Nini Vasilescu YO3CCC

Data si locul nasterii.

Am venit in aceasta lume pe data de 3 august 1953 (Nota redactiei: Articolul a aparut pe 3 august, deci "La multi ani!"), in seara cand la Bucuresti a avut loc "Al IV-lea Festival International al Studentilor". Mama l-a lasat pe tata la Bucuresti, sa se duca la serviciu, iar ea s-a dus in vizita la socri, in comuna Marsilieni, la 27 Km de Slobozia, in Judetul Ialomita, de unde erau ei de loc. In timpul zilei, mama a fost pe jos in vizita la o sora de-a ei, la vreo 3 Km distanta, iar seara s-a intors acasa, tot pe jos si atunci am venit si eu pe lume. Aici a intervenit o mare problema. La nastere am avut 5 Kg (eram cam cat doi gemeni) si din cate mi-a spus George WB2AQC dupa ce i-am povestit si aratat "Fisa copilului de la 0 la 15 ani" (pe care o am si acum in perfecta stare), barza nu ar fi putut sa ma care (ar fi cazut cu mine din cauza greutatii) si atunci a fost nevoie sa fie reinviata pasarea Phoenix. Hi! Dupa cateva luni, mama m-a lasat la bunici si a plecat acasa la Bucuresti, dar a avut ghinionul sa o prinda zapada in tren si a facut cei 100 de Km pana la Bucuresti intr-o saptamana. Norocul lor, a celor din tren, inclusiv mama, a fost ca le-au adus de la CAP-uri (Cooperative Agricole de Productie): godine, lemne si mancare, caci altfel ar fi murit cu totii in tren, de foame si frig. A revenit la mine la primavara dupa ce s-a topit zapada. Este vorba de zapada cea mare din iarna lui 1954. Pentru ca bunica nu se putea descurca singura cu mine, sa faca si mancare, sa aibe si grija de mine, de aceea mai veneau, cu schimbul, trei femei care o ajutau. In tot acest timp am fost hranit numai cu lapte de vaca. Chiar si dupa ce a venit mama tot cu lapte de vaca am fost hranit. Tata m-a vazut pentru prima data de-abia prin luna august cand a venit in concediu. Pana la 7 ani cand am inceput scoala, bunicul venea primvara la Bucuresti si ma lua la el la Marsilieni si tot el ma aducea toamna cand incepea sa se racoreasca. Pe la 3 ani si jumatate tata mi-a cumparat o bicicleta cu doua roti si imediat am invatat ca sa merg cu ea. Cand ma vedeau cei din sat "calare" pe bicleta "se uitau la mine ca la urs" caci pe acolo niciun copil nu avea asa ceva. Cand veneam la Bucuresti nu ma simteam in largul meu pentru ca locuiam cu parintii pe strada Dobrici (foarte aproape de Podul Colentina), intr-o camera cu chirie, intr-o curte cu vreo 5 familii. Incalzirea era de la o soba cu lemne, iar lumina era de la o lampa cu gaz. Dupa 7 ani de locuit aici, tata care era maistru electrician autorizat sa faca instalatii electrice in locuinte, a cerut si obtinut acordul propietarilor ca sa bage curent si asa am scapat de lampa cu gaz. Tot atunci, in 1961, tata a cumparat un televizor marca National (cel mic) care se vindea numai cu "banii jos" (acum se spune cu "banii cash"; Hi!) si costa 5.500 de lei, atunci cand salariul era de 550 de lei. Noroc ca in vara lui 1962, tata a primit de la serviciu un apartament nou cu doua camere, cu chirie, pe Calea Grivitei, foarte aproape de Piata Chibrit. Cand ne-am mutat acolo, am crezut ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Aveam fiecare camera noastra (parintii camera lor, eu camera mea), incalzire centrala, aveam gaze si nu mai era nevoie sa umplem tot timpul butelia, apa calda si apa rece in permanenta, atat in bucatarie cat si la baie, WC-ul in casa nu ca dincolo in fundul curtii si la comun etc. etc... Scoala era la cateva sute de metri distanta fata de bloc, asa ca faceam o mica plimbare atat la dus cat si la intors; cam la o statie de tramvai. Aici am urmat clasele III - VIII. Scoala se numea "Scoala generala experimentala nr. 175" si era pe str. Lainici vis-a-vis de UMMR - Grivita Rosie (Uzina Mecanica de Material Rulant). De ce se numea "experimentala"? Foarte simplu, pentru ca era singura scoala din Romania unde nu se cunostea notiunea de invatator; aici copilul, din clasa a I-a avea la fiecare materie, alt profesor. La vreo 6 - 7 ani dupa ce am terminat eu scoala generala, din clasa a I-a s-a introdus limba italiana. Copilul nu stia sa scrie sau sa citeasca, dar avea un manual cu poze si invata limba italiana dupa cum auzea ca pronunta profesorul.

Unde am vazut primul aparat de radio?

La putin timp dupa ce ne-am mutat la bloc, prin 1964, tata a cumparat un aparat de radio Mamaia, pe care imediat am invatat sa-l butonez. Pana sa ne mutam la bloc, cand locuiam la curte, aveam in casa un difuzor de radioficare la care ascultam un singur program.

Primele notiuni de electronica de unde le-am invatat?

Eram in clasa a V-a si intr-o zi, in recreatia mare, un coleg de clasa, Rosioru Victor (atunci si multi ani dupa, a fost cel mai bun prieten al meu), pe mine si inca vreo doi colegi, ne-a dus in curtea scolii inspre baza sportiva. El avea in mana o punga de plastic din care a scos o coperta de carte mai groasa in care daduse niste gauri si introdusese niste sarme de care erau legate niste piese electronice; ulterior aveam sa aflu ce sunt. A scos si o pereche de casti care erau legate de aceele piese, iar dupa ce a legat o sarma la burlanul pentru scurgerea apei de ploaie si a invarit de un buton, am auzit muzica in casti. Evident ca toti am ramas cu gura cascata, iar dupa ce mi-am revenit l-am intrebat:

- De unde stii tu toate chestiile astea?

La care el m-a privit de sus si mi-a raspuns:

- Pai, eu sunt la Cercul de Radio de la Palatul Pionierilor.

Imediat l-am intrebat:

- Pai nu pot sa merg si eu?

- Sigur ca poti. Daca vrei, joi poti sa mergi cu mine.

Din aceea clipa am fost "infectat" cu acest microb de care nu am scapat nici pana in clipa de fata. Joi de dimineata am mers cu Victor la Palatul Pionierilor, actualul Muzeu Cotroceni. La intrarea dinspre Leu portile erau larg deschise. Pentru ca frecventa de ceva vreme Cercul de Radio, Victor stia bine drumurile catre aceste incaperi (cercuri). Cum am ajuns acolo, m-a prezentat sefului cercului, dl. Nicolae Batraneanu YO3CB, care m-a trecut intr-un caiet. Am frecventat acest Cerc de Radio timp de trei ani, intre 1965 - 1968. Aici am invatat cum sa-mi construiesc mai multe montaje, incepand cu cele mai simple aparate de radio, la inceput cu un tranzistor, apoi cu doua s.a.m.d. Bineinteles, ca din acel moment am intrat in concurenta cu Victor, care dintre noi doi construieste aparate cat mai complexe. O data la cateva zile ma duceam la libraria din Piata Chibrit sa vad daca au venit carti noi de electronica. Toti banii ii strangeam ca sa am cu ce sa-mi cumpar carti si piese. Norocul meu a fost ca magazinul Dioda era la numai doua statii si jumatate de tramvai fata de blocul unde locuiam, asa ca era o placere sa fac o plimbare pe jos pana acolo si inapoi. Alta sursa de piese erau urmatoarele magazine: Electrotehnica (de la Piata Romana), Muzica (de pe Calea Victoriei), dar si cele trei magazine de pe gangul din str. Academiei. Un mare ajutor l-am avut de la un prieten si vecin de bloc, Iordache Alexandru (Doru), mai mare cu vreo 4 - 5 ani ca mine, care si el era pasionat de electronica si de la care am avut multe lucruri de invatat. Toti prietenii mei: Rosioru Victor, Silvasan Mircea, Porcarasu Gheorghe (Gigi), Porcarasu Florin, Dumitrache Niculae (Nicu, zis si Tencuiala) etc. erau "lautari" (eu asa ii numeam sub forma de gluma): chitaristi, organisti, tobosari, solisti vocali etc. Mie imi spuneau ca am "ureche de porc" pentru ca, cantam fals. Dar cea mai mare placere a mea era ca ei sa cante pe "scule" facute de mine: amplificatoare audio, efecte pentru chitara (fuss-bass, vibrato, wau-wau, ecou) etc. Am incercat foarte multe montaje de interfon (zeci de scheme), pana am gasit-o pe cea ideala si asa mi-am facut o retea cu vreo 5 prieteni din blocul unde locuiam. In plus, le puteam face si legatura intre ei, dar le mai puneam si muzica seara, uneori, fiind singurul care aveam magnetofon, "celebrul" Tesla B41. Interfonul a prins foarte bine si dupa ce m-am insurat si au venit pe lume cei doi copii, deoarece, dormitorul in care dormeau ziua era departe de bucataria unde sotia facea (prepara) mancarea si asa a scapat sa stea cu teama ca daca vreunul s-a sculat si plange si nu-l aude; nu a mai trebuit sa faca zeci de drumuri, intre bucatarie si dormitor. Cupla interfonul pe pozitia "ascultare" in bucatarie si isi vedea linistita de treaba, pentru ca auzea cel mai mic scancet al copilului, dupa ce s-a trezit.

Pe unde am lucrat.

In vara lui 1970, parintii au plecat in concediu la bunici, iar cand s-au intors m-au gasit angajat la IPRS-Baneasa. De ce aici? Pentru ca incepusem sa fac electronica si doream sa vad procesul de fabricatie al componentelor; vroiam sa vad cum se fabrica: un tranzistor, un rezistor, un condensator, un circuit imprimat, o dioda etc.

Pe vremea aceea, ca sa poti fi angajat, mai intai te prezentai la "Cabinetul de protectia muncii si testare psihologica" din incinta fabricii. In aceea zi, pe holul unde era acest cabinet, eram cel putin 40 de persoane. In urma testului psihologic trecut cu maxim de punctaj am fost repartizat in "Sectia E". Impreuna cu cei 3 colegi care facusera aceelasi punctaj ca si mine, ne-am prezentat cu repartizarile la seful de sectie, dl. ing. Creanga si l-am intrebat:

- Noi ce facem?

Raspunsul primit de la dl. ing. Creanga a fost naucitor:

- Nu faceti nimic, nu va plimbati prin fabrica, cititi reviste, cititi ziare, jucati carti, jucati table, voi sunteti angajati ca personal preventiv.

- Pai, ce inseamna asta? Noi d-asta ne-am angajat? au fost intrebarile noastre.

Dl. ing. Creanga: - In clipa de fata este construita numai cladirea. Peste 6 luni, peste 8 luni, nu se stie inca exact cand, or sa vina francezii de la SESCOSEM din Grenoble si o sa munciti cot la cot cu ei, la montarea aparaturii, dupa care o sa va invete cum sa o folositi, iar ei or sa plece. Daca nu va angajam acum, din timp, unde o sa gasim noi personalul necesar in clipa cand vor veni francezii?

Asa ca au preferat sa ne platesca degeaba atatea luni de zile, dar cand au venit cei 120 de francezi (10 persoane erau femei, restul barbati), au avut toti oamenii necesari angajati. Se puneau bazele fabricarii in Romania a circuitelor integrate logice seria CDB (circuitele integrate TTL). Dupa primele discutii cu francezii, "am constatat ca ma dor mainile vorbind limba franceza". Eu facusem franceza in scoala generala si in liceu, dar am constat ca mai am foarte multe de invatat. Chiar din prima zi, dupa contactul cu francezii, am ajuns acasa de la serviciu, am mancat si apoi am dat fuga la debaraua unde tineam toate manualele scolare. Mi-am pus la indemana toate manualele de limba franceza si evident ca am inceput studiul cu cel de clasa a V-a. Si uite asa m-am pus cu burta pe carte.

I-am spus "profesoarei" mele Stephani Alice (una din cele 10 frantuzoaice), cu care m-am imprietenit din primele zile:

- Tu iti dai seama ce vreau sa spun iar daca am gresit corecteaza-ma: "Nu se spune asa, asa este corect."

Si uite asa am luat toate manualele scolare din nou la "rasfoit". In plus, aveam zilnic "profesoara" de franceza. Cu acesti specialisti am lucrat un an si doua luni; aceasta experienta si-a pus amprenta pe activitatea mea ulterioara: lucrul facut temeinic, iar ca sa faci lucru de calitate trebuie sa ai scule adecvate.

Intre timp am continuat sa ma "specializez" in montaje electronice.

Am observat ca marea masa a constructorilor amatori (aici ma refer la prietenii mei) isi realizeaza montajele dar aproape toti se impotmolesc la faza finala: introducerea montajului intr-o cutie. Aceasta inseamna sa stii sa-ti concepi "designul" cutiei in functie de montaj, sa-ti faci cutia, sa-i dai toate gaurile si decupajele necesare, sa stii sa o vopsesti, sa stii sa scrii panoul frontal si eventual panoul din spate, daca este cazul etc., etc. Toti prietenii mei de atunci, dar si cei ulteriori, dupa ce realizau montajele si le testau/probau, tineau montajele insirate pe masa, dupa care le aruncau prin sertare. In 1972, un coleg de clasa din scoala generala se angajase la o sectie a Cooperativei Electrobobinajul de pe str. Ion Neculce, unde m-am dus si eu ca sa invat lacatuserie, tocmai in ideea de a-mi construi singur cutiile. Aici nu am lucrat decat vreo 3 luni pentru ca a trebuit sa plec in armata, dar din discutiile cu cei care lucrau aici am invatat notiunile de baza.

Unde am facut armata si in ce companie?

In 1973 a urmat stagiul militar la UM01331 din orasul Dej, pe Dealul Florilor. Chiar din prima zi, in curtea unitatii militare, absolut din intamplare, l-am cunoscut pe Nicu YO3SL si amandoi am optat pentru Compania Transmisiuni. Cu Nicu am fost prieten pana de curand cand a trecut la cele vesnice, chiar daca au trecut 44 de ani de cand ne-am cunoscut. Dupa terminarea armatei am pastrat legatura in continuare: vorbeam la telefon, la statia de emisie si ne vizitam din cand in cand. In cadrul armatei am invatat telegrafie, lucru ce imi va folosi mai tarziu pentru a deveni radioamator. De la Nicu am invatat foarte multe lucruri despre radioamatorism.

Dupa lasarea la vatra m-am reangajat iar la I.P.R.S.-Baneasa, unde aveam prieteni prin mai multe sectii si asa am avut ocazia sa vad cat mai mult din procesul de fabricatie: tranzistori, diode, cablaje, condensatori: electrolitici, mylar, styroflex; nu mi-a scapat nimic. Intre timp rezistentele si condensatorii ceramici se mutasera la Curtea de Arges.

In 1976 m-am transferat la I.C.S.P.M. (Institutul de Cercetari Stiintifice pentru Protectia Muncii) in cadrul "Colectivului de Aparate Electronice" unde am lucrat 16 ani, pana in 1992.

Aici am avut foarte multe de invatat: alaturi de mai multi sefi de lucrari am participat la experimentarea, realizarea si omologarea a mai multor tipuri de aparate, unele unicate iar altele reproduse, ulterior, in serii mici.

Cand si cum am devenit radioamator?

In toamna anului 1976 m-am dus si am dat exemenele pentru obtinerea autorizatiei de emisie, pentru a deveni radioamator. Cu putin timp inainte, cand trebuia sa mi se elibereze autorizatia, a venit cutremurul din 4 martie 1977, a fost avariata cladirea unde erau cei care eliberau autorizatiile si pana nu s-a reparat cladirea si personalul nu a fost adus inapoi nu s-a mai eliberat nimic. Cam dupa un an am intrat in posesia acestei autorizatii. Intre timp, m-am sfatuit cu Nicu YO3SL ce aparatura imi recomanda ca sa-mi fac. Dupa ce mi-a dat toate indicatiile necesare, am facut tot ce trebuia: cutie (vopsita, scrisa), transformator, circuitele imprimate, am montat toate piesele etc. Eu am pus in functiune numai sursa de alimentare si amplificatorul audio, iar restul a intrat in "atributiunile" lui Nicu YO3SL. Autorizatia mi-a venit acasa prin posta (recomandata cu confirmare de primire) in 1978. Intre timp mi-am montat pe bloc prima mea antena de emisie-receptie, o antena cadru pusa pe directia N-S. Prima legatura radio am realizat-o cu Dan YO3BTC care atunci locuia in Cartierul Pajura, la mica distanta de mine.

In vara lui 1979 am facut o concentare militara de o luna de zile la unitatea militara de langa Aeroportul Otopeni. A doua zi, cand eram prin curtea unitatii militare, vine la mine un militar in termen si ma intreaba:

- Dumneavoastra nu sunteti YO3CCC?

- Da, eu sunt, dar de unde ma cunosti?

- Eu sunt YO3CBS si v-am retinut de pe de la Radioclubul din str. dr. Staicovici.

Uite ce mica este lumea...

Dupa vreo 3 ani, prin 1981, mi s-a stricat emitatorul, iar la putin timp, dupa ce m-am intors din concediu, mi s-a stricat si receptorul de la statia de emisie. De data aceasta am apelat pentru ajutor la dl. George Pintilie YO3AVE care s-a oferit sa-mi faca o statie de emisie-receptie noua. Eu i-am dat piesele, dansul a facut circuitul imprimat, a plantat piesele si mi l-a pus in functiune. Eu i-am facut sursa de alimentare si cutia in care le-am montat. Intre timp mi-am facut o antena Yagi cu 9 elemente. Dupa un timp i-am facut si un sistem de orientare.

In 1986 am primit de la serviciu un apartament in Cartierul Balta Alba unde locuiesc si acum. A trebuit sa-mi mut pilonul, antena impreuna cu sistemul de orientare si sa le montez pe blocul de la noua adresa. La putin timp dupa ce m-am mutat aici, am realizat o legatura radio cu Ilie YO3FOP. M-a intrebat unde locuiesc de vin asa de tare si i-am spus adresa. Mi-a spus ca sunt foarte aproape de el, la o statie de tramvai (cateva sute de metri) si mi-a spus sa-i fac o vizita. Imediat mi-am luat pantofii in picioare si intr-un sfert de ora am fost la el. Ulterior am aflat ca pe langa mine locuiau foarte multi radioamatori: Nelu YO3ARQ, Pit YO3JW, Adrian YO3AV, Mircea YO3FGF, Emil YO3SV, nea Costica YO3ARD (SK), Cristi YO3FMU, Florin YO3VK, Marian YO3DIU, Emil YO3DBX, Radu YO3BZW, Marian YO3FEN, nenea Puiu YO3AL (SK), nea Nae YO3ZM (SK), Nicu YO3SL (SK), Sandy YO3ND, Florin YO3GOD, Vali YO3BIZ, Mihai YO3GGR, Ilie YO3FOP; pe toti i-am vizitat. Tot aici locuiau YO3DAC (acum este in Canada), YO3DIF (si el este tot in Canada), YO3CD (acum este in Belgia), iar ulterior i-am mai descoperit si pe altii: Edi YO3BR, Ben YO3JD (SK), nea Marin YO3AO, Cristi YO3FLR, Anton YO3BTN, Viorel YO3AJN etc.; si la ei am fost in vizita.

Cand am trecut in unde scurte?

In 1987 am avut prima statie de emisie in unde scurte, un A-412. Eu am facut toata partea electronica si partea mecanica (cutia); am pus in functiune numai sursa de alimentare si partea de audio. Am fost ajutat de prietenul meu nea Costica YO3ARD care mi-a pus in functiune statia de emisie-receptie si de nea Nae YO3ZM care mi-a confectionat filtrul cu cristale de cuart, care au fost donate de nea Costica YO3ARD. De asemenea, am fost ajutat de nea Costica YO3ARD care a avenit la mine acasa cu un aparat facut de dansul pentru a-mi acorda antena de US pe doua benzi: un Inverted V pe 3,5 MHz si 7 MHz.

Aceasta statie de emisie-receptie am folosit-o pana prin 1992, cand intr-o seara am scos stecherul din priza, am infasurat cablul de alimentare in jurul cutiei si mi-am spus in sinea mea: "Ma jur ca nu mai lucrez in viata mea cu aceasta scula!" Nu eram multumit de ea pentru ca nu era sensibila la receptie, nu aveam putere la emisie (nu aveam decat maxim 10 W), nu mergea decat pe doua benzi - pe celelalte nu am facut decat cateva legaturi cu statii de pe langa mine; in concluzie, era un exemplar nereusit.

Dupa 1992 "am trecut masiv pe UUS", dupa ce s-a instalat repetorul R0, unde era un trafic "demential" aproape la orice ora din zi si din noapte.

Cand am inceput sa activez in CB?

Incepand din 1992, in paralel, activam si in CB (Citizen Band) cu mai multi prieteni radioamatori si neradioamatori. Foloseam CB-ul pe post de telefon fix; telefoanele mobile inca nu aparusera la noi in tara. Prima statie de CB am cumparat-o de la un vecin care o alimentase pe dos si pe unde apelase ca sa i-o repare toti l-au refuzat. Ca sa nu o arunce si sa scape de ea a cerut o suma modica. Bineinteles ca nu puteam sa refuz o asemenea oferta si am achizitionat-o imediat. In ziua urmatoare i-am facut o vizita lui Octavian YO3FOF, i-am dat statia defecta, a luat-o la serviciul unde lucra atunci (IEMI) si a dat-o subalternilor ca sa o repare. Avand aparatura si pregatirea necesara, acestora le-a fost foarte usor ca sa o aduca pe linia de plutire. In cateva zile mi-a adus-o si m-am pus pe treaba. Statia avea putere mica, numai o singura banda si puteam lucra numai FM. La inceput mi-am facut pe bloc o antena verticala, o lamda/4, care avea vreo 2,70 m inaltime si trei contragreutati tot de 2,70 m. Urmatoarea statie de CB a fost un President Grant, care avea putere mult mai mare la emisie, multe benzi si toate modurile de lucru. Statia era tot timpul pornita, dar cu squelch-ul cuplat (ca sa nu se auda fasaitul), iar cand nu vorbea nimeni ziceai ca statia este oprita, pentru ca nu se auzea nimic. Foarte multi lucrau la fel ca radioamatorii, o banda mai sus decat banda normala, unde se faceau legaturi la mare distanta in SSB. Mie imi placea sa fac legaturi in FM, o banda mai jos decat banda normala, in canalele de la 1 pana la 9, caci atunci pe canalul 10 era un dispecerat de TAXI. Am lucrat toata Europa in FM, iar cea mai departata legatura am facut-o cu o statie din Rusia la vreo 2000 Km dincolo de muntii Urali.

Cand am avut prima statie de emisie-receptie facuta de fabrica?

In 2002 am cumparat de la prietenul si vecinul meu Mihai YO3GGR un transceiver mono-banda pentru 28 MHz (banda de 10 m), care era facuta de americani. Daca stiai sa umbli in ea si sa schimbi pozitia la doi "calareti", putea sa mearga de la 26 MHz pana la 32 MHz; deci, aveai toate benzile de CB, dar si banda de radioamatori de 28 MHz; la mine asa a ajuns, gata modificata. La emisie avea 140 W. Este vorba de Ranger 2970. Apoi, urmatorul pas a fost sa-mi cumpar o antena verticala de CB (Sirio 27), un 5 lambda/8, de vreo 6,4 m inaltime. Antena fiind telescopica nu i-am ridicat ultimul element, deci am scurtat-o un pic ca sa se acorde bine in banda de 28 MHz. Cu aceasta antena, cu 140 W cat scotea statia si cu propagarea din 2002, dar si din anii urmatori, lucram tot ce se auzea, indiferent unde se afla corespondentul pe globul pamantesc.

Cand am cumparat primul transceiver de unde scurte cu toate benzile?

Pasul urmator a fost cand am achizitionat transceiverul TS850 fabricat de Kenwood. Pe acesta l-am achizitionat de la Sandy YO3ND. Pentru ca avea multe benzi (de la 1,6 MHz la 28 MHz), am mai cumparat inca o verticala, dar aceasta este un multiband, Eco Antene 7+; are 7 benzi si o folosesc si in clipa de fata. Ca sa alimentez statia de emisie am cumparat o sursa DM-330MV de 30 A, fabricata de Alinco.

Dupa vreo 2 ani, prin 2006, s-a ivit o ocazie si mi-am putut cumpara transceiverul mult visat, un FT1000MP fabricat de Yaesu. Cand am vazut prin anii 90, intr-un prospect, primul transceiver din aceasta serie (era vorba de FT1000), m-am indragostit de el imediat, dar cand am vazut pretul, 5.500 de marci vest-germane (cu banii astia iti cumparai o masina Volkswagen noua), mi-am luat gandul de la el. Cand am aflat despre FT 1000MP, as fi vrut sa-l cumpar dar nu aveam banii necesari achizitiei. Primul lucru pe care l-am facut, am vandut transceiverul TS850, dar imi mai trebuiau 700 $. Am fost intrebat de Mihai YO3GGR daca am cumparat transceiverul si i-am spus ca inca nu am suma necesara. Atunci el mi-a spus: "- Cu toate ca am nunta, tot va dau imprumut 100 $." Aceeasi intrebare mi-a pus-o si dl. Nelu YO3BAA, dar si dansului i-am spus ca nu am inca toti banii. Si dansul mi-a dat imprumut 200 $. Si uite asa, cu ajutorul prietenilor am reusit sa strang toti banii. Ce m-a incantat la acest transceiver, este faptul ca totul este intr-o singura cutie: statia de emisie-receptie, acordatorul automat si sursa de alimentare, dar si ca are doua receptoare cu care poti sa asculti simultan in doua benzi diferite.

Cu ce aparatura mai m-am dotat?

Ulterior, am mai cumparat cate ceva si de la prietenul meu Corado care avea firma LCCOM. M-am dus la el sa-mi cumpar un final SLB300 si mi-a spus ca nu-l are pe stoc iar daca vreau asa ceva trebuie sa astept cateva luni, pentru ca el il comanda in Germania, iar aia de acolo in USA. I-am spus ca nu ma grabesc si l-am intrebat cat trebuie ca sa-i dau in avans pentru lansarea comenzii. El mi-a raspuns: "- Lasa ma ca tu esti om serios si-mi dai banii." A ramas ca atunci cand il primeste ma suna la telefon si ma duc ca sa-l achit. O alta intamplare frumoasa cu Corado am avut-o, alta data, cand m-a dus in podul casei ca sa-mi arate coltul lui cu aparatura de emisie-receptie. Cand ma uitam la aparatura pe care o avea acolo, printre altele, am vazut si boxa audio SP08 care se potrivea perfect pentru transceiverul meu FT1000MP, pentru care fusese conceputa. Cand a vazut ca mi se lipisera ochii de ea mi-a spus: "- Am scos-o din cutie ca sa o probez si sa vad cum se aude. Daca o vrei, tie, ti-o dau cu jumatate de pret." La care eu i-am raspuns: "- Hai pune-o in cutie ca-ti dau banii pe ea." Atunci el mi-a spus: "- Da, eu am glumit." Eu i-am raspuns: "- Eu nu glumesc." si am bagat mana in buzunar dupa bani. Corado a spus: "- Bine mai, ti-o dau cu jumatate de pret." Tot de la Corado am cumparat si un acordator automat, un AT1000PRO, dar si un "power-metru/reflectometru" pe care l-am pus intre transceiver si finalul SLB300, pentru ca nu trebuie sa "bag" mai mult de 30 W in acesta.

Deocamdata nu vreau sa mai achizitionez alta aparatura pentru ca sunt foarte multumit de ceea ce am in clipa de fata.

Daca am lucrat in digitale ?

In 2009 am cumparat de la Ilie YO3BBW o interfata RIGPIX care mergea foarte bine si m-am apucat sa fac trafic radio in digitale, unde am lucrat vreun an si 4 luni; am lucrat 42 de tari, dar nu mai tin minte cate am confirmate dintre acestea. Am lucrat pana intr-o seara, cand mi-am spus: "Pana aici. Nu mai lucrez in acest mod niciodata." De ce? Pentru ca mie imi place sa lucrez numai in fonie.

Daca sunt pasionat de QSL-uri si diplome?

De la inceput am fost pasionat de asa ceva si am cautat sa strang cat mai multe; am inceput cu QSL-urile si apoi au inceput sa-mi placa si diplomele si medaliile. In albumul cu fotografii o sa pun toate diplomele pe care le am in colectia proprie. In afara de diplomele cu caracter radioamatoricesc, de-a lungul anilor am primit si alte diplome si medalii pe care, de asemenea, le tin la loc de cinste. Printre altele sunt si Membru al YO DX CLUB.

Daca imi plac concursurile?

In ultimii ani, singurul concurs in care imi place ca sa lucrez, este CQWPX, atat primavara cat si toamna, unde de fiecare data realizez intre 300 si 400 de legaturi. Imi place acest concurs pentru ca pentru mine este o sursa inepuizabla de DX-uri.

Un album cu fotografii ocazionat de acest subiect poate fi vazut aici.

Un album cu colectia mea de diplome poate fi vazut aici.

Un articol cu fotografii si filmulete despre radioamatorii care au fost la mine in vizita poate fi vazut aici.

Un articol si un album cu fotografii despre noul meu studiou de radio poate fi vazut aici.

Un articol despre cum au aparut electronica si radioamatorismul in viata mea poate fi vazut aici.

Nini Vasilescu YO3CCC

Articol aparut la 2-8-2017

6331