse stabilizate de tensiune, una de 12V si una de 5V. Sursa de 12V pentru cazul in care tensiunea de alimentare este de 24v si este necesara o iesire pentru relee de 12V si cea de 5V pentru obtinerea tensiunii necesare la alimentarea montajului si BIAS-lui. Circuitul putand fi alimentat la 24V sau 12V, dupa caz. LED-urile de pe iesirele celor doua surse sunt pentru o constatare rapida a existentei tensiunii de alimetare.

Componenta principala in jurul careia este gandita schema secventiatorului este circuitul LM3880AC - Power Sequencer, care este construit TEXAS Instruments, in sase variante cu diferite temporizari pe cele trei FLAG-uri. Varianta care se preteaza pentru tema noastra, este cea de 60ms, in speta varianta LM3880AC.

La fiecare iesire din LM3880AC este conectat cate un circuit TPS22810, comutator de sarcină cu un singur canal, ce conține un MOSFET cu canal N care poate funcționa într-un interval de tensiune de intrare de 2,7 V la 18 V.

Schema este gandita cu trei canale pentru cazul in care este necesara cuplarea-decuplarea unui eventual preamplificator, apoi comutarea releelor pentru comutarea RX-TX, dupa care alimentarea circuitului de BIAS din cadrul Amplificatorului Final. Cele 3 LED-uri de pe iesirele comutate, indica existenta tensiunilor dupa comutare.

Lista componentelor necesare:
D1 -1N4148
Q1- BC 857
U1- LM3880AC
U2, U3, U4- TPS 22810
U5 – LM 7812
U6 – LM 7805
R1- 4.7k
R2, R7, R8, R9, R13, R15 – 1k
R3- 2.2k
R4, R5, R6 -100k
R10, R11, R12, R14, R16, R18, R20, R21 – 0 Ohmi – (Nu sunt necesare in caz de reproiectarea cablajului)
C1, C2, C3, C4, C5, C7, C10, C11 – 10nF
C6, C8, C9, C13, C16 – 100nF
C14 -100uF/25V
C15 -100uF/10V
Led 1- Led5 – 5 Buc
Rezistoarele de 0 ohmi au fost folosite ca punti de legatura, pe sub ele trecand trasee de cablaj.


Schema marita

Secventiatorul functioneaza astfel:

Circuitul se poate alimenta dupa caz pe intrarea de 24V sau 12V;

In momentul in care borna PTT este conectata la masa, tranzistorul alimenteaza cu 5 volti pinul 3 al circuitului LM3880AC, care la un interval de 60ms comuta tensiunea de 12V spre iesirea A, dupa alte 60ms tensiunea de 12V este dirijata si catre iesirea B si dupa inca 60ms tensiunea de 5V catre iesirea C.

Acest lucru asigură ca releele TX-RX sa nu comute RF si de asemenea, oferă un 5V comutat cu întârziere de 60 ms pentru circuitul de polarizare.

La decuplarea bornei PTT de la masa procesul se repeta cu aceleasi intervale de timp, in sens invers.

Dupa reproiectarea schemei am trecut la teste. Intr-o prima faza am incercat proiectarea cablajului pentru componente THT, dar din pacate circuitele integrate sunt fabricate doar in varianta SMD in capsula tip SOT-23, de aceea am achizitionat cateva placute de circuit imprimat care fac adaptarea de la SOT-23 la DIP-6, avand intentia de a proiecta cablajul pentru socluri de CI tip DIP-6. (vezi foto )

Aceasta varianta a cazut, dupa ce YO8RZK a facut cateva teste si a considerat ca se poate proiecta un cablaj doar cu circuite SMD deoarece nu este dificila lipirea componentelor de tip SMD, asta tinand cont de si faptul ca avem oarece experienta in constructii de montaje electronice cu componente SMD (MCHF-uri si Tulip-uri). De aceea am trecut la proiectarea cablajului numai cu componente de tip SMD cu ajutorul programului oferit de site-ul www.pad2pad.com, un soft de proiectare simplu si usor de invatat in scurt timp, intr-adevar fara multe pretentii. Configurarea traseelor poate nu este cea mai buna, dar asigura functionarea montajului.

Aici puteti vedea design-ul ales, pe care am realizat montajul. Dimensiunea placii este de 70x60mm:


PDF: Amplasare componente | Desen cablaj

Mentionez ca pentru prima oara am folosit pentru desenarea circuitelor pe cablaj tiparirea cu o imprimanta cu UV la o firma care se ocupa cu tiparire de bannere si tablouri de dimensiuni mici. Pentru desenarea in 6 straturi pe cablajul cu dimensiunea de 7x6cm am achitat suma de 5 lei. Eu am venit doar cu desenul tiparit in format PDF la dimensiunile necesare, restul a intrat in sarcina personalului firmei. De corodare m-am ocupat personal. Nu am avut problem de exfoliere , iar scoaterea desenului de pe circuitul ramas este destul de facila cu ajutorul unui cutter. De aceea recomand acest tip de realizare a cablajelor, deoarece necesita mult mai putin timp necesar aplicarii desenului pe cablaj si costurile sunt mici.

Consider montajul deosebit de simplu de realizat, montajul a fost testat de Liviu (YO8RZK) intr-o prima etapa, apoi de catre mine si ambele au functionat perfect de la prima punere in functionare, de aceea consideram ca poate fi realizat si inteles chiar si de radioamatorii constructori incepatori. Am testat montajul cu o sarcina de aproximativ 280 mA timp de 3 ore si nu am observat o incazire excesiva a surselor de stabilizare sau a altor circuite integrate.

Deasemenea montajul alimentat, a fost expus la radiofrecventa in banda de 2m cu o putere de aproximativ 5w cu antena unei statii portabile in proximitatea montajului, apoi cu puteri mai mari in banda de HF si nu s-a observant nicio disfuntionalitate sau perturbare in functionarea corecta a montajului. Aceasta constatare ne face sa consideram ca este un montaj sigur si stabil in functionare,chiar daca nu sunt folosite ecranari.

Puteti observa in fotografiile puse in articol si in film: https://www.youtube.com/shorts/zyKd0jecMrY, modul in care a fost realizat si in care functioneaza.

In speranta ca acest articol va fi folositor radioamatorilor care doresc sa isi construiasca singuri amplificatoare RF, le urez celor interesati mult succes in realizarea montajului.

Bineinteles, daca sunt necesare detalieri, putem fi contactati pe adresele de e-mail publicate pe www.QRZ.com.

73 de YO8SGV – Sorin si YO8RZK – Liviu!

Bibliografie:
http://www.radioamator.ro
https://www.dh8bqa.de/sequencer
https://eb104.ru/internet-magazin/ustroystva-dlya-zaschity-usiliteley-moschnosti/sequnser-for-all-bands
https://www.n4ga.com/transmit-receive-sequencing-you-amplifier/

Moisa Marius Sorin – YO8SGV, Ciobotariu Liviu – YO8RZK 

Articol aparut la 5-4-2023

2482

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (2)  

  • Postat de Sorin - YO7CKQ (yo7ckq) la 2023-04-04 15:22:12 (ora Romaniei)
  • Mulțumim pentru articol!

    O idee interesantă de implementare a unui secvențiator cu componente moderne; nu le cunoșteam și am explorat cu mare plăcere foile de catalog. Câte bunătăți oferă acum industria de semiconductori!

    La prima vizualizare a schemei am remarcat preocuparea pentru decuplarea RF. Totuși, figurarea ștrapurilor ca rezistori zero ohmi face ca schema să pară ușor stufoasă. Probabil se vor găsi utilizatori care vor reproiecta cablajul. TNX!

    73 Sorin, YO7CKQ

  • Postat de Moisa Marius Sorin - YO8SGV (yo8sgv) la 2023-04-05 19:33:25 (ora Romaniei)
  • Multumim mult pentru aprecieri! Speram ca acest articol sa fie de folos radioamatorilor care doresc sa isi construiasca singuri amplificatoarele RF.

    73 Sorin, YO8SGV

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Secventiator trei canale – 60ms"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact