Mitica Pasaliu YO7VG

De mic copil m-am nascut cu un fel de curiozitate iesita din comun. Vroiam sa stiu totul si în special sa aflu ce se afla înauntrul fiecarei masinarii .

Când începui, în primele clase primare, sa desleg taina buchiilor . ma simteam atras de coltul în care gaseam ceva aplicativ din domeniul fizicii si al chimiei. Acesteia din urma am cazut victima prin inversarea amestecului solutiei ce constituia pila electrica Leclanche, ce vroiam s-o construiesc.

Pe la vreo 12-13 ani, învatatorul meu, care folosea elevii mai mari la diferite muncii în gospodaria scolii si a sa personala-care era tot în incinta scolii-m-a pus, într-o zi sa fac putina ordine în biblioteca.

Tin minte ca avea pe fiecare raft câte o eticheta în care era scris domeniul cartilor printre care si un compartiment cu carti tehnice.

Acolo am gasit câteva carti în domeniul radiofoniei care mi-au atras atentia imediat deoarece vazusam la un boier o cutie care vorbea, careia îi spunea radio. Acesta o scotea câteodata, vara, pe balcon si noi copii ne strângeam în grup sa cascam gura.

Revenind la cartile acelea de radiofonie, rasfoindu-le am vazut si niste desene încârligate dar fiind scrise în alta limba (ulterior am constatat ca erau în limba franceza) le-am lasat la locul lor. Dar, pe un alt raft se aflau si câteva reviste. Printre acestea una care se intitula "Ziarul Stiintelor si al Calatoriilor" m-a atras imediat.

Rasfoind-o dau de un articol care se intitula "Construiti un aparat de radio cu galena".

Dupa ce termin treaba îî spun ce am vazut si i-am cerut permisiunea sa mi dea si mie acea revista sa o citesc. Nu m-a refuzat dar s-a uitat mai staruitor la mine. Era un om inteligent si patrundea usor în interiorul elevului si la absolvire stia totul despre fiecare si-l îndruma exact în domeniul unde constata el ca are inclinatii.

Ulterior ma abonez si eu la acea revista pe care o primesc câtiva ani la rând.

Incepând sa studiez schema si mai apoi lista de materiale, constat ca nu aveam de niciunele.

Un condesator variabil cu mica, o casca, sârma de bobinaj etc... erau obiecte ce nu mai vazusam prin nici-o pravalie din catunul meu si înca în doua sau trei comune mai mari, din apropiere pe unde am plecat sa le caut.

Am facut o lista si am apelat la un vecin, care mergea des la oras, sa caute si sa mi le cumpere.

Le-am procurat cu greu. Detectorul- cristalul- cum i se mai spunea m-am decis sa-l construiesc singur - dupa reteta data de autor - (o bucatica de plumb topita într-o eprubeta deasupra unei flacari si în amestec cu sulf).

Nu mi-a reusit de prima data dar dupa înca, doua trei încercari, am reusit.

Le-am montat pe o bucata de placaj si începui testarile: gasirea punctului sensibil de pe acel conglomerat de plumb si pucioasa, dar fara antena nu se auzeau decât niste slabe pocnituri. Si antena a fost o problema. Imi trebuiau 20 de metri de lita din cupru pe care nu i-am putut gasi pe la nici-o pravalie si ca sa mai apelez din nou la vecinul meu mi-a fost rusine ca si asa m-a repezit ca el nu are timp sa umble dupa "cai verzi pe pereti".

M-am multumit cu niste sârma galvanizata ce se folosea la uscatul rufelor si se gasea mai în toate pravaliile.

Când, în sfârsit, totul a fost gata începui munca de testare, de ascultare de ore întregi, cu castile pe urechi. Ma ascundeam de ai mei dar fratii mai mici stiau totul, erau mereu dupa mine.

Când auzii prima voce eram în al noulea cer. Cel mai bine se auzea noaptea. Incepui sa neglijez cartea si scoala.

Dar, bucuria nu a durat prea mult. Intr-una din zile, seful postului de jandarmi zareste antena mea întinsa între doi pomi - din care unul dadea în ulita - si-l chiama pe tata si-l întreaba ce este cu sârma aia. Are cumva un post TFF(telegrafie fara fir)? Ce sa stie tata ce este ala TFF dar eu care eram ascuns dupa prispa am auzit totul si atunci când i-a zis sa dea sârma jos ca vine sa caute prin casa.

Mi-am strâns toata munca mea si am ascuns-o într-o cutie de pantofi în podul casei-dupa horn, unde a stat multi ani. Era în preajma declansarii celui de al doilea rasboi mondial si posturile acele - zise clandestine - pe care le auzeam eu- nu faceau altceva decât sa invrajbeasca popoarele.

Dupa terminarea rasboiului am cautat cutia mea am mai folosit-o câtva timp dar gasind una facuta de fabrica la oras nu i-am mai dat nici-o atentie.

Parasesc satucul meu si tot învatatorul meu gasindu-mi de lucru la oras trebuia sa-mi termin studiile începute ca elev particular (la fara frecventa) la Liceul Comercial - un alt domeniu departe de tehnica, dar , în timpul liber, tot mereu aproape de aceasta.

Luat de valurile vietii, trebuia sa gândesc matur pentru ca, deacum, sburasam de sub aripile parintesti si trebuia sa muncesc pentru a ma întretine. Acesta a fost numai preludiul unei pasiuni ce va urma si care dureaza de peste 4 decenii.

In primavara anului 1956 - întors în Turnu Severin dupa ispasirea unei pedepse nedrepte de cinci ani, aruncat pe o miriste, sub cerul liber al Baraganului, am observat ca pe fosta strada, Karl Max - în plin centrul orasului - într-o încapere era organizata o expozitie cu diferite constructii radio.

Aflu, atunci ca, la etaj, un grup de tineri erau adunati într-un club, asa zis, al radioamatorilor de unde scurte.

Aci, aveam sa fac cunostiinta cu Nelu Jiplea - fostul YO7EF - si cu Toto Niculescu elev de liceu. (YO7FT de astazi) Acestia mestereau ceva la o cutie, în care, spuneau ei, aveau sa monteze o statie de emisie - receptie pentru radioclub. Tot spatiul rezervat acestei activitati era un coridor de 3x2 m .

Îmi aduc aminte ca odata Nelu facuse niste probe la un redresor si a scos din montaj, un condesator mare în hârtie, în ambalaj metalizat si l-a lasat, undeva, ce impiedica trecerea. Toto vrând sa-I mute într-un loc mai potrivit, l-a apucat de cele doua "coarne" si curentându-l asa de tare m-a izbit si pe mine si ne-am trezit amândoi aruncati de un perete! Nelu era singurul radioamator autorizat iar restul doritori si ei, sa îmbratiseze aceast sport.

La vremea aceea, aceasta miscare era coordonata de catre AVSAP (Asociatia Voluntara pentru Sprijinirea Apararii Patriei) asociatie militara care a subventionat - la început - aceasta sectie de radioamatori în scopul pregatirii de tineri în transmisiuni. Ulterior s-a acceptat si statutul propus de grupul de radioamatori formati înainte de cel de al doilea rasboi mondial si interzisa pâna aproape de 1949, adica sa fie pregatiti tineri si ca radioamatori cu statii personale.

In 1956 -conform fostei configuratii administrativ-teritoriale cu regiuni si raioane - noi eram sub tutela regiunii cu sediul la Craiova si responsabil de aceasta activitate era Nea Niki Ovesa.

Acesta nu era radioamator dar era legat trup si suflet de aceasta miscare.

In curând capatai si eu un indicativ de receptor si începui constructia unui receptor OV1, receptor ce, la vremea aceea, era miraculos. Se auzeau statii ce astazi nu le auzi cu echipamente de ultima ora. Dovada este imortalizata într-o fotografie facuta cu ocazia terminarii primului TX - un QSL primit din Haiti, ca receptor.

In anul 1958, la 25 Mai obtin în urma examenului depus la un loc cu Toto si Bebe Moia (YO7DK de mai târziu) si alti câtiva, certificatul prin care se atesta îndeplinirea conditiilor pentru obtinerea autorizatiei ca emitator-receptor începator (clasa III-a).

Urmeaza întocmirea dosarelor si expedierea acestor la MTTc în vederea obtinerii autorizatiilor respective.

Pe la mijlocul anului 1960 toti cei care depusesera aceste dosare au primit autorizatiile respective inclusiv statia colectiva cu indicativul YO7KBS. Eu primesc raspuns negativ. Timp de cinci am facut, în fiecare luna, câte o cerere si de fiecare data acelasi raspuns:NEGATIV. Nu se spunea motivul dar eu îl stiam. In 1951 am fost ridicat, într-o noapte cu toata familia si aruncat pe o miriste pe Câmpia Baraganului. Eu nu eram trecut pe lista Militianului dar a trebuit sa-mi urmez sotia si mama acesteia - refugiate din Basarabia în anul 1941.

Povestea este mai lunga dar ma opresc aici pentru ca aceia este o alta poveste.

Ma duceam deseori la Navrom unde Nelu facea serviciu ca tehnician la întretinerea aparaturii radio de pe vasele fluviale si mai faceam câteva exercitii pentru însusirea alfabetului Morse cu el si cu seful Statiei care tinea legatura cu vasele plecate în cursa pe Dunare.

Nelu povestea adesea necazul meu si de multe ori erau mai multi marinari adunati la un loc. Intr-una din zile- din întâmplare - în grupul format s-a aflat si un securist care a auzit povestea mea.

A doua zi îl întâlneste pe Nelu si îi spune ca ar vrea sa stea de vorba cu mine, stabilind si ziua si ora întâlnirii. M-am prezentat, I-am povestit sau mai bine zis mi-am facut autobiografia- cum se facea pe vremea aceea- si pe care o învatasam pe dinafara.

A plecat nu mi-a spus nimic dar, la numai vreo 2-3 saptamâni de la depunerea unei noi cereri pe care mi-a spus s-o fac, am primit de data aceasta, aviz favorabil.

Nici în ziua de astazi nu stiu cine a fost acel om dar, se pare, ca printre acestia mai erau si oameni în adevaratul sens al cuvântului. Pâna la primirea autorizatiei celor doi-Toto si Bebe - cu toti lucram ca pirati. Faceam diferite montaje simple - de fapt un autooscilator cu un tub - pe 50 de Mhz - ziceam noi. Il masuram cu puntea Lecher facuta cu migala si rabdare de tatal lui Toto. De obicei, testarile le faceam la el acasa.

De acolo plecam catre casele noastre si de unde, surprindere , nu ne mai auzeam. O luam iar de la început si în final, cu ajutorul lui Nelu care avea o dexteritate la construirea bobinelor. Parca îl vad si acum cum lua o carcasa oarecare (fara miez) înfasura un numar de spire si apoi confectiona un trimer dintr-o bucata de sârma emailata-mai groasa-pe care înfasura, mai întâi o bucata de staniol si peste aceasta câteva spire tot din cupru emailat dar mai subtire.

Ramâneam surprinsi când dupa punerea sau scoaterea câtorva spire reusea sa aduca la rezonanta circuitul oscilant respectiv. Triumful era manifestat printr-un fel al sau specific pe care cu totii nu l-am uitat nici astazi. Astazi, Nelu nu mai este printre noi. Ne-a parasit mult prea de vreme.

Bine zicea YO3AL în revista noastra Nr. 3-2003 în articolul sau "Am pierdut un prieten ca un un frate":-la care subscriu si eu: "Dumnezeu sa te aiba în paza Nelule si când mi-o veni sorocul poate ne vom întâlni din nou. Daca va fi cazul vom lua-o, poate, din nou, chiar de de la 0V0 cu lampa RV12-2000".

Ne luasam fiecare, câte un indicativ - de obicei cu initialele numelui si prenumelui - si pronuntat la întelegere. Nu aparusa obligativitatea folosirii alfabetului fonetic de astazi. Tot în aceasta perioada ne facuram planurile, scormonind scheme prin putinele carti la îndemâna, la vremea aceea, dar totul era lasat în seama lui Nelu - el ne dirija. Trebuiau pregatite aparatele de emisie si receptie pentru unde scurte.

Nici eu nu stateam pe loc. Intre noi cei patru era o colaborare perfecta. O armonie pe care, dupa parerea si constatarile mele, nu o mai întâlnesti astazi.

Imparteam frateste tot ce gaseam pe aici pe colo, pe la meseriasii din atelierele de reparat aparate de radio si ulterior, cu bani, din comertul de stat, aparut dupa 1960.

Imi aduc aminte ca atunci când aparura, în comert, tuburile electronice pentru obtinerea unui tub nou trebuia sa-l dai pe cel uzat Baza sau nadejdea era tot la Nelu. La el se mai gasea din toate câte ceva. Câte o rezistenta sau un condesator le mai cumparam si de la Nea Iulica - un reparator de aparate de radio- contra sumei de 1 leu rezistenta.

Prima data m-am gândit sa trec de la receptorul 0V1 la o superheterodina. Am facut rost de vreo 7-8 tuburi octale de tip rusesc si dupa saptamâni si luni de migala reusesc sa obtin receptorul ce va însoti vreo trei tipuri de emitatoare.

Dupa terminarea receptorului participam în mai toate concursurile organizate de Radioclubul Central si apoi de Federatie. In acelasi timp imi strângeam si piesele necesare înjghebarii primului emitator ce consta în trei etaje: VFO-FD-PA - primul TX cu 6P3. (1)

Asadar, la sosirea autorizatiei - pe la începutul anului 1963 aveam totul pregatit si pe data de 2 Feb. 1963 apare în logul meu primul QSO în telegrafie cu statia colectiva sovietica UA1KHE -operator Alex.

Intre timp - pentru lucrul si în telefonie - am început înjghebarea unui modulator pentru modul AM. Tot în perioada de pâna în 1963 construiam diferite amplificatoare audio printre care si un magnetofon dupa schema, singurului magnetofon aparut în comert , "Sonnet Duo".

NU eram prea multi amatori în eter dar aveam sa aflu mai târziu ca o parte dintre acestia activasera si înainte de rasboi si suferisara si câteva pedepse aplicate de autoritatile vremii. In perioada când lucram numai în telegrafie ma trezeam cu diferite QSL-uri ale caror indicative nu le gaseam în logul meu. Cu totii, ne amintim ce stricta era evidenta legaturilor radio efectuate în perioada aceea.

Ce se întâmpla: In unitatea de graniceri din localitate - la câteva sute de metri de locuinta mea - aveam un prieten tot Mitica , plutonier la transmisiuni, care de multe ori, iesea în eter cu indicativul meu (angajatii din Ministerul de Interne nu aveau voie sa fie si radioamatori). Era un foarte bun transmisionist si el m-a învatat cum sa tin manipulatorul.

Tot cam în aceasi perioada - sau ceva mai târziu - aceasi treaba o mai facea si ostasul în termen - YO9BEI de astazi - care s-a deconspirat mult mai târziu - dupa 1989.

Imi aduc, cu placere aminte, de întâlnirile cu Liviu YO3RD, George YO3RF sau cu Ionel Pantea YO3RI care dresase un cocos si îl punea sa ne salute cu cu-cu-ri-gu! Doamne!…cât de departe sunt acele momente si cât de aproape mi se par, acum, când astern pe hârtie aceste rânduri. Nu-mi vine sa cred ca au trecut atâtia ani si flacara revelatiei pare tot atât de intensa!

Deasemenea nu pot sa uit si unele nazbâtii ce le facea Nelu- YO7EF: Cand ma auzea ca sant in eter si chem de zor lua sarma de coborare a antenei si cu capatul acesteia prin atingerea bornei de iesire a unui generator de semnale imi raspundea la apel folosind un indicativ exotic.

Cand ii ceream sa-mi repete numele nu se mai putea stapani de ras si atunci dadea un hi… Avea o motoreta PUCH cu care intra pe poarta deschinzand-o cu roata din fata si cu unul dintre noi in spate. Clacsonul acesteia era modificat si cand venea la mine acasa sau la serviciu isi semnala prezenta in alfabetul morse!

Prin luna septembrie 1964 am participat împreuna cu YO7BI si YO7DK - Bebe la un concurs de vânatoare de vulpi la Padurea Verde din Timisoara. (4 ) Tot în aceasi luna, cu ocazia unei vizite a unei rude stabilite în Ungaria, i-am facut o vizita lui Zoli - HA5FE din Budapesta cu care avusesem mai multe QSO-uri, acolo întalnindu-l si pe YO3BP -amicul Zoli cu care, pe post de translator, am mai facut o serie de vizite la diversi radioamatori din Budapesta. (5)

Dupa primul TX au mai urmat înca vreo doua variante (, 2, 3). Toate aveau în final tuburi de putere mica (6P3, G807 si ultimul RL12-35.

Dupa disparitia AVSAP-ului, radioamatorismul trece sub tutela Consiliilor Judetene pentru Educatie si Sport care nu s-au prea identificat si cu radioamatorismul.

Din anul 1970, când sunt investit cu functia de Sef al Radioclubului Mehedintean, si pâna în anul de gratie 1990 am schimbat vreo 9 sau 10 presedinti sau directori iar sediul Radioclubului era mutat dintr-un loc în altul. Ultima sau penultima mutare se facuse în anul 1985 - când am fost isgoniti din localul Casei Sindicatelor de un director ambitios - ne-am mutat în sediul Casei Tineretului unde am gasit un director foarte cumsecade si unde am avut cele mai desosebite realizari în ceace priveste cresterea numarului de membri si de radioamatori autoorizati - în special.

In cadrul clubului, pana in 1975 cand am primit tranceiverul FT250, nu ne-am putut angrena in competitii deoarece Radioclubul nu era dotata decat cu un emitator R40 si un receptor RT1 ale carui sertare trebuiau fixate cu bete de chibrituri. De aceea secretarul Federatiei era foarte nemultumit-in special de activitatea mea - fapt pentru care a trimis doi gazetari de la Revista Sport si Tehnica care au scris un articol critic. Fotograful Ciotlos mi-a facut si o fotografie la statia personala, laudandu-ma privind aspectul constructiei (foto 2).

Dupa dotarea corespunzatoare am participant-insotit in mai toate aceste competitii- de mentorul meu Nelu YO7EF. De aceea aproape jumatate de QSO-urile mele se regasesc in logului statiei colective YO7KBS.

Dar, dupa 1989 si mai precis în iarna anului 1990 - când vechiul director al Casei Tineretului este schimbat si apare altul tot asa de ambitios ca cel de la Casa Sindicatelor - ma trezesc cu totul avutul radioclubului aruncat, afara, în zapada.

Multe obiecte disparusara printre care si Tranceiverul FT250 - care dupa alertarea autoritatiilor din CJEFS, aveam sa aflu ca acesta era "pus la adapost" de catre noul director al Casei Tineretului "pentru a nu fi folosit de revolutionari!"

Am strâns , tot, ce mai ramasese din averea Radioclubului si timp de aproape cinci ani le-am adapostit pe la noi pe acasa. O noua activitate avea sa înceapa - schipatând - deabia dupa 1995 tot sub tutela CJEFS al carui penultim director avea sa mai înstraineze si putinul din ce mai ramasese. Dupa 1995 am predat stafeta unor tineri dar nici ei nu aveau sa faca fata valurilor si schimbarilor cea au urmat si în prezent Radioclubul nu mai are un sediu al sau.

Dupa mutarea la bloc - prin 1973 când aparu si moda tranceiverelor - desi aici la bloc nu mai aveam conditiile ca cele de la curte, am început constructia si experimentarea primul tranceiver în noul mod de lucru SSB - dotat cu filtru Kokusai care m-a costat o gramada de bani(6).

Au mai urmat înca doua variante (6, 7), ultimul si actualul fiind un A412 cu unele adaogiri si imbunatatiri:VFO-ul stabilizat în bucla FLL, scala numerica, etc. (8)

Pe la sfârsitul anului 1988 am fost ultimul care am mai putu obtine de la Lix YO3NP o placa pentru computerul LB881 cu care am pasit si în modul digital.

Cu ajutorul acestuia mi-am facut o serie de prieteni în tara si strainatate printre care si pe OE2DAN care în luna Iunie 1992 mi-a facut o vizita. Alois a venit însotit de sotie cu automobilul propriu încarcat de daruri printre care si un calculator Commodore C64.

In anul urmator si-a reinoit vizita si cu care ocazie mi-a adus si o imprimanta si o serie de programe si carti tehnice.

Pentru anul urmator-1994-am primit invitatia de a vizita Austria. In luna în care trebuia sa primesc documentele - intervenind greva CFR-istilor- aceste documente nu a mai ajus la mine-nu nu au mai ajuns niciodata la destinatie. Am dat vina tot pe zodia mea.

Deacum, lucrul în modul digital decurgea mult mai sigur si aproape zilnic ma întâlneam cu amicul Alois OE2DAN si cu alti multi amici din YO. Câtiva ani buni când ma întâlneam cu Alois ma tot întreba de acele documente. Pâna la urma s-a suparat sau altceva s-a întâmplat ca nu l-am mai întâlnit pe banda. Era un simplu muncitor la Caile Ferate iar sotia era îngrijitoare la un azil de batrâni (mein Kinder) -zicea Brigitte - dar erau niste oameni deosebiti.

Printre detinatorii de calculatoare Commodore mai erau Tina YO3FRI-Tina, YO3CDN Relu, pe care i-am si vizitat împartind din instructiunile si programele primite de mine de la OE2DAN. Cu YO3AWT si YO9ALY-la inceput- posesori de CIP-uri, începând din 1989 si pâna în prezent ne întâlnim, în fiecare Duminica dimineata în modul de lucru - la început în RTTY iar în ultimul timp în PSK31. In acest ultim mod de lucru am in jur de 2000 de QSO-uri , 86 de entitati si toate continentele.

Nu ma pot lauda cu vreo distinctie sau un merit deosebit în aceasta lunga perioada de activitate fara întrerupere si aceasta ar avea mai multe cauze:

- Prima ar fi conditiile vitrege de desfasurare a acestei pasiuni(nu am avut niciodata o camera a mea).
- In al doilea rând am început si am ramas limitat la puteri de câtiva zeci de wati.

Si dupa obtinerea examenului si a certificatului de AVANSAT nu am înlocuit acel GU29 sau QQE-06-40 cu care lucrez si în prezent. Nu am solicitat Clasa I-a - desi acel certificat îmi dadea acest drept fara alt examen si simpla chemare pe cei de la I. G. R. sa verifice toleranta aceea din regulament de 0-05% a emitatorului meu - toleranta pe care nu o garantam.

Cati dintre colegii nostrii cu asemenea TITLURI nu au suferit chiar si unele sanctiuni pentru depasirea conditiilor oferite de catre autorizatie. Nu contest, insa, nici talentul si pregatirea unora. Ar fi pacat sa spun un neadevar.

Pentru mine, cel mai veridic motiv a fost si acela de a nu creia animozitatii în convetuirea cu vecinii. Câti dintre noi nu am avut asemenea neplacerii, oricât de bine ai reusi sa pui la punct un emitator sau o antena totusi - la vremea aceea era imposibili sa previi perturbatiile inerente.

In primul an de convetuire - la bloc - imi instalasam o antena W3DZZ pe acoperisul blocului unde era o întreaga padure de antene TV - de toate tipurile - si a doua zi am descoperit ca vecinii isi facusara din radiantul lui W3DZZ ancore pentru antenele lor.

Acelasi lucru s-a întâmplat si cu verticalul meu la care - în doua rânduri - contragreutatile ce erau din cupru rasucit au disparut.

Hotarârea mea a ramas definitiva si în urma urmatorului experiment: Seara, dupa ora 22 când înceta emisiunea postului national de televiziune (dar nu si al vecinilor sârbi si bulgari) ieseam si eu la "vânatoare"în telegrafie (în fonie as fi deranjat pe cei din familie care se odihneau). De multe ori aparea si Costi - fostul YO7BI. Daca ne simteam - fiind destul de aproape - eu ma urcam ceva mai sus de frecventa pentru DX si lucram ce gaseam.

Alteori, când Costi era bine dispus, ma accepta si pe mine sub aripa lui. El avea peste 1 KW si o antena Rotary Beam dirijata din casa si cocotata pe casa liftului a unui bloc cu 10 nivele iar eu cu GU 29 si o antena verticala - fara contragreutati pierduta prin padurea de antene TV amintite mai sus instaslata pe un bloc de 4 nivele.

Ma întelesem cu el ca atunci când lucreaza un DX pe care îl aud si eu - dupa terminare - sa-l anunte pe partener ca o alta statie YO doreste sa-l contacteze. Urmaream si eu desfasurarea QSO-ului si dupa ce Costi isi lua la revedere transmiteam un scurt R - ceace însemna ca il auzeam si eu pe partener si eram pregatit sa intru. Il chemam si daca ma auzea continuam QSO-ul. La primirea unui 579 din America Costi era surprins. El primise 599. De multe ori devenea gelos si nu ma mai lua lânga el si daca eu eram mai vrednic si ocupam primul ecartul de DX trebuia sa cedez locul considerat, de acum monopolizat!

Din aceste experimente mai învatam ca nu lipsa de putere te face sa disperi chemând ci, ca, din vacarmul acela- cunoscut noua tuturor - nu poti trece prea usor si sunt si DX-mani care se multumesc sa lucreze o statie care vine mai confortabil. Nu mai vorbesc de indisciplina care este caracteristica unor indivizi si chiar tari. Dar, de asta s-a mai scris si ar face obiectului unui articol mai amplu. Cam aceasta a fost, pe scurt, dar poate si lunga si plictisitoare, povestea unei pasiuni desfasurata, fara întrerupere, dealungul a 48 de ani de viata cu urcusurile si coborâsurile ei nu prea putine.

INSTRUMENTE DE MASURA SI CONTROL CONSTRUITE: