hamradioshop.ro
Articole > Echipamente si constructii radio Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

Aventuri cu dipoli

Tudor Pacuraru YO3HBN

Întâi ianuarie, pe la amiaza. Afara ploua mocaneste, la TV se dau resturile de aseara. Moment tocmai bun pentru a lansa un QSO. Zis si facut: pun la încalzit statia - un TS 530S. Apoi conectez antena - un "inverted V" pentru benzile de 7 si 21 MHz.

Dau drumul la purtatoare, cu prudenta. SWR 1.2, totul e OK. Cresc puterea, ca sa prind mai bine acordul etajului final. Merge. Cuplez QRO-ul, lasat de anul trecut cu reglajele pentru 7050KHz. Se aude un bubuit sec si se stinge lumina!

Schimb siguranta si o iau de la capat, cu prudenta. La circa 1W antena are SWR 1.2, dar la 10W e deja 2.7! Ne-am lamurit: cedarea izolamentului antenei. Daca TRX-ul ar fi avut finali tranzistorizati, eram bun de plata! Asa, bietele 6146 au rezistat...

Morala: chiar daca statia a fost reglata aseara, reluati de fiecare data reglajele filtrului Collins, cu atentie si putere mica. Daca SWR-ul variaza inexplicabil odata cu puterea, e ceva în neregula cu antena. Si daca nu bagati bine de seama, va fi ceva în neregula si cu TRX-ul! Graba costa...

Ei, daca atenena "inverted V" e prajita, defectul poate fi în trei locuri: fiderul, izolatorul central si izolatorii de capat. Cu ohmetrul pe scala de 10M, fiderul coaxial are o rezistenta infinita între firul cald si tresa. Cum e un fider cu izolament "spuma", daca ar fi intrat apa, s-ar fi simtit. Deci, de vina sunt izolatorii de capat sau cel central.

Pentru a face diferenta, trec statia în 21 MHz si încerc din nou acordul, cu putere redusa. Merge mult mai bine decât în 7MHz! Explicatia: în 7MHz, maxima de RF e una singura si e situata chiar în capatul elementului activ al dipolului. Deci daca acest punct e pus la masa prin cedarea izolatorului, s-a dus totul. Dar în 21 MHz, pe acelasi element activ exista trei puncte de maxim de RF, dintre care doar unul e pus la masa prin cedarea izolatorului de capat. Deci merge oarecum. Daca s-ar fi dus izolatorul central, indiferent de banda, rezultatul ar fi fost acelasi: dezastru.

Morala: înainte de a te catara pe mast, sub burnita, încearca sa-ti pui în functiune cunostintele de radiotehnica. Economisesti Paracetamol...

Totusi, acum trei ani am lucrat atent capetele dinspre pamânt ale antenei (foto). Elementul activ nu e înnodat sau îndoit - ceea ce ar fi creat o inductanta terminala nedorita. Elementul activ e matisat cu relon de tirantul sintetic, legat la rândul sau de un izolator prismatic Fritzel. Ce s-o fi întâmplat? A crescut copacul si vreo creanga atinge radiantul ori segmentul de acord? Îmi pun hanoracul si ies în ploaie. Culmea! Nu atinge nimic...

Demontez tirantii cu izolator cu tot si-i duc în casa asa cum sunt. La ohmetru, rezistenta e undeva spre 0,8M. E deja suspect! Încarc un electrolitic la 330V cc si pun izolatorul în paralel, cu precautiile de rigoare. Un pocnet sec si ceva fum: scurt! Deci asta e; dar cum a fost posibil, peste 12 cm de izolator Fritzel?

Morala: chiar în aerul curat al gradinii de la tara, cu timpul pe izolatori si pe tirantii sintetici se depun particule de praf aderente care, atunci când sunt impregnate cu apa, fac punte. Adica pun la masa antrena, exact în punctul sensibil! Iar fenomenul apare la tensiune mare, deci nu e reperabil în RX sau la putere mica de TX. Singurul simptom e cresterea pierderilor, adica a SWR.

Morala moralei: am înlocuit tirantii vechi si am spalat izolatorii. Aceeasi reteta ca si la bujiile vechii mele Mobre: mai întâi otet (deci solutie acida, contra depunerilor de calcar), apoi detergent de masina de spalat (deci solutie bazica, contra depunerilor organice si oxizilor). I-am clatit, i-am uscat si i-am încercat în acelasi sistem: priza, dioda, electroliticul la 330V. A mers impecabil si pe masa, si la locul lor, sub ploaie. Deci nu e moft: la doi-trei ani, antenele trebuie bagate în reparatii capitale. Costul e redus: câtiva metri de relon, o lingura de Ariel si o ceasca de otet. În caz extrem, asta economiseste o pereche de finali...

Tudor Pacuraru YO3HBN

Articol aparut la 9-1-2005

11712

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (3)  

  • Postat de NINI - YO3CCC la 2005-01-10 14:38:21 (ora Romaniei)
  • Interesant articol. L-am citit pe nerasuflate, asteptand cu mare interes sa
    descopar cauza.
    Lucruri demne de retinut.
    73! NINI YO3CCC

  • Postat de John Beres - VA3HUN la 2005-01-11 12:45:12 (ora Romaniei)
  • Foarte interesant articol,am patit si eu cu un fider scurtcircuitat la
    Ts-440 dar prin minune finalii au rezistat... Janos VA3HUN

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2005-01-12 14:54:53 (ora Romaniei)
  • Da, Tudor, ideea cu intretinerea antenelor la cativa ani o data e foarte utila. In vechime, hihi, se obisnuia folosirea de cativa izolatori in serie (2-3) la capetele antenelor filare, tocmai pentru a impiedica scurgerea libera a apei de la un cap la altul si a micsora scurgerile de curent.As adauga si verificarea (la 5-6ani) a contaminarii coaxialelor in special in marile orase unde agentii chimici de la poluare penetreaza si cea mai buna camasa de vinil. E bine de stiut si ca feritele de la balunuri isi modifica in timp caracteristicele magnetice indiferent ca sunt amplasate in cutii etanse. Soarele, caldura si frigul fac ca atat toroidurilor de la balunurile de tensiune cat si bead-urilor de la balunurile de curent li se reduce permeabilitatea cu zeci de procente.
    73 Morel, 4X1AD

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul "Aventuri cu dipoli"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact