hamradioshop.ro
Articole > Intamplari adevarate Litere mici Litere medii Litere mari     Comentati acest articol    Tipariti

"FIELD DAY" LANGA MONTREAL

Nicolae Dinca YO3ND

De cate ori vin la Montreal, o fac cu mare placere, imi place orasul, imi plac oamenii, dar cel mai mult imi plac radioamatorii de aici. I-am cunoscut in mai multe ocazii, sunt ospitalieri, calzi si joviali, mereu plini de verva. Anul acesta am sosit pe 20 Iunie si desigur, primul cu care am luat legatura a fost Iulian (VE2AWW). Printre altele radioamatoricesti, imi propune sa fac parte din echipa ce va participa peste cateva zile in concursul "Field Day". Desigur ca am acceptat imediat, desi inca nu mai participasem la acest gen de concurs. Am considerat ca este o provocare, ca reprezinta pentru mine o noua experienta sa lucrez in concurs fiind "la camp"...hi.

Asa se face ca Iulian s-a deplasat cu xyl-ul sau Elena (VE2CYL) in Pointe Claire, unde ma aflam la niste prieteni si m-au luat cu ei acasa. Urma ca la miezul noptii sa plecam la locul de concurs.Iulian a considerat ca este mai bine sa trecem pe acolo in drum spre casa, sa vedem exact locul, statia si antenele. Am trecut deci inainte de pranz pe acolo, am ramas foarte impresionat de efortul baietilor, de modul corect in care se pregatisera pentru acest concurs. Am remarcat antene al caror capat era fixat in varful unor stalpi pentru iluminatul stadionului de acolo, cred ca depaseau 25m inaltime. Nu am apucat sa aflu sau sa cunosc pe temerarul care se urcase tocmai acolo. In schimb, am avut ocazia sa-l cunosc pe Real-VE2DSK, omul care organizase pregatirea pentru concurs, cel care conduce clubul respectiv. Este un ham foarte amabil, plin de bune intentii si bun organizator. Locul de concurs era intr-o baza sportiva de mare anvergura, langa o mare scoala, École Polyvalente Pointes-Aux-Trembles, in afara orasului. Am remarcat diverse tipuri de antene, in functie de benzi, era si un G5RV dar si un "beam" cu 3 elemente, dipoli foarte bine degajati, totul facut "ca la carte". Sursa de tensiune era un generator actionat de un motor cu benzina.Erau deja instalate doua corturi, unul in care se afla statia de concurs si unul ce servea ca "sala de mese". In cortul in care se afla statia, un transceiver FT990?..., era desigur si calculatorul, programul folosit in concurs fiind N1MM. Comutatorul de antene era vizibil, l-am folosit deseori. Operatorii care lucrau CW isi foloseau propria cheie, mi s-a parut normal. Orarul de lucru cu operatorii era deja stabilit. Iulian si cu mine eram stabiliti sa lucram intre orele 02-08 numai in CW, in toate benzile.

Dupa ce am admirat locul de concurs, am facut cunostinta cu o parte din echipa, dupa care am plecat spre casa lui Iulian. Ajunsi la el acasa, am revazut cu placere locuri deja familiare, caci am fost de multe ori la ei, unde am si dormit deseori. Anul acesta, gradina lor era si mai frumoasa, plina de legume de toate felurile. Desigur ca am mers direct la demisol, unde se afla instalata statia. Am mers apoi sa ne odihnim, urma ca la miezul noptii noi sa fim deja la locul de concurs. Pe la ora 11 noaptea am plecat si intr-o jumatate de ora eram deja la locul de concurs. Am remarcat ca erau doi hami care faceau de paza, patruland mereu, echipati cu lanterne puternice si radiotelefoane. In cortul unde era statia, operatorii lucrau de zor in phone. Cum noi urmam sa intram peste doua ore, am mai discutat cu cei cativa hami care erau inca acolo. Iulian a reusit sa prelungeasca tura noastra cu doua ore, asa ca aveam sa lucram 8 ore in concurs. Eu am "chibitat" cam o jumatate de ora operatorul de dinaintea noastra, sa ma familiarizez cu aparatura, tipul a fost foarte amabil, mi-a placut cum opera in CW.

Cand s-a facut ora 2 am intrat in concurs. Indicativul folosit a fost VE2UMS (Union Metropolitaine des Sans-filistes). Am lucrat foarte bine cu Iulian in echipa, timpul a trecut repede, cea mai mare parte a legaturilor a fost facuta cu statii din propriul continent. A durat ceva timp pana ne-am acomodat cu transceiverul, mai ales in ce priveste decalajul optim pentru a avea succes in "pilleup". Iulian a adus cheia lui de acasa, cu care eu eram deja obisnuit, ne-a fost mai usor asa. Se auzeau si statii din isl. Caraibe, America Centrala si de Sud dar cu greu le puteam lucra. Am retrait senzatia aceea ciudata pe care o ai cand lucrezi statii din USA, de la "o palma de loc". Am remarcat si cateva indicative cunoscute din marile concursuri. Participarea in acest concurs mi-a marit si mai mult respectul pentru cei care participa la el. Am aflat lucruri noi, am traiat pe viu realitatea unui asemenea concurs. Este cu totul altfel sa participi aflandu-te intr-un cort la miezul noptii, in linistea in care se auzea "torcand" doar motorul generatorului de curent. Am remarcat ca in cortul cu statia se afla si o camera de luat vederi, din cele folosite la supraveghere. Echipamentul, antenele, s-au comportat foarte bine, fara incidente, totul a fost fara repros. Sa nu uit, cand am iesit din tura noastra, am fost invitati in cortul unde se manca si alaturi de ceilalti din echipa, ne-am infruptat din cele pregatite de "hamul bucatar"...hi. In final s-au realizat 403 QSO-uri in telegrafie si 207 in fonie.

Imi voi aminti cu mare placere participarea in acest concurs alaturi de baietii din Montreal. Voi insira indicativele celor implicati in acest frumos concurs: VE2DSK, VE2FAB, VE2GDZ, VE2VAX, VE2TZT, VE2HLS, VE2MIG, VA2BRD, VE2AWW, VE2GNE, VA2MMT, VE2SKT si... YO3ND.

Am convingerea ca si in YO sunt multi hami care prefera iesirea in mijlocul naturii, avand cu ei si statia cu antenele aferente.Participarea intr-un concurs "Field Day" este cu atat mai atractiva pentru ei. Tin sa le multumesc baietilor de la VE2UMS pentru amabilitatea lor, m-am simtit onorat sa fiu alaturi de ei in acest concurs. Multumesc la fel de mult lui Iulian, VE2AWW, care a facut posibil acest lucru, ii multumesc pentru tot ce a facut. Adaug si cateva fotografii facute de baieti in timp ce pregateau antenele si aparatura de concurs: http://www.qsl.net/ve2dsk/FD_2015/new_page_2.htm

Lista de operatori si vizitatori:

  Yvon VE2CVB             Réal VE2DSK
  Serge VE2HLS           Julian VE2AWW
  Claude VE2CVB         André VE2FAB
  Maxime VA2MMT      Roland VA2BRD
  Gilles VE2TZT            Sandy YO3ND
  Georges VE2GNE       Marcel VE2THM
  Simon VE2SKT          Pierre VE2PEO
  Maurice VE2MIE        Michel MA2MAA
  Daniel VA2DFL          Normand VE2VAX
  Jean VE2JM              Victor VE2GDZ
  Louis VE2YUR           Sylvain VE2SYQ
  Gabriel VA2QA         Michel VE2WMG
  Alex VE2AMT            Bobby VE2KBM
  Dominique VE2MIG   André VE2BJU

Nota redactiei: Pozele din articol au fost obtinute prin amabilitatea lui Real VE2DSK. (Tks)

Nicolae Dinca YO3ND

Articol aparut la 3-8-2015

5372

Inapoi la inceputul articolului

Comentarii (4)  

  • Postat de Morel - 4X1AD (4x1ad) la 2015-08-04 10:10:30 (ora Romaniei)
  • Foarte frumos si relaxant. Se vede un grup destul de inchegat si cu organizare buna. TNX pentru relatare, Sandy.


    Eu urmaresc pe FaceBook grupul "Radioamatori YO" unde apar din cand in cand activitati similare si pe plaiurile mioritice. Sunt iesiri cu masinile personale, activitati montane in SOTA, YOFF dar si mai "exotice" cu autospeciale (foste) militare, ex.YO8RNI si YO8OY. Si acum in IARU HF au fost iesiri de tip Field Day pentru unii operatori de la YR0HQ. Banuiesc ca si pentru concursurile VHF/UHF au loc iesiri gen FD pe locatiile populare din Carpati.


    73s de Morel, 4X1AD ex.YO4BE

  • Postat de Sandy - YO3ND (yo3nd) la 2015-08-06 00:51:26 (ora Romaniei)
  • Se cuvine sa fac o precizare/corectie legata de titlul articolului: Montrealul tot,este o insula[pe fluviul Saint Laurent],m-am referit de fapt la periferia orasului,acolo unde nu prea mai sunt locuinte..hi.

  • Postat de Toader Marius - YO7BBE la 2015-08-06 15:11:52 (ora Romaniei)
  • Salut Sandy. Felicitari, din toate punctele de vedere. Mare placere sal revad pe IULICA dupa o gramada de ani. In 1970 imbracat intr-o salopete murdara,vopsea pilonii unei antene DELTA LOOP la noul sediu al yo7kfa (Pitesti),(prima intalnire Hi!),la mutarea in noul apartament din CEAIR, ultimel etaj,dupa venirea din LIBIA cu aparatura moderna. Dupa ani,ne-am revazut pentru ultima data,la Buzau -Monteoru- Acum ,in poza ,Hi!,are parul si mustata alba (ca mine),inclusiv CHELIE. Cum trece timpul Dle. Multumesc Sendy pentru REMEMBAR.Marius

  • Postat de Ovidiu - YO2DFA la 2015-08-08 08:42:58 (ora Romaniei)
  • Felicitări Sandy! Nu uitați 29-30 august 2015 YO DX HF Contest! Mult SUCCES!

    Scrieti un mic comentariu la acest articol!  

    Opinia dumneavoastra va aparea dupa postare sub articolul ""FIELD DAY" LANGA MONTREAL"
    Comentariul trebuie sa se refere la continutul articolului. Mesajele anonime, cele scrise sub falsa identitate, precum si cele care contin (fara a se limita la) atac la persoana, injurii, jigniri, expresii obscene vor fi sterse iar dupa caz se va ridica dreptul de a posta comentarii.
    Comentariu *
     
    Trebuie sa va autentificati pentru a putea adauga un comentariu.


    Opiniile exprimate în articole pe acest site aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al redacţiei.

    Copyright © Radioamator.ro. Toate drepturile rezervate. All rights reserved
    Articole | Concursuri | Mica Publicitate | Forum YO | Pagini YO | Call Book | Diverse | Regulamentul portalului | Contact