hamradioshop.ro
Articole > Activitati DX, trafic radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti
Pagini de istorie

Concursul International al Radioamatorilor de Unde Scurte - 1957

Alexandru Panoiu YO9HP

Fiind pasionat de concursuri si atasat in mod special de YODXHF Contest, am dorit sa adun rezultatele acestui concurs, cu toate variantele intalnite de-a lungul anilor, intr-o singura pagina de internet, usor de accesat si cu popularitate in randul radioamatorilor YO. Site-ul www.radioamator.ro s-a oferit cu generozitate sa fie gazda acestei colectii de clasamente.

Sarcina de a gasi publicatiile care contineau rezultatele Concursurilor/Campionatelor de Unde Scurte ale Romaniei mi-a fost usurata de oferta generoasa, lansata de Cezar - YO3FHM/YO3KXL cu cativa ani in urma, de a descarca arhivele unor publicatii tehnice, inclusiv reviste ale radioamatorilor. Pagina de internet a radioclubului YO3KXL devenise inactiva (de fapt in proces de migrare spre un nou setup), dar am luat legatura cu Cezar, care a reactivat temporar link-ul si mi-a permis accesul la urmatoarele reviste:

- “Radioamatorul“ (Nr. 1/1951 si partial 1956-1957-1958)
- “Sport si Tehnica” (partial 1962, 1963, 1964, 1965)
- “Pentru Apararea Patriei” (partial 1959, 1960, 1961, 1962),
- “Radioamator YO” (partial 1993-1994).

Intrucat am luat contact cu radioamatorismul in anul 1972 si am fost autorizat oficial in anul 1976, nu am simtit pulsul anilor ’50-‘60 decat din relatarile disparate ale colegilor de radioclub. De data aceasta aveam in fata atat comunicari oficiale din partea A.V.S.A.P., Radioclubului Central sau M.T.T. , cat si relatari din viata radiocluburilor, contributii individuale ale radioamatorilor proaspat autorizati, rezultate din concursuri, din traficul DX, sau din vanatoarea de diplome. Bineinteles ca am facut abstractie de propaganda pro-sovietica specifica acelor timpuri si care se regaseste in majoritatea articolelor.

Am fost impresionat, in primul rand, de pasiunea si seriozitatea cu care operatorii autorizati (fie cu indicativ de emisie, fie de receptie) participau la activitatile specifice: concursuri interne sau internationale, rapoarte ale statiilor DX lucrate sau receptionate, publicarea unor scheme de montaje electronice si constructii de antene, activitate in undele ultrascurte etc. In al doilea rand am fost emotionat sa descopar informatii despre anii de inceput ai unor radioamatori pe care mai tarziu i-am cunoscut si personal (YO3-1570, Lucian Baleanu - ulterior YO9IF, YO3-1567, Vasile Pestritu - ulterior YO9IE - inca activ aproape zilnic in unde scurte, YO3VI - Iulian Scarlatescu, YO3ZA - Dan Antoni, YO3WL - Ion Raduta etc), sau cu care am realizat zeci de legaturi de-a lungul anilor.

Revenind la subiectul principal al acestui articol, am descoperit in mai multe reviste din anul 1957 informatii referitoare la modul cum au fost organizate desfasurarea si arbitrarea Concursului International al Radioamatorilor de Unde Scurte, editia 1957.

Conform Revistei “Radioamatorul” Nr. 1/1957, la acea data existau 110 indicative de emisie-receptie autorizate.

Din aceste 110 statii, 35 au expediat fise de participare. Probabil a participat la concurs un numar chiar mai mare decat cel regasit in clasamentul final. De asemenea au participat si 40 de statii YO cu autorizatie de receptie.

Ar fi minunat daca, in zilele noastre, 31% din radioamatorii autorizati ar participa la concursul YODXHF. Chiar si o participare de 10% din cele 4973 indicative existente in baza de date ANCOM ar asigura succesul oricarui concurs YO...

Va prezint mai jos regulamentul concursului, publicat in Revista “Radioamatorul” Nr. 7/1957.

Va rog sa observati cateva prevederi regulamentare, care astazi ar parea inutile, sau greu de aplicat:
- Sunt invitate sa participle doar statii din: UA-UZ (URSS), C (R.P. Chineza), HL, LZ, OK, HA, DM, SP, YU si YO.
- Se interzice lucrul cu tonul sub T 7 si cu statii din aceeasi localitate
- Se interzice lucrul cu statii care nu participa la concurs
- 4 ore de concurs, intre orele 08-12, ora Moscovei (?!!)
- Rezultatele finale vor fi stabilite de catre un colegiu de arbitri format din cate un reprezentant al fiecareia din cele 10 tari participante, colegiu care se va intruni la Bucuresti in luna Septembrie-1957.

Aceasta ultima prevedere a fost o surpriza pentru mine, convins ca arbitrarea concursului si validarea rezultatelor era sarcina exclusiva a organizatorului. Si totusi, in acele vremuri, in care deplasarea pe distante mari se facea de obicei cu trenul, nicidecum cu avionul sau cu autovehicule confortabile, erau mobilizati delegati din 10 tari, pentru a participa la arbitrarea unui concurs desfasurat pe unde radio! Este de inteles de ce reprezentantii R.P. Chineza sau R.P.D. Coreeana nu au facut deplasarea in YO.

Initial am suspectat ca regulamentul Concursului International al Radioamatorilor de Unde Scurte YO a copiat sau a fost influentat de regulamentul concursului CQ-MIR, organizat de Radioclubul Central al U.R.S.S. Totusi concursul CQ-MIR incuraja “intarirea legaturilor de prietenie intre radioamatorii tuturor tarilor din lume”, orele de desfasurare erau raportate la GMT, durata concursului era de 24 ore etc.

Va prezint mai jos articolul scris de YO3UD, ing. Olaru Ovidiu, publicat in “Radioamatorul” Nr. 11/1957, dedicat procesului de arbitrare a Concursului International al Radioamatorilor de Unde Scurte.




Mi s-a parut interesanta ideea autorului ca, pe langa prezentarea delegatilor si redarea atmosferei intalnirii de lucru, sa aduca in atentie un subiect strict tehnic: problema TVI – problema numarul 1 pentru radioamatori, “atat la noi cat si in tarile prietene”... Nu uitati ca suntem in luna Septembrie 1957. Televiziunea Romana incepuse sa emita oficial la 31 Decembrie 1956! Observati spiritul autocritic inevitabil in sabloanele presei din acei ani: “Delegatii romani insa tac. Se pare ca in problema interferentei televiziunii, radioamatorii nostri sint inca in culpa”.

Clasamentul final publicat in revista “Radioamatorul” Nr. 11/1957








Am prezentat mai sus una din editiile Concursului International YO, relativ bine documentate.

Accesand pagina https://www.radioamator.ro/contest/us/ puteti gasi alte clasamente, incepand cu anul 1954, partiale sau integrale, asa cum au fost inregistrate de-a lungul anilor de revistele si publicatiile de profil.

Lansez un apel catre radioamatorii pasionati de concursuri si de istoria radioamatorismului, sa completeze aceasta colectie de rezultate, cu informatiile care lipsesc sau care au o tinuta grafica precara. De asemenea orice amintiri, fotografii, comentarii despre editiile vechi ale YODX Contest, vor fi binevenite.

Conform evidentelor F.R.R., prima editie a Concursului de Unde Scurte al Romaniei s-a desfasurat in anul 1951. Cu ajutorul DVs sper sa putem publica si aceste rezultate.

Sperand ca am trezit interesul celor tineri pentru evenimente necunoscute lor, sau ca, pentru cei ajunsi la varsta senioratului, am readus in atentie momente traite cu zeci de ani in urma, va multumesc pentru atentie.

Pagina dedicata clasamentelor la YO DX HF Contest se gaseste la aceasta adresa: https://www.radioamator.ro/contest/yodxhf/

Alexandru Panoiu, YO9HP
yo9hp@yahoo.com

Bibliografie:
Pagina F.R.R. dedicata YO DX HF Contest: http://www.yodx.ro/en/results/
Arhiva http://yo3kxl.netxpert.ro
Colectia revistelor: “Radioamatorul“ (1951,1956,1957,1958), “Sport si Tehnica” (1962, 1963, 1964, 1965), “Pentru Apararea Patriei” (1959, 1960, 1961, 1962), “Radioamator YO”, editata de F.R.R., Radiocomunicatii si Radioamatorism, editata de F.R.R., Buletinul Informativ al F.R.R. (Nr.1 – 14).

Alexandru Panoiu YO9HP

Articol aparut la 29-10-2020

3216

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (15)  

  • Postat de Pit - YO3JW (yo3jw) la 2020-10-29 12:28:03 (ora Romaniei)
  • Alex,ar fi extraordinar daca si azi ar fi aceeasi participare.
    Sa nu uitam ca arbitrajul se facea la "mana" verificand legatura cu legatura pe fise de concurs completate pe foi de hartie.
    Azi cand avem calculatoare si tinem logurile cu programe dedicate ar trebui sa fie mult mai multi prezenti. Se pare ca lista de indicative autorizate este mult prea mare fata de cei care activeaza, nu numai in concursuri, dar chiar si in activitatile obisnuite.
    S-ar putea zice ca nu toti sunt sportivi in sensul in care este organizat FRR azi. Dar nici din cei care sunt socotiti "sportivi" nu toti activeaza sau participa in concursuri.
    Uitandu-ma la lista participantilor nu gasesc decat cluburile care au supravietuit timpului, dar si din ele unele au disparut.
    Sper sa vad un concurs in care sa nu poti termina de lucrat toti participanti dupa 30 de minute! Vorba lui Tavi, YO3JU(sk): Propagare este cand esti in banda!

  • Postat de Petru - YO8CDQ (yo8cdq) la 2020-10-29 13:39:35 (ora Romaniei)
  • Alex, am citit cu atentie articolul si mi s-a parut interesant, pentru aduceri aminte. Dar la categoria Statii individuale din 1957 cred ca ai uitat un indicativ. Este vorba despre YO3RX, telegrafistul Zoli despre care nimeni din cei intrebati, nu stie nimic. Sa fie asa de "secret" acest indicativ?. Eu am avut ocazia sa-l intalnesc de doua ori, odata in 80 metri CW si odata in Revista Sport si Tehnica, la rubrica SK. In ceea ce ma priveste am castigat si eu YODX-ul o singura data la categoria Juniori individuali. 73' Petrica

  • Postat de Alex - YO9HP (yo9hp) la 2020-10-29 15:59:58 (ora Romaniei)
  • Multumesc lui YO2DFA pentru expedierea rezultatelor editiei 2015 si lui YO6CFB pentru editiile 2011, 2016, 2019. Le voi pregati pentru publicare.
    Pentru YO8CDQ: Petrica, dupa cum observi, am redat integral paginile cu clasamentele din 1957. Nu il gasesc pe YO3RX - Zoli, nici in lista statiilor autorizate. Eu am lucrat cu Zoli, YO3RX in anii 1996-2004, dar niciodata in YODX Contest. Cred ca este o confuzie. Nu avea cum sa fie mentionat SK in Sport si Tehnica.
    Pentru YO3JW: Pit, multumesc pentru comentarii. Cand am mentionat acel numar de indicative din Callbook ANCOM, stiam ca nu toate indicativele sunt active, dar ideea ramane valabila. YODX Contest este in primul rand un eveniment cu rezonante istorice, sociale, sentimentale... Si chiar sportive, pentru o parte din participanti.
    73, Alex

  • Postat de Lucian DAMIAN - YO8SSB (yo8ssb) la 2020-11-01 11:17:37 (ora Romaniei)
  • Felicitari pentru articol, bine structurat si documentat!
    73 de YO8SSB!

  • Postat de Dan - YO3GH (yo3gh) la 2020-11-01 16:27:29 (ora Romaniei)
  • Felicitari, imi plac acest tip de articole, istoria trebuie pastrata, si facuta cunoscuta, oricand putem invata din ea...
    Numai bine

  • Postat de Alex - YO9HP (yo9hp) la 2020-11-03 09:49:13 (ora Romaniei)
  • Colectia de rezultate YODX Contest este in curs de completare cu clasamentele urmatoarelor editii: 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1975, 2013. Multumesc pentru informatii urmatorilor radioamatori: YO2BBT, YO2DFA, YO3FHM, YO4SI, YO4UQ, YO6CFB, YO6EX, YO9FNP.
    De asemenea astept comentarii, amintiri relevante despre regulamente, sau despre participarea la vechile editii ale YODXHF. Ca sa va provoc putin, redau o prevedere regulamentara din anii '70: Pentru statii de club exista categoria MO-MB dar si MO-SB!!! De ce oare au dorit organizatorii sa disperseze activitatea statiilor de club? Erau asa multe statii de club participante, incat sa isi permita stimularea participarii lor la categoria Single-Band? O explicatie ar putea fi clasa de autorizare (clasa a III-a) cu acces doar in 3,5-7-28 MHz. Totusi aceasta categorie este valabila si pentru statiile straine. Sau a fost decizia unui functionar din minister, neradioamator?
    73, Alex

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2020-11-06 15:43:29 (ora Romaniei)
  • Articolul mi-a trezit aduceri aminte care credeam că au dispărut cu totul.
    Pe vremea aceea aveam 10 ani și satul abia se electrificase. Mulți săteni aveau aparate de recepție „cu galenă”, majoritatea confecționate „pe prispă”, dar funcționau. Câțiva ani mai târziu îmi făcusem și eu unul, cu bobina „fund de coș” ca să fie „extraplat”. Din fericire se găseau piese și încă de bună calitate precum căști, condensatoare variabile, bobine, aruncate sau date la schimb contra alimente de nemții care s-au retras în grabă pe Valea Buzăului după 23 August. Un detector cu galenă costa la „prăvălie” 25 de lei, era mult, dar merita pentru că aveai lumea în casă. Am găsit în podul casei trei telefoane de campanie, la o mătușă am găsit căști radio, colaci de sârmă ba chiar și o lumetă periscopică de tip „foarfecă” pentru artilerie. Suficiente pentru a-mi aprinde pasiunea, alimentată mulți ani din singura carte pe care am procurat-o abia în 1960, „Ghidul radioamatorului constructor”. Sau de revista „Sport și tehnică”, prima în domeniu pe care am avut-o în mână din 1962, mi-a atras atenția de la primul număr când se „lăfăia” în formatu-i mare și colorat atrăgător la chioșcul de ziare aflat în drumul meu spre școală.
    Revin însă la articol. Citindu-l am fost surprins de ceva ce cu decenii în urmă era considerat un lucru obișnuit, dar uitasem de el, am văzut foarte mulți radioamatori receptori, mai mulți decât cei emițători. Din care am făcut și eu parte când am devenit YO4-3125/GL. Pe atunci autorizațiile de SWL erau emise de direcțiile județene (regionale) de poștă, nu de vreo autoritate guvernamentală.
    Până prin anii '80 era firesc ca la concursuri să apară clasamente cu stații de recepție și o abundență de QSL-uri de SWL, chiar și în UUS. Din care primesc și acum, dar numai din străinătate. Așa că mă întreb, nu neapărat retoric, dacă își mai au rostul categoriile de participare SWL în regulamentele concursurilor noastre de azi.
    Urmărind lista radioamatorilor receptori din articol am încercat să descifrez ceva ce azi nu mai știu cum arăta pe atunci: cum era format indicativul la stațiile de club. Pentru că știu bine, au existat și astfel de stații de recpție. Care au dispărut din clasamente cu mult mai înainte de cele individuale.
    73 de Tavi YO4BKM!
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2020-11-06 15:52:02 (ora Romaniei)
  • Revin cu o nedumerire: este posibil să se fi produs greșeli de tipar în listele din reviste? Pentru că am văzut indicativul YO8KS și, chiar dacă are numai două litere, știam că litera K a fost rezervată dintotdeauna stațiilor de club, fără precizarea că se poate atribui și la stații individuale din două litere.
    73, Tavi YO4BKM

  • Postat de Mircea - YO8RAA (yo8raa) la 2020-11-06 18:14:22 (ora Romaniei)
  • to yo4bkm. Spre deosebire de indicativele individuale statia swl de club avea doar 3 cifre in indicativ. 73 YO8RAA

  • Postat de Alex - YO9HP (yo9hp) la 2020-11-06 18:44:03 (ora Romaniei)
  • Pentru YO4BKM: Tavi, Nu am regasit indicativul YO8KS in nicio alta revista din acea perioada. Deci fie indicativul este real, dar inactiv, fie este o eroare de editare.
    In legatura cu indicativele de receptie, nu cred ca exista o regula de formare a sufixelor. Am regasit YO3-1435, Op. Andrei Giurgea, dar si YO2-693, Op. Gheorghe Dragulescu din Timisoara si YO7-36, Op. Negru Gelu din Strehaia.
    73, Alex YO9HP

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2020-11-07 09:28:13 (ora Romaniei)
  • Cu un e-Mail privat de la un radioamator am primit informații cu privire la întrebările mele. Nu știu de ce nu le-a arătat aici dar, fiind un mesaj primit de mine în mod privat, nu-i dezvălui identitatea.
    Iată ce am primit:

    Statiile de receptie colective aveau indicativul format din trei cifre, prima fiind 0 (zero).
    YO6-018 a fost indicativul statiei de receptie al Rc Sibiu.
    Toate statiile de receptie care aveau la inceputul sufixului cifra zero, apartineau unor radiocluburi.
    YO8KS a existat, era un om in varsta. A decedat prin anii '60.

    Referitor la listele cu indicative reproduse în articol, există totuși erori de tipărire, mai exact erori de culegere a textului. Prima clasată la receptori are prima cifră un zero scris convențional, ca la noi, celelalte au „cifra” O de la OSKAR.

    73 de Tavi YO4BKM!
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2020-11-07 10:21:28 (ora Romaniei)
  • După ce am postat comentariul anterior am trecut la o verificare „cu boldul” a listelor reproduse în articol. Se pare că au existat totuși erori, cel puțin în unul din cazuri. Comparând indicativele din clasamentul concursului din luna iulie 1957 cu lista stațiilor autorizate în ianuarie același an am constatat că în clasament apar 6 indicative în plus care, fie au fost atribuite după luna ianuarie 1957 (atât de multe într-o jumătate de an?), fie sunt tipărite eronat. Acestea sunt YO3RCC (imposibil să existe atunci cu trei litere, să fie YO3RC?), YO6KFA (probabil YO6KBA?), YO4KAM, YO5LI, YO2BK, YO3FI, YO2BW.
    Fac aceste precizări în ideea că, dacă există preocupări privind istoria radioamatorismului de la noi, aceastea trebuie să se bazeze pe date cât mai exacte, verificate de cât mai mulți „ochi” sau completate cu date deținute de colecționari ori urmașii lor. Personal dețin câteva numere din ce se numea în anii '70 „Buletin informativ” emis de FRR, respectiv numerele 4/1976, 5/1977, 6/1978, 7/1980, 8/1981, 9/1982, 10/1983. Dacă numerele de la 4 la 7 aveau coperți „de lux”, celelate le aveau din hârtie simplă.

    73 de Tavi YO4BKM!

  • Postat de Mircea - YO8RAA (yo8raa) la 2020-11-07 12:45:20 (ora Romaniei)
  • to yo4bkm: YO3RCC exista si era cel mai important radioclub din tara. Va las placerea sa descoperiti de ce...hi. Constat cu tristete ca cei care cunosc cel mai putin istoria radioamatorismului romanesc nu sunt cei tineri...ci tocmai veteranii. Apropo si de "veteranul" din yo2 care in alt topic sustinea ca indicativul lui Calin Rosetti ar fi "second hand". Nu a incercat nimeni sa-l aduca la realitate. (https://www.radioamator.ro/articole/print.php?id=911 ). Cam asa e si pe aici. Istoria adevarata a radioamatorismului romanesc este scrisa si poate fi gasita destul de usor de cei care chiar doresc sa o cunoasca. 73 YO8RAA

  • Postat de Oproescu Gheorghe - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2020-11-07 14:44:05 (ora Romaniei)
  • to yo8raa: în finalul comentariului faci o confuzie care, din păcate, se produce foarte des. Nu există istorii „adevărate” și istorii „false”, din simplul motiv că istoria este una singură, anume acel ansamblu de evenimente care s-au petrecut efectiv. Adevărată sau falsă este consemnarea în scris a istoriei, după perceperea sau interesul autorului (autorilor) care nu pot fi niciodată obiective. Cum este și consemnarea care arată că stațiile colective de recepție aveau indicativul format din trei cifre deși există consemnări care contrazic - cu probe - că și stațiile individuale au avut trei cifre. Din acest motiv, ca să ai o imagine cât mai completă a istoriei (nu însemană că va fi și „cât mai adevărată”), trebuie consultate surse din cele mai diverse, asta aparține istoriografiei.
    Ma impresionează că ești cuprins de un sentiment de tristețe care, sunt convins că nu îți cade bine, dar este posibil ca și aici să te înșeli. În primul rând veteranii de care ai scris erau copii pe vremurile care au devenit istorice pentru radioamatori, pentru alte vremuri mai vechi nu erau nici măcar născuți. Și nu văd nimic concret în sensul că tinerii cunosc mult mai bine istoria radioamatorismului cercetând ce s-a scris despre acest lucru, chiar și legat de indicativele cu trei cifre. Tot un veteran mi-a dat răspunsul pe care l-am și postat.
    Am găsit ce înseamnă YO3RCC, dar ai putea să explici de ce, din cele 4 stații de club din care făcea parte, este singura care nu are K la începutul sufixului? Ești sigur că a fost consemnat corect? Mult mai important - pentru toți, veterani sau tineri - ar fi fost să lămurești acest lucru, este posibil să mai am și lipsuri ca un veteran cum mă consideri.
      Comentariu modificat de autor.

  • Postat de Mircea - YO8RAA (yo8raa) la 2020-11-07 21:48:06 (ora Romaniei)
  • Dupa terminarea razboilui, in toamna anului 1946, un grup de radioamatori printre care Ernest Gross, Cezar Ionescu, Vintila Golumbovici, Paul Popescu Malaesti, Mihai Vasiliu, Cezar Pavelescu, Trifu Septimiu, George Craiu, Liviu Macoveanu, Ion Cioc, Stefan Stanescu, Iani Teodorescu si altii, au intocmit un memoriu ce a fost trimis la Directia Generala PTT din Ministerul Comunicatiilor, la Marele Stat Major al Armatei si la Ministerul de Interne. Prin aceste memorii se solicita aprobarea reluarii activitatii de radioemisie si receptie a amatorilor si reinfiintarea Asociatiei Amatorilor Români de Unde Scurte - AARUS. Dupa ce au primit avize favorabile s-a trecut la inceputul lui 1948 la reorganizarea AAUSR.
    La 25 februarie 1948, Tribunalul Ilfov, Sectia Notariat a autentificat Procesul Verbal de Constituire si Statutele luând fiinta "Asociatia Amatorilor de Unde Scurte din Romania" stabilindu-se si schimbarea prefixului din YR in YO. Sediul era in Calea Vacaresti nr.55, iar colectivul de conducere era format din: presedinte ing. Ernest Gross; vicepresedinte ing. Cezar Ionescu; secretar Vintila Golumbovici; casier Constantin Florian.
    In ziua de 2 octombrie 1948, Tribunalul Ilfov prin Sentinta nr.13, acorda personalitate juridica AAUSR. Hotarârea va fi publicata in Monitorul Oficial din 16 octombrie 1948.
    La 23 august 1949, apar in eter primele indicative YO. Primesc indicative si autorizatii 23 de persoane.
    La 16 aprilie 1950 are loc prima Adunare generala a radioamatorilor YO. Denumirea asociatiei se schimba in "Asociatia Radioamatorilor de Emisie Receptie de Unde Scurte din R.P.R.", având ca presedinte pe Ernest Gross (YO3AA). Asociatia va functiona in str. Jaques Elias nr. 2 din Bucuresti. Si aceasta noua asociatie se va inregistra la tribunal. Se organizeaza cursuri, examene, se incearca editarea unei reviste. Este vorba de revista Radioamatorul din care apare doar un singur numar. Se elibereaza autorizatii si pentru radioamatorii de receptie individuali. Acestea aveau forma YO-R-.... (3 sau 4 cifre).
    In 1954 activitatea de radioamatorism este incorporata in cadrul Asociatiei Voluntare pentru Sprijinirea Apararii Patriei - AVSAP. Initial denumirea acesteia a fost Asociatia Voluntara pentru Tehnica si Cultura Fizica - AVTCF. Sediul central era in Bucuresti, Bd.Dacia nr.13.
    Acum se infiinteaza Radioclubul Central având indicativul YO3RCC si sediu in Bd. Muncii 59. Salariati: Cpt. Pancenco Vasile, Cpt. Angelescu C-tin si Virban C-tin.
    Sub AVSAP inca nu era obligatia ca statiile de club sa aiba sufix cu prima litera K si nici interdictia ca statiile individuale sa nu aiba la inceputul sufixului aceasta litera.
    Aceasta obligatie apare abia in regulamentele de dupa 1960 cand miscarea radioamatorilor trece sub UCFS si apoi CNEFS.
    Odata cu desfiintarea AVSAP prin HCM 970/12 iulie 1960 si adresa comuna UCFS - AVSAP 1128/c/31 august 1960, miscarea de radioamatori din România este inclusa in cadrul Uniunii de Cultura Fizica si Sport (UCFS) ca ramura de sport tehnic, alaturi de motociclism, tir, modelism, planorism etc. S-a infiintat Comisia Centrala a Sportului Radio. Activitatea se desfasura in cadrul Federatiei Sportului Aviatic si Radioamator.
    La 28 martie 1961 la sediul RCC din Bd. Muncii 59, are loc prima sedinta la care au participat: Victor Nicolescu - Vicepresedinte al F.S.A.R.; Ion Lepadat - Secretar grl.adj. al F.S.A.R.; Iosif Paolazzo -instructor F.S.A.R.; Lt.Col. Ion Vidrascu; Mihai Tanciu, George Filipeanu, Nicolai Oneci, Teodor Ghicadia, Boris Bantgaf, Victor Nicolescu care prezinta noua forma de organizare a radioamatorismului in cadrul UCFS.
    In regulamentul radioamatorilor editia 1968, ca urmare a împartirii administrativ - teritoriala a tarii pe judete se modifica modul de alocare a indicativelor de receptie, dupa cum urmeaza:
    -statii individuale swl: YO + cifra district radio + liniuta de despartire + 4 sau 5 cifre + bara de fractie + prescurtarea judetului. (YO8-3426/SV, YO3-12235/BU)
    -statii colective swl: YO + cifra district radio + liniuta de despartire + 3 cifre + bara de fractie + prescurtarea judetului. Exemplu YO8-345/SV . Indicativele swl erau de o singura clasa.
    Daca in regulamentul din 1992 inca se mai recunoaste calitatea de radioamator swl dar nu mai stabileste cum se aloca indicativul sau ce obligatii/drepturi are, actualul regulament stabileste ca receptia este libera si deci nu se aloca indicative swl YO.

    Pentru boldul (tocit) a lui 4bkm atrag atentia asupra faptului ca in lista emitatorilor exista de doua ori sufixul CJ. Odata in 3 si odata in 6.

    73 YO8RAA
      Comentariu modificat de autor.

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Concursul International al Radioamatorilor de Unde Scurte - 1957"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact