Dragii mei,
Aşa cum v-am obişnuit, am să vă povestesc despre alţi radioamatorii pe care i-am întâlnit în drumurile mele.
Probabil unul dintre cele mai puternice radiocluburi din zona capitalei spaniole Madrid, este Radio Club de Henares (EA4RCH), format iniţial de un grup de radioamatori din localitatea Coslada (o suburbie a capitalei spaniole), ulterior atrăgând membrii din toată Spania, dar şi din alte ţări europene. (www.radioclubhenares.org)
Stema oraşului Coslada şi steagul provinciei Madrid
Coslada este situată la aproximativ 20 km distanţă de centrul Madridului, în zona de est a capitalei, lângă Aeroportul Internaţional Madrid-Barajas, pe aşa numitul "Coridor de Henares" (o salbă de localităţi pe valea Henares, de-a lungul râului Jarama: Alcala de Henares, San Fernando de Henares, Torrejon de Ardoz etc.), cu o suprafaţă de 12 km2 şi o populaţie estimată la 90.000 locuitori.
Coslada văzută de pe un deal din apropiere.
În plan îndepărtat se vede capitala Spaniei
18% sunt cetăţeni de naţionalitate străină (sud-americani, marocani, sub-saharieni etc) iar dintre aceştia aprox. 15.000 sunt români, reprezentând de fapt cea mai mare minoritate din această localitate, lucru ce a determinat autorităţile să aibă o atenţie deosebită pentru compatrioţii noştrii, majoritatea fiind oameni muncitori şi contribuabili serioşi la bugetul primăriei. Astfel, în cadrul Biroului pentru Problemele Emigranţilor din cadrul Primăriei Coslada există un grup de funcţionari (mulţi dintre ei români) care este în contact permanent cu comunitatea de români, inclusiv prin editarea unui ziar în limba română.
Coslada este înfrăţit cu municipiul Oradea, iar oraşul este în principal o zonă rezidenţială, fie de case, fie de blocuri, fără a reprezenta o zonă industrială importantă, mulţi dintre locuitori făcând naveta către capitală.
Coslada acoperită de zăpadă.
Un "fenomen" întâlnit doar la intervale de 5-6 ani
RCH este afiliat, cu drepturi depline, la Union de Radioaficionados Espanoles (URE), instituţia spaniolă similară Federaţiei Române de Radioamatorism.
La acest moment clubul se bucura de prezenţa a peste 100 de membrii, care plătesc o cotizaţie anuală de 40 euro şi o taxă iniţială de înscriere de 20 euro. Calitatea de membru al acestui club atrage după sine unele avantaje:
- asigurarea pentru antenă (obligatorie prin lege, pentru toţi radioamatorii/art. 2 din Legea 19/16 noiembrie 1983 privind reglementările de exercitare a dreptului de a monta în exteriorul imobilelor a antenelor aparţinând staţiilor radioelectrice de amator, publicată în Buletinul oficial nr. 283/1983), cu o primă de asigurare totală în valoare de 300.000 euro pentru daune materiale şi 150.000 euro pentru daune persoanelor
- carnet de membru (automat beneficiază de toate avantajele unui membru URE; ex. abonament la revista URE)
- efectuarea demersurilor necesare obţinerii unui indicativ de receptor, atunci când membrul nu este deja autorizat
- diplomă de membru
- tricou, personalizat cu sigla RCH şi cu indicativul membrului
- 2 DVD-uri cu principalele activităţii ale clubului (ex: participarea la CQ WW WPX SSB 2007)
- Cont de adresă email personalizată (ex: indicativ@radioclubhenares.org)
- Căşuţă QSL la sediul RCH
- 25 de QSL-uri personalizate ale RCH
- Diverse produse personalizate ale RCH (mouse-pad, abţibilduri, insignă etc)
- Participarea la toate activităţile, în parte sponsorizate din fondurile RCH
- Introducerea noului membru în www.qrz.com, dacă nu există deja
- Consiliere tehnică
- Scrisoarea electronică lunară, de informare, a RCH cu privire la principalele evenimente radioamatoriceşti din Spania şi de pe mapamond
Structura RCH este foarte simplă, lucru ce facilitează atât luarea deciziilor (toţi membrii au drept de veto la luarea unor decizii importante pt. club), cât şi asumarea resposabilităţii, în cazul unor evenimente neplăcute, după cum urmează:
EA4TD - Óscar del Nogal /preşedinte şi membru fondator
EC4DX - Javier Prados / secretar şi membru fondator
EA4EMZ - Elvira Barragán (XYL) / resposabil cu activităţile
EA4ERJ - Ángel Merino / responsabil cu probleme tehnice
Sediul RCH se află într-o clădire a Primăriei din Coslada, mai exact un centru de recreere pentru locuitorii oraşului, unde se organizează lecţii de dans, de pictură, cercuri tehnico-aplicative, sport etc. Aici au la dispoziţie o încăpere de aproximativ 20 m2 dotată cu mobilier de ultimă generaţie, amplasată la ultimul etaj al imobilului. În caz de nevoie, pot avea acces, dacă nu se interferează cu alte activităţi, la o sală de reuniuni, unde se organizează, de obicei, cursuri sau prelegeri de interes radioamatoricesc. (ex.: curs de limbi străine pt. trafic radio, prelegere despre modurile digitale etc.)
Din nefericire, pe cât pare de binevenit sediul radioclubului, acesta suferă de două mari neajunsuri:
- acoperişul clădirii nu este conceput să susţină greutatea unui pilon, cu antenele de rigoare, aşa că s-au mulţumit cu 2 antene directive pt. 144/430 Mhz, un dual band vertical şi un long-wire pt. scurte
- tot pe acoperiş se află a doua problemă, adică panourile solare ce produc energie electrică pentru clădire, dar în acelaşi timp produc şi un zgomot infernal în benzile de scurte
Clubul este dotat cu un transceiver YAESU FT-897, o sursă ALINCO DM-330MVE şi un laptop, dar în mod frecvent, pentru diverse activităţi, membrii "împrumută" propriul echipament. Se asigură permanent acces la Echo-link pe frecvenţa de 144.700 Mhz, folosită în mod curent de către membrii RCH. Nu au montat un repetor, tocmai datorită lipsei de spaţiu, şi oricum în zona Madridului sunt destule repetoare (inclusiv cel al U.R.E.), care asigură suficientă acoperire pt. aceea zonă.
Câteva dintre activităţile realizate în 2008 de către RCH:
- activarea Insulei LOBOS în concursul HF IOTA din luna iulie 2008
- IARU VHF Regiunea 1 - septembrie 2008
- DX-pediţie în RUANDA - martie 2008
- activarea mai multor "borne geodezice" aflate în zona provinciei Madrid (bornele geodezice reprezintă marcaje instalate de către Institutul de Geografie Spaniol începând cu 1975, pentru a marca anumite puncte fixe, ce fac parte dintr-o reţea de naţională de borne, amplasate la distanţe între 30 - 70 KM, utilizate în topografie)
Unul din bunele obiceiuri ale RCH este de a organiza anual, în luna decembrie, o cină de gală, la care sunt invitaţi, alături de membrii radioclubului, însoţiţi de familii, şi notabilităţile urbei, pentru a întări relaţiile cu autorităţile, prilej folosit pentru înmânarea de diplome şi premii pentru activitatea din anul încheiat.
Am aflat că în zona capitalei Madrid sunt mai mulţi radioamatori din YO (aproximativ 10), destui frecventând sediul RCH. Cu unii chiar am intrat în contact, însă pentru că nu le-am cerut acordul de a le publica indicativele, am să păstrez "secretul" hi,hi. Din păcate, doar câţiva au timpul şi resursele necesare de a lucra în benzile de radioamator... dar despre ei, într-un articol viitor.
Cu sentimente de prietenie,
EA4/YO3AAS ELY - "Globetrotter" de ocazie
- Eliodor Tanislav YO3AAS
-