Nini Vasilescu YO3CCC

Cand am auzit ce lucruri frumoase povestea dl. Ciontu despre Vasile, imediat i-am facut o propunere ca sa punem totul pe “hartie” ca sa ramana cat mai multe lucruri despre el; Vasile avea deja vreo 4 ani de cand plecase dintre noi. Dl. Ciontu imediat a fost de acord, i-am trimis pe e-mail intrebarile, dar avand si dansul tot felul de probleme, nu a putut ca sa-mi dea raspunsurile decat la o parte dintre intrebari. Din pacate, in 2016 si dl. Ciontu a plecat dintre noi. Am pus bine textul, iar apoi “luat de val” cu tot felul de probleme, spre rusinea mea, am uitat de el, noroc ca, cautand ceva in urma cu cateva zile am dat peste el si m-am hotarat ca sa-l scot la “lumina”.

Nini: Unde si cand l-ati cunocut pe Vasile Ciobanita YO3APG?

Dl. Ciontu: L-am cunoscut pe Vasilica (eu asa i-am spus, de la inceput, fiind cu 14 ani mai mic decat mine) in anul 1973, cand, ca tanar inginer electronist, absolvent al aceeleasi facultati absolvita si de catre mine (Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, din cadrul Institutului Politehnic – Bucuresti), fusese repartizat (ca sef de promotie) la Institutul de Cercetari Stiintifice al Armatei Romane (unitate militara de elita a MApN), unde eu lucram, deja, de 4 ani. Mi-a placut de la inceput firea lui de moldovean molcom, bine educat, respectuos, bine pregatit profesional, seriozitatea sa, dar si simtul umorului pe care-l avea din belsug. Ne-am imprietenit repede si prietenia noastra intima a tinut pana la ...tragicul lui sfarsit.

Nini: Cat timp ati fost colegi de serviciu ?

Dl. Ciontu: In cadrul Sectiei de Transmisiuni (telefonie, radio, radioreleu) am fost colegi numai in 1973, caci incepand cu anul 1974, am fost mutat la Sectia Sesizoare-Radar, nou infiintata, eu fiind inginer de radiolocatie. Bineinteles ca separarea noastra de catre... un culoar al cladirii Institutului... nu a fost un motiv de a nu continua prietenia si colaborarea tehnico-stiintifica (statia radio si radiolocatorul au ceva comun: RADIOTEHNICA !). Deci, am fost 16 ani, colegi in cadrul Institutului (pana in 1989, cand el a devenit Secretar General al FRR) si inca peste 20 ani, in continuare... cand, intr-un fel, in cadrul colegiului de redactie al revistei FRR (Radiocomunicatii si Radioamatorism), eu cu Vasilica am fost... tot colegi de serviciu (in serviciul... Radiotehnicii !)

Nini: Ce fel de teme (lucrari) se efectuau la Institutul Armatei ?

Dl. Ciontu: Spre deosebire de alte institute de cercetare stiintifica civile, care lucrau pentru varii beneficiari cu care incheiau contracte, Institutul de Cercetare Stiintifica al Armatei nu avea decat un singur beneficiar al cercetarilor sale: Ministerul Apararii Nationale si Armata Romana. Institutul Armatei putea incheia contracte cu oricare institut de cercetare civil, dar numai ca... beneficiar de servicii ! Sarcina de baza a Institutului Armatei era, ca folosind priceperea cercetatorilor romani, sursele de informatie legale, componente si tehnologii de fabricatie din tara, un import (rezidual) minim posibil, sa elaboreze si sa introduca in fabricatie, noi modele de tehnica militara, care sa inlocuiasca tipurile vechi, importate, si costisitoare din punctul de vedere al mentenantei. La Sectia unde a lucrat Vasilica s-au elaborat, de exemplu, diverse prototipuri de statii radio si radioreleu, la Sectia de Radiolocatie, prototipuri de diverse radare, etc. Prototipurile impreuna cu documentatia de fabricatie au servit la introducerea in fabricatie de serie a produselor, la diferite fabrici si uzine, cum ar fi, pentru produsele radiotehnice, Electronica Industriala, IEMI, Electromagnetica, etc. Vasilica a facut parte, adesea, dintre cercetatorii Institutului detasati la Intreprinderea de Electronica Industriala, pentru a ajuta la introducerea in fabricatie a produselor cercetate.

Nini: Stiu chiar de la el ca a fost in Coreea de Nord. Ce-mi puteti spune despre asta?

Dl. Ciontu: Pentru schimb reciproc de informatii si experienta, cu similari de-ai cercetatorilor stiintifici din alte armate ale tarilor prietene (ale “Lagarului Socialist”), pe baza unor protocoale de Stat, se planificau vizite periodice. O parte a echipei de cercetare a unei teme, stabilita pe baza unor criterii (nevoile de informare, depasirea anumitor impasuri, descoperirea unor tehnologii concrete, diferite de ale noastre, etc.), pleca in astfel de vizite, care durau cateva zile, pana la o saptamana. Am stiut de vizita lui Vasilica tocmai in Koreea, dar nu am discutat decat despre aspectul geografico-turistic al ei, si nu continutul de specialitate, care nu ma interesa. Eu insumi am facut astfel de vizite in Cehoslovacia si Bulgaria, si am ratat de putin una in China (un impediment cu pasaportul de serviciu), cu obiective tehnice legate de RADAR, care nu l-au interesat, evident, pe Vasilica !

Nini: Aveti cumva idee, pe la ce simpozioane (congrese) a participat Vasile ?

Dl. Ciontu: Cercetatorii stiintifici de la Institutul Armatei, spre deosebire de cei de la institutele civile, nu aveau voie sa participe la manifestatii stiintifice (congrese, simpozioane, seminarii, expozitii, etc.) in afara tarii, si nici sa trimita spre publicare articole tehnico-stiintifice la revistele straine. Puteau participa la sesiunile stiintifice organizate in tara, sa scrie si sa publice in presa tehnica din Romania. Si atat eu, cat si Vasilica am facut acest lucru. Am participat an de an la sesiunile REP (Realizari in Electronica Profesionala) ale Institutului de Cercetari Electronice (ICE-ICSITE), care se tineau la Snagov, la conferintele CAS (Conferinta Anuala de Semiconductoare) ale Institutului (Centrului) de Cercetari de Semiconductoare (CCSIT), care se tineau itinerant pe Valea Prahovei (Timisul de Sus, Sinaia, Predeal ), precum si la alte manifestari organizate de catre IPRS-Baneasa, Academia Militara Tehnica, Institutul Politehnic-Bucuresti, Universitatea-Iasi, etc. Ar fi laborioasa si nu prea utila o contabilizare a tuturor acestor participari; cert este ca au fost multe, pentru mine in 21 de ani si pentru Vasilica in 16 ani de activitate in Institut. Am intocmit si am prezentat unele comunicari impreuna, precum si unele articole in Buletinul Intern al Institutului. Ca membri ai CRIFST (Comitetul Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnicii), de pe langa Academia Romana, amandoi am prezentat, in ultimii ani, comunicari stiintifice la sesiunile organizate bianual.

Nini: Ce-mi mai puteti spune despre activitatea lui Vasile in Institut ?

Dl. Ciontu: In anul 1974, Vasilica ma invita la Punctul de Control de la intrarea in Institut (langa aerodromul sportiv de la Clinceni). In camera amenajata special pentru oaspeti, Vasilica imi prezinta pe... Lucian Anastasiu YO3AXJ, radioamator, prieten de-al sau de pe vremea liceului (ambii moldoveni de pe langa Piatra Neamt), si mi-l recomanda pentru postul de tehnician radio care il aveam liber in echipa mea de cercetare. Mi-a expus calitatile lui, eu am mai pus anumite intrebari, si am fost de acord. Am dus propunerea sefului meu direct care a fost de acord si el. Bazati amandoi, in fond, pe referintele lui Vasilica, aceestea s-au dovedit serioase, reale, si nu ne-am inselat... In anii ’80, cei doi m-au lamurit sa devin radioamator, am dat examen la sediul din str. Dr. Staicovici si am obtinut indicativul YO3FGL. Eu mai fusesem radioamator prin anii ’50, dar numai... receptor.

In Institut, in Sectia de Transmisiuni, Vasilica era un om de baza, un inginer bine pregatit, care-si rezolva in totalitate sarcinile tehnice de cercetare, conform planului. A fost bine apreciat de catre sefii sai ierarhici, avand notari de serviciu anuale exceptionale si promovat cercetator stiintific principal. Asta nu l-a impiedicat sa ramana acelasi om modest si respectuos, placut tuturor. Nu a avut niciodata conflicte de nici o natura, cu cineva din jurul sau.

Nini: Cum ati mai colaborat cu Vasile Ciobanita dupa plecarea lui din Institut ?

Dl. Ciontu: A fost o adevarata odisee cu plecarea lui din Institut in 1989, pentru a deveni Secretarul General al FRR. Cred ca si el, personal, a fost framantat de dilema: FRR sau Institutul ? La el a invins pasiunea pentru radioamatorism, dar sefii lui ierarhici din Institut nu vroiau sa-i dea drumul ! Caci, nici un sef pe lumea asta nu renunta la subordonatii care fac treaba buna ! Asa-i si la fotbal ! HI! Au fost necesare interventii la nivele superioare, cu argumente puternice, pentru... mutarea lui Vasilica. Am continuat si dupa anul 1990, cand am iesit la pensie, sa fiu prieten si sa colaborez cu el, la revista si la unele actiuni intreprinse de FRR cu alte institutii; de exemplu: OSIM, Muzeul Militar, diverse radiocluburi, ELPROF etc.

Redactarea revistei FRR, a carei aparitie lunara, timp de multi ani, din cauza insuficientei acute de fonduri, l-a stresat incotinuu, i-a ”macinat” sanatatea. In plus, ca adevarat secretar general ”jucator” a tinut sa fie intotdeauna in mijlocul radioamatorilor,”batand” drumurile Tarii pentru asta, organizand activitatea radioamatorilor romani conform unor ”calendare” judicios intocmite, dar mai ales, intocmai respectate ulterior. Sotia lui a dovedit o mare intelegere pentru aceeasta laborioasa activitate a sotului ei.

In prezent, ca redactor coordonator al unei carti ”File din istoria radiotehnicii si electronicii romanesti - Oameni si faptele lor”, aveam in Vasilica un coautor prolific, care este ”primul” pe lista celor 25 de coautori. A plecat dintre noi ramanandu-mi ”dator” cateva scrieri despre unele personalitati disparute ale radioamatorismului romanesc, despre care Wikipedia nu ne ofera nici macar un “ciot biografic”. In memoria lui Vasilica, noi ceilati coautori, trebuie sa finalizam cartea, totusi !

Ca pentru intreaga lume a radioamatorismului romanesc si pentru prietenii lui apropiati, disparitia prematura a lui Vasilica, constituie o grea pierdere, cu care incercam sa ne obisnuim. Cand voi ajunge si eu in Lumea in care se afla acuma el, fie ea si o lume numai a spiritelor, as vrea sa-l reintalnesc, si sa fim din nou prieteni!

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 31-1-2020

2384