hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari         Tipariti

CENTENARUL IN ETER

Adrian Stoicescu YO5BFJ

Anul 2018 reprezinta o grandioasa sarbatoare pentru Romania , implinirea a 100 de ani de la Marea Unire , eveniment crucial in procesul restabilirii dreptului de unitate al romanilor, locuitori de milenii ai acestor pamanturi binecuvantate de Dumnezeu cu bogatii, frumuseti si valori ce nu se regasesc des pe mapamond. Cred ca fiecare locuitor, indiferent de obarsie, al acestei tari are dreptul sa fie mandru de valorile sale , are dreptul sa participe cu intreg sufletul sau la Sarbatoarea Tarii si sa o vesteasca tuturor cu mandrie si bucurie sincera. Aceasta sarbatoare merita din plin atentie si din partea noastra, a radioamatorilor.

Am pornit la sfarsitul anului trecut prin conceperea unui proiect care sa cuprinda actiuni ce vor pune in valoare acte semnificative din istoria neamului si care sa fie conexate cu evenimentul de la 1 Decembrie. La conceperea si realizarea acestui proiect am colaborat si cu alti radioamatori din tara, ale caror indicative le veti vedea mai jos... Asa s-a nascut "Centenarul in eter" care in esenta este prezentat in cele ce urmeaza.

Indicativele YR100U, YR0REX si YROMB au fost active in acest an in toate benzile si modurile de lucru la urmatoarele evenimente astfel:

  • Unirea principatelor - 24 Ianuarie 1859 - YR100U (15 ianuarie-24 ianuarie);
  • Unirea Basarabiei cu Romania - 27 Martie - YR100U (17 martie-27 martie)-27 martie 1918 fiind ziua in care Sfatul Tarii Basarabiei a hotarat Unirea cu Romania;
  • Ziua Independentei - 9 Mai 1877 - YR100U (1 mai -9 mai);
  • Incoronarea Regelui Ferdinand ca Rege al Romaniei Mari -15 Octombrie 1922 - YR0REX (5 octombrie - 15 octombrie)
  • Intrarea lui Mihai Viteazu in Alba Iulia - 1 Noiembrie 1599 - YR0MB (20 octombrie - 1 noiembrie)
  • Ziua Nationala a Romaniei - 1 Decembrie - YR100U (20 noiembrie-1 decembrie) .
  • In data de 1 Decembrie s-a desfasurat concursul "Cupa Centenarului".

Au fost emise diplome in format electronic, diferite pentru fiecare eveniment si am tiparit carti postale de confirmare pe care le vom expedia celor cu care am realizat contacte radio.

In final vom emite diploma "CENTENAR" pentru 6 legaturi radio realizate cu indicativele de mai sus, dar trebuie realizata obligatoriu o legatura per eveniment .

In cifre, pe scurt, totul arata astfel: 22164 QSO-uri realizate, peste 1050 diplome acordate si peste 100 participanti la concurs.

Am finalizat acest proiect printr-o intalnire festiva, cu majoritatea participantilor (cei care au fost mai aproape de Alba Iulia), desfasurata pe 9 decembrie, intalnire la care am acordat tuturor participantilor diplome si cateva cadouri pentru a le aminti despre colaborarea la aceasta excelenta actiune.

Desigur ca din aceasta actiune am invatat mai multe lucruri. Amintesc doar cateva:

  • daca se vrea se poate;
  • conditiile pentru diplome au fost putin cam "libertine", ceea ce a ingreunat emiterea unora dintre ele in regim automat;
  • am invatat ca lucrul in echipa este avantajos;
  • propagarea nu ne-a ajutat, mai ales in benzile superioare.

Sigur ca am depus eforturi mari pentru obtinerea acestor rezultate, dar nu am fost singuri, ci impreuna cu prieteni radioamatori din Cluj-Napoca, Satu-Mare, Bacau , Vaslui, Braila si Valcea. Iata-i pe toti participantii aici, in stricta ordine alfanumerica, YO3FWC (N2YO), YO4BKM, YO5BMT, YO5BXI , YO5CAY, YO5CEA, YO5CUQ, YO5DDD, YO5DHQ, YO5EI, YO5IP, YO5ODS, YO5OEW, YO5OIC, YO5OHC, YO5OHO, YO5OHT, YO5PCS, YO5PEH, YO5PHU, YO5PUR, YO5PVZ, YO5TP, YO7AYH, YO8CT, YO8RZJ, YO8SJR, YO8ST. Impreuna cu acesti oameni de isprava am dovedit ca se poate.

Era totusi mult mai frumos daca un asemenea proiect s-ar fi desfasurat la nivel national.

Din punct de vedere financiar ne-am descurcat mai greu, costul total pana acum se ridica la aproximativ 2500 de lei, de aceea unele activitati (expeditiile QSL) le vom realiza pe masura ce vom aduna banii necesari din cotizatiile de anul viitor.

In final uram tuturor radioamatorilor Sarbatori fericite si un sincer La multi ani, din Alba Iulia, loc unde, acum 100 de ani, a fost intregita Romania!

Adrian Stoicescu YO5BFJ

Articol aparut la 23-12-2018

2488

Inapoi la inceputul articolului

Nu exista comentarii postate.
Comentarii (0)  

La acest articol nu se (mai) primesc comentarii.

Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact