hamradioshop.ro
Articole > Evenimente, insemnari de calatorie Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Conferinta Societatii Radio Astronomilor Amatori

Green Bank WV, 10-13 iulie 2016

Ciprian Sufitchi N2YO

In fiecare an, la o data comunicata din timp, dar care este fie in iunie, fie in iulie, are loc in localitatea Green Bank din statul West Virginia conferinta anuala a Societatii Radio Astronomilor Amatori (SARA). In acest an conferinta s-a desfasurat in perioada 10-13 iulie.

Localitatea Green Bank nu a fost aleasa intamplator, aici functionand una dintre cele mai mare locatii ale NRAO (National Radio Astronomy Observatory), institutie care pana la data de 8 octombrie 2016 a fost finantata de NSF (National Science Foundation) si operata de mai multe universitati in cadrul unor programe de cercetare in domeniul radioastronomiei. Din nefericire bugetul alocat programelor de cercetare in Statele Unite a scazut si astfel marea antena de la Green Bank (cu diametrul de 100 de metri) trebuie sa-si auto-finanteze activitatea (1).


La intrarea in NRAO la Green Bank


Participantii la Conferinta SARA, Green Bank 2016

NRAO colaboreaza cu SARA si printre facilitatile oferite, se numara si gazduirea gratuita a acestei conferinte si punerea la dispozitie pe timpul lucrarilor a unor a unor instrumente profesionale folosite in proiectele de cercetare ale agentiei.

Intre radioamatorism si radioastronomie exista o stransa legatura, dovada fiind ca majoritatea covarsitoare a membrilor Societatii sunt radioamatori autorizati. Trasatura ideala a unui radioastronom pasionat este dubla afinitate cu domeniile radio si astronomie. Notiunile tehnice acumulate din aceste doua hobby-uri fac ca radioastronomia sa fie mai usor si mai eficient inteleasa. Un mit vehiculat referitor la radioastronomie este ca aceasta necesita instrumente (in special antene) performante si de mari dimensiuni, ceea ce face domeniul sa fie prohibitiv pentru cei cu buget mic si neinitiati. Lucrurile nu stau tocmai asa. Este adevarat, pentru detectarea semnalelor radio provenite de la mari distante, cum ar fi cele generate de quasari, pulsari, radio-galaxii si altele, antenele trebuie sa aiba un castig mare, ceea ce necesita diametre mari, insa fenomene astronomice care se petrec in imprejurimile Terrei pot fi puse in evidenta cu echipamente ieftine si antene simple. Cateva exemple:

  • Detectarea si masurarea zgomotului produs de planeta Jupiter (sau de Soare) in spectrul HF. Este necesar un dipol sau un combinatie de dipoli cu principalul lob de radiatie vertical, acordat in jurul frecventei de 20,1 MHz, precum si un receptor de banda larga, ideal un SDR.
  • Detectarea indirecta a exploziilor solare de clasa C si M prin punerea in evidenta a fenomenului SID (Sudden Ionospheric Disturbance). Este necesara o antena VLF (un cadru de plastic pe care se infasoara cat mai multe spire dintr-un fir de cupru izolat), un preamplificator VLF de zgomot redus si un calculator dotat cu o placa audio capabila de esantionare la 96 kHz.
  • Detectarea indirecta a urmelor lasate de meteori la trecerea prin atmosfera. Este necesara o antena dipol sau Yagi acordata in domeniul Low VHF in ipoteza ca se monitorizeaza un canal analogic TV si un receptor SDR.

Societatea Radio Astronomilor Amatori (SARA) a fost fondata in anul 1981 datorita interesului crescut pentru aceasta ramura distincta a astronomiei si noilor descopeiri referitoare la quasari, pulsari si altele. Organizatia nu are un sediu la o anumita adresa, si nicio functie de conducere nu este remunerata. Membrii sunt raspanditi in toata lumea, marea majoritate fiind in Statele Unite. Taxa anuala de membru este $20, studentii si elevii platind doar $5. Membrii beneficiaza de accesul la un Jurnal tehnic de specialitate care apare o data la doua luni in format electronic, reduceri la diverse bunuri comercializate de Societate, acees remote la un radiotelescop cu diametrul de 20 de metri, si altele. Conducerea este asigurata de un presedinte (Ken Redcap, KR5ARA), un vicepresedinte (Tom Hagen, NE9Y) si un numar de Directori, membri ai unui Consiliu de administratie. In conducere mai exista un secretar, un trezorier, un webmaster (subsemnatul), precum si alte cateva pozitii de specialitate (pentru jurnal, programele de educatie si altele). SARA asigura o buna comunicare intre membri intretinand un website si o lista de discutii, finanteaza si contribuie la diverse programe sau proiecte, ofera grant-uri pentru elevii si studentii merituosi, organizeaza doua conferinte anuale, una la Green Bank (vara, fiind si cea mai mare), cealalta in vestul SUA, in vecinatatea unei universitati sau a unei locatii dedicate radioastronomiei (primavara). SARA are prezente notabile la Dayton, dar si la alte targuri si simpozioane din domeniul tehnicii, tehnologiei, radioamatorismului sau astronomiei.


Ken Redcap, KR5ARA

Localitatea Green Bank si centrul NRAO se afla in mijlocul unei asa-numite zone de liniste radio (United States National Radio Quiet Zone) cu o suprafata de aproximtiv 34000 km2 (2). In aceasta zona nu exista practic emitatoare de niciun fel, asa incat o data ajuns la Green Bank, aparatul radio din masina nu mai prinde niciun post, televizoarele nu pot receptiona decat programe de la satelit direct, telefonele mobile sunt inutilizabile. In zona, si mai ales in locatia NRAO sunt interzise conexiunile wi-fi, bluetooth si orice alte comunicatii prin radio, indiferent de puterea de emise sau banda. Toate aceste masuri sunt luate pentru a minimiza interferentele cu aparatura de receptie, care analizeaza semnale extrem de slabe provenite din spatiu. In imprejurimi actioneaza chiar si o asa-numita "politie radio" care descopera prin radiogoniometrie toate semnalele radio emise ilegal si aplica masuri, uneori amenzi usturatoare.

In campul cu instrumente radio, dincolo de bariera, este interzis accesul masinilor care au motor cu aprindere prin scanteie (adica cu bujii), precum si aparatura digitala de orice fel (aparate foto digitale, de pilda). Cine vrea sa faca poze este nevoit sa apeleze la tehnologia deja apusa a filmelor si hartiei foto. Eu am un aparat Pentax SLR cumparat la un pret de nimic pe care il pastrez special pentru a-l lua la aceste conferinte pentru a-l putea lua cu mine la vizitele facute radiotelescoapelor de la Green Bank.


Panouri de avertizare la intrarea in campul de instrumente


Bujiile interzise :)

Cel mai mare radiotelescop aflat in functiune la Green Bank este Robert C. Byrd Green Bank Telescope (GBT), cel mai mare radiotelescop din lume a carui parabola de 100 metri se poate orienta in orice directie. Telescopul poate opera in banda 0.1-116 GHz. Uriasul instrument radio cantareste nu mai putin de 7600 tone. Parabola este acoperita de 2004 panouri din aluminiu, fiecare fiind controlat independent de un actuator, precizia pozitionarii fiind mai buna de 0.0076 mm. Aceasta precizie este necesara mai ales pentru observatiile facute la frecvente de peste 4 GHz. (3) (4)

Vizitatorii care ajung la NRAO (in general turisti) pot vizita gratuit marele radiotelescop, fiind puse la dispozitie cateva microbuze cu plecare din ora in ora. Un ghid insoteste grupurile si ofera explicatii celor curiosi, insa vizitatorii nu au voie sa se apropie la mai putin de 100 de metri de instrument. Avantajul de a fi participant la conferinta SARA este ca personalul NRAO ne permite in fiecare an sa vizitam radiotelescopul in detaliu, urcand cu liful pana la ultimul etaj, unde se gasesc receptoarele. Cred ca am urcat pe GBT de 4-5 ori pana acum, si tot mi se pare ca este mereu ceva nou de aflat de la inginerii care ne insotesc. Calitatea pozelor nu este prea grozava, tinand cont ca aparatul foto folosit a fost cu film, digitizarea fiind efectuata ulterior.

Robert C. Byrd Green Bank Telescope (GBT)
Robert C. Byrd Green Bank Telescope (GBT)

Reflectorul secundar, zoom cu teleobiectiv
Reflectorul secundar, zoom cu teleobiectiv

Sina pe care se misca telecopul pentru orientarea de azimut
Sina pe care se misca telecopul pentru orientarea de azimut

GBT dintr-o alta perspectiva
GBT dintr-o alta perspectiva

Reflectorul secundar, fotografiat de la mica distanta
Reflectorul secundar, fotografiat de la mica distanta

Detaliu din care se poate vedea unul dintre lifturile exterioare
Detaliu din care se poate vedea unul dintre lifturile exterioare

In spatele meu se gaseste antena parabolica cu diametrul de 100 de metri
In spatele meu se gaseste antena parabolica cu diametrul de 100 de metri

Vedere de la inaltime (aproximativ 140 de metri fata de nivelul solului) a campului cu instrumente NRAO
Vedere de la inaltime (aproximativ 140 de metri fata de nivelul solului) a campului cu instrumente NRAO

Iata cateva dintre lucrarile prezentate la conferinta SARA (5):

  • Lory Mitchell Wingate: Un sumar al colaborarii dintre NRAO si SARA. Lory Mitchell Wingate a fost invitatul special al conferintei. Ea ocupa functia de director al departamentului de programe al NRAO.

    Lory Mitchell Wingate
    Lory Mitchell Wingate

  • Tom Hagen: Aventuri pe 21 cm. Constructii de antene si folosirea SDR pentru detectarea HI si spectrului continuu la 1.42040571..... GHz. Tom Hagen este vicepresedinte al SARA si este un foarte talentat constructor in domeniul radio.

    Tom Hagen NE9Y
    Tom Hagen NE9Y

  • Bruce Randall NT4RT: Concepte pentru circuite de impamantare.

    Bruce Randall NT4RT
    Bruce Randall NT4RT

  • Dr. J. Wayne McCain: Crearea unui grup special de interes in domeniul radioastronomiei in cadrul Von Braun Astronomical Society (VBAS). Wayne (KS0S) este profesor la Athens State University. Impreuna cu Jay (W0AIR) si cu mine am lansat proiectul ARMSE, care urmaresete sa puna bazele unui sistem de balize care transmit semnale adecvate reflexiilor pe urme de meteoriti. (6)

    Dr. J. Wayne McCain KS0S
    Dr. J. Wayne McCain KS0S

  • Bascombe J. Wilson: Using New Signal Sources for Meteor Observations. Jay (W0AIR) a facut o prezentare a situatiei existente in care emitatoarele VHF pentru broadcast dar si pentru alte servicii se utilizeaza pentru masuratori meteor scatter, precum si a perspectivelor viitoare, in contextul disparitiei televiziunii analogice din Canada.

    Bascombe J. Wilson W0AIR
    Bascombe J. Wilson W0AIR

  • Skip Crilly: Interferometrul mobil de la Green Bank. Printre telescoapele din campul de instrumente se numara si cel cu antena de 40 ft diametru (aproximativ 12 m), care este in general folosit in scop didactic de catre elevi, studenti, grupuri de interes. Pe durata conferintei participantii au acces in sala de comanda a radiotescopului si pot face orice experimente sau masuratori doresc. Skip a facut un experiment interesant: a folosit antena de 40 ft si o antena horn montata pe camioneta sa si a creat un sistem de doua antene orientate spre aceeasi sursa de semnal, un interferomentru. Intr-una din serile conferintei ajutat de cativa prieteni a facut masuratori la diverse distante dintre cele doua antene cautand sa puna in evidenta fenomene de interferenta pe 1420 MHz. Rezultatul a fost un succes, dar partial.

    Skip Crilly
    Skip Crilly


    Skip Crilly primind o diploma de la presedintele SARA, in semn de recunoastere a activitatii sale

  • Tom Crowley: Cautandu-l pe ET acolo unde nu trebuie. Tom Crowley (fost presedinte al SARA) face o sinteza a metodelor folosite pana acum pentru detectarea semnalelor provenite de la posibile civilizatii extraterestre.

    Tom Crowley
    Tom Crowley

  • Paul Oxley, David Fields, Stan Kurtz: RASDR se indreapta spre RASDR4. Acronimul RASDR provine de la Radio Astronomy Software Defined Radio si este un proiect inceput acum cativa ani care urmareste sa puna la dispozitia celor interesati un receptor SDR de mare performanta pentru domeniul VHF/UHF/SHF. RASDR4 este ultima varianta a acestui SDR, aflat intr-o evolutie continua. (7)

    Paul Oxley
    Paul Oxley

    Vedere din sala
    Vedere din sala

    La aceasta conferinta au participat si trei vorbitori de limba romana: eu, Bogdan Vacaliuc si Razvan Peteanu. Bogdan locuieste in statul Tennessee si este inginer RF si pasionat softist. Razvan locuieste in Canada, a descoperit recent radioastronomia si a fost curios sa participe la o conferinta SARA.

    Bogdan Vacaliuc
    Bogdan Vacaliuc

    Razvan Peteanu
    Razvan Peteanu

    Conferinta SARA este asa-numita "all inclusive". Deoarece zona este foarte izolata geografic, participantilor li se pune la dispozitie, contra cost, masa la cantina si cazare la dormitoarele NRAO. Intrucat nu exista alte atractii si... distractii in imprejurimi si pentru ca telefoanele nu functioneaza (deci nu Facebook, Tweeter, email, nimic), participantii redescopera frumusetea de a socializa prin viu grai. Dupa masa de seara pe peluza din spatele dormitoarelor unii instaleaza diverse receptoare, antene si se fac masuratori si schimburi de experienta.

    Experimente de seara
    Experimente de seara

    Dupa caderea intunericului discutiile se pot continua la Drake Lounge, o incapere special amenajata pentru personalul NRAO sa se relaxeze. Exista o biblioteca, televizoare, fotolii comfortabile, o bucatarie care are chiar si un cuptor cu microunde, dar super-ecranat, blindat as putea spune, un frigider plin cu bauturi de toate felurile

    Cuptor cu microunde ecranat
    Cuptor cu microunde ecranat

    La un pahar de vorba
    La un pahar de vorba

    Skip Crilly oferind explicatii suplimentare unei mici audiente
    Skip Crilly oferind explicatii suplimentare unei mici audiente

    A fost al doilea an consecutiv cand conferinta SARA de la Green Bank a fost transmisa in direct prin internet, cu rezolutie HD. M-am ocupat personal de punerea la punct a transmisiei. Din comentariile celor care au urmarit lucrarile conferintei pe internet a rezultat ca atat sunetul, cat si imaginea au fost de foarte buna calitate.

    Camera de luat vederi care a asigurat transmisia in direct
    Camera de luat vederi care a asigurat transmisia in direct

    Transmisia in direct este accesibila oricui prin intermediul site-ului SARA, nu doar membrilor, asa incat sunteti cu totii invitati la urmatoarea conferinta de la Green Bank, care va avea loc in anul 2017 in perioada 23-26 iulie.


    1) Green Bank Observatory Goes Independent - http://www.skyandtelescope.com/astronomy-news/green-bank-observatory-declares-independence/
    2) Wikipedia - United States National Radio Quiet Zone - https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_National_Radio_Quiet_Zone
    3) Green Bank Observatory http://greenbankobservatory.org/
    4) Wikipedia - Green Bank Telescope https://en.wikipedia.org/wiki/Green_Bank_Telescope
    5) Wikipedia - Abstracts for 2016 SARA Conference http://www.radio-astronomy.org/node/251
    6) Project ARMSE http://livemeteors.com/armse.html
    7) RASDR Radio Astronomy Software Defined Radio http://rasdr.com/

    Ciprian Sufitchi N2YO

    Articol aparut la 12-11-2016

    4671

    Inapoi la inceputul articolului
  • Comentarii (8)  

  • Postat de Lucian Damian - YO8SSB (yo8ssb) la 2016-11-12 13:15:20 (ora Romaniei)
  • Felicitari Ciprian!
    Un articol foarte interesant si bine documentat!

    73 de YO8SSB!

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2016-11-13 08:23:48 (ora Romaniei)
  • Felicitari Ciprian, in primul rand cu ocazia aniversarii acelei acumulari temporale, cu manifestare periodica (perioada T=1 an) si care ne duce prin timp catre viitor, mereu catre viitor! Si, in al doilea rand, dar nu cel de pe urma, pentru articol. Iti doresc sa faci asta (aniversarea si articolele) de atatea ori cam cat rezulta rezolvand ecuatia de la Green Bank. Dar am si o intrebare. Am vazut din ce ai prezentat ca NRAO este proprietate guvernamentala, inseamna asta ca tot bugetul este asigurat de guvern? Ar fi enorm, deci are si alte surse de finantare? GL & 73!

  • Postat de Ciprian - N2YO (n2yo) la 2016-11-13 18:26:57 (ora Romaniei)
  • Pentru YO4BKM: Multumesc pentru urari! Referitor la finantarea NRAO, aceasta fiind subordonata NSF (National Sciene Foundation), banii provin integral de la buget. Este si normal sa fie asa, din moment ce programele desfasurate in locatiile NRAO sunt dedicate proiectelor exclusiv stiintifice, prin colaborari cu universitati si alte institutii de cercetare, fara sa se furnizeze servicii comerciale. Din pacate bugetul alocat agentiilor de cercetari a scazut mult in ultima perioada si NSF se vede nevoita sa taie finantari pentru unele proiecte. Pe lista se afla si GBT, de aceea viitorul este incert. O lista cu alternative a fost deschisa public la adresa http://greenbankobservatory.org/eis-statement/. Agentia primeste raspunsuri de la public pana la data de 25 noiembrie, dupa care va lua o decizie. Optiunile variaza de la continuarea finantarii NSF ca si pana acum, pana la dezasamblarea totala si definitiva a radiotelescopului.

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2016-11-13 20:00:02 (ora Romaniei)
  • TNX Ciprian! Dar chestia cu fondurile cade trist, am citit si eu lista cu alternative. Am cercetat harta Google Earth si vad ca mai apar inca 7 radiotelescoape de diferite marimi, dar mai mici, cele mai mari din cele 7 au diametrul cam pe sfert din telescopul mare. Sunt pentru alte proiecte, sau pentru a realiza un radiotelescop echivalent cu o rezolutie mai mare? Se mai vede o infrastructura foarte diversa si bogata, in jurul telescopului mare sunt cca 11 „movilite” plasate parca in colturile unui poligon in centrul caruia este telescopul, „movilitele” au ceva in varful lor (ce o fi?) plus o pista pentru aeronave usoare, o adevarata comoara pentru cercetare, ar fi mare pacat sa se demonteze. Am scris cele de mai sus ca unul care prin '80 am asistat la constructia uneia din antenele parabolice de la centrul de comunicatii prin satelit de la Cheia (Prahova), proiect japonez si executie la IPMPB (Intr. de Poduri Metalice si Prefabricate din Beton) din Pitesti, precizie de ceasornicarie si-mi inchipui ce este la Green Bank. Le doresc succes!

  • Postat de Ciprian - N2YO (n2yo) la 2016-11-15 00:49:14 (ora Romaniei)
  • Fiecare telescop are cate o destinatie diferita. Unele din ele nu sunt functionale, iar altele lucreaza in regim de interferometru pentru o rezolutie imbunatatita, insa GBT actioneaza independent. Radiotelescopul de 20 de metri poate fi utilizat remote in reteaua Skynet. L-am utilizat si eu de cateva ori de acasa si este impresionant sa stii ca un asemenea colos este miscat in orice directie de tine si poate sa faca masuratorile pe care i le ceri. Prezentari video foarte interesante despre GBT si celelalte telescoape se gasesc la adresa https://public.nrao.edu/explorer/gbt/TheGBTExplorer.php
    Nu stiu ce sunt movilitele acelea, nu mi-au sarit in ochi cand am fost acolo. Vad ca au niste magazii cocotate pe ele, s-ar putea sa fie pline cu piese de schimb necesare pentru situatii de urgenta.
    Pista este pentru avioane usoare, dar este bine venita, vremea nefavorabila putand fi o problema pentru personalul care vine sau pleaca in amplasament.

  • Postat de Gheorghe Oproescu - Tavi - YO4BKM (yo4bkm) la 2016-11-15 08:33:09 (ora Romaniei)
  • TNX Ciprian pentru link si explicatii! Iar chestia cu remote prin Skynet la telescopul de 20 m pare de domeniul visului, este aproape de neimaginat ca poti patrunde, chiar si de la distanta, in asa „Wonderland”. GL & 73!

  • Postat de Dan - YO3GH (yo3gh) la 2016-11-16 17:11:09 (ora Romaniei)
  • Multumim ptr info ... ce sansa ai sa vezi asa ceva ...felicitari ! :)

  • Postat de Dan - YO3DAN la 2016-12-15 19:09:10 (ora Romaniei)
  • Articolul tau mi-a trezit amintiri din vremea cand am facut parte din comunitatea radioastronomilor, pe cand participam la tot felul de grupuri de lucru si reuniuni si din vremea cand vizitam diferitele amplasamente ale diverselor facilitaÈ›i ptr. radioastronomie. Am mai multi prieteni la NRAO si NSF, o parte dintre ei fiind bineinteles radioamatori. Radioamatorismul si radioastronomia fiind domenii foarte strâns legate, fondatorii radioastronomiei fiind si radioamatori pasionati.
    Multumesc de articol!
    73 de Dan

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Conferinta Societatii Radio Astronomilor Amatori"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact